Acum câțiva ani mi-am petrecut vara şi toamna lucrând ca șef de proiect la construirea unei noi linii de înghețată și frișcă congelată pentru o mare firmă internațională. Făceam zilnic naveta cu mașina, vreo jumătate de oră de la Rochester la Stratford în statul New-York. Uzina de produse lactate congelate se afla într-o localitate rurală, foarte pitorească. Drumul trecea printr-o zonă splendidă, cu copaci bătrâni și fânețe cu iarbă înaltă și deasă. Liniștea era întreruptă numai de indicatoarele rutiere, reclamele și panourile cu mesaje politice. Pe unul din panouri care se repeta des, scria “Repeal the Safe Act”, care se poate traduce prin “Abrogați Legea de Siguranță”, ceva bizar și total contraintuitiv. Nu înțelegeam de loc acest mesaj și mă simțeam frustrat.

Într-o pauză de cafea am vorbit cu contabilul șef, cu care mă împrietenisem. El nu numai că era localnic, dar era bine informat și îi plăcea să-și etaleze cunoștințele. Când l-am întrebat despre mesajul “misterios”, el s-a înviorat, bucuros că avea răspunsul corect la îndemână. Mi-a explicat că ceea ce am citit este protestul cetățenilor americani împotriva legislației abuzive numite “Legea de Siguranță”, prin care guvernul încearcă să reglementeze armele și munițiile pe care americanii au voie să le posede și să folosească.

Am spus:

– Și asta nu e pe placul unor “Red Necks”, nu-i așa?

“Red Necks” (Gâturi Roșii) este o expresie folosită pentru a descrie o categorie socială a cărei membri sunt considerați cam neciopliţi, fără maniere şi cu limbaj primitiv, care trăiesc mai ales în mediul rural, conduc camionete, beau în exces și sunt pasionați de arme de foc. Înainte de a primi un răspuns de la colegul meu, o tânără funcționară, de altfel foarte drăguță și cu o voce domoală, ne-a intrat în vorbă, spunând furioasă:

– Nimeni n-o să-mi spună mie că am voie să pun doar șapte gloanțe în magazia pistolului, când este loc pentru zece!

Eu am dat aprobator din cap, m-am ridicat zâmbind și m-am întors în birou, chipurile ca să-mi văd de treburi, dar mai ales ca nimeni să nu-mi vadă grimasele de mirare și dezaprobare.

Deși în timpul săptămânii eram ocupat, mai găseam totuși timp pentru plimbări în natură și bineînțeles pentru cumpărături. La Henrietta, o frumoasă suburbie a orașului Rochester, am descoperit magazine de tot felul. Supermarketul Wegmans avea multe specialități europene care nu se găsesc cu ușurință în America.

Într-o sâmbătă, înainte de a pleca spre casă la Toronto, am intrat la supermarket să cumpăr niște delicatese. Soția m-a sunat pe mobil ca să-mi ceară și ea câteva lucruri. Conversația noastră a avut loc în limba engleză. Am observat în apropiere o femeie mărunțică într-un halat verde, care aranja produsele pe rafturi. Când am terminat conversația cu soția, s-a oprit şi ea, holbându-se la mine. Nu-mi imaginam niciun motiv pentru care aș fi putut să prezint vreun interes pentru ea, dar cum ea stătea cu gura căscată, a început să mă enerveze. M-am uitat la ea și am întrebat-o:

– V-am deranjat cumva pentru că am ridicat vocea? Eu am acest obicei.

Ea a răspuns:

– Nu, nu, nici vorbă, nu m-ați deranjat deloc. Doar că îmi face plăcere să aud o voce străină, dinafara orașului (“an out-of-town voice”.)

S-o fi gândind la “o voce de imigrant nenorocit, cu un accent ciudat”?

I-am spus femeii:

– Dacă vă doriți mai multă plăcere în viață, în loc să așteptați ca eu să revin, de ce nu plecați în afara oraşului? Veți fi surprinsă de câte voci “din afara orașului” veți auzi.

Conversația noastră precum și povestirea mea s-ar fi terminat aici, dar femeia a mai adăugat:

– Da, aveți dreptate, cum nu m-am gândit?

I-am zâmbit fără să mai adaug nimic, gândindu-mă că era și ea una din milioanele de americani de rând, oameni cumsecade, dar deseori simpli și ignoranți, care nu prea au idee de ce se întâmplă “în afara orașului” și în afara țării.

***

Proiectul meu a fost întrerupt pe neașteptate după numai 6 luni. Firma intenționa să dubleze capacitatea de producție mai ales pentru frișca congelată, un produs foarte apreciat mai ales în statele sudice, unde se consumă cantități enorme de alimente grase, prăjite și dulciuri cu conținut astronomic de zahăr. Dublarea producției se putea obține prin instalarea unor utilaje cu nivel de automatizare şi randament superior. Departamentul de planificare a estimat că cererea pe piață va crește substanțial și investirea a milioane de dolari pentru o linie nouă cu acest echipament este perfect justificată. Pentru mine, ca șef de proiect, identificarea utilajului, stabilirea tuturor specificațiilor şi completarea planurilor şi schemelor de instalare a fost un mare efort, dar ca inginer, era un proiect de vis.

La șase luni după începutul proiectului, a căzut o ”bombă”. Noi regulamente pentru sănătatea publică precum și o pierdere substanțială a apetitului consumatorilor pentru grăsimi și calorii ucigașe au modificat complet profilul cererii pe piață. Educația publică de sănătate a influențat cumpărătorii în mod suficient pentru ca mulți să abandoneze complet aceste “delicii”. Astfel, în loc să se dubleze, cererea s-a înjumătățit.

Antreprenorii firmei au încercat să salveze totuși proiectul, propunând ca linia nouă să fie construită, dar să producă în trei zele ceea ce cu utilajul vechi necesita aproape o săptămână. Voiau să concedieze jumătate din forța de muncă și să economisească o avere în salarii. Dar sindicatul local s-a opus acestei intrigi revoltătoare, de lăcomie tipic capitalistă, și proiectul a fost abandonat.

Totul s-a oprit, nu s-a mai cheltuit nici un ban, am fost rugat să prezint un rezumat al situației și după o caldă strângere de mână inginerul George Kun a plecat frumușel acasă în Canada.

George Kun, Nov. 27, 2013