La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…
Când se împarte norocul
Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai”. Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor „noroc bun!”. De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc: Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.Read more…
Aforisme periferice 7
1. Puterea celor fără de putere a rămas doar un ideal, pentru cei mulți a rămas durerea. 2. Istoria devine preponderent isterie. Istoria ca isterie, aceasta este cheia contemporaneității. 3. Războiul ideologic, cultural, generat de strategi ticăloși, sfârșește în stradă, dus la capăt de pleava criminală a marginalilor și de declasații periferiilor. Ideile extremiste, radicale se degradează întotdeauna în mod ireversibil în asasinat de masă, ba chiar în genocid. 4. Mulți și-au trădat țara, dar foarte mulți au fost trădați de propria lor țară. 5. Pretutindeni, patrioții contemporani trăiesc excelent din țară și nu pentru țară. În mod cert, niciunul dintre ei nu este dispus să moară pentru țară, cel mult în mass media, în mod virtual și declarativ.Read more…
Lumea cristalelor (1)
Într-unul din primele articole pe care le-am pregătit pentru revista Baabel am scris pe larg despre ouăle Fabergé, incredibilele obiecte de artă imaginate și realizate, acum peste un veac, de bijutierul magician din Sankt Petersburg pentru împăratul Rusiei. Vorbeam în acel articol despre nevoia omului de frumusețe alăturată nevoii lui de poveste. Ouăle-bijuterii întruchipează perfect aceste două nevoi, de aceea le-am și denumit fermecate, pentru că în poveștile copilăriei, obiectele pot primi puteri vrăjite asigurându-se de farmec etern. Reiau acum ideea nevoii organice a omului pentru frumusețe, împletită cu nevoia de poveste. Le-am regăsit pe amândouă în locul despre care vreau să vorbesc aici. Acum două toamne am ajuns în alt loc fermecat, la Wattens, un orășel de vreo 7000 de locuitori din Alpii Austriei, unde există din anul 1895 fabrica de cristale Swarovski. Când ne-am plănuit călătoria, fiul meu și cu mine am verificat pe hărți trasee alternative în funcție de ceea ce ne doream să vedem. În Austria eu voiam neapărat să ajung la Salzburg, măcar pentru câteva ore, ca să văd unde s-a născut și unde s-a preumblat prin grădini idolul meu Mozart – amintirea mea s-a și materializat într-un articol găzduit tot de Baabel. Am fost de multe ori la Viena și adesea am intrat în superbul magazin Swarovski, de unde mi-am cumpărat diverse mici zorzoane. Magazinul te făcea să crezi că intri tu însuți într-un cristal. Vizitele mele se legau de povestea unor strasuri (nume inițial al cristalelor) ale bunicii mele Magda, un șirag care îi fusese foarte drag și care îi punea perfect în valoare rochia de mătase verde pe care o purta de obicei în Ajun de Crăciun. Războiul a risipit șiragul strălucitor, la fel cum a risipit vieți și destine, dar Magda îl evoca adesea pe vremea când devenisem adolescentă și ea îmi povestea despre timpuri trecute. În memoria ei mi-am dorit să văd locul de producție al cristalelor fermecate.Read more…
Banalitatea notelor de călătorie
Oare și alții au ajuns, ca mine, la concluzia că incidentele neplăcute în viața omului sunt semnificativ mai multe atunci când ne aflăm în afara casei? Bineînțeles, e ceva banal, știut de toți. Atunci cum să justific ideea de a aduce la cunoștința cititorului seria de momente neplăcute dintr-o călătorie nu mai lungă de o săptămână, prea multe pentru o singură călătorie și mai ales pentru un individ aflat în a noua decadă a vieții? Pe undeva răspunsul e similar cu ceea ce spuneam pe vremuri familiilor celor internați în secția mea de terapie intensivă: pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău, ca să vă bucurați pentru veștile bune la sfârșit!
Din păcate, optimismul meu are și găuri: atunci când e vorba de un proiect cu multe necunoscute sau elemente care nu țin de mine, am întotdeauna senzația că nimic nu poate fi 100% pozitiv. Și când apare ceva neprevăzut, mă enervez, dar de cele mai multe ori țin totul în mine, în loc să-mi revărs furia pe cel care (în ochii mei) e de vină, când, de fapt, vinovatul e adesea cel care semnează aceste rânduri.
O mică povestioară.Read more…
Porumbelul
De mic copil am avut ocazia să fiu aproape de un adolescent diferit de alți copii și am fost impresionată de aspectul și de neputința lui cauzată de un probabil malpraxis. Băiatul avea o dizabilitate evidentă și nu se putea descurca singur decât cu mare dificultate. Pichi era cu vreo opt ani mai mare ca mine. Era fiul unor vecini și din ce am înțeles de la părinții mei, când era bebeluș a căpătat un fel de tremur al întregului corp, urmare a unei injecții intramusculare. Mergea foarte greu și avea tot timpul mișcări necontrolate ale întregului corp. Desigur, nu a mers niciodată la școală. Fiind printre cei mai mici, eu eram spectator la joacă și stăteam rezemată de gard ca să fiu protejată de vreo mișcare bruscă a celor care se jucau. Deseori, Pichi mi se alătura. Îi plăcea să privească joaca puștilor din cartier. Avea pe față un zâmbet ciudat, împietrit, dar aspectul lui nu mă speria, pentru că îl știam de mică. În acele momente îl priveam îndelung și, câteodată, eram surprinsă de reușita lui spasmodică de a opri vreo minge sau vreo țurcă venită spre noi din jocul copiilor. Cu siguranță, mama lui și cei din familie îi interpretau mimica feței ca pe un limbaj. Scotea și sunete pe care familia sa le înțelegea, dar eu nu pricepeam ce spune. Știu doar că mă privea blând și parcă protector, ca un frate mai mare. Făcea și cumpărături familiei și se îngrijea, pe cât putea, de un frate mai mic pe care îl iubea foarte mult. Deci Pichi avea judecată, înțelegea ce se întâmplă în jurul lui, dar tremurul său continuu și dificultățile de vorbire au fost frâne în dezvoltarea lui normală. După demolarea cartierului Mărgeanului din București, locuitorii s-au împrăștiat și nu am mai știut nimic de Pichi.Read more…
Pariul cu moralitatea
Ziua de luni, 4 noiembrie 2024, a fost memorabilă în Israel. În acea zi, pe la ora 8 seara, prim-ministrul Netanyahu a anunțat că îl concediază pe ministrul apărării Yoav Galant. O răfuială veche, de mai bine de doi ani, între ei se încheia cu demiterea celui din urmă, acuzat de toate eșecurile Israelului din ultimele luni și, mai ales, de eșecul din acea fatidică zi de 7 octombrie. Cât despre succese, știm deja cine și le atribuie. Dar în acea zi s-a petrecut încă un eveniment important. A fost ziua alegerilor din America și în acea zi, la ora 21, când în America alegerile erau în toi, pe canalul 14 al televiziunii, canalul „bibist”, a apărut prezentatorul „de curte” al lui Netanyahu, Yinon Magal, purtând pe cap șepcuța MAGA de culoare roșie. „Sunt ziarist, nu am voie să vă influențez cu cine să votați. Nu pot să vă spun dacă să votați cu Donald sau cu Trump“, a spus el atunci, în aplauzele asistenței. Dar ca să fim cinstiți, nu doar Yinon Magal și nu doar canalul 14 l-au preferat pe Donald Trump, ci și o mare parte a israelienilor care nu urmăresc acest canal. Mulți dintre noi am pus jetoanele pe lipițanul roșu în defavoarea calului negru progresist (scuze pentru mica lipsă de corectitudine politică), pentru că Israelul, la fel ca o mare parte din America, se cam săturase de neomarxismul reprezentat de o anumită aripă a Partidului Democrat. De fapt, Israelul a fost singura țară în afara Statelor Unite în care la orice oră ai fi făcut sondaj de opinie, Trump ar fi obținut victoria. Dar politica americană are un bug: îți lasă doar două opțiuni și atunci e foarte ușor să sari peste cal și să te trezești tăvălit în noroi. Este exact ceea ce s-a întâmplat acum două zile, când la Adunarea Generală ONU , Israelul a votat alături de alte „democrații” precum Bielorusia, Coreea de Nord și Burundi, în favoarea Rusiei, aceeași Rusie care a refuzat să condamne atacul Hamas din 7 octombrie.Read more…
Rezultatele alegerilor din Germania – o speranță pentru Europa
În analiza rezultatelor alegerilor din Germania, am putea folosi dilema paharului umplut pe jumătate. Cum îl apreciem: este pe jumătate plin, ceea ce e bine, sau este pe jumătate gol, ceea ce e rău.
Alegerile pentru Bundestag – camera inferioară a parlamentului german – au fost câștigate de formațiunea tradițională conservatoare UCD-UCS (peste 28 la sută) care a mai condus Germania și a oferit și cancelari. Este o formațiune de centru dreapta, proeuropeană, proNATO, susținătoare a democrației, a respectării drepturilor omului. Viitorul cancelar, un om de afaceri (foarte talentat), Friedrich Merz și-a făcut ucenicia politică alături de Angela Merkel dar, dându-și seama că nu are șanse să o concureze, s-a retras și a revenit în lupta politică în ultimii ani. Cu el în frunte, nu numai germanii dar și Europa speră că Germania își va recăpăta prestigiul din trecut și va deveni din nou motorul Europei. Aceasta este partea plină a paharului. Merz este gata să formeze cât mai rapid un guvern, împreună cu social-democrații, pentru a avea stabilitate. Membri ai actualei coaliții de guvernare, social-democrații sunt marii perdanți ai scrutinului. Obținând numai 16 la sută, aceștia au înregistrat cel mai prost rezultat după unificare și au pierdut alegători din fosta Germanie de est care au migrat, paradoxal, către partidul de extremă dreaptă Alianța pentru Germania – AfD. Și aici ajungem la jumătatea goală a paharului. Read more…
Rămas bun, dr. Judith Szabó!
La 18 februarie 2025 s-a stins din viaţă dr. Judith Szabó (1928-2025), reprezentantă de frunte a Şcolii Clujene de Medicină, prima femeie chirurg generalist din Transilvania, un om de ştiinţă erudit şi empatic, dăruit pe deplin profesiunii sale nobile. În 21 februarie a fost înhumată la Cimitirul Evreiesc de rit neolog din Cluj, în prezenţa unui număr mare de prieteni, foşti colegi şi pacienţi. Sunt prietena lui Judith, la fel cum au fost şi mama mea şi tatăl meu. Împreună cu Judith făceau parte dintre acei evrei arădeni „norocoşi” care, adolescenţi fiind, au reuşit să supravieţuiască ororilor celui de-al Doilea Război Mondial. E un lucru foarte rar ca o pensionară, o văduvă de 96 de ani fără copii, fără fraţi, surori şi nepoţi, fără să fi avut multe funcţii de conducere şi care nu a beneficiat de prea multe onoruri oficiale să adune atât de mulţi oameni la un loc, într-un cimitir evreiesc mic şi intim, într-o zi atât de friguroasă. Adunarea aceasta numeroasă se datorează calităţilor umane excepţionale ale doamnei doctor, ale iubitei noastre Judith. Ne-am adunat aici ca să mai retrăim puţin sentimentele pe care le încercam în preajma ei.Read more…
Negocierile de pace Putin-Trump: un nou München?
De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur. Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, subiectul în cauză, Ucraina, nici măcar nu este prezent, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită. Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.Read more…
Oare orice „stângă” e … „stângă”?
Sper din toată inima ca titlul de mai sus să nu ofere cititorului o scuză să treacă mai departe fără să citească articolul. În aparență, mai ales pentru cei care au trăit, ca mine, o bună bucată de vreme sub soarele distrugător al comunismului, demult nu mai e nevoie de a defini stânga din punct de vedere politic. Dar această remarcă e departe de a fi corectă, pentru că în acele vremuri mai exista încă o ”stângă”, pe lângă cea ce se auto-denumea comunistă, și anume cea social-democrată. Stânga social-democrată a domnit în Europa occidentală exact atunci când partea răsăriteană a continentului supraviețuia cu greu ”raiului” comunist adus pe tancuri din Uniunea Sovietică. Social-democrația de tip occidental din a doua parte a secolului trecut respecta libertatea individului, dreptul de asociere, dar mai ales recunoștea importanța unei lumi politice polivalente, care să reprezinte diversele curente în opinia publică și să-i respecte dorințele legate de modul de viață ales prin alegeri libere și la intervale regulate. Social-democrația accepta și încuraja principiul pieței libere, o caracteristică clară a ceea ce în estul Europei era numit capitalism. Și acum iată întrebarea care m-a făcut să atac subiectul de mai sus: oare când ne referim la politica social-democrată și la partide social-democrate, vorbim întotdeauna despre același lucru?Read more…
Confesiuni subiective
În contextul trist și deprimant al Israelului din ultimul an, mă întreb ce a învățat omenirea, cu ce dileme se confruntă israelienii, precum și evreii din toată lumea? O conducere politică devenită în ultimii ani de-a dreptul toxică a împins Israelul într-un carusel al contradicțiilor care de multe ori neagă adevărata democrație. Demonstrațiile din ce în ce mai frecvente care antrenează o populație din ce în ce mai numeroasă, îndreptată împotriva primului ministru Netanyahu și a protejaților săi, precum și demonstrațiile care cer cu vehemență eliberarea necondiționată a ostaticilor, au zugrăvit și zugrăvesc o parte importantă a realității noastre. Atacul terorist din 7 octombrie (nimeni nu înțelege cum a fost posibil) precum și războiul pe care l-a declanșat sunt o rană adâncă pentru toți israelienii. Zilnic au fost anunțate la radio numele soldaților căzuți. Sute de familii din așezările din nordul și din sudul țării au fost evacuate. Israelul trăiește zile de coșmar. Tristețea cea mai mare este lipsa încrederii în conducători, în deciziile acestora. Războiul cu multe, prea multe victime colaterale și cu imense sacrificii din partea Israelului, reușește să distrugă cuiburile teroriste, sutele de tuneluri, depozitele de armament, dar nu va putea distruge ura, mentalitatea și ideologia. Eu sunt muziciană și scriitoare fără cele mai mici veleități politice, dar cred și simt că este nevoie de cu totul altfel de arme pentru a combate o ideologie extremistă care are la bază terorismul. Read more…
Un ceai cald și o poveste de aventuri
Nu pot să-mi închipui ceva mai potrivit pentru o seară rece de februarie. Și atunci de ce să nu povestim despre ceai? Promit că va veni și rândul aventurilor. Ceaiul se cunoaște în China de peste două milenii, se poate spune că este băutura națională a chinezilor. Primii care l-au adus în Europa au fost olandezii și el s-a răspândit destul de repede în diferite părți ale lumii – și nu numai în țările cu climă rece ca Anglia sau Rusia, ci și în Turcia și în țările arabe (unde este aromatizat cu frunze de salvie sau de mentă). Rusia își aducea ceaiul cu caravanele, în timp ce Anglia a dezvoltat un intens comerț maritim cu China. Englezii beau ceai cu multă plăcere, fiscul percepea taxe care umpleau vistieria statului și proprietarii de corăbii se îmbogățeau – deci totul era perfect. Sau aproape perfect… Doar că în schimbul ceaiului, China nu accepta mărfuri, ci numai argint și Anglia nu avea atâta argint. Englezii au încercat să vândă chinezilor opiu din India (aflată în stăpânirea lor) – un demers total lipsit de etică. Mulți chinezi au devenit dependenți și încercarea a dus la cele două Războaie ale Opiului. Hotărât lucru, nu era soluția optimă. Tufa din ale cărei frunze se prepară ceaiul este originară din Myanmar, cam la mijloc între China și India. Ea creștea și în India, dar numai soiuri inferioare și, mai ales, lipseau aromele sofisticate, obținute prin metode de prelucrare dezvoltate de chinezi de secole, dar ținute strict secret. Dacă cineva ar putea să „șterpelească” semințe sau chiar răsaduri și să descopere modul de prelucrare al ceaiului, englezii ar putea produce ceai mult mai ieftin în India. Read more…
