Clujul avea mai mulți bufoni ai străzii, cel mai vestit dintre ei fiind Lulu. Era ușor de reținut după chip – odată văzut, nu-l mai uitai. Era mic de statură, grăsuț, cu fața ovală, cu nasul, gura și ochii mari. Avea o voce groasă, inimitabilă. Era uşor retardat, „sărac cu duhul”, dar nu râdeai de el, ci alături de el. “Dă-mi un leu de tri” Astea erau vorbele pe care ți le spunea când te întâlnea. Uneori, când era prost dispus, putea să-ți ceară și “un leu de cinci” și dacă nu-i răspundeai, se lua după tine cu “Mă ceacănăule (prostălăule), ai auzit?” Avea ceva foarte blând și fragil și mult umor. În tinerețea mea, Lulu era unul dintre cei mai populari oameni ai Clujului, mai cunoscut decât multe personalități ale orașului. Toți se opreau să vorbească cu el și îl ajutau. Pe paltonul lui lung până la glezne erau cusute ecusoanele tuturor școlilor din Cluj. Cel mai mult îi plăcea să circule între strada Napoca și Piața Libertății. Avea buzunarele pline cu bomboane pe care le împărțea copiilor mici. La “Croco” venea des și era întâmpinat ca un rege,Read more…

Toronto nu e nici pe departe în zonele mai reci ale Canadei, totuși iernile pot fi aspre (momentan mă “bronzez” la Timișoara, la vreo +13oC). Verile, cam trei luni pe an, pot fi însă neplăcut de fierbinți, cu temperaturi de peste 30o – vreme tocmai bună pentru o vizită la micul complex sportiv cu teren de tenis și bazin de înot de la marginea ravenei dintre bloc și șosea. Din ravenă văd iepuri, vulpi, veverițe și alte drăgălășenii ale naturii care se furișează uneori pe sub gard și traversează în grabă aleea din jurul blocului, dar important e că de jur împrejur e verde și sunt și zone de umbră. Într-o zi fierbinte din vara trecută am coborât la bazin, m-am bronzat vreo jumătate de oră pe un șezlong, apoi mi-am făcut „norma” de înot – 100 de lungimi sau 2 km, nonstop, după care m-am întins din nou pe șezlong, am băut dintr-o răsuflare o jumătate de litru de apă, mi-am pus șepcuța cu cozoroc și ochelarii de soare și, total relaxat, am început să studiez lumea din jur. Erau vreo 25 de persoane, mai ales doamne, câțiva domni mai în vârstă, cu bastoane, și trei adolescente. Doamnele vorbeau destul de zgomotos, în farsi, și cum în blocul nostru sunt mulți iranieni (și chiar mă împrietenisem cu unii din ei), înțelegeam puțin din ce vorbeau doamnele pe care în sinea mea le numeam “coțofene”. Acești oameni au plecat cum au putut din Iranul islamic, infestat de mullahi și condus de ayatollahi foarte ostili și periculoși pentru dizidenți sau critici ai regimului. Canada este foarte primitoare atât pentru refugiați, cât și pentru teroriști, dar asta e altă poveste.Read more…