Identitatea evreiască în zilele noastre

Care este identitatea contemporană evreiască? Mi-am pus această întrebare după recunoașterea evreimii și iudaismului ca popor și nu numai ca religie, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

Desigur, pentru mine această chestiune este diferită. Pentru un evreu cetățean israelian, chestiunea identificării nu este aceeași ca pentru un evreu din afara Israelului. Deși chiar pentru evreii cetățeni ai Israelului, care s-au născut în altă țară, au emigrat în Israel, dar păstrează  cultura țării de origine și limba lor maternă, unii chiar și cetățenia ei, identificarea este dublă sau chiar triplă. Alt aspect este cel al apartenenței religioase. Mă refer la evreii care păstrează tradiția iudaică și sunt devotați iudaismului. Dar ce se întâmplă cu cei complet laici? În privința celor care trăiesc în statul Israel, unii nu-și pun această problemă, afirmând că ei sunt ”israelieni”, evitând chiar să-și afirme apartenența comunitară, respectiv la țara de origine. Înțeleg această părere, o accept, o respect, deși eu personal păstrez o identitate culturală triplă: israeliană, evreiască, românească.

Identitatea israeliană reprezintă identificarea civică, cetățenească, cu statul Israel. Ea este un fapt evident pentru toți cetățenii acestui stat, incluzând drepturile și obligațiile cetățenești. Alături de ea este identificarea culturală și lingvistică. Personal, mi se pare firesc a vorbi limba ebraică israeliană în viața zilnică, a mă interesa de cultura Israelului, de situația politică a acestei țări, în care trăiesc. Țară în care dețin drepturi de cetățean și față de care am obligații de cetățean. La fel ca orice alt cetățean al țării, indiferent unde este născut. După cum un cetățean francez locuitor al Franței are aceleași drepturi și obligații și aceeași identificare față de Franța, patria lui; un cetățean al Italiei față de Italia; un cetățean al Australiei față de Australia; un cetățean al Statelor Unite ale Americii față de SUA; și așa mai departe. Indiferent de etnia și religia sa. Desigur, există și elemente specifice: cetățenii țărilor din Uniunea Europeană au o identificare suplimentară europeană. În Israel, cetățenii de altă etnie și religie decât cea evreiască – respectiv cetățenii arabi musulmani, druzi, cerchezi, creștini – au și identificarea lor specifică, pe lângă cetățenia israeliană de care beneficiază. În cazul lor apare problema dublei identități etnice și culturale, acceptată de ei în mod individual, precum și colectiv. Problema apare și la alt nivel, cel al statului Israel ca stat al poporului evreu, în care minoritarii trebuie să se bucure de drepturi cetățenești și cultural-lingvistice egale cu cele ale populației majoritare. Lucru valabil fie că statul Israel este statul poporului evreu (după cum este definit în mod legal în prezent), fie că ar putea fi (eventual) statul tuturor locuitorilor săi. Apropo, problema definirii legale a statului Israel a rămas controversată până în prezent. În spatele ei se află și chestiunea identificării personale a fiecărui cetățean, în afară de cea a statutului juridic al statului.

Identitatea cu țara de origine – în cazul nostru România – este în primul rând culturală și istorică. Nimeni nu-și poate nega formația culturală, chiar dacă încearcă un mimetism, care poate reuși numai parțial. Afirmația după care patria unui scriitor este limba în care scrie, făcută de regretatul poet Shaul Carmel,  este, cred, corectă. Cu toate că au existat și scriitori bilingvi sau chiar trilingvi, precum Arthur Koestler. Desigur, se pune și problema temelor alese de un scriitor. În privința cititorilor, mulți pot citi în câteva limbi. Câte limbi știi, de atâtea ori ești om, spune un vechi proverb latin. Dar aceasta este o chestiune de universalism, nu neapărat de identificare culturală. În privința relației cu țara de origine, ea include identificarea nu numai cu limba acesteia, ci și cu istoria și cultura ei. Indiferent de originea etnică și de apartenența religioasă a cuiva. Fapt care include și vizite în țara respectivă, așa-numitele excursii pentru căutarea rădăcinilor, dorința de a colabora cu țara respectivă, de a participa la evenimente legate de viața acesteia, deși din exterior.

Dar care este ”identitatea evreiască”? Prefer s-o denumesc astfel înainte de a încerca să-i dau o anumită caracterizare. Atât pentru evreii din Israel – născuți sau imigrați în țară – cât și pentru evreii care trăiesc în alte țări. Chiar cu riscul de a primi replici că nu înțeleg situația evreilor din Diaspora.

