Radu Jude –adevărul cu orice preț

La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…

Andrei Oişteanu: « Nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie »

Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…

Israelul – nevinovat în doborârea avionului rusesc din Siria

Un scandal internațional, chiar eventualitatea unui război între Rusia și Israel se prefigura la începutul acestei săptămâni când s-a răspândit știrea că Siria a doborât de-asupra teritoriului său un avion rusesc de spionaj cu 15 persoane la bord care și-au pierdut viața, din cauza Israelului. Ținta apărării antiaeriene siriene a regimului Assad ar fi fost avioanele israeliene care efectuau un raid. Ele bombardau depozite de armament care urma să fie transferat Hezbollah-ului. Pentru a se apăra de tirurile siriene, avionul israelian s-ar fi ascuns în spatele celui rusesc și nici nu ar fi informat partea rusă cu privire la acțiunile sale, conform înțelegerii dintre Rusia și Israel.. Siria și Iranul au acuzat imediat Israelul, iar Rusia și-a manifestat profunda nemulțumire, în condițiile în care aproximativ de doi ani și jumătate între Rusia și Israel există o înțelegere de informare reciprocă a raidurilor efectuate de cele două țări de-asupra Siriei, tocmai să nu se întâmple astfel de incidente.Read more…

Sancționarea Ungariei de către UE. Cui prodest?

Una dintre acutele probleme europene este decizia Parlamentului European de a activa articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 este procedura cea mai radicală de sancțiuni existentă, aplicate unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al țării aflate în culpă.
Nu este pentru prima dată când Ungaria se află în vizorul instituțiilor europene. De la venirea la putere a guvernului Orbán, Budapesta a primit numeroase atenționări din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice A fost modificată de mai multe ori Constituția Ungariei, libertatea presei a fost ciuntită, la ora actuală în Ungaria au dispărut publicațiile care au aparținut Opoziției, rămânând doar câteva site-uri online și un singur post privat, de televiziune. Dar ceea ce a pus paie pe foc în relația Ungaria-UE a fost problema migrației. Guvernul Fidesz, al lui Viktor Orbán, adoptând o atitudine anti-migrație dură, în condițiile în care nici o clipă țara nu a fost amenințată de vreun val amplu de migranți Aceștia au considerat Ungaria doar un spațiu de trecere spre Europa occidentală. Totuși Orbán a reușit ca – printr-o propagandă abilă, prin campanii foarte simple dar eficiente semnificativ fiind cea împotriva miliardarului american de origine maghiară George Soros – să convingă o mare parte din populație, de pericolul pe care-l reprezintă migrația pentru ființa națională.Read more…

50 de ani de la înăbușirea ”Primăverii de la Praga”

Generația mea nu poate uita acea vară neliniștită a anului 1968 când, în vecinătatea noastră s-a făcut o încercare de a corecta, de a îndrepta eșecurile construirii așa zisei societăți noi, de a ”reșapa” unele dintre ideile sociale generoase pe care le puteai descoperi printre sutele de lozinci sau formulări în limbajul de lemn care reprezentau ideologia socialisto-comunistă.Dintre țările socialiste est-europene Cehoslovacia, care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerată una dintre cele mai importante democrații din regiune, a încercat, după un deceniu de stalinism și cult al personalității, o schimbare în ritm lent, cu inițiative pașnice, dar în rândul cărora s-au strecutat câteva deosebit de curajoase, concretizate într-o serie de propuneri ale lui Alexander Dubček, comunist reformist, ales secretar general al partidului în primăvara lui 1968. Este interesant de menționat că ideile de schimbare au venit de sus în jos, nu au fost consecințele unei masive mișcări populare, dar au avut o susținere destul de largă. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.Read more…

Ceasul meu cu cuc

Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!

Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.

