Secretele arhivelor Vaticanului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial vor fi dezvăluite

n urmă cu două săptămâni Vaticanul a anunțat că la 2 martie 2020 va face publice arhivele secrete ale papei Pius al XII-lea, care se afla în fruntea Bisericii Catolice în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa aparține papei Francisc. În acest fel, Vaticanul răspunde presiunilor de peste trei decenii, exercitate de istorici din întreaga lume, inclusiv de Yad Vașem și de alte organizații evreiești, de a se deschide arhivele secrete referitoare la pontificatul papei Pius al XII-lea din timpul războiului. Această măsură va permite cercetătorilor să stabilească adevărul despre atitudinea papei și a Vaticanului față de fascism, nazism și prigonirea evreilor. ”Biserica nu se teme de istorie,” a declarat papa Francisc în fața personalului care se ocupă de arhivele secrete ale Vaticanului, arhivă cu zeci de mii de documente legate de papa Pius al XII-lea. De obicei Vaticanul își deschide arhivele la 70 de ani după terminarea pontificatului unui papă, dar cercetătorii au cerut să se deschidă mai devreme această perioadă, pentru a se putea găsi explicații și da răspunsuri la atitudinea deosebit de controversată a Vaticanului și a papei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial față de evrei și față de Holocaust.Read more…

De ce nu-l lăsăm pe Shakespeare în pace?

De mai multe decenii, în lumea teatrului și-a făcut loc ideea reevaluării unor piese clasice, de găsire a unor forme noi de prezentare, mai apropiate de percepția unui om al secolului 20 și 21. În general, formele vechi sunt apreciate ca prăfuite și poate că așa și este în unele cazuri, de aceea se încearcă tot felul de inovații, unele mai reușite, altele mai puțin. De ce trebuie regizorii să creadă că publicul este infantil și că nu înțelege?! Ce caută cuvântul ”politruc” sau ”ciuma roșie” în Roma antică?Read more…

Ungaria. Nu întotdeauna scopul scuză mijloacele

În ultimele două-trei luni, Ungaria a fost cuprinsă de febra demonstrațiilor opoziției. Nu este pentru prima dată, opoziția, puțină câte este, s-a mobilizat, de obicei fără succes. Acum, problema care a scos lumea pe stradă este de un interes mai general, este vorba de așa-numita ”lege a sclaviei”, votată de parlamentul ungar. Ea prevede creșterea orelor suplimentare neplătite, la 400, atât în sectorul de stat cât și în sectorul particular. Cealaltă revendicare a protestatarilor este posibilitatea ca anumiți judecători de la tribunalele administrative să fie numiți direct de ministrul de Justiție, măsură considerată o încălcare flagrantă a principiul separării puterilor în stat. Prima problemă fiind de un interes mai larg, la proteste s-a raliat și una dintre federațiile sindicale, până acum practic inexistentă în apărarea drepturilor membrilor ei. Se vorbește în acest context chiar de organizarea unei greve generale. Din 2010, de la câștigarea alegerilor de către Fidesz, partidul premierului Orban, diferitele formațiuni politice din opoziție – parlamentare și neparlamentare – au încercat, în cadrul celor două cicluri electorale care au urmat – 2014 și 2018 – să răstoarne regimul Orban, dar în zadar. După eșecul înregistrat de guvernul socialist-liberal, compromis din cauza numeroaselor scandaluri de corupție și suportând consecințele crizei economice, opoziția formată după câștigarea alegerilor de către Fidesz s-a dovedit a fi anemică, incapabilă să-și elaboreze o platformă credibilă care să reatragă alegătorii către partidele sau mișcările politice de stânga și liberale.Read more…

Extrema dreaptă din Germania câștigă teren

Germania, care între 1933-1945 a fost dominată și condusă de Partidul Național-Socialist (Muncitoresc!!!), a făcut eforturi deosebite ca după terminarea războiului să eradicheze ideologia promovată de acesta. Primii ani ai perioadei postbelice au fost deosebit de dificili. Nu numai că trebuia refăcută țara distrusă de război, aflată într-un declin economic vertiginos, ci se punea problema de a se confrunta cu trecutul nazist, de a-i sancționa pe vinovați, pe criminalii de război și de a face o cât mai aprofundată „lustrație” a celor care au ocupat locuri în viața politică, culturală, în armată, în diferite structuri ale statului. Cea mai grea sarcină a poporului german a fost de a crește o nouă generație care, conștientă de ceea ce au făcut părinții, să pășească pe calea unei reale democrații.

