Trei planuri cincinale într-o singură răsuflare

Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…

Cum am învățat medicina practică

Când am început facultatea de medicină la Iași, în mai 1945, al Doilea Război Mondial era pe sfârșite și nici în visele mele cele mai frumoase nu m-aș fi putut gândi ce dezvoltare va lua știința în viitor. De aceea am folosit în titlu termenul de medicină practică, adică un fel de medicină generală, pentru că numai pe aceasta o aveam atunci în vedere: trebuia să te descurci înarmat numai cu stetoscopul, aparatul de tensiune și radiologia. Cum am mai scris cândva, credeam în misiunea medicului ca om care prin înțelegerea bolii, prin cunoștințele sale și posibilitățile de tratament, poate să aducă alinarea suferințelor și eventual vindecarea. Și din acest motiv, chiar în anul IV de studenție am dat concursul de externat (după sistemul francez atunci încetățenit în România) ca să lucrez timp de doi ani direct la patul bolnavului, iar apoi internatul. Acești ani au fost hotărâtori în evoluția mea ca medic. Trebuie să spun că cel mai mult am învățat atunci de la surori (nu existau atunci asistente) și chiar de la infirmiere.Read more…

“Vacanţa” cu …militarii eliberatori sovietici.

Plecam la gară. Tata scoate bilete de tren dus-întors, ne urcăm pe platforma unui vagon de marfă, destinată frânarului. Eram veseli, bine dispuşi, aveam cu noi merinde pentru o zi întreagă, seara urma sa ne înapoiem. Timpul cald, senin, tocmai bun pentru o asemenea excursie. Cu numai câteva clipe înainte de plecarea trenului, patru militari sovietici se urcă pe platforma vagonului următor; doi dintre ei coboară pe tampoane şi vin la noi. Scot pistoalele, le pun în pieptul sorei mele şi al meu şi începe jaful. Repet, aveam unsprezece ani. Tata, în speranţa că vom scăpa, scoate din portofel o bancnotă pe care le-o oferă; militarii sovietici râd, i-l smulg din mână şi continuă jefuirea. Ne iau absolut tot ce puteau lua de la tata şi de la sora mamei: aparat de fotografiat, ceas de buzunar, ceasul de mână al mătuşii noastre, cercei, brăţară, broşă, până şi batiste. În vremea asta, soră-mea şi cu mine ne-am putut strânge mâinile şi ne-am rugat. După încheierea operaţiunii sar din trenul care mergea cu viteză mică aşa cum merge orice marfar. Pachetele cu mâncare ni le-au lăsat.Read more…

Portocala

Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…

Altă școală, într-o altă vară!

Tot aici, în paginile virtuale ale revistei Baabel, scriam cu câteva săptămâni în urmă despre amintirile mele de la școala de vară pe care am trecut-o cu bine la Universitatea Berkeley, în California. În final menționam o altă școală, dintr-o altă vară! Iată-mă poposind acolo cu amintiri la fel de frumoase!

Este vorba despre vara anului 1996 în campusul Universității Harvard. Atunci am participat la cursul dedicat ”Economiei Mediului și Analizelor Politice, conturi verzi”. A fost o vară fierbinte la propriu și la figurat, fiindcă a trebuit să facem față căldurii, în același timp cu afluxul de informații pe care le-am primit cu acea împrejurare. Am audiat prelegerile Profesorului Theodore Panayotou[1] , invitat ca titular la acel curs de vară, o personalitate plină de carismă care ne-a prezentat lucruri noi într-o manieră care ne făcea să nu știm când trece timpul. Şi ceilalți lectori erau personalități în domeniile în care erau invitați să vorbească. Eram ocupați toată ziua, așa că temele de casă le făceam noaptea. Ziua aveam studii de caz, scenarii, vizite pe teren și pregătirea lucrării de absolvire. Trebuia să fii rezistent fizic și psihic ca să dai randament, mai ales într-o limbă străină. Este drept că dăduserăm test de limba engleză la Ambasada SUA, înainte de plecarea din țară.Read more…

Bucătăria de vară – Taratorul bulgăresc în diverse stiluri

Inspirat de romancierul francez Raymond Queneau (1903 – 1976), ale cărui „Exerciții de stil” sunt o capodoperă a parodiei literare, m-am permis să parodiez propriul meu articol despre tarator (https://baabel.ro/2018/07/o-incursiune-istorica-si-culinara-in-lumea-legendarului-tarator/) în mai multe variante stilistice. Am urmat o singură regulă: în fiecare variantă se găsește rețeta a taratorului sau cel puțin ingredientele sunt menționate. De pildă: Pentru iubitorii de animale La prepararea taratorului se folosesc numai ingrediente de origine vegetală: un castravete mare, cojit și ras, iaurt vegetarian de soia, apă (care în niciun caz nu trebuie luată din adăpătoarea animalelor), apoi puțină sare, mărar, doi căței de usturoi (scuzați expresia anticanină!) pisați și trei nuci tocate. Toate se amestecă cu grijă și se adaugă după gust ulei de măsline extravirgin. Acoperiti oala cu un ștergar, să nu cadă și să se înece vreo muscă in ea. Din mâncarea preparată oferiți câte o treime întâi pisicii, câinelui și papagalului, iar rămășițele se servesc oamenilor.Read more…

1000 de miliarde de dolari

Cifra e uriașă. E valoarea incredibilă a capitalizării pe Bursă a firmei Apple, care acum 21 de ani era în pragul falimentului. Concediase o treime din personal și mai avea trei luni până să își declare falimentul. Salvarea celebrei firme își datora revenirea geniului tehnic, spiritului inovator și flerului comercial al unuia din cofondatorii lui Apple, unui om devenit legendă, Steve Jobs. E drept că uriașa sumă a capitalizării bursiere a lui Apple a durat numai câteva zile, în care valoarea unei acțiuni a urcat la 207,5 $. O contribuție esențială la acest succes a avut-o și o are în continuare faptul că firma californiană și-a creat o rețea de aprovizionare la nivel mondial, cumpărând de unde e mai ieftin și implantând o mare parte a fabricației în China, unde costul forței de muncă e mai mic decât în Silicon Valley. Read more…

Curioasa lume a nasurilor

În drum spre bazinul de înot, gândurile mi-au fost invadate agresiv de o armată de nasuri, intrând cu bocancii în băltoacele neuronilor, trezind amintiri latente și stropindu-le cu noroi. Ca prin minune a început să se deruleze un film cu nasuri și am devenit propriul meu spectator. Mi-am amintit că cel mai mare poet român din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu, în celebra sa „Scrisoarea a III-a”, și-a exprimat ca un adevărat patriot sentimentele de ură și dispreṭ împotriva a tot felul de străini care conduceau România, rupți de popor și urmărind doar propria lor îmbogățire. Unii erau greci din Fanar, cartier al Constantinopolului, alții erau bulgari, necinstiți și corupți până în măduva oaselor. Talentul poetic al lui Eminescu a surprins și a revelat trăsătura fizică a „nasului subțire” sau a „cefei groase”, asociate în context cu urâṭenia și implicit cu un caracter josnic, demn de dispreṭ: „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire, Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” Expresia românească „să dai nas cuiva” este binecunoscută…Read more…

Alerta de cod vestimentar: zile fierbinți la birou

It’s that time of the year again. Nu, nu Crăciunul – ci perioada în care ne sufocăm şi înroșim din cauza caniculei, facem nevralgii din cauza aerului condiționat, ne văicărim din cauza aglomerației din trafic şi de pe plajă şi, peste toate astea, habar nu mai avem cum să ne îmbrăcam la birou ca să nu ne fie nici prea cald, nici prea frig. În momentul când scriu acest articol, sezonul de reduceri din magazine şi din online e în plină desfășurare, umerașele sunt pline de rochii subțiri şi bluze vaporoase, iar rafturile etalează genți împletite din rafie, pălării de paie, flip-flops şi papuci cu ciucuri. Care sunt toate drăgălașe, adorabile şi simpatice, dar deseori inutile pentru codurile vestimentare necesare unui program de la 9 la 5 (sau 6 sau 7, dupa caz!). Pentru că bretelele spaghetti şi ședințele de strategie nu fac casă bună.

Cu toate astea, cu minim de timp dedicat probelor de la cabină şi vizitelor prin câteva magazine, vă asigur că puteți găsi soluții stilistice numa’ bune de birou şi pentru a trece lejer, cu stil şi neșifonate de vară. Sugestiile, recomandările şi rezolvările mele le aveti mai jos.Read more…

Şase ani în Baabel şi…un tort aniversar

În 28 iulie se împlinesc şase ani de când am lansat pe talazurile spaţiului virtual ambarcaţiunea noastră gazetărească cu un echipaj fondator mic, entuziast şi optimist. Iată-ne navigând de şase ani, călăuziţi de aceleaşi coordonate stabilite în primul număr, cu un echipaj mult sporit, alcătuit din mateloţi de nădejde, competenţi, înţelepţi şi înzestraţi având cu toţii un grăunte de nebunie…de condeier.

În acelaşi timp am avut satisfacţia de a primi pe puntea noastră oaspeţi cititori de pretutindeni, unii dintre ei alăturându-se echipajului Baabel şi sporindu-i valoarea. E important de consemnat în jurnalul de bord că al şaselea an ne-a îmbogăţit cu mai mulţi colaboratori decât anii anterioriRead more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

Mai toți scriem. Dar de ce?

Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…

Gânduri de medic condeier

S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.Read more…

Cum am devenit traducătoare

Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…

Cum am ajuns să scriu la Baabel

Pentru un număr aniversar cred că sunt datoare baabelienilor să le relatez felul cum am ajuns eu să scriu la Baabel. Absolut întâmplător, într-o pauză la o manifestare publică ținută la Parlament, la care am fost invitată ca fostă deportată în Transnistria (cred că era în urmă cu patru ani), m-am întâlnit cu Eva Galambos și Eva Țuțui, pe care le cunoșteam relativ vag de multă vreme. Din vorbă în vorbă Eva Galambos, amabilă cum e de obicei și mai ales în contextul celor spuse de mine atunci în public, m-a invitat să colaborez la revista online Baabel, despre care eu nici nu știam că există. I-am răspuns că am din păcate mult timp, că îmi place să scriu fără a fi grafomană, așa că o să-mi încerc, cu rezervele mele, posibilitățile. Și așa, ușor, ușor – de fapt cu greu – a m început să colaborez la Baabel, uneori cu articole mai bune, alteori mai slabe, dar o fac întotdeauna cu mare plăcere și dăruire.Read more…

Cum am ajuns medic într-un Oraş Liber Regesc

Ar părea de necrezut, dar la mijlocul anilor ’70, pentru a lucra într-o comună pe o rază de 60 km de Cluj trebuia să dai concurs! Am dat concurs și am reușit. În copilărie nu m-am gândit niciodată că voi fi cândva medicul fetelor și băieƫilor care dansau și chicoteau joi după amiaza în Parcul Caragiale, în spatele Poștei Mari. De atunci eram fascinat de costumele naƫionale și de cântecele “sicanilor”. Comuna Sic (Szék în limba maghiară), în traducere: “scaun de judecată”, este situată la 15 km de Gherla și 60 km de Cluj, pe văi abrupte înconjurate de câteva lacuri cu pește de calitate. De-a lungul timpului localitatea a fost vestită prin minele ei de sare, cunoscut fiind faptul că în vremurile vechi sarea era foarte scumpă. Primele documente legate de Sic datează din sec. al XIII-lea. Localitatea a beneficiat de privilegii acordate de Matei Corvin în sec. al XV-lea. Ulterior Sic-ul a primit titlul de “Oraș Liber Regesc”.Read more…

Peter Biro

Prietenul și mentorul meu Gabriel Ben Meron a făcut o gafă – m-a introdus la revista Baabel, deci el poartă răspunderea directă pentru materialele pe care le-am publicat aici. Ele nu sunt întotdeauna foarte serioase, dar totuși mai mult decât simple glume; sunt ca viața însăși, o tragicomedie cu secvențe mai bune sau mai rele, întreruptă uneori de mese și de concedii la băi, dar al cărei final este întotdeauna letal – precum morții știu bine din experiență. Acceptând textele mele neconvenționale și prezentându-le unui public sofisticat, în ochii mei editorii și-au asumat riscul unui săritor de bungee cu frânghia înfășurată pe degetul mic. De altfel colaborarea mea neregulată formează o colecție de amintiri și panseuri pe care aș vrea să le includ într-o bună zi într-o autobiografie rezervată exclusiv copiilor și nepoților mei.Read more…

Andrei Schwartz

În primii ani după emigrarea în Israel, am citit presa în limba română din noua mea țară . Odată cu trecerea vremii am început să citesc mai mult în limba ebraica și engleză, ziarele în limba română din Israel mi-se păreau prea „regionale” care se adresa unui public limitat din punct de vedere geografic. Prin intermediul profesorului G. Gurman (Gabriel Ben meron), colegul si fostul meu șef , am făcut cunostință cu revista online Baabel. Clickul dintre revistă si mine s-a produs la prima vedere.Read more…