Număr vizualizări 357 ori

Mărturisesc că nu gătesc decât foarte rar și preparatele mele, din fericire, le mănânc singur. Obișnuiam să iau prânzul în sala de mese a spitalului Soroka, dar după ce ea a fost distrusă de o rachetă iraniană, în iunie 2025, am început să cumpăr mâncare gătită de la diferite restaurante populare.

Zilele trecute, fiica mea mi-a dăruit un album cu rețetele culinare ale fostei mele soții, Silvia, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani. A trecut mai bine de o lună până l-am deschis. Pe fiecare pagină se află câte o rețetă. Silvia gătea bine și prepara o gamă largă de bucate. E adevărat că la începutul căsniciei au fost și preparate pe care le-am boicotat. Pentru mine, mâncărurile se reduceau la supă de carne, șnițel, chiftele, sarmale și, bineînțeles, prăjituri. Supa de tarhon o vedeam ca pe o pedeapsă, dar celorlalți membri ai familiei le plăcea. La sfârșitul săptămânii, când meniul includea supă de tarhon, Silvia făcea special pentru mine și supă de carne. Și pe parcurs, supa de tarhon a devenit una din supele mele preferate. Ciorba ei de fasole cu ciolan afumat și ciolentul ei erau adevărate opere de artă culinară. Supa de chimen, dacă o țineți minte, era pedeapsa pentru tulburările digestive provocate de fructele verzi, nespălate, pe care le găseam în grădina casei unde am copilărit. Silvia a găsit diverse metode să o amelioreze și, încet-încet, ea a devenit supa mea preferată.

Răsfoiesc albumul pagină cu pagină, le citesc și, pe cuvânt, îmi vine să mă apuc de gătit. Simt gustul supei de gulaș, al supei de salată verde, al celei de carne, ca să nu mai vorbim de supa de agrișe. Varza à la Cluj era specialitatea Silviei. Prietenii noștri îi cereau să o pregătească ori de câte ori erau invitați la noi la masă. Chifteaua Ștefania, papricașul din carne de vițel, rasolul din carne de vacă cu sos de roșii se perindă una după alta, însoțite de pozele lor excitante. Simt gustul ciorbei de varză acră; plăcintele de diverse feluri și „gomboții” (găluștele) cu prune mă fac să salivez. Prăjiturile erau punctul de atracție pentru toată familia și Silvia avea o gamă extrem de bogată. Fotografiile lor mă fac să înghit în sec. „Jerbo”-ul (prăjitura Greta Garbo), cuibul de viespe, „cremeșul” (cremșnitul) îmi zâmbesc din paginile albumului. Silvia crea o atmosferă plină de căldură, de tandrețe și de bună dispoziție care contribuiau poate mai mult decât bucatele ei minunate la reușita acestor prânzuri.

Cu vremea, fiica și nora mea și-au însușit cunoștințele culinare ale Silviei, așa încât sarmalele nurorii mele Sagit și ciorba de fasole a fiicei mele Andrea se apropie de cele gătite de Silvia.

Fără să-mi dau seama, am citit întreaga carte de bucate, lucru pe care nu credeam că o să-l fac vreodată.

Am închis albumul. De pe copertă, Silvia ne zâmbea și ne spunea: „Poftă bună, copii!”

Fotografiile aparţin autorului autorului

Andrei Schwartz

21/01/2026