A trebuit să treacă aproximativ două decenii ca acest proces să înceapă să dea rezultate. Cam din anii 60, Germania occidentală a început să aducă în fața justiției pe criminalii de război, să se întărească partidele politice cu orientare democratică, să dea o nouă direcție generației tinere. Am spus Germania occidentală, deoarece după crearea Republicii Democrate Germane, denazificarea a încetat în est, clasa politică și conducerea statului afirmând că toți criminalii de război se aflau în…vest. Faptul că generații întregi de est-germani au învățat prea puțin despre trecutul nazist, paradoxal a avut consecințe după unificarea Germaniei din 1990. Odată cu libertatea organizării partidelor politice și în fosta RDG, mișcările de extremă dreaptă, care acționau în partea occidentală a țării și-au creat filiale și au devenit vocale în landurile din est. Totuși până în 2014, aceste formațiuni nu au contat prea mult pe eșichierul politic. Condițiile politice puternic modificate din ultimii patru ani au permis însă manifestarea tot mai intensă a curentelor și a mișcărilor extremiste.Read more…

Rămas bun, prieten drag! Andrei Banc (1938-2019)

Vestea tristă mi-a parvenit azi dimineață. Nu a fost o surpiză pentru mine, l-am vizitat cu câteva zile în urmă la Spitalul Universitar unde a fost internat la începutul săptămânii. Nu m-a recunoscut, era în comă. M-a durut sufletul când l-am văzut în această stare pe unul dintre cei mai buni și cei mai vechi prieteni, de mai bine 60 de ani. Pentru mine este o pierdere imensă. Andrei Banc a fost unul dintre cei mai talentați ziariști de știință din generația veche, din cea care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității lui în perioada comunisto-ceaușistă. A lucrat mai întâi în presa scrisă –Viața Studențească, Scânteia Tineretului, apoi la Televiziune unde, împreună cu Andrei Bacalu, a realizat cele mai interesante emisiuni de știință. Mândria lui a fost că niciodată în filmele sale nu a rostit cuvântul Nicolae Ceaușescu, fapt cu care puțini ziariști ai vremii s-au putut lăuda. După revoluție a trecut la Societatea Română de Radio unde, până la pensionare, a fost redactorul-șef al Emisiunii de știință. Nu numai că la această emisiune se prezentau materiale de calitate, dar a știut să aleagă și să formeze ziariști tineri care au continuat activitatea lui. Spre deosebire de alte locuri și nu numai în presă, tinerii (care azi aparțin generației de mijloc) au apreciat tot ceea ce au căpătat de la el și i-au rămas prieteni până în ultima clipă a vieții.Read more…

Preşedintele FCER – primul nongerman căruia FDGR îi conferă Insigna de Onoare de Aur.

La 18 ianuarie a.c., la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), dr. Aurel Vainer, a primit Insigna de Onoare din Aur, cea mai înaltă distincție acordată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Caracterul excepțional al evenimentului a fost subliniat de dr. Paul Jürgen Porr, președintele FDGR, care a arătat că este pentru prima dată în istoria de 29 ani a organizației că această distincție se acordă unui nongerman. ”Onorăm cu această insignă pe omul Aurel Vainer iar insigna este un simbol al colaborării celor două comunități – cea germană și cea evreiască. Ea a început demult și s-a continuat la nivelul parlamentului”, a arătat el. ”Această insignă recompensează gestul simbolic făcut de către minoritatea evreiască, la un moment de cumpănă al FDGR. FCER a fost singura comunitate din România care a luat apărarea Forumului Democratic al Germanilor din România, atunci când a fost defăimat ca organizație nazistă”, a declarat președintele FDGR.Read more…

