Legende ale Cetății

Am scris, pe parcursul anilor, despre câteva repere de arhitectură ale orașului meu, Oradea – clădiri pe care le consider cele mai reprezentative și de importanța cea mai mare. Alegerea lor îmi aparține și nu puteam să nu includ și cetatea medievală, locul unde istoria veche își dă întâlnire cu prezentul, un loc emblematic pentru oraș. Amintirea mea cea mai concretă și cea mai îndepărtată din Cetate datează din 1996, atunci când am dat acolo examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere. Sediul Poliției Rutiere era acolo, în alt corp al Cetății (are 16 clădiri) se găsea sediul filialei Bihor a Arhivelor Naționale, iar ceva mai încolo era cea mai mare brutărie a orașului. M-am descurcat bine la testarea teoretică obținând punctajul maxim, dar examenul practic nu prea mi-a ieșit. Ceea ce am învățat atunci de la polițistul examinator a fost că șoferii sunt de două feluri: cei care și-au lovit mașina și cei își vor lovi mașina. Eu nu am lovit nicio mașină, pentru faptul simplu că nu am condus mai mult de o oră în total, după ce mi-am luat permisul. Au trecut acuși 30 de ani de atunci și condusul a fost mai mult o ambiție de moment, dar prin intermediul acestei întâmplări am cunoscut eu întâi și-ntâi Cetatea din Oradea. Mulți ani, zeci de ani din istoria recentă a Cetății, aceasta se degrada văzând cu ochii. La un moment dat a fost părăsită cu totul, instituțiile sau firmele se mutaseră în sedii mai potrivite activităților lor. În 2010 – în principal, pe fonduri europene, cu o contribuție a Primăriei Oradea – a început restaurarea temeinică a Cetății care continuă şi în prezent, când lucrările se concentrează pe zidurile externe de apărare. Proiectul inițial a costat peste 20 de milioane de euro și a durat 5 ani.Read more…

Păpușarul lăptar

Toni a terminat facultatea de teatru de la București. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, dar a dorit să se întoarcă în Clujul natal și la familia lui. Teatrele din Cluj, nici cel maghiar şi nici cel român (vorbea bine și în limba maghiară) nu l-au primit, astfel încât nu a găsit altă soluție decât să se facă păpușar și să lucreze la Teatrul de Păpuși. S-a împăcat greu cu ideea, dar în cele din urmă a început să-i placă – oricum copiii erau spectatori generoşi. Salarul fiind mic, pe lângă actorie și-a luat încă un job: distribuia laptele la abonați. De aici i-a venit și numele de “Păpușarul Lăptar”. Era un om înalt, abia trecut de 30 de ani, jovial, un hâtru bun de glume. Abonații îl simpatizau și îi savurau glumele. Locuia în blocul de vizavi, chiar la același etaj, și ne puteam vedea pe geam. Așa se face că ne-am împrietenit. Ne vizitam des și ieșeam împreună în excursii. Îi plăcea vinul sec și când aveam un astfel de vin îl sunam. Venea cu plăcere și fumam amândoi.  Read more…

Notabilitate… wikipedică

M-am gândit mult la cadoul pe care să i-l ofer unei prietene dragi care împlinea 96 de ani. De-a lungul timpului mi-am dat seama că nu e uşor deloc să nimereşti cadoul potrivit, cel care poate produce o surpriză plăcută sărbătoritului, bucurând deopotrivă şi inima celui care dăruieşte. Având, din ce în ce mai mult, sentimentul că suntem năpădiţi de obiecte şi doream să-i ofer un altfel de dar. Şi pentru că prietena mea nonagenară este un medic bine-cunoscut în Cluj, prima femeie chirurg generalist din Transilvania, m-am decis să-i creez o pagină Wikipedia, pe care – după opinia mea – o merită cu prisosinţă. Nu eram la prima încercare, dat fiind că în urmă cu doi ani, trecusem botezul focului (wikipedic) atunci când am creat pagina pentru tatăl meu – un cadou post-mortem, cu prilejul centenarului naşterii sale. Demersul s-a dovedit o experienţă pozitivă şi am scris şi un articol întitulat «Un cadou de centenar sau eu şi Wikipedia». Deci am pornit cu elan şi optimism la redactarea paginii Wikipedia, străduindu-mă să fiu cât mai concisă şi documentată. La scurt timp după postare au apărut şi observaţiile mentorilor, numai că, spre marea mea surpriză, pagina proapăt creată a fost de îndată stigmatizată cu un supra-text care menţiona public că: Din textul acestui articol nu rezultă caracterul notabil al subiectului. Dacă articolul nu va fi completat cu bibliografia necesară, el va fi redirecționat, combinat cu altul sau propus pentru ștergere. Atunci am făcut – cred eu – eroarea majoră, contestând îndoielile mentorilor Read more…

