Când a început soluția finală?

În 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la izbucnirea celui mai mare atac armat din istorie „Operațiunea Barbarossa”. De-a lungul unui front de 3800 de km s-a întins o armată de 3,6 milioane de soldați cu 3600 de tancuri și 2700 de avioane, pentru a cuceri enormul teritoriu al Uniunii Sovietice. Hitler și generalii lui credeau că va fi simplu și că obiectivul va fi atins în câteva luni. În realitate atacul s-a terminat cu căderea celui de al Treilea Reich și cu steagul roșu pe acoperișul distrus al Bundestag-ului. Data, la fel ca numele acestei operațiuni sunt bine-cunoscute. Mai puțin cunoscut este faptul că în același timp a început încă o operațiune numită de naziști „soluția finală”, apogeul holocaustului, în care au fost uciși 11 milioane de oameni dintre care peste șase milioane de evrei. În perioada 1933-1941, înaintea implementării „soluției finale”, naziștii căutau metoda cea mai practică de a se debarasa mai ales de evrei, dar și de alte grupuri minoritare cum ar fi țiganii, handicapații, homosexualii, comuniștii etc.. În cartea lui Hitler Mein Kampf chestiunea evreilor este un subiect marginal, amintit doar în câteva rânduri. Fără o politică pusă la punct, holocaustul a început cu diverse încercări de a scăpa de evrei. S-a dovedit că singura cale eficientă era exterminarea în masă, dar și gestionarea unei exterminări de asemenea proporții punea probleme enorme. Soluția a fost uciderea prin gaze și arderea cadavrelor. Până și cenușa reprezenta o problemă majoră, care nu a fost rezolvată până la capăt.Read more…

Evreii din insule

În anul 2020 populația evreiască globală a ajuns la 14,7 milioane, față de 16,6 milioane câți au fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Este greu de recuperat numărul de evrei uciși de naziști și de colaboratorii lor! Holocaustul a cauzat o nouă migrație a evreilor spre toate colțurile lumii, în încercarea de a scăpa de primejdiile care îi amenințau în Europa. Dintre toți acești refugiați, unii au ajuns în diverse insule, pe unde i-a purtat soarta și unde au găsit adăpost. Dar adevărul este că în unele insule existau comunități cu mult mai vechi, unele chiar din antichitate. Printre primele insule unde au ajuns evrei a fost Malta, în urmă cu cca. 3000 de ani. (Se pare că erau membri ai triburilor Zvulun și Așer).Read more…

Omul în costumul negru

La sosirea în comuna din Oaș unde am fost repartizat, în fața dispensarului erau aliniate șase persoane: patru surori, femeia de servici, și cu un pas înaintea tuturor, într-un costum negru cu cravată de aceeași culoare și teniși albi, stătea felcerul Zbona Gheorghe. Gheorghică, cum îi spuneau sătenii, era născut în localitate și lucra la dispensar de mai bine de douăzeci de ani. A fost felcer în timpul serviciului militar și a început să lucreze la circumscripția sanitară din momentul în care ea a fost înființată. Era un fel de conducător spiritual al colectivului. – Bine ați venit, domnule doctor, mi-a urat felcerul. Să știți că nu vă va fi ușor aici, a continuat el. Aici niciun doctor n-a stat mai mult de un an, majoritatea au dat bir cu fugiții după mai puțin de șase luni. O să încerc să vă ajut. Gheorghică cunoștea toți locuitorii comunei, cu întreaga istorie a familiilor lor, precum și problemele lor de sănătate. Sătenii vorbeau o limbă neobișnuită pentru cei care nu erau din partea locului, felcerul era “traducătorul”.Read more…

Ziduri și destine

Imre Darvas a construit o casă la Oradea, acum mai bine de un veac. La fel au făcut mulți alții în orașul aflat în plină expansiune. Aruncând o simplă privire casei lui, încă înainte de a intra îți dai seama că ea este materializarea unui vis. Casa lui este absolut unică, spunându-ți parcă, ”eu am personalitate, tratează-mă cu respect, îți dau voie să intri și ai să-mi cunoști frumusețea”. Acum, această casă este un muzeu de o factură unică în România – Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas-La Roche”. A trecut un veac peste visul antreprenorului orădean Imre Darvas, un veac frământat de războaie, dureri și nedreptăți pe care omul care își dorea, în 1909, o casă superbă, nu le putea prefigura. Vreau să vă spun aici povestea acestei case și a oamenilor datorită cărora a apărut, mai ales pentru că, scriind despre ei, voi putea reda, sper, un moment dintr-un timp al belșugului, al inovării, al bunului-gust desăvârșit.Read more…

Dreptul la dreptate

Până acum câtva timp eram conștient de faptul că la fel ca în medicină, și în mecanismul de împărțire a dreptății nimic nu e sigur, nimic nu e 100%. Oameni suntem, mi-am zis întotdeauna, nu roboți, iar oamenii sunt supuși greșelii și uneori (de prea multe ori!) greșeli grave, grosolane, au urmări nefaste, catastrofale, pentru cel în cauză și pentru cei din jur. Dar trebuie să recunosc că niciodată nu am găsit suficient timp și interes pentru a aprofunda subiectul împărțirii dreptății. Mai totdeauna m-am mulțumit cu faptul că eram expus doar parțial la toate dedesubturile unui proces judiciar și nu odată m-am trezit că sunt interesat mai mult de deznodământ decât de mersul procesului în sine. Și iată răspunsul la întrebarea care încă nu mi-a fost pusă: și ce-ți veni acum? Pentru ce toată această introducere doar ca să amintești celor care te mai citesc, un fapt cunoscut de toți, că dreptatea e o chestiune relativă, și nu degeaba scrie pe undeva ”la noi” că fiecare om e obligat să alerge (לרדוף) după dreptate. Ceea ce m-a făcut să aprofundez subiectul acesta a fost vizionarea a două seriale pe Netflix ,,,Read more…

Nomen est omen?

Acum câteva săptămâni am avut o discuție în contradictoriu cu o fostă colegă de liceu care a insistat să mă convingă că numele face parte din identitatea fiecăruia și ca atare este foarte important să ne ținem cu dinții de el, dacă trebuie. A adus exemple din teoria lui Dale Carnegie, care susține că primul și cel mai important ingredient din rețeta succesului este reținerea numelor celor din jur și asocierea oricărei sugestii, propuneri etc. cu numele persoanei căreia ne adresăm. (Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent. Curtea Veche Publishing, 2019: “Numele unei persoane este un lucru foarte important pentru ea – este o întruchipare a identității acelei persoane. Ține minte numele oamenilor și folosește-l, astfel îi vei face să se simtă importanți.”). Pentru mine numele este pur și simplu o etichetă, un mod de a clarifica cui ne adresăm când vorbim și oricine e binevenit să-mi zică cum vrea, atâta timp cât nu o face cu intenția de a mă jigni. Nu cred că identitatea mea ar avea câtuși de puțin de suferit dacă cineva mi-ar pronunța greșit numele, dacă o face cu un zâmbet amabil și cu o voce prietenoasă. Dacă dorește să mă strige folosind un șir aleatoriu de sunete din orice limbă, eu îi voi răspunde cu un surâs și-i voi acorda atențieRead more…

Bridgerton – un serial care țintește familia regală britanică?

Netflix, o companie americană de streaming video de filme și seriale, atât de producție proprie cât și de reluări de filme, s-a impus pe piața cinematografică drept un concurent real și redutabil al marilor case de filme, peliculele, actorii și regizorii companiei câștigând și premii la competițiile tradiționale americane și europene. Cu un abonament la un preț minim, poți avea acces la producțiile sale, iar ofertele sunt numeroase și diverse. De obicei este destul de greu să alegi dintre multitudinea de filme sau seriale, astfel că le selectezi fie citind despre ele, fie recomandate de prieteni, dar ale căror gusturi pot fi diferite de ale tale. Printre serialele care mi-au fost recomandate a fost și cel întitulat Bridgerton. Mi s-a spus că este de epocă, e ușor, distractiv, cu imagini frumoase și cu oameni bogați. Cum, de ce să nu recunosc, uneori simt nevoia să văd și așa ceva, am început să mă uit. Recunosc că mi-a plăcut și aștept continuarea, sau cum se obișnuiește acum, un sezon nou. (De ce „sezon”? Nu știu.) Mi-a plăcut mai ales ideea îndrăzneață și originală a scenariștilor și a regizorului de a arăta o situație de la curtea regală britanică de la începutul secolului al XIX-lea – 1813, practic inexistentă în istoria Angliei – o nobilime compusă dintr-un mix de albi și “colored people”…Read more…

