După 80 de ani am aflat data morții bunicilor mei

În anul 2016, în 9 octombrie, am scris pentru Baabel un articol despre bunicii mei și relația deosebită pe care am avut-o cu ei, atât în copilărie cât și în adolescență https://baabel.ro/2016/10/bunicii-mei/. După încă cinci ani în care am mai îmbătrânit și relația cu unicul meu nepot a evoluat și ea, îmi dau seama ce au însemnat bunicii în viața mea. Sigur că sunt sentimente personale și poate lipsite de interes pentru alții, dar pentru mine ele sunt foarte importante.

Iată cum am ajuns la acest subiect: După un interviu pe care l-am dat recent pentru Institutul Eli Wiesel, cu ocazia datei de 9 octombrie, ziua comemorării Holocaustului din România, cercetătoarea A. B. mi-a spus că a fost deosebit de impresionată relatarea făcută în jurnalul meu despre felul cum am aflat de moartea bunicilor. Din vorbă în vorbă mi-a spus că Institutul este în posesia unor înscrisuri originale cu date din spitalul-cămin din Moghilev, cu privire la cei decedați. Bineînțeles am tresărit și am rugat-o să-mi furnizeze datele. Cu mare promptitudine mi-a trimis copia documentului, din care speram să aflu data morții bunicilor. Știam luna, dar nu cunoșteam data exactă. În 1967 am căutat timp de câteva ore prin imensul cimitir de la Moghilev și de atunci știu că nu au morminte; probabil au fost îngropați pe rând în gropile comune. Sora mea a fost acum câțiva ani la Moghilev și a întrebat la Comunitatea evreilor dacă există înscrisuri despre cei înmormântați, dar nu i s-au putut da informațiile cerute. Și iată, după 80 de ani, sunt în posesia datelor care dovedesc că bunicii noștri iubiți au existat cu adevărat și au murit la scurt timp după deportare. Este singura dovadă oficială, deoarece pentru evreii care au murit în timpul Holocaustului nu există certificate de deces.

Cum arată documentul? Era probabil un simplu caiet, sau niște foi volante, în care sunt trecute numele celor morți, uneori și vârsta, data morții și localitatea de unde au fost deportați. Nici vorbă de diagnostic și cauza decesului – dar în lipsa altor date este totuși ceva. Cine a ținut această evidență nu se știe, dar se pare că originalul se află la Yad Vașem. Nu știu cine l-a găsit, dar pentru mine e foarte valoros, pentru că am aflat data exactă pentru rugăciunea de pomenire a bunicilor.

Act de deces

Parcurgând lista, am întâlnit și multe alte nume cunoscute, ca de exemplu pe Iosef Obler, care deținea salonul de frizerie și coafură din centrul orașului Câmpulung și era bunicul unui prieten din copilărie, Alexandru Cozmescu. Păcat că nici el nu mai trăiește și niciodată nu a aflat data morții bunicului său. De fapt îi pomenesc pe mulți oameni din Câmpulung care au murit de mult. Dar aproape zilnic, când am o clipă de răgaz, chiar stau de vorbă în gând cu bunicii mei și îi rog să mă ierte că nu i-am luat cu noi când am părăsit în taină orașul Moghilev de frica convoiului care te ducea direct în lagăr, de unde nu mai aveai nicio șansă de scăpare. Atunci am crezut că era mai bine să-i lăsăm în grija unor doctori, unul dintre ei era chiar un cunoscut de-al nostru din Câmpulung. Tata a plătit spitalizarea pentru șase luni și le-a mai lăsat și niște bani bunicilor, sperând că le vor fi de folos. Bunica era oarbă, bunicul astmatic și oricum nu ar fi făcut față călătoriei noastre precipitate cu mașina militară cu prelată, apoi încartiruirea la gazdă și traiul într-o cameră de trecere cu încă patru persoane, fără paturi, fără încălzire, fără apă și lumină. De fapt nu știu ce s-a întâmplat cu bunicii după plecarea noastră. Se pare că au murit de inaniție, de lipsă de îngrijire și poate mai ales de durere că i-am părăsit. Nu i-am ținut de mână când au murit, cum au meritat. Explicații există, dar nu există scuze.

Noi am aflat de moartea bunicilor abia prin februarie și i-am jelit în felul nostru. Tata a spus Kadiș de două ori pe zi la unica sinagogă din ghetoul în care locuiau, mai bine zis „viețuiau” cei mai săraci. Acolo s-a și infectat de tifos exantematic. A avut noroc că a scăpat numai cu pierderea progresivă a auzului.

Revenirea în țară în mai 1944, reintegrarea dificilă într-o viață oarecum normală, dar mai ales tinerețea au estompat durerea simțită după moartea bunicilor și regretul că nu m-am întors la Câmpulung. Așa au trecut anii. Eram în plină ascensiune profesională – azi aș spune că era din cauza stresului. Treptat am început să nu mai dorm bine și să am vise, coșmaruri aproape, care se repetau. Am ajuns să-mi fie chiar frică să adorm. În aceste vise îmi apăreau bunicii care stăteau pe marginea unei prăpăstii și mă strigau să-i ajut. La început m-am speriat, dar cu timpul îi așteptam și chiar nu mai dormeam deloc. Am început să iau somnifere din ce în ce mai tari și a fost foarte greu să mă dezobișnuiesc. Faptul că mă gândeam mereu la bunici ar fi meritat un consult cu un psiholog, dar care medic se duce de bună voie să se destăinuie altcuiva? Soțul meu a arătat întotdeauna înțelegere pentru ciudățeniile mele și le-a suportat cu stoicism. Deși nu-i mai visez pe bunici, nici acum nu dorm bine. Aceste foi de hârtie sau acel caiet care mi-a parvenit după 80 de ani și din care am aflat datele exacte ale morții bunicilor mi-au trezit amintiri duioase, amintiri ale unei copilării fericite și le mulțumesc bunicilor mei că au existat.

FIE-LE MEMORIA BINECUVÂNTATĂ !

Mirjam Bercovici

București, 14 octombrie, 2021

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • Marina Zaharopol commented on October 23, 2021 Reply

    O relatare sfâşietoare care îţi merge direct la suflet şi îi vorbeşte într-o limbă plină de duioşie şi durere. Îi reaminteşte ce este realmente important în viaţă şi pune lucrurile în perspectivă.

    O evocare tristă, dar foarte frumoasă Mulţumim!

  • Eva Grosz commented on October 22, 2021 Reply

    Să le fie memoria binecuvântată !

  • Daniela Stefanescu commented on October 22, 2021 Reply

    Draga mea Mirjam, m-a impresionat enorm aceasta “spovedanie”, ai scris cu atata dragoste despre bunicii tai, care desigur ca te-ar fi (te-au) inteles perfect ca nu ai avut nici o vina. Ce zbucium in sufletul tau, ce cosmaruri! Sper ca aflarea in sfarsit dupa o viata a datelor exacte ale mortii lor sa iti fie de fapt o mangaiere. Noi te iubim si te apreciem enorm pentru tot ceea ce faci si reprezinti in familia noastra: matusa si bunica ideala!

  • gabriel gurm commented on October 22, 2021 Reply

    In toata aceasta tragedie iata o raza de lumina: ati aflat data mortii bunicilor.
    Bunica mea din partea tatei a murit in Transnistria si nimeni nu ne-a putut da amananunte, ci din contra am primit doua variante legate de uciderea ei.
    GBM

  • tiberiu ezri commented on October 22, 2021 Reply

    Ce memorie Doamna Mirjam! Si ce cap analitic si limpede!

  • Klein Ivan commented on October 22, 2021 Reply

    Citeam și parcă aveam în față o apă curgătoare , limpede prin care se vedeau pietrele . K.I.

  • Viorel Nicolaescu commented on October 21, 2021 Reply

    Foarte ,foarte emoționant ,nu numai pentru familie ci și pentru un cititor de rând.
    Este o mare descătușare sa spui adio unor spaime trecute!
    Sa le fie țărâna usoara!

  • Nicole Sima commented on October 21, 2021 Reply

    Dragă Mirjam, știam cum ți-ai iubit bunicii, cum i-ai jelit și câte coșmaruri și nopți nedormite ai avut, dar încă nu aflasem că s-a întâmplat minunea, după atâția ani, să afli data morții lor, să vezi cu ochii tăi aceste file îngălbenite. Îți mulțumesc că ni le arăți și că îți deschizi sufletul în fața noastră, chiar dacă presupui că nu ar fi de interes pentru cititori. Aici cred că te înșeli, pentru că, în afară de emoția pe care o stârnești, prin rândurile de mai sus, ne faci să ne gândim la proprii bunici, la propriile copilării, la pomenirea veșnică a celor ce nu mai sunt, dar au însemnat mult pentru fiecare în parte. „FIE-LE MEMORIA BINECUVÂNTATĂ!”

  • Harry Zissu commented on October 21, 2021 Reply

    Trist și emoționat!

  • Veronica Rozenberg commented on October 21, 2021 Reply

    Doamna draga, descoperirea datelor despre care povestiti indurereaza si impresioneaza.
    Tragediile trecutului se propulseaza si in prezent si poate chiar in viitor.

    Uneori timpul asterne peste ranile produse de pierderea celor dragi o patura invizibila de impacare, de obisnuinta, dar aceasta situatie nu este valabila pentru oricine si oricand. Suferintele dvs s-au imbinat cu caldura si puterea vie a amintirilor, chiar si ele triste. Va doresc impacare si multa sanatate !!

  • Maria Roth commented on October 21, 2021 Reply

    Am fost foarte impresionata de articol. Multumesc mult. Durerea continua mult dupa tragedia Holocaustului. Si adesea se transmite peste generatii.

  • Andrea Ghiţă commented on October 21, 2021 Reply

    Foarte impresionant! Cred că această veste venită târziu aduce un strop de linişte în sufletul autoarei. Acum doi ani, din arhivele lagărului de la Buchenwald, am aflat amănunte privind decesul tatălui unei bune prietene. I le-am transmis destul de ezitant gândindu-mă că o astfel de informaţie poate fi răvăşitoare la o vârstă venerabilă. Şi nu a fost aşa, După o primă furtună de lacrimi, prietena mea mi-a mulţumit pentru că a aflat, în sfârşit, când şi cum s-a stins din viaţă tatăl ei.şi unde este înhumat.

  • BORIS MEHR commented on October 21, 2021 Reply

    AȘA ESTE, EU AM AFLAT DESPRE MOARTEA BUNICILOR MEI, SCHERF DIN CARTEA LUI ARNOLD DAGHANI, GROAPA ESTE ÎN LIVADA CU VIȘINI SAU LASS MICH LEBEN.

  • Hava Oren commented on October 21, 2021 Reply

    Cutremurător! Mi-au dat lacrimile cititnd articolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *