Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea.

Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie. Și după toate probabilitățile va fi ”no deal”. Mai târziu, când Marea Britanie va reuși să încheie acorduri separate cu fiecare din statele membre ale UE, se poate că lucrurile se vor mai ameliora, dar aceasta se va realiza pe termen lung.

Poziția neclintită a lui Johnson poate amenința chiar integritatea Marii Britanii. Premierul Scoției a avansat deja posibilitatea unui referendum legat de independența provinciei. Să nu uităm că Scoția a votat împotriva Brexit. Este delicată și relația dintre Irlanda de nord și Irlanda. Johnson și miniștrii lui resping soluția propusă Londrei de UE și acceptată de Theresa May, dar respinsă de trei ori de Camera Comunelor – menținerea unei zone de liber schimb la granița dintre cele două entități pentru a nu se întroduce obligativitatea controlului la frontieră. Deși această condiție era limitată în timp, urma să fie în vigoare doi ani și apoi să se renegociezed, brexitiștii ”duri” nici nu vor să audă, determinând prin poziția lor căderea guvernului May. Numai că, cel puțin deocamdată, Johnson nu a prezentat nicio altă soluție, iar 31 octombrie nu este departe.

În discursul său inaugural Johnson a promis renegocieri cu Uniunea Europeană, idee respinsă de la început de aceasta. Liderii UE au apreciat că acordul semnat cu Theresa May este singurul posibil și că nu vor schimba o iotă. În consecință, singura soluție este ”no deal”, ceea ce nu convine nici europenilor. Este posibil că în acest caz să se schimbe și statutul imigranților din UE care lucrează în Marea Britanie, drepturile lor, cele ale studenților străini care nu se vor mai bucura de acele împrumuturi foarte avantajoase pentru studii, care se rambursează după ce tinerii găsesc un loc de muncă cu un salariu rezonabil. După Brexit problema angajării străinilor va fi mult mai dificilă.

În ce măsură britancii sunt conștienți că prin preluarea de către Johnson a funcției de prim-ministru situația lor va fi mai dificilă? În primul rând trebuie să subliniem că în alegerea lui, poporul britanic nu a avut niciun cuvânt de spus. Totul a decurs în cadrul Partidului Conservator și al Parlamentului. În Marea Britanie singura consultare cu poporul o reprezintă alegerile, foarte rar referendumul și cum ele au fost câștigate de conservatori, fără Johnson, toate mișcările care au avut loc s-au desfășurat în ”sferele puterii”. Dar dacă ne uităm în urmă, la cariera politică a acestui fost ziarist, născut în SUA, care de-a lungul activității lui a avut confruntări cu multă lume, a făcut numeroase gafe și i-a plăcut să facă gesturi ”originale”, vedem că Johnson este agreat de britanici. A câștigat un loc în Parlament și a fost ales de două ori primar al Londrei. A gafat și atunci, a gafat și când a fost ministru de externe, fiind obligat să-și dea demisia. Dar de fiecare dată când s-a confruntat cu electoratul, a câștigat.

Cel puțin deocamdată britanicii nu protestează împotriva numirii lui. Să nu uităm, în urmă cu trei ani, peste 50 la sută dintre ei au ales ieșirea. Nu s-au făcut sondaje pentru a afla dacă lucrurile s-au schimbat – oricum potrivit analiștilor situația nu s-a schimbat în mare măsură. Este posibil ca cetățenii Marii Britanii să nu fie conștienți de viitorul care îi așteaptă în cazul soluției ”no deal”. Dar este posibil și că sentimentele lor antieuropene, caracterul lor insular, să fie mai puternice și să suporte în tăcere consecințele ”divorțului” de Europa.