Sionism și islamism

După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare. Eu sunt de altă părere și în cele ce urmează voi încerca să explic de ce această afirmație este total inacceptabilă. Sionismul a apărut ca o expresie a naționalismului secolului al XIX-lea, o ideologie considerată la acea vreme cu adevărat progresistă. Potrivit acestei ideologii, grupurile etnice înlănțuite și asuprite de diverse imperii au dreptul la propriul lor stat național independent. Acest principiu a fost aplicat încă din secolul al XIX-lea și cu atât mai mult după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar au încetat să existe, iar Rusia a pierdut un teritoriu considerabil. Astfel, în locul imperiilor, pe hartă au apărut mai multe state noi și nu numai în Europa. Destrămarea Imperiului Otoman a permis și independența unor state arabe și a condus la o formă de naționalism arab. Și acestea au fost văzute ca o formă de progres și cu atât mai mult noile state arabe apărute mai târziu, prin destrămarea imperiului colonial britanic și a celui francez.Read more…

Poporul ales?

De ce ne-a pedepsit “Creatorul” și ne-a ales tocmai pe noi, poporul evreu? Pe parcursul istoriei “poporul ales” a avut doar de suferit: exilări, pogromuri, prigoane pe toate meridianele lumii și totuși majoritatea oamenilor continuă să creadă în acest creator. Știu ce mi se va răspunde: Fără această credință, noi evreii ne-am fi asimilat în națiunile din jur, practic am fi încetat să fim un popor. Nu mă îndoiesc că au dreptate, doar port o discuție cu “Creatorul”. Pentru mulți, Dumnezeu a murit la Auschwitz. Șase milioane de evrei au dispărut în fumul crematoriilor. Am rămas fără bunici, veri, mătuși și unchi uciși de naziști. Niciodată nu m-am plâns de situația mea materială, nici eu, nici părinții mei. “Doamne”, nu ți-am cerut să mă faci un Rotschild, ți-am cerut doar un singur lucru: să fim apăraţi de dușmani. Europa anilor treizeci a refuzat evreilor dreptul la existență, naziștii i-au deportat și i-au ucis în lagărele de concentrare sub privirile indiferente al Europei. După război a apărut dictonul Never again, în care mulți au crezut, dar în zilele noastre el și-a pierdut semnificația. În multe țări din Europa civilizată evreilor li s-a recomandat să plece în Palestina, iar când a luat naștere Israelul, “țara ta”, el a fost atacat din toate părțile de armatele țărilor arabe învecinate. Unde ai fost, “Doamne”, în acela momente?Read more…

Din cauza evreilor

La sfârşitul lunii septembrie estul şi sudul României se aflau sub cod roşu de intemperii, din cauza apropierii ciclonului Ashley. Cu vreo săptămână în urmă aceleaşi zone ale ţării fuseseră lovite de ciclonul Boris care a făcut ravagii, iar populaţia alertată cu întârziere suferise pagube majore. De data aceasta Ministerul Mediului şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă le-au transmis autorităţilor locale ordine ferme care au dus la evacuarea locuitorilor din zonele periclitate (cu tot disconfortul provocat de o asemenea acţiune). În final, temutul ciclon Ashley s-a „fâsâit” într-o ploaie torenţială. A doua zi, 1 octombrie, emisiunea România în Direct, de la postul de radio Europa fm dezbătea utilitatea măsurilor luate de autorităţile locale. Părerile ascultătorilor erau împărţite. La un moment dat, unul dintre aceştia a afirmat că ciclonul Ashley a fost o alertă falsă, menită să distragă atenţia populaţiei. „De la ce?” – a întrebat moderatorul, iar ascultătorul a explicat cu multă convingere că în aceeaşi perioadă mii de evrei au aterizat la aeroporturile de la Iaşi şi Bacău şi apoi s-au risipit prin ţară.Read more…

O amintire ca un ecou

Sărbătorile de toamnă, Rosh Hashana și Yom Kippur, le-am petrecut la o sinagogă din New York, mică, dar plină cu oameni inimoși care, indiferent de profesiile pe care le au în viața de zi cu zi, erau fericiți să se întâlnească și să fie împreună în aceste zile. Printre ei am găsit și câțiva care aveau câte un bunic sau o bunică din România, iar vreo doi își aminteau unele expresii sau refrene ale unor cântece auzite la aceștia. Unul dintre ei, domn în vârstă, la rândul lui bunic, mi-a spus că el se străduiește să fie mai tolerant cu unele idei ale nepoților, așa cum erau bunicii lui cu el la vârsta adolescenței. Tot el și-a amintit că odată, în copilărie, când a rămas cu bunicii în perioada sărbătorilor de toamnă, a fost la ”sinagoga românească” din New York și a fost impresionat de atmosfera de acolo. Sigur, nu era prima dată când pășea într-o sinagogă, mai fusese cu părinții, dar aceea l-a impresionat. Nu își amintea precis ce anume îi crease o impresie atât de puternică, poate lumina sau acustica, dar acea impresie din prima perioadă a copilăriei l-a urmărit toată viața, dar nu a mai regăsit-o niciodată. Am întrebat unde se află această sinagogă și, din păcate, am aflat că nu mai există, clădirea a fost demolată. Se numea Shaarey Shamoyim (Porțile Cerului) și la vremea ei fusese celebră. Mi-a stârnit curiozitatea, așa că am început să caut să aflu mai multe despre ea. .. În inima cartierului Lower East Side din Manhattan, într-o perioadă în care valuri de imigranți soseau pe tărâmul american în căutarea unei vieți mai bune, s-a născut o comunitate vibrantă care avea să devină un punct de referință pentru evreii români din Statele Unite. Era prima Congregație a Evreilor Români din America, cunoscută sub numele de Congregația Shaarey Shamoyim. Read more…

Pâinea noastră cea de toate zilele… fără gluten

În ultimii ani supermarketul din cartier are tot mai multe produse marcate „fără gluten”.  Da, știam că există boala numită celiachie.  Bolnavii nu suportă gluten (proteina aflată în boabele de grâu, orz și secară), acesta le produce diverse tulburări gastro-intestinale și nu numai.  Dar este o boală genetică, relativ rară (cca 1% din populație), ceea ce nu îndreptățește asemenea cantități de produse.  Părea să fie doar o modă, un moft, până când… Adevărul este că și eu sufeream de anumite probleme digestive și mă tot amăgeam că „o să treacă”, dar nu au trecut și într-o bună zi m-am dus la un specialist.  El m-a consultat, a cerut o serie de analize, dar până una-alta mi-a propus să încerc timp de o săptămână un regim fără gluten. – Cum??  Să renunț la pâine??  Să nu mai vorbim de prăjituri, paste făinoase…  Ce o să mănânc?? – Rondele de orez, mi-a răspuns specialistul imperturbabil. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat.  Analizele au ieșit perfect, nu am celiachie, și totuși continui să mănânc fără gluten și mă simt incomparabil mai bine.  Între timp, printre cunoștințele mele am descoperit deja patru persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare și țin regim fără gluten.Read more…

Toamna, distilări

Pentru noi, evreii, toamna e un început. E timpul când îți amintești, căci nu poate începe nimic nou fără ceea ce a fost. Pentru mine e un moment al reculegerii. Este timpul mirosurilor. Regăsesc în mirosuri ceea ce cred că am trăit, că m-a alcătuit. Mirosul mamei: un amestec de săpun și nicotină. Tata nu are miros, el nu există în colecția aceasta. Bunica: lavandă și coaja de lămâie din minunatele ei prăjituri. Bunicul, veșnic îngrijorat de pericolul bolilor, miroase a Diana, un spirt mentolat care purifica totul. Orașul vacanțelor la ei miroase a pivnițe pline cu lemne, cărbuni și cartofi. Imensele plăpumi de puf înfățate cu damasc alb miros a scrobeală. E un miros curat și dulceag. Bucătăria miroase a supă făcută din găina adusă ca o matroană în coș, respectată cu evlavie înainte de a fi sacrificată. Se mai simte o urmă de pene opărite, dar predomină mirosul promițător de gust auriu și cald, dătător de putere precum numele supei. Când aveam vreo patru ani ne-am mutat din camera subînchiriată într-o garsonieră. Acum eram singuri, dar era foarte strâmt, așa că pătuțul meu și-a găsit locul în bucătăria relativ spațioasă. Atunci ai mei au adus o fetișcană de vreo 14-15 ani de la Praid, din secuime, să aibă grijă de mine când ei lucrau sau ieșeau serile la restaurante, la teatru sau alte distracții. Fata se culca doar după ce toată lumea se retrăgea. Atunci scotea din cămară patul rusesc de campanie, îl deschidea, își așternea, se așeza în cămașa mare de noapte pe marginea patului, își despletea cozile și se pieptăna temeinic. Apoi aduna cu mânuțele-i durdulii părul rămas în pieptăn, îl făcea ghemotoc și-l arunca pe ușița sobei în foc. Mirosul acesta de pârlit e mirosul rugăciunilor de seară ale Jușcăi. Așa miroase credința.Read more…

Regina din Saba: un personaj fascinant și enigmatic

Regina din Saba (ebraică: מַלְכַּת שְׁבָא / Malkat Șva) este consemnată în toate cele trei religii avraamice – iudaismul, creștinismul și islamul – constituind chiar o parte a narațiunii de bază a Etiopiei. Regatul Saba se afla în sud-vestul Peninsulei Arabice (cam în actualul Yemen), fiind pe linia legăturilor comerciale ale regelui Solomon. Este posibil ca vizita reginei să fi fost destinată extinderii legăturilor comerciale. Din 3 Regi 10:1-13, cu sursa paralelă 2 Cronici 9: 1-12, ar rezulta că faima ei se datorează călătoriei peste mări și țări, precum și interacțiunilor cu regele Solomon. Renumele de înțelept al regelui Solomon se răspândise peste tot; ajunsese și la Regina din Saba. În consecință, ea a decis să-l întâlnească, pentru a-l pune la încercare cu niște întrebări la care ar fi putut răspunde, doar o persoană foarte inteligentă.  A trimis și un sol la curtea lui Solomon spre a-i da de ştire că dorea să-l întâlnească. Regina știa că Solomon era un rege bogat și puternic, așadar a pornit către Ierusalim cu mare fast, dovadă a bogăției și puterii de care dispunea: alai mare, cu cămile încărcate cu mirodenii, aur și pietre prețioase. Read more…

Babi Yar, Kiev, septembrie 1941

Nici înainte de deportare și nici în cei trei când am fost deportată în Ucraina și am ajuns la Djurin nu am știut ce s-a întâmplat la Kiev în septembrie 1941. Nici când am revenit în România nu am aflat despre masacrul care a avut loc la Kiev în septembrie 1941, adică înainte de deportarea mea. După 20 de ani, în 1961, am făcut o excursie în URSS și am ajuns și la Kiev. Printre obiectivele turistice pe care le-am vizitat a fost și Babi Yar. Însoțitorul ne-a relatat în cuvinte puține povestea celor întâmplate acolo. În 27 septembrie 1941, deci încă înainte de deportarea noastră, în Kievul recent ocupat de armata germană au apărut afișe care anunțau că evreii din oraș sunt obligați să se prezinte într-un loc anumit, cu documente de identitate, îmbrăcăminte călduroasă și banii și bijuteriile pe care le posedă. Cei care nu se prezentau erau amenințați cu moartea. Comandamentul german aprecia că vor veni cel mult 5.000 de evrei, dar s-au prezentat peste 30.000. Ei credeau că vor fi duși într-un lagăr de muncă, dar în realitate nu au fost duși decât până la Babi Yar, o râpă de la marginea orașului care se potrivea perfect cu misiunea soldaților germani: să ucidă cât mai mulți evrei în timpul cel mai scurt și fără a fi nevoiți să-i îngroape.Read more…

Mark Twain, Papa de la Roma și… eu, un alegător american oarecare

În urmă cu circa un secol și jumătate Mark Twain spunea: „dacă votul oamenilor simpli ar conta, ei nu ar fi lăsați să voteze”. Actualul papă și-a exprimat de curând o părere opusă, sfătuind alegătorul american să aleagă răul cel mai mic. O dată la patru ani, alegătorul american trebuie să decidă cui să-i încredințeze puterea. Spre deosebire de alte state, în America decizia este ușurată de faptul că pentru putere concurează numai două partide: democrat (D) și republican (R). În campania electorală reprezentanții acestor partide își prezintă programele, se prezintă pe ei înșiși și se discreditează reciproc. Candidatul prezidențial (D) este o femeie de culoare, vicepreședinta Kamala Harris, prezentată de media în termeni superlativi, dar generali, fără a face cunoscute rezultatele activității ei, nici măcar ca vicepreședintă. (N-ai activitate, n-ai rezultate! Simplu!)Read more…

Despre sorgintea eugenismului

Printre puținele subiecte de istorie care m-au interesat, m-au incitat și despre care am citit a fost Germania în anii nazismului. Știu că nu trebuie să explic motivul acestui interes deosebit. Faptul că am supraviețuit Holocaustului m-a obligat să caut să înțeleg acele aspecte istorice, sociale, economice care la un loc s-au făcut vinovate de crime de o magnitudine neîntâlnită până atunci și nici de atunci. Am citit mult despre legile de la Nürnberg, am aflat o mulțime de amănunte legate de ideologia ”rasei supreme” și de sentimentul de superioritate care a dus la crime și fărădelegi, unele rămase până astăzi nepedepsite așa cum cred eu că meritau. În ochii mei nazismul, ca ideologie a rasei ”ariene”, era produsul autentic al Germaniei hitleriste și până nu de mult eram sigur că toate manifestările de ură rasială la care suntem martori până acum (și mai ales acum) își au obârșia în ideologia hitleristă din anii 1930. Așa credeam, până când… Așa credeam, până când…

Nu demult mi-a căzut în mână un articol publicat în cel mai cunoscut jurnal medical al zilelor noastre, New England Journal of Medicine, semnat de Paul Lombardo (7 martie 2024). El face parte dintr-o lungă serie despre ”recunoașterea nedreptăților istorice în medicină” și modul cum s-au reflectat ele în această respectabilă publicație medicală în prima jumătate a secolului trecut. Articolul se ocupă de eugenism.Read more…

Gânduri despre premiul Nobel pentru literatură

De multe ori ne supărăm când, urmărind anual decernarea premiilor Nobel pentru literatură, apar scriitori sau poeți despre care nu numai că nu știm nimic, dar nici nu am întâlnit vreodată numele lor. Ne supărăm că nu i-au ales pe cei pe care i-am fi vrut noi, pe cei pe care îi apreciem, credem că merită, și ne întrebăm care sunt criteriile de alegere. Astfel, nu numai eu, ci mulți alții nu au primit răspuns la întrebarea de ce lui Amos Oz nu i s-a decernat niciodată acest premiu. E clar că nu din antisemitism, în fond pe lista premiaților figurează scriitori evrei și chiar israelieni. Un alt mare regret al meu este și ignorarea scriitorului albanez Ismail Kadare care, alături de realitățile unei țări cvasinecunoscute majorității oamenilor, prezintă o lume legendară, miraculoasă, în care eroii sunt călăuziți în viață de o serie de principii izvorâte parcă din tăria pietrelor, stâncilor atât de caracteristice spațiului în care trăiesc. Este perpetuarea unor tradiții și cutume, dacă nu din antichitate, cel puțin din perioada medievală, care s-au păstrat, s-au regăsit chiar și în regimul socialist particular, antisovietic, care s-a instaurat în Albania. Printre ele se află onoarea, prietenia, respectarea cuvântului dat, chiar dincolo de moarte. Poate de aceea în Albania evreii au fost ascunși și salvați când, după italieni, nemții au ocupat țara și au vrut să-i deporteze.
Dar astăzi nu vreau să scriu despre Kadare. În deslușirea secretului premiilor Nobel, în afara unor criterii politice foarte evidente, poate uneori justificate, dar alteori nu, primul și atotcuprinzătorul criteriu ar trebui să fie valoarea. Comitetul Nobel urmărește și un scop educativ și de promovare, încearcă să scoată la lumină artiști din zone geografice mai puțin cunoscute publicului occidental.Read more…

O călătorie pe lacul Titicaca

În 2016 am vizitat Peru și insulele Galápagos. Peru ne-a impresionat mai mult, mai ales prin marea varietate de lucruri interesante pe care le oferă, de la relicvele civilizației incașe, inclusiv grandioasele lor construcții, natura (fauna și flora) și nu pe ultimul loc lacul Titicaca, cu interesantele sale insule. Lacul Titicaca își are numele din limba indigenă Aymara și înseamnă “pumă gri”. Lacul se află în Munții Anzi, se întinde între Peru și Bolivia și are o suprafață de 8.372 km2 (de 20 de ori mai mare decât lacul Razelm din România, de 40 de ori mai mare decât lacurile Garda, Como, Maggiore din Italia și de 50 de ori mai mare decât Marea Galileei. Are o adâncime maximă de 218 m și se află la o altitudine de 3.812 metri. Titicaca este cel mai înalt lac navigabil din lume. El are 41 de insule, unele dintre ele locuite. La acestea se mai adaugă și un număr de insule plutitoare, construite artificial. Am vizitat și noi două dintre ele. Am ajuns în orașul Puno, de unde urma să luăm vaporul. Înălțimea de peste 3.800 m nu ne mai deranja, fiindcă eram deja după o săptămână de aclimatizare în Peru. La Puno temperatura este constantă tot timpul anului, în jur de 10-15oC și bat vânturi puternice. Read more…

Roiul

Era prin 2007. Mă aflam la Brno, în apartamentul unuia din băieți. Dusesem nepotul la grădiniță și de-abia venisem acasă. Am ieșit pe balcon după niște rufe întinse la uscat. De obicei, ușa de la balcon era deschisă, dar atunci am închis-o, nu știu nici eu de ce. După nu mult timp, lumina naturală a scăzut brusc și camera a fost inundată de un ropot puternic, ca atunci când te afli în mașină și cade grindină. Puzderie de insecte se loveau de geamul ferestrei și al ușii dinspre balcon. Din izbitură insectele cădeau vertiginos lângă geam, pe balcon. După câteva secunde unele începeau să se miște, dar nu-și puteau lua zborul imediat, probabil din cauza amețelii. Eu le vedeam ca pe niște pete mici și negre care alunecau pe geamuri. Din momentul în care se făcuse întuneric în cameră, apreciați, vă rog, cam câte albine s-au izbit de geam. Spectacolul de sunet dar fără lumini a continuat minute bune. Deodată s-a auzit o sirenă. Eram speriată. Nu știam ce se întâmplase. Trăiam aceeași groază pe care o văzusem la personajele din filmul lui Alfred Hitchcock Păsările, doar că aici era vorba de albine.Read more…

Primăvara Arabă și exodul spre Europa

Cele două Primăveri Arabe, 2010-2012 și 2018-2019, au fost mișcări populare de protest legitim împotriva mizeriei, foametei și lipsei de drepturi din regimurile totalitare. Ele au cuprins o serie de țări arabe Nord Africane și din Orientul Mijlociu și au avut consecințe grave, unele impredictibile, care au schimbat ordinea socială, economică și politică nu numai acolo unde s-au declanșat, ci și în alte țări musulmane și chiar în Europa. În decembrie 2010, tânărul tunisian Mohamed Bouazizi și-a dat foc în public, probabil fără să-și dea seama de urmările faptelor sale. Motivul a fost că municipalitatea îl tracasa și nu îl lăsa să-și vândă marfa pe stradă, deși nu avea alte surse de existență. Acest act televizat și moartea tânărului tunisian au fost catalizatorii Primăverii Arabe. Parlamentul European s-a pronunțat în favoarea acestor mișcări, dar mai târziu aceste declarații au fost considerate neavizate. De exemplu, în ianuarie 2011 președintele Parlamentului European a declarat că autoritățile tunisiene nu au înțeles că datoria lor primordială este de a se dedica bunăstării cetățenilor. De aceeași naivitate au dat dovadă și americanii prin politica de non-intervenție, deși încă de la început era clar că guvernele care vor cădea vor fi înlocuite de partidele islamiste și era puțin probabil ca atitudinea lor să fie mai democratică decât cea a guvernelor care le-au precedat.Read more…

Un an de la Sâmbăta Neagră

Astăzi se împlinește un an de la cumplitele atrocități din Sâmbăta Neagră. Atunci au avut loc acte de o inimaginabilă cruzime, metode naziste provenite din perfecționarea crimelor și torturilor comise asupra evreilor în cel de al Doilea Război Mondial. În aceste zile toată lumea își amintește și face un bilanț. De un an întreg evreii își plâng morții, așteptând în rugăciune și durere eliberarea ostaticilor, a celor care au mai rămas. Este cumplit ce continuă să se întâmple cu acei ostatici maltratați, nemâncați, torturați, fără condiții să se spele, să își îngrijească bolile sau rănile, fără să vadă lumina zilei și mai ales fără să înțeleagă de ce li se întâmplă acest coșmar. Ei nu au mai văzut lumina zilei de un an și au pierdut șirul zilelor. Crime asupra unor civili, bătrâni, bolnavi, copii, copiii unor părinți care sunt ținuți ostatici și maltratați, iar în toate aceste zile, care se numără într-un an întreg, ei și-i plâng pe cei pierduții, morți sau încă vii. Un om moare când nu îi mai bate inima; câtă vreme o inimă bate, oricât de slab, acești oameni speră. Câtă cruzime și barbarie în acești teroriști care nu dau doi bani pe viață!… Peste două zile va avea loc Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, care în România marchează începutul deportării evreilor din Bucovina, din 1941. Acel an a fost un an cu multe lucruri rele, pentru că tot atunci au fost și pogromurile, din ianuarie, de la București și de la sfârșit de iunie în Iași. Ne amintim lucruri triste, o istorie a faptelor, pentru că se numără în morții de atunci, pe care nu îi putem uita și care au nevoie de pomenire pentru a rămâne în lumina cea veșnică. Cum să ignorăm creșterea și coagularea răului?Read more…

A trecut un AN – 7 octombrie 2023 – 7 octombrie 2024

Când scriu aceste rânduri, îmi tremură mâna și am un mare nod în gât. Probabil că anul acesta mi-am dat cel mai bine seama ce înseamnă să trăieşti în acesta ţară, în Israel. Când a început totul, în dimineaţa zilei care va rămâne întipărită în memoria colectivă a multor milioane de evrei născuţi în timpuri şi locuri diferite, dar în special a celor care au trăit aici, starea de şoc i-a cuprins pe mulţi dintre ei. La începutul acelor zile de pomină nu am înţeles prea bine cum s-a putut declanşa acel atac surpriză al forţelor terorii clădite probabil timp de decenii de către Hamas, nestingheriţi de nimeni. Am urmărit cu sufletul la gură evenimentele incredibile transmise treptat în mass media, terorişti aparţinând atât Hamas-ului cât şi mişcării Jihad Islamic, mânate de dorinţa de a intra cât mai adânc în aşezările israeliene, de a le cotropi, de a ucide şi de a lua prizonieri cât mai mulţi cetăţeni israelieni. Sute de terorişti pe motociclete, în jeep-uri sau cu parapante, au pătruns în localităţile din vecinătatea aşa-zisului zid despărţitor… În aceste locuri au fost ucişi cu sălbăticie 260 de oameni. Poveştile unora dintre cei care au reuşit să se salveze te cutremură şi te fac să te gândești la deşertăciune… Vanitas vanitatum, omnia vanitas.  După câteva zile, armata israeliană, care se dovedise neputincioasă în ziua de 7 octombrie, a început contraatacul care a devenit treptat un crâncen război de gherilă împotriva unor grupuri de terorişti înarmaţi până în dinţi, aflaţi în locuri neaşteptate, atacând din zone locuite, din şcoli sau instituţii medicale. De la începutul intervenţiei armate şi pe tot parcursul războiului, aviaţia a distrus cam tot ce ar fi putut servi drept ascunziş teroriştilor Hamas.Read more…

Război de uzură cu succese operaționale israeliene

Recenta știre a lichidării conducătorului politic și militar al temutei organizații Hezbollah, Hassan Nasrallah, este un succes extraordinar al Israelului, încă unul din seria de succese a asasinatelor țintite: Ismail Hanieh, liderul politic al Hamas la Teheran, Fuad Shukr, șeful statului major al Hezbollah la Beirut, iar acum frișca de pe tort în persoana liderului Hezbollah, nemaivorbind de una din cele mai reușite operațiuni Mossad, cea a exploziei pagerelor și a walkie-talkie-urilor conducătorilor Hezbollah, mega-acțiune de precizie chirurgicală prin care peste 3000 de teroriști au fost răniți sau cel puțin scoși din schemă pentru o bună bucată de vreme. Desigur, în ciuda loviturilor încasate, Hezbollah rămâne cea mai redutabilă organizație teroristă din Orientul Mijlociu, ba mai mult, un stat în interiorul statului libanez, un stat militarist susținut în mod decisiv de Iran, un stat terorist care ține captiv statul libanez, odinioară o oază de pace și prosperitate în Orientul Mijlociu. În ciuda seriei de acțiuni militare reușite, după un an de război de uzură, Israelul este departe de a fi câștigat strategic conflictele cu Hamas și Hezbollah. După cum e cunoscut, doctrina militară a Israelului susține că Statul Evreu, dacă este atacat, trebuie să reacționeze rapid, cu forță maximă și pe cât posibil să ducă războiul în afara teritoriului național, în statul agresorului. De asemenea este notoriu faptul că Israelul, prin resursele sale umane, economice și financiare modeste nu poate susține un război de uzură, deci are interesul fundamental să distrugă orice agresor în cel mult câteva săptămâni.Read more…

Alegeri parlamentare în Austria: O șansă pierdută

Actuala campanie electorală din Austria a fost dominată de temele prezente și la alegerile din Franța și Germania: migrația din țările islamice și islamismul politic, centralismul politic al Uniunii Europene, criza economică și energetică, teme tradiționale ale dreptei politice care au adus în prim plan partidele din dreapta conservatoare: ÖVP şi FPÖ.  Siguranţa cetăţeanului, pusă în pericol de islamizarea Europei, a fost o altă temă exploatată de retorica extremistă a FPÖ, prin teoria “remigrării”. Profitând de nemulțumirea populației și de urmările economice dezastruoase ale pandemiei COVID 19, FPÖ a putut să atragă electorat din toate categoriile sociale și de vârstă, mai ales electoratul fascinat de teoriile conspirației. Odată cu acutizarea problemelor în viața de zi cu zi și scăderea nivelului de trai, socialiștii s-au deplasat mai către stânga spectrului politic, propunând introducerea de noi impozite, ecologiștii au prezentat apocalipsa schimbărilor climatice, iar comuniștii au găsit soluția rezolvării crizei imobiliare susținând confiscarea proprietății private pentru a se reduce chiriile locuințelor. Aflat de un an pe primul loc în sondaje, FPÖ s-a prezentat ca victima a establishmentului, dând impresia că nu aparține “sistemului politic consacrat”, fiind singurul partid care înțelege problemele cetățeanului de rând.Read more…

Cum a ajuns Ceaușescu în Israel

Era 23 August, prin anii optzeci. Dis-de-dimineață, înainte de defilare, Alexandru, directorul Trustului de Transporturi Județene dintr-un oraș din Transilvania, a trecut pe la autobază, ca să se asigure că toate materialele pentru demonstrație sunt pregătite. A intrat în biroul lui și și-a pregătit o cafea; mai era suficient timp până când coloana angajaților urma să iasă pe poarta întreprinderii. S-a așezat comod la masă, bucurându-se de gustul și aroma cafelei și gândindu-se la concediul mult așteptat. Când prietenul lui, Adrian, economistul, a intrat în birou, i-a văzut fața înmărmurită și nu a înțeles de ce acesta se uita uimit la peretele din spate. – Alex, ai văzut portretul lui Ceaușescu de pe peretele din spatele tău? – Ce e de văzut în mod special? – s-a mirat Alex. – Întoarce-te și o să ai o surpriză, – i-a spus Adrian. Alex s-a întors și-a rămas cu gura căscată. Ceaușescu avea barbă și mustață, iar în loc de ochi erau două găuri. – Cine a făcut măgăria asta? – s-a auzit țipând. – Liniște, nu striga, i-a spus prietenul lui, închizând ușa. Oricine ar fi autorul, tot n-o să aflăm și e mai bine.Read more…

Mănăstirea din Valea Crucii

Îmi amintesc de una din primele noastre călătorii la Londra.  Stăteam în gazdă (bed and breakfast).  Într-o seară ne-am întors obosiți și i-am povestit gazdei:
– Azi am vizitat Parlamentul.  Am fost și înăuntru.  Ce frumos este!
– Zău?  Eu stau de cincizeci de ani la Londra și încă nu am văzut Parlamentul pe dinăuntru. Și eu stau de cincizeci de ani la Ierusalim, am trecut de nenumărate ori pe lângă Mănăstirea Sfintei Cruci, poate a venit timpul să o vizitez? Și nu că ar trece neobservată!  Este o cetate impunătoare, se vede că e foarte veche.  Până acum un secol se afla în afara orașului, de aceea avea într-adevăr nevoie de ziduri de apărare.  Dar cum Ierusalimul a crescut, acum se află aproape de Parlament (Knesset), Muzeul Israel, campusul Universității.  Este o zonă cu multă verdeaţă, un loc ideal de plimbare și, datorită mănăstirii, zona a primit numele de Emek Hamațleva (Valea Crucii). Locul unde s-a construit mănăstirea nu a fost ales la întâmplare: după tradiție, acolo a crescut copacul din care romanii au făcut crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.  Sf. Elena l-a aflat cu trei secole mai târziu printr-o revelație divină. Read more…