Földes Mária: A séta/Plimbarea – impresii de lectură
Între copertele cartonate ale volumului suplu, de culoare albastru-deschis, sunt cuprinse două versiuni juxtapuse – cea maghiară şi cea română – a ultimei cărţi antume publicate de Mária Földes. Cartea, apărută în 1974, la Editura Kriterion, nu a mai apucat să aibă ecoul scontat, întrucât autoarea s-a stabilit în Israel, unde trăiau fiica şi fiul ei – drept pentru care scrierile ei, ca ale altor „trădători” care au ales exilul – au fost scoase din librării şi biblioteci. Peste doar doi ani, în 1976, Mária Földes îşi punea capăt zilelor, în noua sa patrie, unde nu-şi făcuse încă un nume, în timp ce în ţara sa natală, unde fusese o scriitoare cunoscută şi apreciată, avea să fie dată uitării vreme de câteva decenii. În 2024, la 50 de ani de la publicare, aceeaşi Editură Kriterion a restituit publicului cititor o ediţie revizuită şi bilingvă, întitulată Plimbarea/A Séta. Cele două texte sunt alăturate într-o viziune tipografică ingenioasă. Silueta feminină fragilă de pe coperta cărţii are postura inconfundabilă a Máriei Földes, aşa cum mi-o aminteam din copilărie. Locuiam în blocuri învecinate şi o vedeam adesea trecând pe stradă, de obicei la braţ cu soţul ei. O însoţeam admirativ cu privirea, pentru că era o personalitate: o scriitoare consacrată, autoarea unor piese de succes puse în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj. Cum să nu-mi amintesc de ţinuta ei puţin adusă de spate, dar graţioasă?! Dar nu ştiam nimic altceva despre ea decât că era scriitoare.
Nu citisem nimic scris de Mária Földes înainte de a lua în mână această carte. O carte despre Auschwitz.Read more…
Aforisme periferice 6
1. Degradarea creației spirituale într-o marfă de vânzare duce inerent la moartea clinică a culturii înalte, de elită. Cultura autentică nu poate fi marfă, între cele două categorii există o dihotomie perfectă. 2. Popularitatea în cultură se obține doar printr-un sistematic rabat calitativ. Cantitatea subminează, compromite și chiar suprimă calitatea autentică. 3. În cercurile intelectuale de creație, principiul stalinist „Cine nu e cu noi e împotriva noastră” a fost depășit întru totul în sens negativ. În aceste sfere înalte ale culturii se aplică principiul: „cine nu e cu noi, pur și simplu nu există”. Ignorați din toate țările, uniți-vă! 4. Am convingerea că literatura devine tot mai mult o simplă marfă, practic o activitate de nișă care a glisat în mod ireversibil de la valoare la succes. Unicul criteriu de succes al unei cărți este cifra de vânzări a acesteia, restul e poezie sau ficțiune.Read more…
Moașa de la Auschwitz
Nu de mult am terminat de citit o carte a scriitoarei engleze Anna Stuart. Cartea m-a impresionat în mod deosebit. Este un roman despre o femeie creștină poloneză pe nume Stanislawa Leszczynska, moașă la un spital din orașul Lodz. Stanislawa și familia ei i-au ajutat pe evreii din ghetoul din oraș în anii ocupației naziste, salvând viața câtorva oameni din ghetou, dar ea a fost prinsă și deportată la Auschwitz-Birkenau împreună cu fiica ei. La sosirea în lagăr, la selecție, Stanislawa a fost întrebată ce ocupație are. Când Mengele a auzit că e moașă, a replicat râzând: – Moașă? Hm, ce rost are să fii aici moașă? Interesant! Și a trimis-o la baraca unde erau femeile însărcinate. După câteva pagini am pus cartea deoparte. Ce lucruri noi putea să-mi relateze autoarea despre această fabrică a morții? E absurd să aduci pe lume copii care oricum vor fi uciși! Totuși, peste câteva zile curiozitatea m-a făcut să reiau cartea și nu am regretat. Stanislawa a asistat la trei mii de nașteri la Auschwitz, în condiții îngrozitoare și cu mijloace primitive. Stanislawa le spunea femeilor că însuși actul nașterii este o bucurie a vieții. Cele câteva ore pe care le petreceau împreună cu copiii pe care i-au dus pe lume le făceau fericite. Durerea acestor mame când li s-au luat bebelușii, depresia de care au suferit, sunt descrise detailat și cu tandrețe de Anna Stuart.Read more…