A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…

Cum ne văd alţii

Deși ai dori să fii obiectiv, această atitudine este greu de realizat astăzi cu încrâncenarea de pe scena politică românească, cu măsurile care s-au votat pe bandă rulantă și care au afectat imaginea României, străduințele ei de a face parte din democrațiile europene. Până la urmă trebuie să-ți alegi tabăra și să încerci ca ea să iasă învingătoare, în pofida unor acuzații care te etichetează, în cel mai bun caz ”sorosist”, în cel mai rău caz ”vândut” sau ”trădător de țară”. De aceea, m-am gândit să nu-mi exprim părerea față de ce se întâmplă acum la noi (mi-am exprimat-o altă dată) și să las pe alții să vorbească, de această dată prestigiosul cotidian liberal american The Washington Post care, în editorialul său din 7 iulie abordează situația actuală din Europa centrală și de est. În continuare reproduc textul acestuia.Read more…

Victoria lui Erdogan – visul lui Liviu Dragnea

Din 2016 Erdogan luptă împotriva ”statului paralel”. Erdogan a considerat încercarea eșuată de lovitură de stat din vara lui 2016 drept o acțiune îndreptată împotriva lui, organizată de clericul musulman Fethullah Gulen, care trăiește în SUA. Președintele turc l-a acuzat că rețelele lui de școli și alte instituții culturale au servit drept instrumente de subminare a autorității sale, atât în Turcia cât și în alte țări unde existau astfel de instituții, inclusiv în România. De aceea autoritățile turce au arestat peste 50.000 de persoane, majoritatea militari și intelectuali, numeroși ziariști din opoziție, iar 140.000 de funcționari publici au fost suspendați din funcții sau demiși. De atunci au loc procese după procese, iar acuzații au fost și sunt condamnați la ani grei de închisoare.

Chiar dacă nu atât de vizibil, nu cu subiect și predicat, tendințe de acaparare a puterii, de dominație autocrată, de subminare a unor instituții menite să mențină echilibrul puterii în stat între cele trei ramuri se manifestă din ce în ce mai mult chiar în țări care se pretind democratice…Read more…

Kim Jong Un – principalul câștigător al întâlnirii de la Singapore

La prima vedere, întâlnirea istorică Trump-Kim a fost benefică pentru ambele părți. Declarația comună vorbește despre denuclearizarea peninsulei coreene, prin renunțarea la armele nucleare de către Coreea de Nord, dezvoltarea unor noi relații dintre SUA și Phenian. Totodată, Statele Unite se angajează să garanteze securitatea Coreei de Nord. Toate acestea sunt formulări vagi, singurul paragraf mai concret este cel referitor la o viitoare întâlnire a secretarului de stat american Mike Pompeo cu personalitatea relevantă nord-coreeană, vizând enunțarea detaliilor cu privire la punerea în aplicare a celor convenite de cei doi șefi de stat.

Opinia analiștilor este că ”the winner is” Kim Jong Un. Se știa că scopul principal al dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean a fost menținerea la putere a actualului regim din țară, respectiv a ”dinastiei Kim”. Amenințările nord-coreene cu atacuri cu rachete ținteau două țări: Statele Unite și Coreea de Sud, de unde ar fi putut proveni încercările de destabilizare, de schimbare a conducerii și regimului nord-coreean. Garanția de securitate oferită de Donald Trump permite ca liderul nord-coreean să facă propunerea ”generoasă” de denuclearizare a peninsulei coreene. Dar în declarația comună nu există nimic concret care să specifice când și cum se va întâmpla acest proces, cum se va realiza verificarea și de către cine. Și apoi, având experiența iraniană a unor situri secrete, nu se va ști ce va păstra Kim din arsenal ”just in case”.Read more…

”Podurile Toleranței” și căsătoria prințului Harry

La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes…Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc…Prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate,Read more…

Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?

La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…

Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…

Să mai avem puțintică răbdare cu… mutarea ambasadei la Ierusalim

Nu pot spune că Traian Băsescu se află printre oamenii mei politici preferați, cu toate că am apreciat calitățile lui de primar când a modernizat linia tramvaiului 41 și a curățat Bucureștiul de câinii vagabonzi (chiar dacă mijloacele folosite ar fi putut fi mai blânde). Dar aproape că am aplaudat cele scrise de el pe Facebook în legătură cu negândita și iraționala decizie luată de Liviu Dragnea (în ce calitate?) de a muta ambasada română din Tel Aviv la Ierusalim. Băsescu a arătat clar consecințele și sunt de acord cu ele: pierderea rezultatelor unei activități displomatice duse de România timp de 70 de ani, prin care țara noastră a câștigat un prestigiu rar întâlnit printre statele lumii în cadrul procesului de pace în Orientul Mijlociu. Chiar dacă în ultimii ani România nu a mai avut, din păcate, vreo inițiativă diplomatică (nu numai în Orient, în nici un alt domeniu), prestigiul obținut de-alungul anilor s-a păstrat. Relațiile României cu Israelul sunt excelente și erau bune și cu Autoritatea Palestiniană și cu țările arabe în general. Inițiativa, absolut pripită și negândită cu privire la consecințe, aruncată pe piața relațiilor internaționale, a subminat toate acestea.Read more…

Marșul Vieții – pentru cine?

Pentru prima dată, la o vârstă cam înaintată, am avut prilejul să particip, împreună cu un grup de elevi și profesori de la Școala ”Lauder din București, căruia i s-au alăturat tineri de la liceul ”Ion Creangă” și de la Chișinău, la Marșul Vieții, un drum de parcurs de la lagărul Auschwitz la cel din Birkenau, pe o distanță de trei kilometri. Cel din acest an a fost al 30-lea, evenimentul fiind inițiat în 1988 în Israel. Dacă citești informațiile despre Marşul Vieţii, vei afla că este un program educativ pentru tinerii evrei de pretutindeni, pentru a le prezenta concret ce a fost Holocaustul și metodele brutale prin care s-a efectuat exterminarea evreilor. Programul, elaborat de conducerea organizației mondiale a Marșului Vieții este complex, el nu se limitează doar la cei trei kilometri ci prezintă istoria ghetoului de la Varșovia și răscoala, ghetoul din Cracovia și soarta evreilor din acest oraș inclusiv fabrica lui Schindler, lagărele de la Treblinka, respectiv monumentele din pădurea de-acolo deoarece lagărul a fost ras de pe suprafața pământului de germani – și de la Maidanek, soarta evreilor din Tykocin, un ștetl polonez tipic, duși în pădure și împușcați, așa cum s-a întâmplat în multe orășele evreiești din Polonia.Read more…

Israel – Perspective sumbre în ajunul Zilei Naționale

La ora actuală, Israelul se află într-o situație cam fără ieșire. Printr-o manevră, aș zice diabolică, Hamas, pur și simplu a sacrificat (ca deobicei) populația civilă, chemându-i să demonstreze la gardul de securitate ce desparte Gaza de Israel. Organizatorii își dădeau seama că acest eveniment, deși s-a intitulat demonstrație pașnică, nu se putea termina fără incidente, ținând cont de faptul că protestatarii au fost incitați. Scopul Hamas a fost să-i provoace pe militarii israelieni care păzeau gardul să intervină și cum unii dintre demonstranți au vrut să dărâme gardul și au aruncat în militari, peste gard, cu pietre și cocktailuri Molotov, reacțiile din partea israeliană au fost dure, finalizându-se cu moartea a 16 demonstranți dintre care, potrivit surselor israeliene, 10 făceau parte din aripa militară a Hamas. Caracterul provocator al acțiunii era limpede. În primul rând scopul declarat al protestului: revenirea palestinienilor refugiați în alte țări în urma războiului din 1948, dar așa cum se știe, se cere și reîntoarcerea descendenților acestora, care nu mai au nimic comun cu Israelul și care sunt de ordinul milioanelor. Este o cerere absurdă și Hamas știe foarte bine că Israelul nu o va accepta niciodată deoarece ar duce la dispariția caracterului evreu al statului. În schimb oferta logică a părții israeliene este revenirea refugiaților în viitorul stat palestinian. Read more…

Rusia: încă șase ani cu Vladimir Putin

Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.Read more…

Israelul nu se află într-o perioadă fastă

. Au fost în ultima perioadă câteva evenimente care prin consecințele lor afectează Israelul pe plan extern și intern. Vin din diferite direcții dar nu sunt de bun augur chiar dacă, la prima vedere, unele ți-ar da satisfacții. Și în această enumerare vreau să încep cu mutarea Ambasadei americane la Ierusalim. Am mai scris despre subiect atunci când președintele Trump şi-a anunțat decizia. Am scris atunci ce l-a îndemnat să o facă – nu atât marea dragoste față de Israel (deși recunosc, se declară un prieten al Israelului și încearcă să apere până la un punct interesele țării), ci motive de politică internă și anume respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală care a atras voturile a sute de mii de alegători…creștini. Adevărul este că argumentele, pe baza cărora președintele american a decis să modifice atitudinea de 20 de ani a administrației americane, au fost destul de convingătoare. Numai că Trump nu s-a gândit sau, mai bine zis, nu a ținut cont de consecințe. Ele s-au și concretizat, pe de-o parte prin condamnarea Statelor Unite la ONU, pe de-altă parte, prin protestele palestinienilor. Lucrurile s-au mai liniștit după aceea, deoarece perspectiva era pe termen lung. Am revenit la subiect deoarece și Donald Trump…a revenit, anunțând mutarea iminentă (în luna mai) a ambasadei…Read more…

Capcanele introspecției

Nu cred că omul s-a născut bun, nu cred că bunătatea există în genele noastre, dar ea se poate forma prin educație, exemplul personal, circumstanțe, o anume etică ce a evoluat la rândul său de-a lungul veacurilor și toate acestea îi fac pe oameni să devină civilizați, înțelegători, poate chiar atenți la nevole celuilalt. Și cu toate că, ceea ce vedem în jurul nostru ar trebui să ne dezamăgească, să ne creeze o viziune pesimistă cu privire la viitor, eu cred în progres, în perfectibilitatea omului, în capacitatea lui de a dirija spre o direcție mai bună dezvoltarea lumii și a speciei noastre. Știu că este o credință naivă, dar fără ea cum am putea să trăim pe acest pământ? Și totuși, recent, această convingere a mea, a fost puternic zdruncinată de două lucrări extrem de provocatoare despre prezentul și viitorul omenirii. Este vorba de volumele lui Ygal Noah Harari – ”Sapiens” și ”Homo Deus”.Read more…

Willy Brandt și prezumția de nevinovăție

În primăvara lui 1974, scena politică europeană a fost zguduită de un scandal imens. În condițiile în care cele două mari puteri-SUA și URSS – și-au dat seama că nu are nici un rost să se războiască deoarece s-ar distruge reciproc, s-a încercat o apropiere, cu pași foarte mici, între est și vest. Unul dintre artizanii acestui demers a fost cancelarul vest- german social-democrat Willy Brandt, de-altfel un anticomunist convins Inițiativele lui, cunoscute sub denumirea de Neue Ostpolitik, au dat roade, drept care a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Pace. Numai că în 1974, serviciile secrete vest-germane au descoperit că unul dintre oamenii cei mai apropiați ai cancelarului, Gunther Guillaume, era spion est-german, plasat cu multă abilitate alături de el de Stasi, una dintre cele mai competente agenții de spionaj est-europene. Deși nu a fost cu nimic vinovat (decât poate de prea mare încredere într-un prieten, deoarece așa l-a considerat pe Guillaume), primul gest al lui Brandt a fost să-și dea demisia. A fost o demisie de onoare deși la Brandt funcționa faimoasa prezumție de nevinovăție. Toate acestea mi-au venit în minte când, după formarea celui de-al treilea cabinet PSD într-un an liderii partidului au fost întrebați dacă printre noii-vechi demnitari s-ar găsi ”penali”, adică persoane care au probleme cu justiția.Read more…