Haos în viața politică britanică. Viitorul incert al Brexitului

Respingerea de către Camera Comunelor a acordului dintre guvern și Uniunea Europeană privind condițiile de ”divorț” ale celor două părți a provocat un adevărat haos în viața politică britanică. Haosul ar fi putut fi și mai mare dacă parlamentarii ar fi dat și un vot de neîncredere guvernului Theresei May, dar cu o mică marjă -325 la 306-, cabinetul a supraviețuit. Aceasta nu înseamnă că prim-ministrul poate răsufla ușurat, dimpotrivă, are în fața lui o sarcină aproape imposibil de rezolvat: ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Viitorul apropiat înseamnă 29 martie, când ar trebui să intre în vigoare ieșirea Marii Britanii din UE. Dar în ce condiții, dacă cele din acord au fos respinse? Deși se vorbește de un plan ”B” sau de mai multe scenarii deocamdată, cel puţin, există o lipsă de perspectivă deoarece în dezbaterile din Camera Comunelor ceea ce s-au auzit au fost criticile și nimeni nu a venit cu propuneri pozitive.Read more…

Scriitorul Amos Oz a plecat dintre noi

Există o legendă hasidică despre ”oamenii drepți”, cei care prin comportamentul lor dau dovadă de înțelepciune și bunătate, sunt vizionari și, în pofida obstacolelor, a rezistenței semenilor lor, se străduiesc să-și realizeze cu sau fără succes viziunile. Un exemplu mai bun decât Amos Oz este greu de găsit. Plecarea lui este o pierdere uriașă pentru societatea israeliană, pentru literatura ebraică al cărei reprezentant inegalabil a fost, dar și pentru literatura și cultura universală. O lume întreagă, cu excepția Comisiei ”Nobel”, l-a considerat printre cei mai mari scriitori contemporani. Nu știu în ce an a fost trecut pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel dar șansa, norocul l-au ocolit (ajutat de subiectivismului unora), așa cum l-a ocolit pe tatăl lui, Arieh Klausner, șansa de a căpăta un titlu, un post de profesor universitar deși era un om cu o excepțională erudiție, cu cercetări literare serioase care cunoștea 17 limbi străine. Nu prea cred în premoniţii, totuși ceva trebuie să existe fiindcă în urmă cu câteva zile am dorit să recitesc Poveste despre dragoste și întuneric, poate cea mai bună creație a scriitorului.Read more…

”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”

Cu puțină exagerare, acest citat cred ca acoperă cel mai bine esența ultimei decizii luate de președintele Donald Trump: retragerea militarilor americani din Siria și Afganistan. Este o atitudine greu de calificat atât pe planul politicii interne americane, cât și in relațiile externe față de aliați fie europeni, fie din Orientul Mijlociu, cu abandonarea a doi dintre cei mai fideli dintre ei – kurzii și Israelul.

Pragmatic, luând în considerare promisiunile electorale ale actualului președinte care – continuând politica fostului președinte Obama – se retrage dintr-o serie de zone fiebinți ale globului care nu mai prezintă interes pentru Statele Unite, putem gândi că are dreptate. Numai că atunci când se iau niște măsuri de anvergură și importanță ca aceasta, cu consecințe pe termen lung, nu te rezumi numai la pragmatism. Te uiți puțin mai departe. Da, grosul armatei Statului Islamic a fost înfrânt și alungat, dar estimări din mai multe surse arată că mai există aproximativ 15.000 de luptători ISIS care abia așteaptă o slăbire a presiunilor militare ca să se lanseze din nou, sub o formă sau alta, într-un ”război sfânt”. Read more…

”Vestele galbene” nu sunt ce par a fi

De peste cinci săptămâni Parisul și alte orașe din Franța sunt martorele protestelor așa-numitelor ”veste galbene”, inițial șoferi, mecanici auto, persoane implicate în transporturi și care poartă veste galbene. Numai că azi această îmbrăcăminte nu le mai aparține în exclusivitate. Ea a fost confiscată adoptată? de reprezentanți ai celor mai diferite grupuri, membri unor organizații și partide politice franceze, de la extrema stângă la extrema dreaptă, alături de anarhiști, mișcări feministe radicale, dar și sindicate, studenți, elevi, funcționari publici, pensionari. Ca atare, pe lângă cele câteva cerințe comune, îndreptate în primul rând împotriva reformelor considerate prea radicale ale președintelui Macron, împotriva însuși președintelui, revendicările sunt dintre cele mai diferite. În încercarea de a aduce din punct de vedere economic Franța la nivelul Germaniei, Macron a inițiat o serie de reforme considerate ultraliberale, de reducere a impozitelor pentru întreprinzători și pentru marile societăți pentru a le stimula, ceea ce a adus profit acestora, în schimb nivelul de trai al celor săraci s-a deteriorat.Read more…