Fiindcă veni vorba de stele… şi nu numai de cele de pe cer

Una din prietenele mele are obiceiul, ori de câte ori se întoarce dintr-o excursie, să-mi raporteze cu lux de amănunte la ce hotel a stat şi cât de mulţumită a fost. Hotelul este invariabil de prim rang. Această declaraţie entuziastă este urmată uneori – mai ales ca răspuns la întrebările mele – de o apreciere sumară a impresiilor de călătorie: “A fost frumos.” sau: “Mi-a plăcut.” Aş dori să nu rămâneți cu impresia greşită că dispreţuiesc confortul unei nopţi odihnitoare, petrecute la un hotel blagoslovit cu o puzderie de stele. Dar consider că nu acesta este criteriul conform căruia voi aprecia sau motivul pentru care îmi voi aminti de o vacanţă reuşită. În cele ce urmează, voi trece în revistă impresiile mele legate de unele vacanțe memorabile petrecute la munte, menţionând şi modalitatea de cazare din excursia respectivă, pentru a pune lucrurile în perspectivă.Read more…

La pepeni

O singură dată am vândut pepeni pe marginea drumului, mai mult din întâmplare. Ne întorceam de la grădină cu roaba plină de pepeni verzi și galbeni și ne-am oprit să ne odihnim, vărul meu și cu mine, toropiți de căldură și obosiți. Mătușă-mea ne-a lăsat în grijă roaba și a intrat la o vecină care locuia la șosea. N-am apucat să ne dezmeticim, și lângă noi a oprit o Dacie roșie cu numere de Galați. Un domn și o doamnă, eleganți și mirosind puternic a parfum, au coborât din mașină și ne-au întrebat cât costă pepenii. Ne-am uitat unul la altul și am decis cu vărul meu pe loc că e momentul să profităm și să vindem cât putem. Doamna era coafată proaspăt, cu bucle ample date cu fixativ, iar domnul avea cămașă albă, prefect călcată, și un inel mare de aur pe mâna dreaptă. Ne-am vorbit frumos, au cumpărat trei pepeni și au pornit mai departe cu Dacia lor strălucitoare. Dacă-am mai fi rămas pe marginea drumului, sigur am mai fi vândut pepeni, pentru că treceau destul de multe mașini pe acolo, în drum spre bacul care trecea din Dobrogea la Galați. Dar s-a încheiat aici experiența mea de vânzător ambulant.Read more…

Schimbarea de guvern din Israel – prin prisma unui cetăţean din Ţara Sfântă

În 13 iunie, cam toată suflarea Țării Sfinte se afla în față televizoarelor, vizionand transmisiunea de la Knesset. Se confruntau aleșii poporului din partidele “pro Bibi”, care solicitau menținerea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, și „rak lo Bibi” sau coaliția “shinui” (schimbare), care solicitau inlocuirea acestuia. Rezultatul a decis schimbarea guvernului cu 60 de voturi, contra 59, adică la o diferența de un vot! Noul premier ales este Naftali Bennett (Yamina, 7 mandate), într-un guvern de rotație cu Yair Lapid (Yesh Atid, 17 mandate), în timp ce blocul lui Netanyahu (Licud, 30 mandate) a trecut în opoziţie. Bennett și-a început prezentarea programului de guvernare, cu mulţumiri adresate lui Netanyahu pentru activitatea depusă în calitate de premier. În continuare, în mod regretabil, a fost înterupt permanent de vociferările unor parlamentari, aflați acum în opoziție.Read more…

Din Andaluzia, martie 2005

Între anii 2003 şi 2010 am participat la forumul Taclale despre care am mai amintit în articolul scris despre reţele de socializare. Participanţii erau români trăitori pe diferite meridiane, în Europa, SUA, Canada şi chiar Australia. Acest grup de discuţii exista pe vremea când nu se inventase Facebook-ul şi se purtau discuţii variate, oamenii se ciondăneau câteodată. Cu timpul, „taclaliştii” s-au mutat pe FB. Mie experienţa respectivă mi-a fost suficientă ca să nu mai particip niciodată la forumuri, dar mai păstrez însemnările de călătorie scrise pentru forumiştii de atunci. Citind articolul despre Andaluzia, publicat de Peter Biro în Baabel, mi-am amintit de propria mea vizită în Andaluzia, din anul 2005, cu păţaniile de rigoare. Am decis să le public în Baabel, în două părţi. Sper să vă încurajeze să ajungeţi prin acele locuri, pe cât de frumoase, pe atât de calde. Dar ţineţi minte că nu există nici un oraş mai frumos decât Madridul. Vă doresc să aveţi ocazia să vă plimbaţi şi să vă bucuraţi de ceea ce oferă Spania.Read more…

In Loving Memory of the Holocaust Victims

In Loving Memory of the Holocaust Victims este precizarea ce însoțește Threnody, lucrare semnată de compozitorul Petru Stoianov; este vorba despre o partitură concepută în anul 2021 pentru un ansamblu instrumental format din șapte instrumente: flaut, clarinet, fagot, pian, vioară, violă și violoncel. La ediția jubiliară din acest an (ediția XXX), recent încheiată, a festivalului Săptămâna internațională a muzicii noi (SIMN) de la București (20-27 iunie 2021), Threnody a fost inclusă în programul concertului final al prestigioasei manifestări, prin reputatul ansamblu Profil. Ca în multe alte cazuri (prezența lucrărilor lui Petru Stoianov pe afișe de concert / podiumuri în țară și peste hotare), în Caietul-Program al Festivalului SIMN am considerat de datoria mea să fac o scurtă prezentare a piesei Threnody, la a cărei concepție și ”naștere” am avut ocazia să particip, inclusiv din calitatea mea de muzicolog.Read more…

Israel. Habemus guvern!

Nu știu cum se spune în latină guvern, așa că mă limitez la această combinație barbară, dar esența rămâne. Deși de pe coșul Knesset-ului nu a ieșit fum alb, totuși după câteva ore de dezbateri și un vot chinuit, Israelul are un guvern și acela nu este al lui Benjamin Netanyahu. Sesiunea Knessetului destinată confirmării noului guvern înjghebat de Yair Lapid, liderul partidului de centru Yeș Atid, a fost furtunoasă. Se pare că israelienii, de această dată dreapta și extrema dreaptă, nu știu să piardă. După săptămâni de intimidare a unor membri ai partidului Yamina al lui Naftali Bennett, partid sionist religios care s-a alăturat ”guvernului schimbării”, organele de securitate au fost nevoite să întărească paza familiilor conducătorilor partidului. La ședința de confirmare din Knesset atmosfera a fost ca la piață, cu țipete și întreruperi când viitorul premie Bennett a luat cuvântul în care, în paranteză, a lăudat realizările lui Netanyahu. Gălăgia și huiduielile au fost atât de puternice, încât Yair Lapid a renunțat să mai ia cuvântul și i-a cerut scuze mamei lui care, la peste 80 de ani, s-a deplasat la Ierusalim să-l asculte. Nu a fost să fie, dar cu toate acestea, guvernul nou, cel al schimbării, a fost votat cu scorul de 60-59, fără votul unui membru al partidului Ra’am, membru al coaliției, care s-a abținut.Read more…

Lucrările pictorului martir József Biró revin la Cluj după aproape opt decenii

În toamna anului 2015, după apariția monografiei mele despre istoria evreilor orădeni, am primit o scrisoare de la Paris, expeditorul fiind un cunoscut scriitor și editor francez, Adam Biro. Am purtat corespondență cu Adam Biro timp de șase ani, iar cu ocazia vizitei sale la Budapesta am avut privilegiul de a-l și întâlni. Întrucât copii și nepoții săi arată interes relativ moderat pentru tablourile înaintaşilor lor, Adam a hotărât să doneze colecția, fie comunității de la Oradea, orașul natal al pictorului, fie Clujului, unde și-a petrecut anii cei mai creativi ai scurtei sale vieți. Am reușit să conving donatorul să opteze pentru Cluj, unde, conform dorinței sale, vom inaugura o galerie care să poarte numele lui József Biró.
După ani de pregătiri, readucem din Franța, în țară, moștenirea lui József Biró (1886-1945). Colecția cuprinde 51 de picturi și grafică încadrată, desene, schițe și caricaturi, alături de care donatorul a oferit Comunității Evreiești din Cluj arhiva și cărțile lui József Bíró. Transportul tablourilor nu ar fi fost posibil fără contribuția generoasă a domnului Oscar Pfeffermann, inginer constructor și om de știință originar din Cluj,Read more…

Coșmarul

Optimism is the madness of insisting that all is well when we are miserable –– Optimismul este nebunia de a insista că totul este bine, atunci când de fapt suntem nenorociți – Voltaire. Dușmănia dintre evrei și arabi este seculară, fiind cauzată nu numai de conflictul teritorial, ci și de religie, de concepțiile diferite despre viață și moarte, de educație, cultura și tradițiile radical diferite. Totuși, dacă noi evreii am fi întrebați, mulți ar răspunde, la fel ca mine, că după Holocaust, evreii au o singură țară, patria lor istorică milenară, pe când arabii (palestinienii și ceilalți) au 22 de țări. Războiul de independență al Israelului din 1948, a cauzat plecarea benevolă sau expulzarea din Israel a câtorva sute de mii, până la un milion de arabi. Mai puțin știut, mai ales în presa occidentală, este faptul că în jur de 850,000 de evrei au fost expulzați din țările arabe și Iran, care nu acceptau întemeierea statului Israel. În orașele israeliene cu populație mixtă evreo-arabă situația este labilă, departe de a fi idilică, cu răbufniri periodice de ură și agresiune din partea arabilor, care se simt mai mult palestinieni decât israelieni, cu toate că au drepturi egale. Nu că n-am avea și noi faliții noștri extremiști…Și totuși în 1969 a apărut o oază de optimism privitor la relațiile dintre cele două popoare, doar un mugure de optimism și de coexistență pașnică. Călugărul dominican, fost evreu născut în Egipt, Bruno Hussar, a înființat satul Neve Shalom (în ebraică) / Waħat al-Salam (în arabă) – Oaza Păcii. Read more…

Disidența anticomunistă românească (II)

Continuăm serialul precedent al trecerii în revistă a principalelor momente și autori ai disidenței anticomuniste românești din perioada 1948-1989. Am pus un accent mai pronunțat pe revoltele muncitorești din Valea Jiului din 1977 și din Brașov din 1987, pentru că am convingerea că doar contestațiile de masă, mai ales cele ale păturilor sociale de la baza societății pot aduce schimbări economico-sociale și politice profunde. Protestele intelectualilor sau ale studenților, prin puterea exemplului și a prestigiului personal, pot genera mișcările revoluționare ale maselor. Ele au mai mult valoare de știre, de noutate, dar mai ales în cazul unui regim represiv, pe termen scurt ele reprezintă doar o frecție la piciorul de lemn al regimului. Doar manifestațiile de stradă, forța marilor mulțimi sau nesupunerea civilă a unei mari părți din populație poate duce la colabarea unui regim puternic. La căderea regimului Ceaușescu un rol important a jucat „vechea gardă” bolșevică, prosovietică și intenaționalistă, coordonată abil de Ion Iliescu, Silviu Brucan și alți foști dinozauri din partid, armată și securitate, activați de perestroika lui Gorbaciov.Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont (III). Insula Paştelui – arheologie şi istorie

E greu să ne imaginăm un loc mai îndepărtat ca Insula Paștelui. Pierdută în imensitatea Oceanului Pacific, ea se află la 3500 km de America de Sud și la aproape 2000 km de cea mai apropiată insulă locuită. În zilele noastre localnicii o numesc Rapa Nui, dar etnograful francez Alphonse Pinart susținea că numele ei original a fost Te pito o te henua, adică „buricul pământului” sau „capătul lumii”. Un nume mai potrivit nici nu se poate!Insula a fost descoperită de exploratorul olandez Jacob Roggeveen în anul 1722, în Duminica Paștelui – de unde i se trage și numele. Dar când a fost găsită de exploratori, insula era deja locuită de sute de ani. Insula Paștelui a fost ultimul punct unde s-a răspândit omenirea, pornind din Africa. În urmă cu vreo trei milenii, oamenii au ajuns la capătul de sud-est al Asiei și de acolo au colonizat treptat insulele Oceaniei. Cu toate distanțele imense, acest lucru a fost posibil datorită tehnicii de navigare, pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: catamaranul. Coloniștii își luau cu ei plantele de cultură și animalele domestice și porneau la drum, ocupând insulele una după alta. În Insula Paștelui au ajuns abia în urmă cu vreo 800 de ani. Au colonizat-o și au creat o cultură remarcabilă, mai ales că din punct de vedere tehnologic se aflau în Epoca Pietrei – nu cunoșteau prelucrarea metalelor și oricum în insulă nu ar fi găsit resursele necesare. Și totuși, istoria Insulei Paștelui a fost una tragică.Read more…

De la epidemii la pandemii: molime văzute prin prisma literaturii și cinematografiei, un eseu despre relevanță (II)

William Shakespeare a trecut prin multe molime la viața lui; teatrele erau închise la Londra în perioada de carantină, ceea ce îi dădea dramaturgului răgazul necesar pentru a-și compune marile piese. Având în vedere că ciuma lovea Londra cu o asemenea frecvență, te-ai aștepta ca Shakespeare să-i acorde un loc central sau, cel puțin, să se refere indirect la ea în lucrările lui. Într-adevăr, el își presară limbajul cu aluzii și metafore – unele incluzând chiar o nuanță umoristică în referința lor la molime – figuri de stil care reflectă, fără îndoială, preocupările lui legate de acest subiect. Dar el nu consacră o întreagă piesă și nici măcar nu se referă la incidente de epidemii în dramele sale… cu o singură excepție: Romeo și Julieta, o tragedie care aparține perioadei lui timpurii de creație. Toate aceste considerente sunt adecvate, dar, consider totuși criteriul care surprinde cel mai bine spiritul piesei ca fiind sugestia lui Ruth Nevo de a considera Romeo și Julieta o piesă a „destinului.” La urma urmei, tinerii eroi ai tragediei nu sunt marcați de defecte intrinsece, care să-i ducă la pieire, cum este cazul eroilor din tragediile grecești din antichitate, ei nu pot fi învinuiți de ”hybris”; ei au doar nenorocul de a suferi consecințele indirecte ale epidemiei de ciumă. Nu degeaba, englezii se referă la îndrăgostiții afectați de o astfel de soartă, de un asemenea nenoroc ca star-crossed lovers. Soarta lor a fost, se pare, înscrisă sau pecetluită în stele.Read more…

Omul cu cel mai sincer surâs – In Memoriam Beniamin Moscovits

E 14 iunie şi Facebook îmi reaminteşte că e ziua de naştere a prietenului meu Beni Moscovits. Primul impuls este să postez o felicitare pe pagina lui de Facebook şi apoi să-l sun la telefon, să-i spun prin viu grai urările mele de sănătate, împliniri şi bucurii… Apoi îmi amintesc brusc de adevărul implacabil: Beni a părăsit această lume acum şase luni. Acest fapt greu de acceptat mi s-a adeverit zilele trecute când am fost la cimitir, la mormintele părinţilor mei, şi am văzut cel mai recent mormânt…Al lui Beni. Înmormântarea a avut loc în plină pandemie, cu restricţiile draconice şi nu am fost de faţă atunci când Beniamin Moscovits a fost condus pe ultimul drum. Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Read more…

Placa cea nouă de la Cimitirul Eroilor din Satu Mare reflectă un secol de istorie

Cu prilejul Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare a fost amplasată o placă pe care sunt înscrise denumirile acestui aşezământ de odihnă veşnică, în toate limbile ţărilor de provenienţă ale militarilor înhumați aici. Fiind cunoscător al istoriei acestui cimitir, am contribuit la traducerea denumirii cimitirului, în toate limbile care apar pe această placă. Cimitirul Eroilor din Satu Mare s-a înființat în timpul Primului Război Mondial, la marginea orașului, lângă lagărul de prizonieri și spitalul militar instalat în barăci provizorii. Spitalul militar primea răniții transferați ai țărilor beligerante din apropiere, dar uneori și din depărtare. Aici primeau îngrijire medicală și răniții prizonieri de război. Printre militarii decedați și înhumați în cimitir îi găsim pe cei din armata austro-ungară (austrieci, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați, sloveni, ruteni, bosniaci, evrei, italieni din Tirol), armata imperială germană (germani, polonezi, evrei), armata țaristă (ruși, ucraineni, kazahi, turkmeni, azeri, evrei), armata sârbă, armata română. Read more…