Sunt evreii un popor sau o religie? Aici îndrăznesc să revin la o teză afirmată în România de către fostul Șef-Rabin dr. Jacob Isac Niemirower, prin anul 1900, deci în urmă cu aproape 120 de ani, într-un eseu intitulat ”Zionismul cultural”. Polemizând cu personalități de orientări diferite, rabinul Niemirower afirma că noi, evreii, suntem atât un popor, cât și o religie. Deci o identitate dublă, etnică și religioasă. Teza unui curent sionist cultural de orientare specială, ”iavneismul”, propus de rabinul Niemirower, care fusese influențat atât de tezele ideologului Achad Haam, cât și de cele ale istoricului Simon Dubnov. Este evident că situația actuală, după circa 120 de ani, este diferită. Astăzi există statul Israel ca stat evreu, există o obște evreiască bine integrată în Statele Unite ale Americii, iar greutatea specifică a obștilor evreiești din Europa este mai redusă. Dar controverse relative la identificare există și în aceste cadre. Un aspect fiind cel al existenței unor evrei laici, precum și a unor curente religioase iudaice diferite în SUA, țările europene, Canada, Australia, Argentina și în alte țări, ceea ce indică pluralismul religios evreiesc din Diaspora. În schimb, în Israel, este recunoscut oficial numai iudaismul ortodox, celelalte curente fiind acceptate, dar neavând o consacrare oficială. Pe lângă faptul că în numeroase cazuri, identificarea multor evrei este în primul rând cu țara în care s-au născut și trăiesc, în al doilea rând cu iudaismul (respectiv cu un curent al acestuia – ortodox, conservativ, reformist, liberal, reconstrucționist), și în al treilea rând cu statul evreu, respectiv cu Israelul. Cineva din Israel a afirmat că îl vede pe un evreu din Diaspora ca fiind auto-identificat ca evreu dacă acesta face măcar o vizită în Israel în timpul vieții sale. Posibil, dar problematic: în prezent există mai multe căi de auto-identificare. Un ebraist creștin, prieten al Israelului, a afirmat că este evreu cel care vrea să fie evreu și el însuși decide acest lucru. Desigur, este o problemă: chiar dacă respectivul nu este evreu din punct de vedere etnic și religios, el ia asupra lui auto-identificarea ca evreu. 

Dar care este etnia (nu vreau să spun ”naționalitatea”) unui evreu din Diaspora? După recunoașterea evreimii ca popor de către președintele american, au fost două reacții opuse una celeilalte, din partea evreilor americani. Unii au fost bucuroși să primească această recunoaștere. Bineînțeles, continuând să fie cetățeni americani loiali. Alții au reacționat negativ, afirmând că iudaismul nu este o etnie, în nici un caz o naționalitate, ci numai o religie. Ei sunt americani de religie iudaică sau mozaică. Unii dintre aceștia au mers chiar și mai departe, afirmând că o asemenea părere ar fi antisemită. Evident, nu pot să aprob asemenea afirmație: recunoașterea naționalității evreiești de către autoritățile statale ale unei țări în care trăiesc un număr mare de evrei, nu poate fi antisemitism. Mai ales că sionismul, atât cel religios, cât și cel laic, a urmărit totdeauna să obțină această recunoaștere. Oricât de bine integrat era un evreu în țara sa, el era totuși evreu. Aceasta pe lângă folosirea termenului ”am Israel” (=poporul lui Israel) în rugăciunile iudaice, în tradiția iudaică. Și pe lângă faptul că nimeni nu este (și nu poate fi) obligat de altcineva să preia o asemenea identitate, ca și nicio altă identitate. În asemenea situație, observăm doar refuzul identificării evreiești individuale din partea unor evrei bine integrați în țara lor natală, asimilați în asemenea măsură încât aspectul etnic a dispărut din identitatea lor, menținându-se numai aspectul religios, iar acesta în mod parțial. Oare este posibil? Evident, fiind ceva individual. Dar dacă există identificare etnică în rândul altor părți ale populației SUA, precum negrii, hispanicii, italienii, rușii, românii, chinezii, japonezii și alții, de ce să nu existe și pentru evrei? Bineînțeles, pentru cei care vor să ia asupra lor asemenea identitate.

Unii adversari ai acestei recunoașteri au afirmat că ar fi vorba de o decizie politică, luată de președinte pentru a influența asupra opoziției. Este dovedit de statistici că mulți evrei americani își dau votul Partidului Democrat, cu toate că acesta nu este totdeauna favorabil Israelului. Oare președintele Trump a vrut să-i facă să se apropie de Partidul Republican? Nu pare să fi vrut să facă o asemenea manevră. Oricum, el a trezit astfel o întrebare identitară în rândul evreilor americani. Mai mult decât atât, el a dovedit că este un prieten adevărat al Israelului și al poporului evreu. Chiar dacă nu există o identitate între ”poporul evreu” și ”poporul israelian”, există ”poporul lui Israel” sau, în termeni pur istorici, ”neamul lui Israel”. Deci nu numai o religie, ci și un popor, din anumite puncte de vedere specifice, chiar dacă unii dintre membrii aceste comunități etnice nu vor (sau nu pot) să-și recunoască această identitate. 