Alegeri și sondaje

Cel puțin din șase în șase luni, dacă nu și mai des, undeva, într-o țară, se organizează alegeri. Sunt locale sau generale, naționale sau – în ultimele decenii – chiar continentale, cum este cazul celor europene din primăvara viitoare. Mizele sunt mari; pot duce la schimbări ale unor regimuri politice și ale partidelor care le susțin, ale liderilor lor sau, pur și simplu, ale persoanelor care consideră că ar putea face mai bine decât cei care sunt la putere, la ora actuală. Aproape în toată lumea alegerile sunt directe. Omul ca individ se duce la vot, intră în cabină și, consultându-se cu sine, se pronunță pentru cineva. Este convins că a făcut cea mai bună alegere și dacă nu iese așa cum a dorit, spune: „păi dacă toţi proştii vin la vot…” Este oful lui, dar în gândirea lui, pe undeva, nu are o justificare, ci niște precedente. Până în secolul XX nu toată lumea putea să fie alegător, dreptul la vot era limitat, condiționat de bani, de studii, de religie, sex sau culoarea pielii. Democrația extinsă a desființat aceste bariere şi, potrivit unor opinii, nu a făcut bine. Este adevărat, în masa mare de alegători există segmente, categorii, grupuri de populație care pot fi manevrate. Însă, acest lucru ar fi valabil chiar dacă nu ar vota toată lumea. Adevărul este că nimeni nu poate garanta care dintre sisteme este mai bun; eventual, ne limităm să constatăm că alegerile directe sunt mai democratice. Dar avem exemple în istorie când în urma alegerilor democratice au venit la putere dictatori.Read more…

Acest articol este o ficțiune. Toate asemănările sunt rodul imaginației mele

La 18 noiembrie a.c. Marine le Pen, președinta partidului de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, a efectuat o vizită la Sofia, în fruntea unei delegații de 20 de persoane, membri ai formației sale politice. Scopul acestei vizite a fost să se întâlnească cu liderii unor partide europene cu ideologie asemănătoare într-un forum, pentru a elabora strategia în vederea alegerilor din primăvară pentru Parlamentul european. Au fost prezenți Veselin Mareșki, liderul partidului bulgar Volya, considerat populist, Tomio Okamura, președintele partidului ceh ”Libertate și democrație directă”, Gerolf Annemans, fostul președinte al partidului flamand ”Vlaams Belang”, Failos Kranidiotis, liderul ”Noii Drepte” din Grecia și un reprezentant al Partidului Libertății din Austria. Toate aceste formațiuni fac parte din grupul politic ”Europa națiunilor și Libertatea” și reprezintă partidele de extremă dreaptă, eurosceptice și populiste din Parlamentul European. Moto-ul forumului și al viitoarei campanii electorale va fi “Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății –un nou model pentru cetățeanul european”. Cei prezenți speră în mărirea numărului eurodeputaților lor. Într-o conferință de presă ținută înantea lucrărilor forumului, Marine Le Pen a declarat că Uniunea Europeană este ”cel mai mare dușman al Europei. Lumea se află la sfârșitul unui ciclu al perioadei globalizării sălbatice. Read more…

Netanyahu – după Grupul de la Visegrád, Forumul de la Craiova

La recenta reuniune de la Varna, Netanyahu a fost invitat de onoare. Pe marginea reuniunii, a stat de vorbă cu toți liderii prezenți, inclusiv cu premierul României și a avut loc o conferință de presă comună a tuturor liderilor prezenți. În această configurație, Netanyahu nu a trebuit să se confrunte cu probleme ca în cazul Grupului de la Visegrád. Este adevărat, evreii au fost deportați din Grecia și Serbia, ambele țări fiind ocupate de armatele germane, dar în cele două țări a existat o puternică mișcare de rezistență și s-a încercat și salvarea unor evrei. Detașamentele de partizani din Iugoslavia au eliberat lagăre și mulți evrei au intrat în rândurile lor. În Bulgaria s-a înregistrat o situație excepțională. Aliată a lui Hitler, Bulgaria, din cauza opoziției unei părți a parlamentului, a Bisericii ortodoxe și a regelui, nu a acceptat deportarea evreilor, numai a celor care s-au aflat în teritorii anexate ca de pildă Macedonia sau Salonic. În România, e adevărat, evreii din Bucovina de nord și Basarabia au fost deportați în Transnistria dar guvernele de după 1989, mai exact începând din 2004 și-au asumat răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat cu evreii în timpul războiului. Read more…

Radu Jude –adevărul cu orice preț

La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…

Andrei Oişteanu: « Nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie »

Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…

Israelul – nevinovat în doborârea avionului rusesc din Siria

Un scandal internațional, chiar eventualitatea unui război între Rusia și Israel se prefigura la începutul acestei săptămâni când s-a răspândit știrea că Siria a doborât de-asupra teritoriului său un avion rusesc de spionaj cu 15 persoane la bord care și-au pierdut viața, din cauza Israelului. Ținta apărării antiaeriene siriene a regimului Assad ar fi fost avioanele israeliene care efectuau un raid. Ele bombardau depozite de armament care urma să fie transferat Hezbollah-ului. Pentru a se apăra de tirurile siriene, avionul israelian s-ar fi ascuns în spatele celui rusesc și nici nu ar fi informat partea rusă cu privire la acțiunile sale, conform înțelegerii dintre Rusia și Israel.. Siria și Iranul au acuzat imediat Israelul, iar Rusia și-a manifestat profunda nemulțumire, în condițiile în care aproximativ de doi ani și jumătate între Rusia și Israel există o înțelegere de informare reciprocă a raidurilor efectuate de cele două țări de-asupra Siriei, tocmai să nu se întâmple astfel de incidente.Read more…

Sancționarea Ungariei de către UE. Cui prodest?

Una dintre acutele probleme europene este decizia Parlamentului European de a activa articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 este procedura cea mai radicală de sancțiuni existentă, aplicate unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al țării aflate în culpă.
Nu este pentru prima dată când Ungaria se află în vizorul instituțiilor europene. De la venirea la putere a guvernului Orbán, Budapesta a primit numeroase atenționări din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice A fost modificată de mai multe ori Constituția Ungariei, libertatea presei a fost ciuntită, la ora actuală în Ungaria au dispărut publicațiile care au aparținut Opoziției, rămânând doar câteva site-uri online și un singur post privat, de televiziune. Dar ceea ce a pus paie pe foc în relația Ungaria-UE a fost problema migrației. Guvernul Fidesz, al lui Viktor Orbán, adoptând o atitudine anti-migrație dură, în condițiile în care nici o clipă țara nu a fost amenințată de vreun val amplu de migranți Aceștia au considerat Ungaria doar un spațiu de trecere spre Europa occidentală. Totuși Orbán a reușit ca – printr-o propagandă abilă, prin campanii foarte simple dar eficiente semnificativ fiind cea împotriva miliardarului american de origine maghiară George Soros – să convingă o mare parte din populație, de pericolul pe care-l reprezintă migrația pentru ființa națională.Read more…

50 de ani de la înăbușirea ”Primăverii de la Praga”

Generația mea nu poate uita acea vară neliniștită a anului 1968 când, în vecinătatea noastră s-a făcut o încercare de a corecta, de a îndrepta eșecurile construirii așa zisei societăți noi, de a ”reșapa” unele dintre ideile sociale generoase pe care le puteai descoperi printre sutele de lozinci sau formulări în limbajul de lemn care reprezentau ideologia socialisto-comunistă.Dintre țările socialiste est-europene Cehoslovacia, care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerată una dintre cele mai importante democrații din regiune, a încercat, după un deceniu de stalinism și cult al personalității, o schimbare în ritm lent, cu inițiative pașnice, dar în rândul cărora s-au strecutat câteva deosebit de curajoase, concretizate într-o serie de propuneri ale lui Alexander Dubček, comunist reformist, ales secretar general al partidului în primăvara lui 1968. Este interesant de menționat că ideile de schimbare au venit de sus în jos, nu au fost consecințele unei masive mișcări populare, dar au avut o susținere destul de largă. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.Read more…

Ceasul meu cu cuc

Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!

Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.

A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…