Trebuie să recunosc că azi am participat prima oară la alegerile europarlamentare. Nu neapărat în scopul de a vota lista candidaţilor unui anumit partid, ci pentru a vota cu orice alt partid decât unul anume. Şi neapărat pentru a vota la Referendumul pentru Justiţie, chiar dacă avea două întrebări destul de confuze şi în ciuda faptului că – chiar în condiţiile validării – rămânea un plebiscit consultativ, fără efecte imediate.

Aşteptam ziua de astăzi cu mult năduf, fiind sătulă de situaţia care domneşte în ţară de mai bine de doi ani, răstimp în care asaltul necontenit asupra justiţiei, promovarea incompetenţilor, incapacitatea de a construi ceva coerent în favoarea României şi proferarea – pe diverse tribune şi „televiziuni de casă” ale puterii – a discursului antieuropean cu nuanţe naţionaliste.

În acelaşi timp, nutream un oarecare scepticism în legătură cu atingerea pragului ( de 30%) pentru validarea referendumului întrucât dacă eram încrezătoare în mobilizarea clujenilor şi a locuitorilor din marile oraşe universitare, eram sceptică în legătură cu capacitatea de a ieşi la vot a alegătorilor care voiau schimbarea, în orăşelele şi localităţile rurale mai mărunte, mai uşor de aburit cu discursuri populiste, de ispitit cu avantaje materiale, şi unde, uneori, votul împotriva puterii (încă) actuale putea echivala şi cu un act temerar, de ieşire din turmă. Prima surpriză plăcută a fost rândul destul de lung la secţia noastră de votare care – la ora prânzului – era alcătuit din votanţi de vârsta a doua şi a treia. Ştiam că după amiaza şi seara va veni grosul tinerilor, al căror vot era clar pentru schimbare. Dar pentru ca schimbarea să aibă loc în toată ţara, Clujul trebuia să compenseze cu votul său, opţiunea  câtorva „judeţe codaşe”.  Şi aşa s-a şi întâmplat.

Rezultatele comunicate la încheierea votului din România au întrecut aşteptările mele.

Prezenţa la vot la Referendum a întrunit 41,2%, în timp ce la alegerile euro-parlamentare au votat 48,94% din alegătorii români – un procentaj apropiat de cel din multe alte ţări din Uniunea Europeană. O primă concluzie îmbucurătoare este participarea masivă la Referendum, în ciuda discursurilor descurajatoare ale liderilor partidelor aflate la putere. A doua concluzie la fel de îmbucurătoare este că mare parte a cetăţenilor României sunt pro-europeni,  deşi  actuala putere nu s-a dat înlături să înfiereze în fel şi chip Uniunea Europeană. Astăzi, 26 mai, cetăţenii României au avut puterea în mâna (în votul) lor, şi şi-au demonstrat limpede voinţa. În acelaşi timp, cetăţenii români din Diaspora au participat în număr foarte mare la vot, au înfruntat vremea rea, au stat ore întregi la coadă, pentru a-şi  putea exprima opţiunea europeană şi pentru justiţie. Şi din nou, mulţi dintre ei nu au ajuns să voteze. Din nou guvernul României s-a dovedit incapabil să gestioneze (sau a boicotat?) procesul de vot, organizând mult prea puţine secţii de vot şi nu a aprobat nici prelungirea orei de închidere acolo unde ( în Anglia şi Italia, de pildă) străzile din jurul secţiilor de votare erau pline de oameni care aşteptaseră ore în şir.

Deocamdată potrivit, Exit Poll-urilor de la orele 19.00 şi 21.00 cele două partide mari PSD şi PNL sunt umăr la umăr (chiar suspect de …egale), urmate îndeaproape de Alianţa USR-Plus.

Desigur că aceste rezultate se referă la obţinerea mandatelor pentru Parlamentul European. Însă ştim cu toţii că aceste alegeri – despre care unii analişti spuneau că ar putea fi „ultimele alegeri libere” în România – au însemnat mult mai mult: un vot turnesol care indică fără tăgadă opţiunea cetăţenilor României pentru schimbarea actualei puteri politice din ţară, precum şi plasarea majorităţii alegătorilor de partea preşedintelui Iohannis, în lupta pentru menţinerea statului de drept.

Andrea Ghiţă