Lucian-Zeev Herșcovici

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

6 Comments

  • Doru Barladeanu commented on December 30, 2019 Reply

    Din aceasta lectura lipseste exact ceea ce consituie drama multor evrei din Israel. Definitia halahica care separa intre doi oameni care au aceeasi identitate culturala si chiar genetica si care il defineste pe unul ca evreu (mama evreica) si pe celalalt ca strain. Dovedirea iudaismului in curtile rabinice este ce poate fi mai strain de identitatea iudaica.

  • Elena commented on December 30, 2019 Reply

    Sunt româncă get pe get și locuiesc în România dintotdeauna.Având mulți prieteni evrei(foarte puțini israelieni),vă mulțumesc mult pentru interesanta prezentare,primind pe această cale multe informații privind definiții,exemplificări și clarități.
    Vă doresc succes și chiar v-aș propune să popularizați acest articol(dacă nu a apărut) și în unele ziare locale,naționale românești,am siguranța că vor fi bine primite de publicul cititor interesat de istorie,în general ,dar și punctual.

  • Andrea Ghiţă commented on December 20, 2019 Reply

    Identitatea evreiască e foarte complexă şi cred că se modifică de-a lungul timpului în general, dar chiar şi al vieţii omului, în particular. Uneori antisemitismul întăreşte această identitate, alteori o spulberă, Am întâlnit ambele cazuri. De aici, poate şi cuvintele lui Satre care spunea că dacă evreii nu ar fi existat, i-ar fi inventat antisemiţii…În această ordine de idei, cred că definiţia evreilor dată de un lider politic foarte puternic (în cazul de faţă Trump) poate constitui doar punctul de pornire a unei discuţii. Ceea ce şi face Lucian Herşcovici şi mi-ar plăcea ca această discuţie să continue în Baabel.

  • GBM commented on December 19, 2019 Reply

    Interesanta tema, care dupa parerea mea are nevoie de cateva explicatii, bine inteles care apartin celui care semneaza mai jos:
    1.Evreii sunt un popor CU o religie. Eu sunt evreu fara sa fiu religios. Eu de mult am inlocuit religia cu ceea ce eu numesc IUDAISM, adica un amalgam de traditii si obiceiuri, unele tragandu-si originea din religie, dar nimic mai mult. Eu postesc de Yom Kippur si mananc azima de paste, nu pentru ca sunt religios ci pentru ca marea majoritate a poporului meu (poporul evreu) o face.
    2.Poti fii evreu fara sa fii israelian, dar nu poti fi israelian fara sa traiesti in Israel. Israelul nu e o notiune ci o realitate. Pentru a o trai trebuie sa fii “acolo” si nu in alta parte.
    3.Apartenentza la tzara de origine e o chestiune cu totul individuala. Eu nu pot uita ceea ce mi-a dat Romania (cultura, meserie, o limba latina, prieteni apropiati, etc) dar nimic nu ma poate impiedica sa ma simt in Romania (unde ma aflu de cel putin 3-4 ori pe an) ca un turist care poseda limba si cunoaste obiceiurile tzarii. Respect Romania si poporul roman, dar de aproape 50 ani eu sunt israelian, posedand doar un singur pasaport, cel israelian.
    GBM

  • Eva Grosz commented on December 19, 2019 Reply

    D-lui Lucian Zeev Herșcovici !
    Nu puteam primi o mai clară explicație a identității evreiești. Și eu cred că evreii sunt un popor și o religie . Interesant ! În zilele acestea citind un articol în Ynet despre evreii din Ungaria, mi-am pus întrebarea identității evreilor. Chiar am vrut să scriu despre tema asta și bine că nu am făcut-o pentru că nu puteam relata atât de clar, onest, privit istoric. Tema în Ynet era despre căutarea de către ungurii evrei creștinizați de generații ,a rădăcinilor lor evreiești. Mi-am zis că poate nu văd bine să citesc. Ungurii își caută rădăcinile evreiești ? Am întrebat pe cineva de origine din Ungaria. Răspunsul a fost afirmativ . Poate alături de antisemitismul în creștere în diaspora și problemele existenței Satului Israel suntem martori la un proces de recunoaștere și apreciere a identității de evreu? Felicitări ,Hag Hanuka Sameach !

  • Serena Adler commented on December 19, 2019 Reply

    Interesantă lectură! Cred că o abordare mai structurată ar ajuta cititorul să înțeleagă cum devine chestiunea identității, in mod particular a celei evreiești.

    În ultimii ani sau decenii, că timpul trece repede, observ o anume segregare, imparțire a evreilor pe categorii. O consider artificial făcută, pe criterii subiective și de natură să erodeze pe termen lung sentimentul de apartenență, de solidaritate, acel liant care ne-a menținut de-a lungul mileniilor ca evrei.

    In ceea ce mă privește sunt adepta stilului “keep it simple”! Pentru mine evreii sunt un popor care îmbrățișează o aceași religie plinä de înțelepciune. Cred că nu de limbă, cultură sau altele ar trebui să legăm identitatea, deși sunt argumente esențiale în păstrarea identități.

    Este o părere personală, a unei unei evreice care asta am fost și asta rămân, indiferent de ce limbi vorbesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *