Papa Moritz

În ediţia din 3 septembrie publicam prima traducere din proza scurtă a lui Margit Bartfeld-Feller. La cererea cititorilor, am tradus încă una din povestirile ei despre viața pe care a dus-o în timpul deportării în Siberia

Tatăl meu a murit încă din primii ani, cei mai grei, ai exilului nostru în Siberia.  A suferit de foame ca noi toți, dar au fost și alte motive pentru care ne-a părăsit atât de repede.  În zilele acelea i-au găsit pe frații Regenbogen nu departe de sat, în pădure, morți și mâncați de furnici.  Mișa Goldberg nu știa că mama lui zăcea lângă el fără suflare, când s-a trezit dimineața.  Pe Berta Langberg au găsit-o singură-cuc, pe un prici în clădirea părăsită a școlii din Krasnoiarka, cu picioarele negre, degerate.  Când mama m-a trimis să-i duc o băutură caldă, ea încă vorbea, plină de speranță, de unchiul ei, generalul Goldberg, care va veni negreșit s-o salveze.  Speranța nu a părăsit-o până la moarte.  Ignaz Trichter era atât de înfometat încât a mâncat prea multe fructe otrăvite din pădure și a adormit pe veci, drogat.

Nu pot să uit nici lupta grea a tatălui meu cu moartea.  A fost repartizat la o muncă neobișnuită: la uscatul recoltei de grâne.  Lucra într-o încăpere supraîncălzită și trebuia să vânture și să întoarcă fără încetare grânele cu lopata.  Din păcate nu a suportat căldura și într-o zi a leșinat.  Un accident cerebral l-a doborât la pat, paralizat.  Fără asistență medicală și fără medicamente, mama l-a îngrijit până când el a reușit să se scoale din pat și să facă câțiva pași prin cameră.

Era o zi rece de iarnă.  Tata ședea pe o lăvicioară de lemn, ținând cu amândouă mâinile un toiag, de care își sprijinea bărbia.  Privirea absentă îi era îndreptată spre flăcările care jucau în sobiță.  Poate se gândea la orașul lui natal, Cernăuți, care nu mai era decât un vis îndepărtat.

În casa de peste drum tocmai murise Coca Rauchwerger, o tânără evreică, concitadina noastră.  În jurul ei alergau doi copilași, Herbert și Herta, fără să bănuiască nimic rău.  Mama mea era de față.  Tristă, dar calmă, a hotărât să-i aducă pe cei doi orfani în camera noastră, pe care eram nevoiți să o împărțim cu o rusoaică antisemită.  Mama spera că în această situație grea Dusia va avea destulă omenie ca să nu se împotrivească.  Dar ura ei oarbă față de evrei nu cunoștea margini.  În clipa în care mama i-a adus înăuntru, șovăind, rusoaica s-a rățoit:

– Asta mai lipsea, să-i adunci în casă pe puii ăștia de jidani!

În prima clipă am rămas cu toții încremeniți.  Apoi eu i-am dus pe copiii speriați într-un colțișor.  Dar cu tata s-a întâmplat ceva înfiorător.  Obrajii lui palizi și bolnăvicioși s-au făcut roșii ca focul.  Un spasm i-a străbătut tot corpul.  Am mai văzut cum încerca să se sprijine pe toiag și să se ridice, plin de mânie, dar în clipa următoare a căzut grămadă, fără cunoștință.  Era al doilea accident cerebral, după care, înfometat și paralizat, nu mai avea să se refacă.

Suferea cumplit de foame.  Bine că mai aveam gulerul de dantelă – rochia de catifea maronie o vândusem demult.  Am reușit să primesc pe el un codru de pâine.  Fericită și mulțumită m-am apropiat de patul tatei cu mâncarea mult visată.  Dar el mi-a aruncat o privire blândă și mi-a șoptit cu voce stinsă:

– Nu, fetița tatii.  E prea târziu.

În noaptea aceea a murit tatăl meu, dragul meu tată, cel care ne încuraja pe toți și ne dădea speranță, papa Moritz.

Margit Bartfeld-Feller

În românește de Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Adriana Vizental commented on September 30, 2020 Reply

    Eva, din memoriile părinților/bunicilor tăi ai publicat?

  • Eva Grosz commented on September 25, 2020 Reply

    Înfiorătoare poveste ! Eu am fost una din cei care au cerut să mai traduceți din povestirile lui Margit Bartfeld Feller Mulțumesc Hava Oren. Se spune că la anticii greci, după trei tragedii jucate pe scenă se juca o satiră. Acum poate e timpul să facem și noi același lucru. Cel puțin în imaginație, dacă realitatea nu ne încurajeză. Mulțumim din nou Hava Oren Gmar Hatima Tova ! Să fiți cu toții sănătoși ! Aveți grijă de voi ! Cu drag E&F Grosz

    • Hava Oren commented on September 25, 2020 Reply

      După trei tragedii se juca o satiră. Foarte înțelept! Cred că două tragedii sunt de-ajuns. Să vedem care dintre autorii Baabel va răspunde la provocare și va scrie o satiră.

  • BORIS MEHR commented on September 25, 2020 Reply

    CITIND povestirea absolut reală îmi amintesc de soarta părinților mei, tatăl meu era comunist cum erau unii evrei dar nici pe departe majoritatea , se aflau la HERȚA când a izbucnit războiul, s-au refugiat în CAUCAZ, unde n-am născut eu, apoi în URAL, unde iarna erau și minus 45 de grade, iar în 1945 au revenit în ROMÂNIA, deși foștii tovarăși nu erau de acord. Eu cred că evrei cum erau bunicii mei nu s-au bucurat cu prezența sovieticilor în 1940 pentru că egalitarismul nu era potrivit cu concepția lor. În concluzie – atitudinea faţă de URSS ERA DIFERENȚIATĂ. Părinții mei au avut ocazia să vadă manifestări antisemite în anii răazboiului chiar în URSS.

    • Andrea Ghiţă commented on September 25, 2020 Reply

      Aveţi dreptate, în 1940 majoritatea evreilor din Basarabia şi Bucovina CATEGORC NU s-au bucurat. Eu mă refeream la evreii din Europa de Est, în anii 1943-1944.

  • BORIS MEHR commented on September 24, 2020 Reply

    SĂ MAI SPUNĂ CINEVA CĂ EVREII I-AU AȘTEPTAT PE ELIBERATORII SOVIETICI, O PAGINĂ PUȚIN CUNOSCUTĂ

    • Andrea Ghiţă commented on September 25, 2020 Reply

      Evreii din Europa de Est i-au aşteptat pe eliberatorii sovietici. Acest lucru e confirmat şi de Jurnalul lui Sebastian care urmărea pas cu pas evoluţia frontului, dejaîncă din 1942 şi apoi, cu tot mai multă speranţă, după bătălia de la Stalingrad. Era singura modalitate de a scăpa de fascism. De altfel, cine avea atunci informaţii despre evreii din URSS şi deportarea lor?!

  • THOMAS. LEWIN commented on September 22, 2020 Reply

    Mi-am dat seama,încă o dată, în ce măsură o traducere bună poate însemna înțelegere,compătimire,solidaritate.Felicitări,Dna Oren!

  • Ivan G Klein commented on September 22, 2020 Reply

    E nevoie de povestiri ca cea de față . Prezentul e privit mai realist prin prizma unei tragedii . Statistica duce gîndul la trecut . Știa Stalin – moartea unui om e o tragedie , moartea a un milion e o statistică – . K.I.

  • BORIS MEHR commented on September 19, 2020 Reply

    NU AM REȚINUT CUM AU AJUNS EVREII DIN CERNĂUȚI ÎN SIBERIA

    • Hava Oren commented on September 19, 2020 Reply

      Atunci ar fi bine să vă întoarceți la articolul doamnei Mirjam Bercovici de acum o lună.

      AU FOST DEPORTAȚI.

  • BORIS MEHR commented on September 19, 2020 Reply

    INFERNUL LUI DANTE E NIMIC PE LÂNGĂ SCENELE DESCRISE, mulțumiri doamnă HAVA OREN pentru traducere

    • Marica Lewin commented on September 21, 2020 Reply

      Paul Celan, un concitadin al scriitoarei Margit Bartfeld Feller, spunea ca “ moartea este un Maestru din Germania” Moartea este un Mare Maestru și in Siberia.
      Multumesc D- nei Doctor Miriam Bercovici și D- nei Hava Oren pentru publicarea acestei minunății literare.

  • Veronica Rozenberg commented on September 19, 2020 Reply

    Trist si frumos, am crezut la inceput ca este o povestire din biografia dnei Hava Oren…ulterior m-am dezmeticit.

  • Tiberiu ezri commented on September 17, 2020 Reply

    Datoria noastra e sa povestim si cea a generatiilor contemporane din ambele parti, sa invete.

  • Tiberiu ezri commented on September 17, 2020 Reply

    Poveste trista, induiosetoare, una dintre sutele de mii pe care le-ar putea povesti evreii acelor vremuri negre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *