Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (III)

Următoarele câteva zile le-am petrecut ca oricare turist, descoperind un oraș nou, într-o țară în tranziție, care știa de unde vine, dar încă nu știa ce îi va aduce viitorul. Bineînțeles că am fost la concerte de orgă, la teatrul de marionete, ne-am plimbat ore întregi prin străduțele înguste, oprindu-ne pentru o gustare, sau pentru a vizita un muzeu. Cred că sunt puțini cei care nu au auzit de vestitul cimitir evreiesc din Praga, unul din cele mai vechi în Europa și poate cel mai renumit. Înființat în secolul XV, în locul unui cimitir și mai vechi, distrus de către un suveran antisemit, în mijlocul vechiului cartier evreiesc, este situat lângă un alt monument istoric, sinagoga Altneuschul (Sinagoga Veche Nouă). După cum îi indică numele, a fost și ea construită cu secole în urmă, în 1270, pe ruinele unei sinagogi și mai vechi. (Pentru cei care nu cunosc Praga, ambele monumente istorice se găsesc pe internet, cu lux de amănunte.) Chiar în a doua zi am plecat pe jos și după vreo o jumătate de oră am ajuns la ghișeul unde se vindeau bilete pentru vizitarea cimitirului, a sinagogii și al altor câtorva puncte de interes din apropiere. Eram emoționați, în curând urma să vedem mormântul și piatra funerară a celui care a fost poate cel mai renumit rabin în întreaga țară, Judah Loew ben Bezalel, care a trăit în secolul XVI și este înmormântat acolo alături de soția lui. O legendă spune că rabinul Loew a construit din lut un uriaș pe care l-a numit Golem, care avea misiunea de a-i proteja pe evreii persecutați de-a lungul secolelor. Adevărat sau nu, este o legendă pe care evreii cehi o povestesc cu mândrie! Read more…

Minciuna în epoca întâlnirilor aranjate prin internet

Mult stimatul meu coleg de breaslă și eseistul pasionat Tibi Ezri a publicat în Baabel o serie întreagă de articole pe tema „De ce mint oamenii”. Cu toate că fiecare rând al său e doldora de înțelepciune, ar fi putut să se rezume la o singură frază: „Oamenii mint pentru că sunt oameni”, de unde reiese că minciuna este un atribut de bază al omului. Acesta este un adevăr fundamental, căruia îi puteți da crezare – sau nu. Ar fi preferabil să mă credeți. Din păcate minciuna este văzută ca ceva negativ. După părerea mea ar trebui să adoptăm o atitudine mai echilibrată, mai nuanțată. Bineînțeles că nu vreau să pretind că scorneala este o virtute. Din contră! Când e vorba de mersul trenurilor, de cercetare științifică sau de declarații de venit, este de dorit ca afirmațiile să corespundă adevărului. Același lucru se recomandă la aprecierea propriei greutăți, când te uiți cu jind la prăjiturile din vitrina cofetăriei. Dar în alte cazuri nu trebuie să dăm adevărului o importanță chiar atât de exagerată. În relațiile interumane, în discuțiile dintre prieteni și mai ales la căutarea unui partener, o anumită doză de neadevăr este acceptabilă, ba chiar utilă. Asta ne aduce la adevărata temă a articolului: întâlnirile aranjate prin internet, un mediu în care în zilele noastre cei mai mulți tineri (și câțiva bătrâni ca mine) se simt ca acasă. E destul să ai cunoștințe de bază în materie de calculatoare și să ai acces la internet și o lume întreagă de parteneri potențial îți stă la dispoziție. Între timp nici nu mai e nevoie de calculator, te poți descurca chiar și numai cu un smartphone, dacă ai pe el programul necesar și știi cum să-l folosești. Distanța față de celălalt te protejează, făcându-te să nu recunoști imediat tristul adevăr. Numărul practic nelimitat de parteneri disponibili în spațiul cibernetic reduce importanța eșecului – dacă nu reușești cu unul, găsești cu ușurință un alt fraier, căruia să-i prezinți în mod convingător calitățile tale extraordinare. Read more…

De ce mint oamenii (11, 12) – Medicină, medici şi erori medicale

Titlul acestui articol – “minciuni medicale” – ar putea deruta pe cititori. Nu este vorba de a pune o stigmă colectivă medicilor, considerând că marea majoritate a personalului medical este alcătuită din oameni cinstiți și sinceri. Totuşi, şi printre medici și personalul medical există mincinoși. Eu sunt convins că, spre deosebire de mincinoșii patologici, mincinoșii din domeniul medical au mai multe șanse de a se vindeca, spre binele lor și al pacienților. “Vindecarea” lor depinde în mare măsură de “tratarea și vindecarea” sistemului medical. Însă, pentru a ști cum să ne vindecăm, trebuie în primul rând să înțelegem cauzele care conduc la minciunile medicale. Pentru a înțelege etiologia minciunii medicale este important să găsim răspunsuri la câteva întrebări… Read more…

A fi sau a nu fi minoritar

M-am întors de la cea de a 12-a conferință a Uniunii Internaționale a Femeilor Române, care anul acesta s-a desfășurat la Târgoviște, bucurându-se de o largă participare. În fiecare an, această conferință reunește femei de pretutindeni, vorbitoare ale limbii române, născute și educate pe aceste meleaguri. Femeilor care trăiesc în România li se alătură femei care trăiesc în multe alte țări din lumea largă. Este un prilej de bucurie a revederii, resimțit din plin de fiecare participantă. Ca de fiecare dată, interesul a fost stârnit de diversitatea temelor puse în discuție, de la subiecte ce țin de școală, educație, cultură, până la robotică și lansări de carte, toate în jurul importanței femeii în societatea actuală. În acest program variat, anul acesta am figurat și eu cu prezentarea câtorva cuvinte sub titlul ”Ce înseamnă a fi minoritar”. Am crezut totdeauna că pot aborda orice temă, fără dificultate și uite că, uneori avem teme pe care le plasăm cu dificultate într-un context deja existent, care de această dată trebuia să fie ”motivațional”. Am acceptat această provocare, care de fapt este una dublă, pentru că termenul minoritar are pentru mine conotații negative și alăturat cu termenul ”motivațional”, profund pozitiv și menit să inspire, sunt greu de mixat în creuzetul oricărei minți. Cred că am făcut față provocării, pentru că am avut inspirația să mă gândesc mai întâi cui mă adresez și am avut șansa să am un auditoriu în care predominau adevărate doamne ”majoritare”, asta dacă cineva mai știe cât de majoritar este un om în lumea asta!Read more…

După 25 de ani …

Recent s-au împlinit 25 de ani de la încetarea din viață a două personalități care au marcat istoria modernă a poporului evreu. Primul este rabinul ”admor” (”adoneinu, moreinu, rabeinu” = domnul nostru, învățătorul nostru, rabinul nostru) de Lubavici, Menachem Mendel Schneersohn, fostul lider al hasidismului Chabad (”Chokhmah, Binah, Daat” – Înțelepciune, Înțelegere, Cunoaștere). Al doilea este rabinul doctor David Moses Rosen, fostul Șef-Rabin al evreilor din România. Ce era comun între acești doi rabini, diferiți între ei, care au avut o influență socială, politică și religioasă profundă? Ce a rămas din gândirea iudaică a fiecăruia dintre ei? În ce măsură ea continuă să influențeze iudaismul contemporan? Menționăm că ambii erau carismatici, personalități puternice care s-au erijat în (și au fost) conducători al evreimii în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Fiecare în felul lui, în condițiile în care a trăit și a funcționat. Amândoi au trebuit să facă față unor condiții dificile, în care iudaismul era tratat cu neîncredere și chiar cu ironie de o parte a din societatea evreiască de după Holocaust și de după cel de al Doilea Război Mondial.Read more…

Sfârşit de stagiune

De ani de zile păstrez aproape cu sfinţenie abonamentul la Orchestra Simfonică din Tel Aviv, care continuă să vină la Haifa pentru două concerte aparţinând aceluiaşi ciclu. Din toți anii de când acest abonament face parte din rutina vieţii mele, directorul muzical şi unul dintre dirijorii cei mai renumiţi ai orchestrei a fost Zubin Mehta. Încă înainte de a sosi în Israelca ola hadaşa, numele acesta a avut pentru mine o rezonanţă deosebită, evocând un muzician de anvergură mondială, de care auzisem încă din adolescenţa trăită la Bucureşti. Acum, la sfârşitul stagiunii muzicale a anului 2019, după jumătate de veac în funcţia emoţionantă de director muzical al minunatei orchestre israeliene, acest geniu al dirijatului, omul şi muzicianul Zubin Mehta se retrage din lumea concertantă. Ultimul concert al stagiunii 2018-2019, a fost şi ultimul concert dirijat de Zubin Mehta la Haifa.Read more…

Sfaturi vestimentare pentru „plus size”

Cifrele – fie că vorbim de circumferințe, fie de kilograme – sperie femeile, le forțează să se ascundă (la propriu, dar mai ales la figurat – sub haine largi, fără formă). Perspectiva asupra stilului, garderobei şi ținutelor se schimba în momentul în care înțelegi că morfologiile – tipurile de siluete feminine – rămân aceleași cinci, indiferent de numărul de centimetri sau de kilograme. Conturul general al corpurilor rămâne același; li se schimba proporțiile: putem fi mai înalte sau mai scunde (diferențe de statură), mai pline sau mai subțiri (diferențe de volum)…În primul rând asta înseamnă sa îți alegi mărimea cea mai potrivită tie, cea care face ca linia hainei sa respecte conturul corpului (sa nu fie nici prea larga, dar nici foarte strâmtă). Dar mai mult, aceasta noua perspectiva înseamnă sa nu iți mai refuzi o anumita croiala, crezând că nu se potrivește corpului tău.Read more…

Fenomenul Halep

Cred că nu greșim afirmând că viața sportivă din România și nu numai, se desfășoară sub zodia ”fenomenului Halep”. Așa cum în urmă cu patru-cinci decenii, dacă te duceai în Africa neagră sau în Orient (am constatat fenomenul în Egipt, la proprietarii de cămile de lângă piramide) și spuneai că ești român, ți se răspundea „Ah, Nadia, Hagi”, acum cuvântul de ordine este Halep. E frumos, te mângâie pe suflet să vezi onorurile aduse de această tânără plină de harul tenisului și pe de-asupra foarte modestă. Și dacă am amintit de ”fenomenul Halep”, este pentru că pe lângă ea a apărut în țara noastră o pleiadă de jucătoare de tenis care, chiar dacă nu au ajuns la nivelul Simonei, se află printre primele 100, 50 sau 30 de jucătoare din lumea tenisului. Personal, am urmărit-o pe Simona de când a început să-și facă un nume. Îmi plăceau răspunsurile pe care le dădea la interviuri sau conferințe de presă și am descoperit două dintre calitățile ei: modestia și tenacitatea sau, cu alte cuvinte, ambiția. Read more…

Iarăşi despre Holocaust?!

Nu încetez să evoc tragedia Holocaustului, realizând interviuri şi publicând memorii, relatând despre evenimente comemorative, despre cărţi şi simpozioane ştiinţifice. Consider că nu e numai datoria mea de jurnalist, de urmaş al supravieţuitorilor, ci şi de om care-şi poate ridica glasul pentru a împiedica – prin cunoaştere şi conştientizare – repetarea unei atari tragedii în existenţa oricărui popor. Totuşi, uneori mă cuprinde îndoiala privind impactul şi eficienţa a tot ceea ce fac…„Never again” spunea primarul Clujului, în urmă cu 5 ani, la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj, în mai-iunie 1944. Peste cinci ani, la comemorarea a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi, nu mai participa nici un reprezentant al primăriei, consiliului local sau judeţean. Evreii şi-au comemorat martirii, ce treabă avea cu asta conducerea oraşului?! …De curând am vizionat un film “Masacrul de acasă”, realizat de fraţii Brega. Un reporter curajos descinde în mijlocul ţăranilor din Pepeni (Republica Moldova) pentru a-i întreba pe locuitori ce ştiu despre evreii din comună, masacraţi în iulie 1941…Read more…

Pro și anti…sionism

Odată cu trecerea timpului, în vâltoarea din ce în ce mai confuză a fenomenelor naturale și sub amenințarea din ce în ce mai pronunțată a unor posibile conflicte majore între armatele din ce în ce mai înzestrate cu tehnologii și tehnici din ce în ce mai sofisticate, ale puterilor lumii, ne-am fi așteptat ca vechile amenințări precum terorismul, problema palestiniană, antisemitismul cu ramura mai tânără antisionismul, să fi pierdut din amplitudine. Dar spre stupoarea noastră, vechile amenințări continuă să ia amploare în pofida noilor amenințări mult mai periculoase și imprevizibile. Antisemitismul în creștere a determinat măsuri excepționale luate de guvernele responsabile pentru a stăvili potențialele consecințe grave. Nu este vorba doar de disconfortul pe care un mediu care încurajează manifestările antisemite l-ar putea genera puținilor evrei care au rămas risipiţi în Europa, ci mai ales de efectul destabilizator pe care l-ar putea produce democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate. Dacă până acum combaterea antisemitismului a rămas în mare măsură în sarcina unor organizații evreiești, cu capacitate limitată de acțiune efectivă, se pare că unele guverne, printre care și cel al României, urmând o inițiativă a guvernului Statelor Unite, au creat câte un departament interministerial în frunte cu un emisar al guvernului (”envoy”) dedicat prevenirii și combaterii antisemitismului sub orice formă s-ar manifesta. Una din formele cele mai perfide este antisionismul. Read more…

Cercurile lui Pi. In memoriam Pi (Ioan) Mușlea – iulie 2019

Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om. Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă. Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.Read more…

Senescența de mâine, văzută azi

”Ai terminat școala primară? Trage ușa după tine și încearcă să înțelegi ce urmează”, acesta a fost sfatul pe care l-am primit de la răposatul meu părinte în urmă cu zeci de ani. Pe parcursul întregii mele vieți am încercat să urmez acest principiu și adesea am reușit. Însă pe parcurs am depistat o dificultate de ordin psihologic: cu cât avansezi în vârstă, ”ce urmează” devine un subiect din ce în ce mai restrâns din punct de vedere al timpului care îți stă la dispoziție. Cu alte cuvinte, gândurile legate de viitor se lovesc prea des de ideea că acest viitor e destul de limitat în timp. Ca urmare, tendința naturală este să îți îndrepți gândurile din ce în ce mai mult spre trecut, pentru că dacă stai strâmb și judeci drept, nu prea ai nevoie de mult timp pentru a-ți organiza viitorul care ți-a mai rămas. Ei bine, cu toată lipsa de modestie necesară, trebuie să recunosc că permanentul proces de reducere temporală a viitorului care îmi stă în față nu-mi influențează aproape deloc gândurile cu care mă culc noaptea și cu care mă scol în fiecare dimineață. Două lucruri mă ajută să urmez această cale.Read more…

Amintirea lui Ioan (Pi) Muşlea (mai 1940 – iulie 2019)

În 10 iulie 2019, la ora 9.00 dimineaţa un grup de oameni (nu prea numeros, probabil şi din pricina sezonului estival) s-a adunat la Cimitirul Central pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost Ioan Muşlea (Pi – pentru apropiaţi) inginer, informatician, poet, traducător, iubitor de jazz, de lectură şi de film, un intelectual în cel mai deplin sens al acestui cuvânt. După ce am depus buchetul cu flori albe pe catafalc şi am transmis condoleanţe familiei îndoliate, am privit jur-împrejur şi am avut un moment de cumpănă neştiind încontro să mă îndrept, pentru a-mi ocupa locul potrivit în configuraţia adunării funerare. Pe o latură se aşezaseră foştii colegi de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj (CTCE), unde Ioan Muşlea a condus (în anii 1970-1980) Compartimentul Cercetare, iar vizavi erau foştii colegi de la Studioul Teritorial de Televiziune TVR Cluj, unde defunctul ocupase funcţia de director între 1997-2002. Dilema mea provenea din faptul că, la sfârşitul anilor 1970, mi-am început cariera ca programator la CTCE Cluj, iar din 1992 lucrez ca redactor la TVR Cluj, astfel încât l-am cunoscut pe Ioan Muşlea atât în ipostaza de informatician, cât şi în cea de teleast. Read more…

Domesticirea grâului și începuturile agriculturii

Înțelegerea procesului de domesticire a grâului a început în 1906, când Aaron Aaronsohn a descoperit grâu sălbatic in Galileea, în apropierea așezării Roș Pina. De fapt grâul sălbatic este foarte asemănător cu cel cultivat. Principala diferență constă într-o singură genă, care are ca rezultat o singură caracteristică: atunci când e copt, spicul de grâu sălbatic se descompune, grăunțele se împrăștie pentru a încolți apoi în sezonul următor, pe când spicul grâului cultivat rămâne întreg. Această diferență aparent minoră are consecințe neașteptate. Dar s-o luăm de la început. M-aș fi bucurat să pot afirma că începutul a avut loc „la noi”, dar nu este chiar așa. Se pare că agricultura a început la sfârșitul ultimei glaciațiuni, acum vreo 11.000 de ani, pe cursul superior al Tigrului și al Eufratului, iar de acolo s-a răspândit repede în întreaga Semilună Fertilă. Read more…

Karlovy Vary 2019 – O ediție etalon

Ediția cu numărul 54 a Festivalului internațional al filmului de la Karlovy Vary a început pe cunoscuta melodie Cha ba da ba da. Suport muzical al unui montaj cu Un alt bărbat și o altă femeie. Refrenul avea să fie reluat și în seara închiderii. Neobișnuit pentru un mare festival. După cum neobișnuiți au fost și cei aflați dincolo de sintagma transferată din titlul faimosului film al lui Lelouch. Nu erau două vedete ci, pur și simplu, Bărbatul și femeia care, acum 25 de ani, au relansat festivalul, după ani de presiuni politice, l-au proiectat pe orbita regăsirii: Eva Zaoralova și Jiří Bartoška. Ea- critic de film, numită director artistic și selecționer. El – actor, acum președinte. Festivalul din acest an a omagiat cei 25 de ani ai unui cuplu profesional de excepție, care a preluat conducerea unei manifestări stagnante ce și-a regăsit, în libertate, calea unei identități moderne. Soarta putea fi întoarsă din drum, nu însă și numărătoarea. A trebuit să ne obișnuim cu ciudata matematică: deși s-a născut în 1946, deci odată cu festivalul de la Cannes, KVIFF, cum îl recomandă inițialele, a ajuns abia la ediția a 54-a. Și-a făcut repede loc pe hartă, drept care, în 1956, Federația internațională de specialitate (FIAPF) l-a inclus, în ierarhia sa, în clasa restrictivă festivalurilor de categoria ARead more…

AMINTIRI: Iulie 1983. Epurări masive la Radioteleviziunea Română.

Amintesc un episod aproape uitat – dar nu lipsit de importanță – din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste. Într-un scurt răstimp, doar câteva zile din vara anului 1983, au fost concediați în mod neașteptat, fără vreun preaviz, 70 de angajați ai radioteleviziunii – majoritatea ziariști, mulți dintre ei minoritari, mai toți pe motive ideologice. Această campanie fără precedent, inițiată și aprobată pare-se de către Elena Ceaușescu, începuse de fapt mai devreme, cu câteva săptămâni în urmă. Prima victimă a fost și cea mai cunoscută – popularul comentator sportiv Cristian Țopescu. Vina lui? Îndrăznise să spună într-o transmisie directă că ar fi bine să se permită unor fotbaliști români să joace la cluburile din străinătate. Profund lezați în fierbintele lor patriotism, conducătorii țării au dispus înlăturarea lui imediată. Cât despre mine, după 15 ani la TVR ca operator și reporter la redacția naționalități, am fost chemat atunci la serviciul de cadre unde mi s-a explicat că nu mai corespund întrucât am rude de gradul întâi în străinătate cu care continui să întrețin relații. Mi s-a oferit un post fictiv la o întreprindere fictivă. Mă aflam într-o companie mai mult decât onorabilă. Odată cu mine au fost dați afară doctorul Andrei Bacalu, cunoscutul realizator de emisiuni științifice, talentata și astăzi regretata ziaristă Lena Boiangiu, propagatorul de cultură Iosif Sava. Acesta din urmă, el singur dintre toți, a fost ulterior reprimit, se spune în urma intervenției personale a rabinului-șef Moses Rosen.Read more…

Scripcarul pe acoperiș – o nouă premieră la TES

Am văzut recent premiera unui nou spectacol al TES și sper că va fi un mare succes. Desigur că la premieră spectacolul încă nu este rodat, adesea mai e nevoie de unele retușări. Dar și așa sunt sigură că „Scripcarul pe acoperiş” va ține afișul multe stagiuni. Nu sunt critic de teatru, dar pentru că am văzut acest spectacol de mai multe ori în locuri diferite, vă pot împărtăși părerile mele ca să vă conving să-l vedeți. Credeți-mă, merită. Este un musical produs pentru prima dată în 1964 la New-York, dar este iubit și în ziua de azi. Garanția succesului este textul foarte bun, muzica și tot ce ține de un spectacol de care te bucuri că l-ai văzut și dorești să-l mai vezi de multe ori, ceea ce am și făcut. Deși au trecut atâția ani de când nu mai am o legătură directă cu TES, mi-a rămas o mare dragoste pentru acest teatru. Multe spectacole le-am revăzut la nesfârșit, cunoșteam artiștii și regizorii, mă simțeam acolo „ca acasă”. Și iată-mă la premiera „Scripcarul pe acoperiș”, spectacol pe care l-a văzut în engleză la New-York, în germană la Berlin și mai am și acum un disc vchi, de vinil, al spectacolului în idișRead more…

Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…

Wimbledon 2019

Finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon 2019, a fost nu numai cel mai lung meci de tenis din istoria Wimbledonului, ci și cel mai fascinant, emoționant imprevizibil pe care l-am văzut vreodată. Doi dintre cei mai buni jucători de tenis din lume „bătrânul” Roger Federer, 38 de ani, de opt ori campion al celui mai prestigios turneu de tenis, cel de la Wimbledon, și „mai tânărul Novak Djokovič, de 32 de ani , s-a dus o luptă “pe viață și pe moarte”, timp de aproape 5 ore!. Un stadion umplut până la refuz ,15.000 de oameni, 100.000 de mii de oameni în afara stadionului și sute de milioane de telespectatori au urmărit această partidă de tenis cu sufletul la gură. Roger Federer, un gentleman adevărat, un jucător tehnic, de un fair play desăvârșit și Novak Djokovič , puternic și ambițios, au încântat o lume întreagă. Djokovič cu o tenacitate ieșită din comun, după primul set pierdut, a revenit, a egalat și în final a câștigat meciul N-a fost cel mai frumos joc de tenis, au admis comentatorii sportivi , dar a fost extrem de interesant. Sincer, mi-a părut rău caă Federer a pierdutRead more…

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (II)

naintea plecării spre Cehoslovacia socrul meu a avut două rugăminți. Cum trebuia să trecem prin orașul Brno, ne-a rugat să căutăm universitatea tehnică locală și să facem niște fotografii. El studiase acolo înainte de venirea naziștilor. Înființată încă în secolul XIX, pe timpul Imperiului Habsburgic, ea se numea la început Universitatea Tehnică Germană din Brünn (Brno) și învățământul se desfășura în limba germană. În 1945, după venirea sovieticilor, orice urmă de germană a dispărut și se folosește numai limba cehă. A doua rugăminte a fost să îi telefonăm deîndată ce ajungem la hotelul din Praga, rezervat și el din timp. Era neliniștit pentru că țara se afla într-o perioadă de tranziție, se mai auzeau povești curioase, iar noi conduceam o mașină ”neobișnuită”. A doua zi am pornit în zori ca să evităm traficul de dimineață. Speram să ajungem la Brno în cel mult trei ore, distanța fiind de vreo 150 de kilometri. Mare greșeală! Nu am luat în considerare faptul că mergem într-o țară cu o structură încă socialistă, unde nimic nu funcționează așa cum ar trebui. Deși urmam o șosea așa-zisă internațională, traseul trecea prin orășele și sate, unde concuram cu copii care umblau în mijlocul drumului, pe biciclete sau pe jos, alături de căruțe, tractoare și alte vehicule. La un moment dat am fost blocați timp de vreo 30 de minute pe un drum în lucru. Muncitorii tocmai făceau o pauză de cafea, mai bine zis de bere, “uitând” un excavator chiar în mijlocul drumului.Read more…