Sokndal – O “insulă” pro-Israel în Norvegia
În 1995, când am vizitat-o pentru prima oară, Norvegia mi-a apărut ca țara cu cel mai splendid peisaj din lume: o combinaţie perfectă de lacuri, munți, fiorduri, cascade și ghețari. Această părere mi-a rămas imprimată în minte și astăzi, chiar după ce am vizitat numeroase țări de pe mapamond. Oamenii erau primitori. Încă nu aveau obsesia de a face dreptate în Orientul Mujlociu… Interesant cum popoare și mai ales guverne își schimbă atitudinea față de evrei și mai ales față de Israel. Un exemplu elocvent este Norvegia. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norvegia a fost neutră, dar după ocupația germană, țara a fost condusă de nazistul norvegian Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling. Din populația evreiască din Norvegia, cam două treimi s-au refugiat în Suedia neutră, iar cei 795 care au rămas au fost deportați la Auschwiz și dintre ei numai 25 au supraviețuit. 45 de norvegieni au primit titlul de “Drept între popoare” pentru salvarea unor evrei și 7 au fost onorați de către Yad Vashem pentru salvarea a 12 copii ajutându-i să treacă hotarul în Suedia neutră. În general, populația era împotriva regimului nazist. În epoca modernă, Norvegia a adoptat și continuă să adopte o politică multiculturală și de diversitate. Aceasta a dus la o creștere de-a dreptul fenomenală a numărului de musulmani din țară, de la 1.000 în 1980 la 182.000 în 2020. Mainstreamul politic al Norvegiei respinge antisemitismul și totuși școlile, media, lumea artistică și sistemul judiciar sunt puternic influențate de extremiștii antisemiți norvegieniRead more…
Ziua limbii ladino, la New York
În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi. Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase. În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.Read more…
Gânduri la plecarea lui Klaus Iohannis
După zece ani și două luni, Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Acele două luni au fost de prisos, nu avea nevoie de ele. Rămânerea în continuare la post este o dovadă a faptului că fostului președinte îi lipsea – să zicem – intuiția că ceea ce i s-a reproșat în ultimii ani, distanțarea de oameni, izolarea la Palatul Cotroceni, lipsa dialogului sunt adevărate. În cel de-al doilea mandat Iohannis a încasat niște bile negre, adesea exagerate de către dușmanii lui. I s-au pus în cârcă multe lucruri, unele adevărate, altele nu, dar au fost suficiente să se formeze o opinie critică în rândul românilor. De aceea cramponarea de scaunul prezidenţial – e drept, pe baza prevederilor Constituției – a generalizat antipatia, un sentiment resimțit chiar și de cei care au analizat obiectiv prestația sa, luând în seamă unele performanțe, mai ales în domeniul politicii externe, unde s-a prezentat întotdeauna onorabil, chiar dacă vocea lui nu s-a auzit prea des. Partenerii externi l-au privit cu simpatie, ceea ce l-a făcut să creadă, în mod eronat, că va fi sprijinit pentru accesul la funcția de secretar general al NATO.Read more…
Perdeaua de fum
„Mass-media este alcătuită în general din prostănaci. Dă-le trei subiecte și le-ai distras atenția” spunea Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump. Și într-adevăr, Donald le-a dat trei subiecte pe care să le rumege: cumpărarea Groenlandei, reocuparea Canalului Panama și, ultima găselniță, relocarea celor din Gaza. Dar ca la circul Globus din copilărie, acestea sunt doar niște perdele de fum în spatele cărora Trump va face adevăratele scamatorii prin care să-l mulțumească pe cel mai important om din anturajul său. Nu, acesta nu se numește Binyamin Netanyahu, ci Elon Musk. Fără discuție, Musk este la momentul actual unul din cei mai bogați oameni ai planetei. Dar e totodată și cel mai important donator al lui Trump, a dăruit peste 250 de milioane de dolari în campania sa electorală. Și, orice s-ar spune despre Donald, el nu-și uită binefăcătorii. Astfel, alături de Trump, Musk vrea să devină nu doar cel mai bogat om al lumii, ci și cel mai influent. Sunt deja indicații, nu puține, că e pe drumul cel bun. În scurtul timp de când Musk se află în fruntea Departamentului pentru eficiență guvernamentală, el și-a demonstrat cu prisosință eficiența.Read more…