Amintiri din Timişoara anilor ’38-’40. Despre imnuri.

La un moment dat, în anii celui de al Doilea Război Mondial, după Anschluss şi anexarea unei mari părţi din regiunea sudetă din Cehoslovacia, locuită de germani, când noi, evreii, am fost obligaţi să predăm autorităţilor aparatele de radio, iar apoi şi bicicletele, în mod paradoxal, în centrul Timişoarei mai funcţiona sala de lectură de la Institut des Institut des Hautes Études Françaises. Era o adevărată oază de pace unde puteai găsi presa franceză şi ni se permitea şi nouă, elevilor de liceu, să răsfoim paginile revistelor de satiră din Franţa, mai ales vestita Marianne. De altfel, acest lucru nu necesita un efort deosebit întrucât pagini întregi erau înnegrite, prin bunăvoinţa cenzurii, fiind considerate ostile regimului de atunci, din România. Totuşi, uneori – ca prin miracol – mai găseam fragmente care scăpaseră ochiului ager al cenzorului Read more…

Timpul se comprimă. Rezonanţa Shumann

Timpul se comprimă, a devenit un loc comun “impresia” că “nu mai avem timp”, orele, zilele, anii trec mai repede, nu ştim când a trecut săptămâna, serile ne surprind mirându-ne că nu am făcut nici jumătate dintre lucrurile pe care ni le propusesem. Zilele au tot 24 de ore, orele tot 60 de minute etc., dar totul trece prea repede, mai repede ca niciodată, uzura fizică, a sentimentelor, a situaţiilor profesionale etc. este mai rapidă, devenim vulnerabili în raport cu ziua de mâine. Dăm vina, adeseori, pentru astfel de stări, pe ritmul vieţii cotidiene, prea dens, care ne solicită mai mult ca oricând sau pe modificările de percepţie a realităţii, spunem că timpul se comprimă şi credem că este vorba de un mod de evaluare subiectiv, într-o epocă în care mijloacele de comunicaţie fac ca procesul acţiune vs. reacţiune să fie aproape instantaneu. Cui nu i s-a întâmplat să evoce o întâmplare ca şi cum a avut loc ieri şi să constate că au trecut săptămâni sau poate chiar luni de atunci.Read more…

Și atunci s-a făcut pace

Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…

Complicitate

Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete. În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.Read more…

Maroul – vedeta toamnei 2018

Schimbam sezonul, schimbam culoarea-vedetă. În toamna asta nu e vorba nici de roșu, nici de galben muștar, nici măcar de violet, albastru-petrol sau oranj terracota. Culoarea toamnei 2018 este (surprinzător?) maroul. Culoarea scorțișoarei, a ciocolatei, a castanelor, a ceaiului englezesc. Culoarea canapelelor cumpărate în anii ’70, a pungilor de hârtie, a frunzelor moarte. Nu suna deloc glamorous. Cu toate astea, întreaga industrie a modei a decretat că le choix du jour este maroul, în toate declinările lui: ciocolatiu, tabac, ruginiu, caramel, acaju, castaniu, cafeniu… A fost omniprezent pe podiumuri (la Chloé, Rochas, Marni, Fendi, Jacquemus, Alberta Ferretti, Derek Lam, Max Mara şi multi alţii), pentru ca acum colecțiile din magazine să ni-l propună în nenumărate juxtapuneri, texturi, materiale, alăturări de culori, reinterpretări în cheie retro sau modernă.Read more…

NU votez pentru că interesează doar votul meu, NU opţiunea mea!

Cetăţenii români sunt chemaţi la urne, timp de două zile – 6 şi 7 octombrie 2018 – pentru a decide răspunsul la o întrebare sibilinică legată de o chestiune deja soluţionată atât în Constituţie, cât şi în Codul Civil actual: definirea căsătoriei. În consecinţă, în urma acestui plebiscit va apărea doar o precizare suplimentară în textul Articolului 48 (I) care reglementează căsătoria, în sintagma „între soţi” fiind înlocuită cu „între un bărbat şi o femeie”. Practic în realitatea socială nu se va schimba nimic, în schimb se deschide o breşă în relaţia dintre majoritari şi minoritari. Odată cu victoria acestui referendum, se deschide calea pentru ca majoritarii să decidă, prin vot, adoptarea unei legi antiminoritare, prin simplul fapt că sunt majoritari, adică mult mai mulţi. De data aceasta calul de bătaie îl constituie cuplurile de acelaşi sex (aflate într-o minoritate infimă)Read more…

Votul meu!

