Uneori mă gândesc la trecut folosind expresia ”pe vremea mea”. Nimic nu e mai incorect. Mai curând ar trebui să spun: într-una din vremurile mele, pentru că am trecut mai multe, una complet diferită de cealaltă.

Nu voi intra în amănunte, doar un singur exemplu. Într-una din vremurile mele analfabetismul era cel mai grav semn de ignoranță. Neștiința de carte se asemăna pe undeva cu prostia, pentru că cel care nu-și îmbogățise măcar cu o iotă bagajul spiritual nu putea pretinde că judecata sa e logică și corectă. ”Cine are carte, are patru ochi”, se spunea în acea vreme, una din multiplele mele vremi.

Dar analfabetismul s-a șters de pe lista enormităților sociale în lumea în care am trăit și în care m-am învârtit și încă mă mai învârt. Astăzi sunt convins că în atmosfera globală care ne înconjoară, analfabetismul e un fenomen despre care se vorbește la fel ca despre holeră sau difterie, un fenomen social negativ de mult apus. Accesul la cultură și la informație e la îndemâna tuturor și chiar dacă, ici și colo, mai dai de indivizi care au citit ultima carte în urmă cu mai bine de un deceniu, asta nu înseamnă că omul nu folosește în fiecare zi cele învățate în școală. Ba mai mult, așa cum am mai scris, azi aproape fiecare are acces la tot ce-i poate oferi prietenul nostru comun, Dr. Google, și cea mai dificilă întrebare își primește răspunsul în fracțiuni de secundă.

Dar din păcate, lucrurile stau așa doar în aparență, pentru că analfabetismul a fost înlocuit cu ignoranța. Da, poți fi și cu știință de carte și ignorant, iată paradoxul zilelor noastre.

Ignoranța în felul ei nu ar fi periculoasă pentru societate, dacă nu ar fi sprijinită de ”sora” ei mai mare, condusă de scopuri antiumane: dezinformarea.

Aceasta lucrează perfect pe fondul ignoranței. Ignoranța e un fenomen pasiv, rareori iese în evidență (pentru că, zice românul: dacă tăceai, filozof rămâneai), dar incitată de dezinformare, ea devine o ”armă de ucidere în masă a adevărului”.

Dezinformarea folosește niște sisteme de propagare extrem de eficiente care practic nu pot fi nici ignorate și mai ales nu pot fi combătute, pentru că ele penetrează în casa, telefonul și mintea fiecăruia.

Rețelele de socializare constituie, în cele mai multe cazuri, un sistem eficace care transferă nu date verificate, ci în cel mai bun caz erori, dar de prea multe ori sunt încercări reușite de a induce în eroare.

Și iată cum se crează senzația de mult dorită de ”pară mălăiață”, satisfacția de a obține un maximum de ”informații” cu un minimum de efort.

Și mai grav este că ignoranța a dezvoltat, instinctiv, un perfect sistem imunitar care se împotrivește adevărului. Se pare că e mult mai ușor să absorbi un neadevăr decât un fapt recunoscut ca real și corect. În plus, ai impresia că obții un noian de informații despre un noian de subiecte, fără măcar să-ți dai seama că acumulezi, în cel mai bun caz, inexactități.

Nu cunosc multe sondaje publice care examinează corectitudinea informațiilor pe care le posedă omul de pe stradă, deși ele există și uneori, aflând rezultatele, nu știi dacă să râzi sau să plângi.

Un sondaj recent, efectuat de compania britanică YouGov pe 25 de milioane de persoane, a arătat că 33% dintre ei cred că Pământul e plat. Un alt sondaj, din Statele Unite, arată că 25% din cei chestionați sunt convinși că Soarele se învârte în jurul Pământului, iar altul dezvăluie că 25% dintre cetățenii Statelor Unite consideră Holocaustul un mit.

Ultimele evenimente legate de atacul barbar al Hamasului sunt discutate și răsdiscutate în cele mai largi cercuri din lumea întreagă și fiecare simte dorința, aproape obligația, de a-și spune părerea despre ce se întâmplă acolo / aici. Dar, întrebați unde se află Gaza, un impresionant procent de răspunsuri indică poziția acestei fâșii la vest… de Liban!

Dacă până aici am prezentat doar dovezi crase de ignoranță, iată un exemplu de dezinformare cu tendință. Organizația Amnesty International declară într-unul din recentele sale documente cum că palestinienii trăiesc într-un regim de apartheid: ”Indiferent unde locuiesc palestinienii, în Gaza, în Ierusalimul de Est, în Israelul propriu-zis sau în teritoriul la vest de Iordan (West Bank), ei sunt tratați ca o rasă inferioară și sunt lipsiți de drepturi.”

Zeci de rafturi într-o bibliotecă pot fi umplute cu literatura despre apartheid, dar sarcina de a explica chintesența acestuia pare a fi simplă, fără a fi nevoie de a apela la tomuri publicate pe acest subiect.

Iată câteva din implicațiile apartheidului pentru populația neagră a Africii de Sud în urmă cu numai câteva decenii:

– Negrii nu aveau voie să locuiască în cartiere populate de albi.

– Ei nu puteau lucra în regiunile populate de albi, decât în baza unui permis special.

– Serviciile publice (trenuri, taxiuri, hoteluri, spitale, școli, facultăți, toalete publice, bănci din parcuri) erau separate și populația neagră nu le putea folosi pe cele destinate albilor.

– Numai albii primeau cetățenia completă.

E de ajuns?!

Să amintesc că Israelul are judecători arabi, deputați în Parlament arabi, că toate instituțiile publice și educative sunt deschise în mod egal arabilor și evreilor și că orice arab israelian e cetățean cu drepturi egale și are un pașaport israelian identic cu al meu?

Mai mult:

– Arabii din Ierusalimul de Est au dreptul la cetățenie israeliană completă, dacă o doresc. (Mulți refuză.)

– Cetățenii arabi ai teritoriilor din vestul Iordanului au dreptul de a-și alege conducătorii prin vot egal și secret. Autoritatea Palestiniană are un guvern, are poliție și tribunale și cetățenii ei pot călători în toată lumea.

– Iar cireașa de pe tortul așa-zisului apartheid israelian este faptul că din anul 2005 nu mai exista picior de israelian în Fâșia Gaza (coloniștii evrei au luat cu ei până și sicriele celor înmormântați acolo!). Gaza avea un guvern ales în mod democratic și orice cetățean era liber să treacă în Egipt și de acolo în toată lumea.

Mă tem că voi fi ostracizat pentru îndrăzneala de a folosi de prea multe ori expresia: do not confuse them with facts, dar nu găsesc una mai potrivită pentru a defini această situație în care omul de pe stradă (de pe orice stradă!) e intoxicat cu minciuni, e dezinformat, e manipulat și e sistematic îndepărtat de ceea ce numim adevărul evident.

Oare partida e pierdută?

Oare e de așteptat ca cetățeanul lumii libere care încă crede că Soarele se învârte în jurul Pământului este dispus să absoarbă date precise asupra celor ce se întâmplă în lume?

Oare care e procentul celor care recunosc minciuna și dezinformarea când se apropie de ea?

Și iată o poveste care, ”rumegată” cum trebuie, conduce la concluzia corectă. Oare cum am putea s-o aducem la cunoștința celor interesați de adevăr?

”Bunica le explică celor doi nepoți rolul berzei în aducerea pe lume a copiilor. După ce bătrâna părăsește încăperea, nepotul în vârstă de 5 ani își întreabă surioara cu un an mai mică:

– Ce zici, îi spunem bunicii adevărul sau o lăsăm să moară proastă?!”

Vedeți, există și dezinformare care nu face rău, dar acestea sunt cazuri foarte rare.

”Pandemia” continuă și din păcate încă nu s-a inventat vaccinul care să imunizeze împotriva minciunii, dezinformării și ignoranței.

Continuăm să sperăm.

Gabriel Ben Meron