Ora albastră

Pasiunea mea pentru parfumuri a început în urmă cu 12 ani, iar relația pe care o am cu ele este una foarte personală. Rar cumpăr un parfum înainte de a-l purta pe piele câteva ore bune. În viziunea mea, parfumurile sunt asemenea oamenilor, am nevoie să-mi petrec timp cu ele pentru a le cunoaște, a le înțelege. După ce ne împrietenim, devin companionii mei de suflet zi de zi. Pentru mine, alegerea unui parfum ține foarte mult de starea psiho-emoțională și pentru că fiecare parfum din colecția mea este atent selecționat, cu excepția celor pe care nu le pot testa în magazinele de profil, fiecare are propria lui poveste, mă transpune într-o anumită stare, îmi trezește o emoție, o amintire din viață, o imagine care îmi declanșează în suflet anumite trăiri. Văd obiecte, culori, plante, peisaje, lumină și întuneric. Pentru mine parfumul este terapie, este evadarea din mundan, este proiecția unui viitor pe care doresc sa-l trăiesc. În mintea mea se nasc scenarii, povești, personaje. Am o memorie olfactivă foarte pronunțată și asociez aroma parfumului cu anumite perioade și oameni din viața mea. Ora Albastră. Eu i-aș spune Ora Violetă, violetă precum nuanța cerului la apus de soare…Read more…

Franța nu a vrut un guvern de extremă dreaptă

Rezultatele turului doi al alegerilor legislative din Franța ne provoacă sentimente contradictorii. În primul rând bucurie: francezii au reușit să stăvilească înaintarea vijelioasă a extremei drepte. S-au mobilizat și, folosind instrumentul democratic al votului, au făcut ca sticlele de șampanie pregătite de Marine le Pen și ceilalți lideri ai Adunării Naționale să rămână nedeschise. Se dovedește că francezii au memorie istorică și chiar dacă majoritatea votanților aparțin de a doua sau a treia generație de după război, au fost conștienți de ce ar fi însemnat un astfel de guvern. Este o veste bună și pentru Uniunea Europeană, în care Franța are un rol determinant, și pentru alte țări europene în care se vor organiza alegeri: iată că extrema dreaptă poate fi învinsă și sistemul civic democratic poate fi victorios. Întrebarea care se pune, legată de rezultatele alegerilor din Franța, unde Noul Front Popular (stânga și stânga radicală) a obținut cele mai multe locuri de deputați, este: francezii nu vor extrema-dreaptă, dar oare vor extrema stângă?Read more…

Observații asupra rezultatelor alegerilor din Marea Britanie

Partidul Laburist din Marea Britanie a obținut o victorie epocală în alegeri, o așa- numită landslide victory, cum se zice aici folosindu-se cuvântul pentru “alunecare de teren”.  Sub conducerea viitorului prim-ministru Keir Starmer, laburiștii vor avea o majoritate de 174 de locuri în Camera Comunelor, aproape egalând succesul lui Tony Blair din 1997 împotriva lui John Major, când obţinuseră o majoritate de 179 locuri. Dar oricât de spectaculoasă ar fi această nouă victorie, cu adevărat dramatic este dezastrul suferit de Partidul Conservator, fără precedent în toată istoria acestuia. Conservatorii au pierdut în aceste alegeri 250 de locuri în parlament. Printre mulți alții, chiar 44 foști miniștri de diferite ranguri, inclusiv 12 membri ai cabinetului condus de prim-ministrul Rishi Sunak, și-au pierdut locul în parlament. Înfrângerea conservatorilor a fost prezisă de multă vreme.Read more…

Mai presus de toate să știm să iubim și, mai ales, să nu urâm!

Lumea întreagă este într-un război continuu, dus prin toate mijloacele posibile pentru bani, pentru teritorii, pentru resurse, pentru influenţă şi, în foarte multe cazuri, pentru supravieţuire. În articolul Simonei Fuchs despre Zidul Berlinului (https://baabel.ro/2024/06/zidul-berlinului/) se menționa că gardurile sau zidurile sunt un element despărţitor și acolo unde ele au căzut, cei aflați inițial în părţi opuse ajung dintr-o dată să fie împreună. Această percepţie este însă iluzorie, precum nici existenţa zidului nu este decisivă. După cum s-a dovedit, din nefericire, gardul care separă Fâşia Gaza de porţiunea sudică a Israelului, unde majoritatea aşezărilor se bucurau de o prosperitate demnă de invidiat, nu a fost o piedică pentru atacul din 7 octombrie. Acest atac a fost începutul unei perioade de confruntare multidimensională pentru statul Israel. Este o confruntare armată, de un tip nemaicunoscut până acum, cu perspective sumbre de finalizare, dar şi una social-politică internă, continuând-o pe cea pornită cu mai bine de un an înainte – pe motivele reformei juridice propuse de Ministrul Justiţiei, Yariv Levin – şi, în ultimă instanţă, o confruntare internaţională care pe zi ce trece se dovedeşte tot mai gravă. Cea din urmă aduce la lumină atitudinea şi credinţele unor populaţii largi, de pe aproape toate meridianele. Demonstraţiile care împânzesc lumea de la începutul războiului israelian împotriva organizaţiei teroriste Hamas, extins și împotriva teroriştilor șiiți din Liban, Hezbollah, par să fi aşteptat doar trigger-ul oferit de Israelul aflat în impas, pentru a scoate la iveală semnele duşmăniei faţă de Statul Israel.Read more…

30 iunie – cea mai neagră zi din istoria postbelică a Franței

Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă a Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance. Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite.Read more…

Între milă și silă

Nu fac parte dintre acei fanatici care ar sta treji noaptea ca să urmărească o dezbatere politică între cei doi candidați la președinția Statelor Unite. Pentru mine politica americană rămâne un năvod cu prea multe ochiuri, între care mă simt ca un pește pe uscat, iar când vine vorba de culisele ei, prefer să mă țin deoparte. Dar reacțiile pe care le-am auzit în dimineața de după și care asemuiau confruntarea cu un meci de box în care unul din candidați l-a făcut knock-out pe celălalt m-au determinat să urmăresc totuși câteva selecțiuni din această saga de o oră și jumătate. Între milă și silă, aceasta a fost toată gama de sentimente pe care am simțit-o. Milă în primul rând pentru America, dacă asta e tot ce a putut ea oferi în acea noapte. Dezbaterea de ieri ar fi trebuit să se desfășoare în prezența unui doctor, undeva într-un salon din secția de geriatrie a unui spital și asta nu doar din cauza vârstei pacienților, ci mai ales a incapacității lor de a înțelege că poate ar trebui să lase locul și altora. Milă pentru America, în a cărei curte am învățat ce înseamnă democrație, drepturile omului și politică curată. Milă pentru că oamenii valoroși din acea țară pe care am admirat-o se îndepărtează de politică ca de foc, preferând să-și facă miliardele în altă parte, în afaceri mai profitabile, dar și mult mai individualiste.Read more…

Vară toridă cu drone, obuze și rachete (2)

Cu puținele mele informații reale și cunoștințe colaterale, voi încerca să deslușesc situația militară cu care se confruntă Israelul în particular și Orientul Mijlociu în general. Din perspectiva mai largă a Orientului Mijlociu, încep cu declarația belicoasă a lui Nasrallah, liderul Hezbollah, care a amenințat Ciprul că în cazul în care continuă să acorde sprijin logistic Israelului, organizația sa îl va ataca. Să nu uităm că Ciprul, așa mic cum este, e un stat suveran al UE, care adăpostește și două importante baze navale și aeriene britanice. Dacă interpretăm ad litteram, cel mai important proxy al Iranului a amenințat oficial un stat al UE cu o agresiune militară. Dacă o luăm mai domol, Hezbollah încearcă cu toate mijloacele de presiune pe care le are la îndemână să descurajeze Israelul de a lansa un război de anvergură împotriva sa și a Libanului ca stat gazdă, practic un stat nefuncțional, cvasi simbolic, aflat sub dominația sa militară și teroristă. În acest context trebuie să amintesc că din Cipru, britanicii lansează atacuri aviatice asupra houthi-lor din Yemen, asupra ISIS din Siria și Iraq și la nevoie asupra dronelor și rachetelor iraniene care au atacat Israelul. Mai mult, în Cipru, britanicii au instalații de ascultare și spionaj care acoperă tot spațiul Orientului Mijlociu.Read more…

Colonia evreiască din insula Elefantina

Vorbind de diaspora evreiască, ne gândim de obicei la distrugerea Ierusalimului de către romani (70 e.n.) și exilarea majorității populației.  Adevărul este că diaspora evreiască exista deja cu secole în urmă.  Invazii dușmane, foamete sau răscoale înăbușite au făcut ca mulți localnici să fugă.  Au fost și unii care s-au stabilit pe pământuri străine din motive economice, alții au optat să nu se întoarcă după exilul din Babilon.  Una dintre primele așezări evreiești din afara granițelor istorice a fost cea din insula Elefantina din Egipt. Elefantina face parte dintr-un grup de insule aflate pe cursul superior al Nilului, imediat după barajul de la Assuan.  Se presupune că numele ei vine de la forma alungită și curbată, ca un colț de elefant, sau poate de la stâncile de pe țărm, care arată ca niște elefanți.  Insula Elefantina a avut dintotdeauna o mare importanță pentru egipteni.  Pe de o parte, fiind la limita sudică a Egiptului antic, era nevoie de o garnizoană permanentă care să păzească granița și să oprească eventuale incursiuni vrăjmașe.  Pe de altă parte, insula avea și o mare importanță religioasă.  În credința egiptenilor, sub insulă se aflau două peșteri de unde veneau apele care produceau revărsările.  Acolo sălășluia zeul Khnum, cel cu cap de berbec, care păzea apele Nilului, împreună cu Satet, zeița războiului, protectoarea țării, și fiica lor, Anuket, personificarea revărsărilor dătătoare de viață ale Nilului.  Nu este de mirare că de-a lungul timpurilor, pe insulă au fost ridicate numeroase temple.  Săpăturile arheologice durează de peste un secol, se cunosc nenumărate texte scrise, astfel încât istoricii au o imagine destul de clară despre situația de pe insulă.Read more…

Rămas bun, Dora Şitnovitzer!

De curând (în 13 iunie 2024) a plecat din această lume, la vârsta de 95 de ani, Dora Şitnovitzer – o prietenă dragă, cititoare fidelă a revistei Baabel. Era singura care primea revistă în format tipărit, întrucât nu avea computer. Medicul îi recomandase să se ferească de ecranul luminos, nociv pentru ochii ei slabi. Dora nu era doar o cititoare fidelă, ci şi o distribuitoare voluntară a revistei Baabel către un public pentru care accesul online era prea dificil. Prietenia Dorei a fost un dar postum al mamei mele. Mama o cunoscuse în anii 1945-46, când amândouă locuiau în căminul de pe strada Paris (Papp utca) din Cluj, unde erau găzduiţi tinerii supravieţuitori orfani reveniţi din deportare, care nu mai aveau nici casă, nici bunuri, nici rude la care să locuiască. Read more…

Grădinile Finzi-Contini – o carte, un film și o operă

Întâmplarea face că citesc acum cartea lui Giorgio Bassani, Grădinile Finzi-Contini, tradusă din limba italiană și apărută în 2023 la editura Pandora. Originalul a apărut în 1962. Recent și televiziunea română a proiectat la Telecinemateca filmul Grădinile Finzi-Contini, din 1970, regizat de Vittorio De Sica. În anul 2022 la New York a fost prezentat și un spectacol de operă cu același titlu. Deci nu se poate spune că subiectul nu mai e actual. Probabil că mulți dintre cititori cunosc cartea sau au văzut filmul. Dar mai ales evenimentele din Israel din 7 octombrie care au dezlănțuit un val de antisemitism într-o mare parte a lumii m-a făcut să aleg acest subiect. Atmosfera internațională actuală amintește de cea care a precedat Holocaustul, și atunci a fost o recrudescență a antisemitismului. Scriitorii adevărați sunt un fel de profeți. Și Giorgio Bassani, cel care a scris cartea în urmă cu mulți ani, e unul dintre aceștia. Giorgio Bassani (1916-2000), evreu, s-a născut la Bologna. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Ferrara. În 1939 a absolvit facultatea de litere din Bologna, în ciuda legilor antisemite promulgate în Italia cu un an mai devreme. A activat în rezistența antifascistă. În 1943 a fost arestat și a fost eliberat după îndepărtarea de la putere a lui Mussolini. Opera sa principală este ciclul Romanul Ferrarei, din care face parte și Grădinile Finzi-Contini.Read more…

Nu mai merită respectul meu

Din nou la Chișinău și, ca de obicei,  la o conferință medicală. Peisajul e același, și cel natural și cel uman. Parcă lumea stă în loc, deși nu e așa. Nici măcar războiul din Ucraina nu e atât de static pe cât pare. Prietenii de aici îmi povestesc că luptele continuă și amenințarea e la doi pași. Dar lumea își vede de-ale ei. La micul dejun, în fața mea, o pereche, el și ea, de vreo 60 ani. Vorbesc rusește, par să fie turiști. Chelnerița îmi întărește convingerea: – Ei vin de pe undeva din Transnistria, ruși… Perechea din fața mea e modelul perfect al unor indivizi civilizați, fuguri de intelectuali rasați. Odinioară, ei reprezentau pentru mine elita culturii est-europene. De mic copil am învățat să respect cultura venită de la răsărit, să ascult muzica venită ”de acolo” și să încerc să învăț limba lor, atât de urâtă de cei din jurul meu, limba ocupantului… Am spus-o și am scris-o nu o dată: Cehov m-a învățat că poți avea două ”soții” în același timp, medicina și scrisul, fără ca una să se simtă deranjată de cealaltă. ”Radio Erevan” îmi îndulcea momentele în care pierdusem speranța de a mă vedea în alt loc pe globul pământesc. Iar mașina de bărbierit era made in USSR, deși copie a unui Philips olandez. Emigrația rusească de la sfârșitul secolului trecut, care a ”cotropit” Israelul imediat după căderea Cortinei de Fier, nu a făcut decât să-mi întregească imaginea pe care o aveam despre acel popor.Read more…

Până la ultimul antisemit din lume

Nu cred că mai există în lume un popor care a trecut prin atâtea ca evreii și în ciuda tuturor catastrofelor, ei au rămas optimiști. Exemplele sunt numeroase, nu am de gând să le înșiri acum și aici. Speranța “că va mai fi sărbătoare pe strada noastră” s-a păstrat de-a lungul generațiilor. Voința de-a supraviețui, de a găsi soluții pentru toate situațiile imposibile a caracterizat întotdeauna acest popor. Umorul evreiesc, în care oamenii fac haz de necaz, , prioritatea educației copiilor, numărul mare de absolvenți a facultăților sunt tot atâtea dovezi ale voinței de supraviețuire. Un popor fără țară a reușit să-și păstreze identitatea mai bine de 2000 de ani, datorită tradițiilor și conștientizării obârșiei. Asimilarea unei părți a populației evreiești în multe țări europene nu a rezolvat problema antisemitismului, pentru populația majoritară, cei care s-au asimilat au rămas tot evrei. Nu pot decât să revin la celebra frază a scriitorului sovietic Ilya Ehrhenburg care, întrebat până când va susține că este evreu, a răspuns: “Până când mai există un antisemit pe lume”. Holocaustul a dus la concretizarea necesității creării unui stat evreiesc. Dintr-un stat subdezvoltat, în mai puțin de un sfert de veac Israelul a devenit unul din statele dezvoltate ale lumii, un stat liberal și democratic.Read more…

Impresii canadiene (partea I)

Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…

Zoomuzicologie

Zoomuzicologia studiază aspectele muzicale ale sunetelor produse de animale și rolul lor în comunicare. Înainte de a intra în esența problemei voi încerca să răspund la două întrebări. Una este, de ce Goodie, câinele prietenului meu Eddy Barash, scotea niște sunete speciale atunci când îi cântam Happy Birthday to You – și numai atunci. A doua întrebare este de ce câinii urlă ca lupii atunci când aud sirena ambulanței. Răspunsul la prima întrebare este că probabil îi place cântecul… Dar s-a constatat că în general câinii preferă Cele patru anotimpuri de Vivaldi. Câinii aud mai bine decât noi tonurile înalte. În general, muzica nu prea gălăgioasă îi liniștește. În schimb zgomotele puternice îi irită și la auzul lor, câinii urlă la fel ca strămoșii lor, lupii, parcă încercând să “alunge” ambulanța. La fel pot reacționa la sunetul claxoanelor, al sirenelor, la zgomotul aspiratoarelor, la alarmele mașinilor, la tunete și la focuri de artificii. Este un instinct, la fel cu cel de a-și aduna odraslele și a le apăra. Câinii îi apără pe stăpânii lor atunci când simt că aceștia sunt în pericol.Read more…

Examen la fizică

Încă dinaintea sărbătorii de Purim, fiica mea, studentă, mi-a spus: – Vreau să-mi măresc nota la fizică. Mecanica newtoniană, compunerea și descompunerea forțelor, pârghii, scripeți și altele asemănătoare. Trebuie să mă ajuți! Deci am scos din bibliotecă Culegerea de probleme de fizică a lui Dorin și Silvia Gheorghiu după care învățasem și eu la liceu și „hai cu aducerea aminte”. Nu a fost ușor. Era în 1976. Cum cartea nu se găsea în magazine, mama mi-a cumpărat-o de la Librăria „Cartea prin Poștă” și timp de o lună și jumătate, până a sosit, m-a ajutat colega Daniela Munteanu care avea un văr student la Facultatea de fizică. Doamna Florica Naghel, diriginta și profesoara noastră de fizică, nu ținea seamă că nu avem culegeri și ne tot repeta: – Trebuie să învățați cum puteți! Neavând nici pile și nici posibilitatea să plătesc 100 lei pentru carte, a trebuit să aștept să sosească prin poștă. Între timp Daniela aducea cartea la fiecare oră de fizică și permitea colegilor să copieze problema dată ca temă de profesoara necruțătoare. Dar uite că m-am luat cu amintirile… Read more…

Zidul Berlinului

Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania au produs stupoare – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), a ajuns pe locul al doilea, cu 15,9% din voturi. Cum partidul socialist s-a îndepărtat de la temele clasice, ocupând-se mai mult de Wokeness, Cancel Culture, Fridays for Future sau #Me Too decât de temele clasei muncitoare, AfD a preluat o mare parte din electoratul stângii tradiționale. În 23 mai 2024, la propunerea Marinei le Pen, europarlamentarii acestui partid au fost excluși din grupul european, din cauza afirmațiilor unui membru AfD despre activitatea ofițerilor SS în timpul regimul național socialist din Germania. AfD a apărut pe scena politică în 2013. La început Angela Merkel a declarat lapidar: „trăim în libertate, oamenii pot să se exprime și să voteze liber”, dar mai târziu a avut nenumărate „ciocniri” la scenă deschisă cu parlamentarii acestui partid. Partidele aflate în tripla coaliție guvernamentală din 2021 (primele alegeri din Germania după retragerea Angelei Merkel) au suferit înfrângeri considerabile…Read more…

România a votat. Cum?

Duminică, 9 iunie, am pornit să-mi exercit dreptul constituţional dimineața devreme – din cauza căldurii. Din 1990 nu am lipsit de la nicio alegere. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram obligată, acum mă duc de bunăvoie. Nu aveam mult de mers până la secţia de votare, vreo 10 minute, dar pe drum am și văzut primele semne ale evenimentului. Foarte multă lume mergea în aceeași direcție, spre liceul în care votez de vreo 30 de ani. Semn bun, la intrare și la sălile de clasă era coadă și nu numai de pensionari. Recunosc, erau mulți seniori, dar am zărit și multe persoane din altă categorie de vârstă, între 30 și 50 de ani. Tineri nu erau, dar era prea devreme. Oricum, impresia mea a fost că la vot au venit mai mulți decât în alți ani și acest lucru mi-a fost confirmat la sfârșitul zilei, când s-au publicat date despre prezența la urne. Decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a înclinat balanța către primul element al ecuației. Efervescența la vot, la noi la București, s-a datorat în primul rând alegerii primarului general al Capitalei, precedat de multe luni de dezbateri, luări de poziții, mai ales pe rețelele de socializare. Interes a stârnit și alegerea primarului de sector, la mine 6, care, justificat, a fost reales cu 71%. Plimbându-te prin cartier, înțelegi și de ce. Și la capitală a ieșit cine trebuia, cel puțin în ce mă privește. Toate bune și frumoase, dar interesul pentru alegerile europarlamentare a fost aproape zero.Read more…