A vota este un drept stipulat în Constituție și noi, cei care am fi marea majoritate a celor cu drept de vot, am votat totdeauna. Da, am votat de câte ori am fost chemați să o facem. Chiar dacă nu a ieșit ce am votat, totuși fiecare dintre noi am simțit că ne-am făcut datoria și am mers la urne. Acum suntem în fața unui referendum care ne-a băgat în ceață pe toți, mai informați sau mai puțin, mai interesați sau mai puțin interesați, obișnuiți ai urnelor sau absenți din varii motive. Din păcate, tocmai tineretul pentru care se presupune că votăm ca să le fie mai bine, tocmai ei nu se prezintă la vot! Marea masă votează fără să știe ce sau pe cine și asta s-a demonstrat în multele răspunsuri hilare luate de pe la cetățeni. Paradoxal este că acest referendum este o încălcare a drepturilor omului și este făcut de către un partid care se declară social democrat! Să nu o lungim! Să trecem la o simplă analiză logică! Celor mulți care au afișat pretutindeni că boicotează referendumul și nu se vor prezenta la vot, le spun că se amăgesc crezând că asta va invalida referendumul.Read more…

Supraviețuitoarea misterioasă

Cartea cu care m-am întâlnit întâmplător, poartă titlul Viață, reprimește-mă, a fost scrisă de Nora Diamantstein și publicată la Editura Universul în 1948

Nu este nici prima şi nici singura carte care are ca subiect deportarea evreilor din Transilvania de Nord, cedată ( sau retrocedată) Ungariei prin Dictatul de la Viena, în 30 august 1940.Nina Diamantstein autoarea ”misterioasă” a cărții a cărei eroină principală a fost ea însăși și-a încheiat volumul, scriind cu optimism nedisimulat că a ajuns să-și revadă pământul natal ”Clujul copilăriei…Un Cluj liberat, renăscându-se…” Am folosit, poate impropriu termenul de ”supraviețuitoare misterioasă”. Am vrut doar să subliniez nedumerirea și surprinderea mea de amator în studiul și cercetarea literaturii atât de bogate care se ocupă de tema sensibilă și încă foarte dureroasă a Holocaustului, că nu am putut regăsi (cel puțin nu în sursele limitate pe care am reușit să le accesez) nici titlul cărții ”Viață reprimește-mă” și nici numele autoarei Nora Diamantstein, în afară de o vagă mențiune a numelui ei într-o listă anodină a ”tinerilor prozatori” dintr-o publicație din 1968. Cu atât mai mult mi se pare nefiresc anonimatul în care a s-a păstrat această carte cu cât scrierile în limba română despre deportarea evreilor din Transilvania de Nord erau rare chiar ”rarissime” în acei ani care au urmat imediat după război (explicabil prin faptul că marea majoritate a evreilor din Ardeal care au supraviețuit deportării erau de cultură maghiară și cei puțini care scriau despre ororile trăite scriau în limba maghiară)Read more…

Andrei Oişteanu: « Nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie »

Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…

Există sindromul locului natal?

Nu din întâmplare sunt descrise în istorie impresii puternice ale turiștilor în vizita lor la Paris, Delhi, muntele Fuji și multe alte locuri de importanƫă religioasă și artistică. Aceste trăiri au primit numele de sindrom pentru că seamănă între ele prin manifestări de exaltare extremă, senzaƫie cerească, religioasă la bucurie. Unii oameni “mai săraci cu duhul”, ajung la situaƫii extreme și rupâdu-se de realitate, se identifică cu personaje istorice și religioase, ca de exemplu Napoleon. În Israel se manifestă “sindromul Ierusalim”, definit prima dată de profesorul de psihiatrie Yair Bar-El, personalitate colorată și cultă. Primele semne ale sindromului au fost descrise de psihologul Herman Heinz in anii ’30 ai secolului trecut și în scrierile lui Felix Faber, care a fost în pelerinaj la Ierusalim în Evul Mediu.Read more…

Războiul meu de Yom Kipur. Amintiri dintr-un coșmar trăit

La 6 Octombrie anul acesta se împlinesc 45 de ani de la declanșarea celui mai cumplit război cunoscut până astăzi în statul Israel: Războiul de Yom Kipur 1973. Acest război a ținut 19 zile și a avut consecințe dezastruoase pentru Israel: 2673 de morți, 7251 de răniți, 294 de prizonieri. Pierderi în armament: 102 avioane, sute de tancuri, zeci de tunuri. Singurul război care a fost mai greu dar, paradoxal, mai puțin traumatizant, a fost Războiul de Independență. Chiar dacă a fost foarte lung, din 1947 până în 1949. Chiar dacă au fost 6373 de morți (iar dintre ei cam 4000 de civili). În rândurile acestea nu vreau să descriu războiul sau să analizez politica dusă, nici măcar nu intenționez să vorbesc despre morți și răniți, ci despre ce au văzut și au simțit cetățenii aflați acasă sau pe front și ce am văzut eu însumi înainte și după.Read more…

Iată cum stau lucrurile la noi. Dar pe cine interesează??!!

Populația Israelului de azi se apropie de 9 milioane locuitori, 75% evrei, 21% arabi și 4% nici una nici alta – aceasă grupă reprezintă în mare parte emigranții din fosta Uniune Sovietică și care nu și-au putut dovedi apartenența la religia mozaică.
Sondajul efectuat de un cunoscut ziar israelian (de orientație „post-sionistă”, cum o numim noi aici, drept pentru care eu nu-l mai citesc, dar uneori îmi mai cade în mână un exemplar), se referă numai la populația evreiască din Israel. Deci sondajul are o valoare relativ restrânsă. Nu înțeleg de ce populația arabă a fost exclusă, poate doar pentru că el a fost efectuat în preajma Anului Nou evreiesc. Iată despre ce e vorba: La întrebarea legată de credința în Dumnezeu, 54% din evreii Israelului au răspuns pozitiv, procentul fiind de 64% printre tineri (18-24 ani) și 22% printre cei de peste 65 ani. 44% au fost de acord că omul se trage din maimuță. Șabatul (sâmbăta) e respectat total de 25% și parțial de alți 14%. Alimentația kașer (preparată după regulile religioase evreiești) e respectată total de 45% din populație și parțial de 14%.Read more…

Tezaurul din Erfurt

Erfurt, capitala Turingiei, este unul din orașele importante ale fostei Germanii de Est. (Poate că cititorii cunosc mai bine orașele vecine, Weimar și Jena.) Este un oraș cu o istorie foarte lungă: menționat în anul 742 și împrejmuit cu ziduri în sec. al XII-lea, orașul s-a afirmat din vremuri vechi ca un important centru comercial. Comunitatea evreiască a înflorit din sec. al XI-lea și până la „Moartea neagră”, marea epidemie de ciumă din 1350. În urma unificării Germaniei, regiunile din răsărit au primit fonduri de dezvoltare, astfel încât prin anii 1990 peste tot în fosta Germanie de Est se renova și se construia. Și în centrul vechi al orașului Erfurt au fost demolate un numări de clădiri pentru a lăsa loc înnoirii și bineînțeles s-au făcut cercetările arheologice de rigoare. Pe parcela din strada Michaelis 43-44 arheologii au cercetat o suprafață de aproape 4000 m2 și au găsit cioburi, oase – nimic senzațional. După încheierea săpăturilor s-a deschis o mică expoziție cu obiectele găsite în zonă.Read more…

Ce mică e lumea asta mare !!

Din anul 2002, de când am început să cunosc, cu greutate și foarte încet, calculatorul și mai târziu internetul, mi-am dat seama pe parcurs că lumea noastră mare s-a micșorat și că aproape nu mai există limite de distanță de niciun fel. Skype mi-a mijlocit ceea ce părea o poveste și Whatsapp au întregit tot ce eram în stare să-mi imaginez cu mintea mea veche de pe la începutul secolului trecut. Am încercat să le asimilez pe toate și mi-au plăcut. Dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui că-mi vor putea înbogăți viața cu o rudă de care habar nu aveam că există și că de fapt lumea mea, pe care o credeam mare, este de fapt foarte mică. La mijlocul anului trecut am primit un email foarte curios. Un mesaj lung, aproape o scrisoare, iscălită Werner W., care suna cam așa: Sunt la Berlin. Partenera mea a citit din întâmplare revista online Baabel la care colaborați și în articolul pe care l-ați scris a dat de numele de familie Merdler, nume pe care l-a purtat străbunicul meu David și fiica lui, bunica mea. Cred că suntem rude.Read more…

„Gulyas” … la Limassol

Micuţ şi cochet, restaurantul se afla la doi paşi de plaja unde ne coceam la soare şi ne îmbăiam în apele spumoase care – cu câteva zeci de kilometri mai încolo, la Paphos – dăduseră naştere Zeiţei Frumuseţii. Restaurantul ne-a ispitit tocmai prin numele promiţător înscris pe firmă: Gulyas (denumirea maghiară a îndrăgitului gulaş, o tocăniţă de carne cu găluşte). Iată un restaurant unguresc, ne-am spus şi i-am trecut pragul, Când colo inscripţiile în limbile rusă şi engleză ne anunţau că la acest restaurant se servea mâncare rusească şi uzbecă. Am citit rapid specialităţile: pelmeni (colţuneşi cu carne), vareniki (colţunaşi cu cartofi şi brânză), okroşka (supă rece cu chefir), vinegretă şi altele. Gulaşul lipsea cu desăvârşire! Ne-a ieşit în întâmpinare, surâzând, o chelneriţă scundă, bondoacă şi cu o căutătură de tătăroaică. Am întrebat-o de gulaş, arătându-i firma. A început să râdă şi ne-a spus că nu suntem primii care facem confuzia, dar nu e vorba de „gulyas”, ci de Gulya’s adică Restaurantul Gulyei. „Eu sunt Gulya, patroana restaurantului” ne-a explicat ea.Read more…

Din culisele realităţii virtuale

Unul dintre proiectele în care Google investește masiv este explicat chiar de către directorul departamentului său de Dezvoltare Tehnologică, Ray Kurzweil: „Până în 2030, vom avea deja tehnologia necesară pentru a introduce în corpul omenesc milioane de nanoboți (mini-roboți, de dimensiune moleculară). Prin intermediul nanoboților vom conecta creierul la internet, vom conecta neocortexul la Cloud!”…
…Cu alte cuvinte, Google investește masiv pentru a dezvolta ceea ce adepții sectei tehnologice transhumaniste de la Silicon Valley numesc „Omul 2.0”. Pentru conducerea Google, omul viitorului este… omul-cyborg. Unul dintre domeniile în care și Facebook (În 2014, Facebook a cumpărat Oculus VR – compania lider în industria Realității Virtuale – cu DOUĂ MILIARDE de dolari… Iată un citat din Mark Zuckerberg: „Dezvolt Realitatea Virtuală pentru că realitatea reală nu mi se pare satisfăcătoare. Realitatea Virtuală este mai bună decât lumea reală, cea din urmă fiind limitată!”…Sunt multe lucruri aproape inimaginabile pe care este bine să le cunoașteți. Însă abia actualul scandal Facebook a reușit să producă scurtcircuitul care îi face dintr-odată, pe foarte mulți, cu adevărat receptivi…

Read more…

Procese economice, procese politice

Recent am primit o carte interesantă atât prin subiectul abordat, cât și prin modul de prezentare a lui. Ea se referă la procesele economice ale funcționarilor evrei din instituții de comerț exterior al României în perioada 1960-1964. Cartea, în limba română, este bazată pe teza de doctorat a autoarei, susținută la Universitatea din Haifa în limba ebraică. Autoarea are o legătură personală cu tema tratată: tatăl ei, Adalbert Rosinger, fusese unul dintre condamnații pe nedrept în cadrul procesului ”Românoexport”, arestat în 1961 și eliberat în 1969. Printre alte surse documentare, autoarea a folosit și amintirile lui, păstrate de ea în manuscris. De aceea, cartea este un omagiu adus memoriei tatălui ei. Cu toate acestea, autoarea face o analiză strict obiectivă a temei tratate, făcând abstracție de implicarea personală. Analiza făcută de autoare se referă la procesele respective, economice dar cu caracter politic, la cauzele și modul de desfășurare al lor, la aspectul lor din punctul de vedere al științei dreptului.Read more…

1980 -1981. Primul meu serviciu în Țara Sfântă

Am primit o invitație pentru un nou interviu. Al câtelea? Întreprinderea era înregistrată la Mitzpe Ramon, în Deșertul Neghev, la aproape 300 km de Haifa. Conducerea și biroul de proiectare se aflau în zona industrială Holon, lângă Tel Aviv. Scrisoarea primită era semnată de inginerul șef, al cărui nume mi-a sugerat inițial o proveniență sud-americană. Ceea ce m-a determinat să plec la Holon a fost prospectul întreprinderii, specializată în aparatură pentru irigații, unde am remarcat un număr de robinete și aparate automate, a căror concepție m-a făcut să sper că lucrând acolo, voi reuși să le modernizez. Cu timpul am aflat mai multe despre istoria interesantă a acestei întreprinderi. În anii de început ai statului, un maistru polonez pe nume Rafael a primit o importantă subvenție de la stat pentru a înființa o întreprindere la Mitzpe Ramon. Fabrica a mers bine, având monopolul fabricării acestor echipamente – toată agricultura israeliană cumpăra utilaje de irigații produse aici. Rafael s-a îmbogățit.Read more…

Cum am ajuns din nou în clasa a treia

Aproape de pensionare, cu un program de lucru mai lejer, am mai mult timp pentru cei patru nepoți ai mei. Vorbim ebraică, ei știu doar câteva cuvinte în limba româna și maghiară. N-am încă rutina să mă ocup cu toți patru, așa că mă ocup doar cu câte doi deodată. Adeseori merg cu ei la filme pentru vârsta lor și uneori mi-se întâmplă să adorm pe parcursul proiecției. Nepotul mai mare mă întreabă de ce mi se întâmplă asta.
“Sunt obosit”, îi răspund, dar nu știu dacă mă crede. Tuspatru sunt fani ai jocurilor interactive, din fericire în Beer Sheba există două centre de genul aceasta. Am fost de mai multe ori cu ei și niciodată nu ne-am plictisit, nici măcar eu. Mă joc și eu cu ei sau singur și trebuie să recunosc că de multe ori nu mă descurc fără ajutorul lor.Read more…

O carte nouă: memoriile ambasadorului A. Moses

Recent a fost publicată de către Brookings Institution Press (Washington, D.C.) cartea Bucharest Diary – Romania’s Journey from Darkness to Light [România de la perioada de întuneric la cea de lumină], scrisă de Alfred H. Moses. Pentru cei mai mulți din tânăra generație și chiar pentru cei mai în vârstă, numele acestui autor nu înseamnă prea mult. Unii nu au auzit de el, alții au uitat cine a fost și ce a făcut pentru populația evreiască din România. Voi încerca să prezint personalitatea dlui Alfred H. Moses și apoi voi discuta și despre cartea domniei sale.

Alfred H. Moses s-a născut la 24 iulie 1929 în Baltimore (Maryland). A urmat liceul din Baltimore, s-a înscris la Colegiul Dartmouth, de unde a obținut diploma de B.A. în 1951. A urmat la Școala Woodrow Wilson a Universității Princeton în anii 1951-1952, apoi a servit în US Navy. Ulterior și-a obținut diploma de drept de la Universitatea din Georgetown în 1956, unde a fost și editorul revistei Georgetown Law Journal.

Timp de doi ani, între 1980 și 1981, a fost unul dintre consilierii principali ai președintelui Jimmy Carter, iar în timpul administrației președintelui Bill Clinton, Moses a fost numit ambasador al SUA în România, (1994-1997); în perioada 1999-2001 a fost reprezentantul special al președintelui SUA în Cipru.Read more…