Încheierea alegerilor americane este evenimentul important al săptămânii precedente. Victoria lui Trump este văzută în mod diferit de comentatori, depinzând de modul cum pot sau cum vor să înțeleagă. În mod normal, la anunțarea rezultatului, candidatul înfrânt acceptă verdictul alegătorilor și iese în fața masei de susținători să le mulțumească pentru participare în campania electorală. N-a făcut-o la vremea ei nici Hillary Clinton și n-a făcut-o nici Kamala Harris. Amândouă și-au lăsat simpatizanții să aştepte și să aștepte apariția candidatei cu o vorbă de mulțumire. Kamala a făcut-o chiar mai rău. Colaboratorii, simpatizanții Kamalei au așteptat și au tot așteptat, în zadar, ca și favorita lor să le adreseze o vorbă de mulțumire, după ce rezultatul alegerilor a fost clar și Trump își încheiase deja discursul victoriei. După multă așteptare au fost expediați acasă cu informația că în ziua următoare Kamala le va vorbi; fidelii s-au readunat a doua oară, la ora unu la prânz, apoi la patru după amiază – oră anunțată şi re-anunțată de media. Îmi permit să prezint bănuiala mea că motivul schimbării orei a fost neînțelegerile în echipa care s-a ocupat cu compunerea discursurilor Kamalei. Pe la ora patru și jumătate Kamala Harris a vorbit sau, mai corect spus, și-a citit discursul în fața mulțimii care a așteptat-o, toți emoționați, mulți cu lacrimi în ochi sau chiar plângând.Read more…
Mark Twain, Papa de la Roma și… eu, un alegător american oarecare
În urmă cu circa un secol și jumătate Mark Twain spunea: „dacă votul oamenilor simpli ar conta, ei nu ar fi lăsați să voteze”. Actualul papă și-a exprimat de curând o părere opusă, sfătuind alegătorul american să aleagă răul cel mai mic. O dată la patru ani, alegătorul american trebuie să decidă cui să-i încredințeze puterea. Spre deosebire de alte state, în America decizia este ușurată de faptul că pentru putere concurează numai două partide: democrat (D) și republican (R). În campania electorală reprezentanții acestor partide își prezintă programele, se prezintă pe ei înșiși și se discreditează reciproc. Candidatul prezidențial (D) este o femeie de culoare, vicepreședinta Kamala Harris, prezentată de media în termeni superlativi, dar generali, fără a face cunoscute rezultatele activității ei, nici măcar ca vicepreședintă. (N-ai activitate, n-ai rezultate! Simplu!)Read more…
America văzută de jos și de aproape – din New York, unde locuiesc
În anul 2007 am hotărât să-mi exercit dreptul de vot. În America, două mari partide, republican și democrat, se întrec pentru a obține conducerea țării pe o perioadă de 4 ani. Pentru a avea o valoare reală, votul meu, unul din zecile de milioane de voturi, trebuia dat unuia din cele două partide mari, situate pe poziții opuse, și nu vreunui partid mic, fără șanse de câștig. Sub acest aspect, alegerea nu era dificilă, trebuia doar să decid care din cele două alternative e mai bună – sau mai puțin rea. Dificultatea cu care m-am confruntat atunci a fost să înțeleg platitudinile debitate cele două părți. De aceea eu m-am concentrat asupra calităților celor doi candidați la președinție. Am votat pentru candidatul republican pentru simplul motiv că cel democrat, Obama, care a câștigat alegerile, mi s-a părut un politician fără vreo realizare care să-i justifice aspirația la funcția de președinte al SUA. Din puținele date care îmi stăteau la dispoziție știam că tatăl lui, venit la studii în America, s-a întors în Kenya, la soția de care nu divorțase, lăsând-o pe partenera lui americană, albă, să-și crească singură copilul, Barak Hussein Obama. Acesta și-a făcut studiile la Harvard, unde a fost directorul revistei studențești Harvard Law Review, fără să scrie un singur rând în această revistă. După terminarea studiilor a activat ca organizator comunitar, adică mergea la comunitățile de negri săraci și îi informa despre ajutoarele la care aveau dreptul.Read more…
Dezacord
Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…
Thomas Sowell
După cum o lungă călătorie începe cu primul pas, astfel şi citatele de mai jos (1) sunt un prim pas spre realitatea văzută prin ochii lui Thomas Sowell. Citatele sunt luate la întâmplare, nu selectate dintr-o mare mulțime pe baza unui criteriu anume, de la un autor care este de părere că “nu există decât două căi de a spune tot adevărul – anonim sau postum”. Thomas Sowell s-a născut într-o familie de negri săraci, undeva în sudul S.U.A. În urma decesului capului familiei deja numeroase, mama a decis – de nevoie – ca noul venit să fie crescut de niște rude. În ciuda condițiilor grele în care a crescut și s-a format, legile de segregare rasială aplicându-se încă în marea majoritate a statelor americane în timpul primelor sale decenii de viață (3 1/2), el a avut o carieră ascendentă, devenind un erudit economist, sociolog și filozof – a scris peste 30 de cărți, a dat numeroase interviuri (multe se găsesc pe YouTube). Sowell își exprimă clar și succint părerile despre cele mai diferite aspecte ale realității trecute și prezente și prin prisma lor vede viitorul.Read more…
De ce îmi place Trump
Pentru mulți prima impresie despre Trump nu e bună. Cel care rămâne la prima impresie e ca pacientul care, după o vizită la un doctor, relatează cu dispreț că doctorul era în jeans, fără să sesizeze că erau foarte curați și fără să poată aprecia profesionalismul doctorului – caz real în America unde expresia “dress for success“ e supraevaluată. Și eu am avut o impresie nefavorabilă, până ce Trump a devenit candidat la președenția S.U.A. și s-a prezentat nu ca un politician, bolmojind generalități / bune intenții, ci ca un candidat cu idei clare, favorabile poporului american. Nu am pretenția că i-am înțeles toate ideile, dar o apreciere asupra cuiva ți-o faci pe baza unor fațete ale personalității sale – desigur, unul poate vedea doar jeanșii. L-am votat și am avut satisfacția de a-l vedea pe Trump – președintele, încecând să implementeze promisiunile candidatului Trump. La unele dintre ele mă voi referi mai jos. Trump și-a propus să soluționeze problema imigrației ilegale, care probabil depășește un milion pe an, în țară fiind în jur de 16 milioane de ilegali. Niciun președinte anterior nu a luat măsuri decisive.Read more…
America de ieri…America de azi
Politicieni democrați cer schimbarea numelui aeroportului John Wayne și îndepărtarea statuii acestuia, ceea ce foarte probabil să se întâmple în curând. În isteria care domnește în prezent în America, numeroase statui – Columb, președinți, politicieni, artiști, generali americani – au fost distruse sau urmează să fie îndepărtate de mase de protestatari care văd în ele numai legătura cu sclavia din trecut, uitând cu totul rolul lor în edificarea statului prosper ai cărui beneficiari sunt. Monumentele aflate pe teren federal sunt protejate printr-un ordin al președintelui Trump, prin care autoritățile locale sunt răspunzătoare de securitatea lor. În prezent, isteria nu se limitează numai la distrugerea de statui, simboluri ale unui trecut care nu mai poate fi schimbat. Protestatarii îl consideră pe John Wayne rasist, ca urmare a unor afirmații ale sale, precum: “I believe in white supremacy until the Blacks are educated to a point of responsibility. (Eu cred în supremația albilor, până când negrii vor fi educați la nivelul de a fi responsabili.) I don’t believe in giving authority and positions of leadership and judgment to irresponsible people” (Nu cred că indivizi iresponsabili trebuie admiși în posturi de conducere.)(1)Read more…
Violenţe în SUA
Am abordat subiectul violențelor din America în rândurile de mai jos . Nu l-am abordat exhaustiv, dar nici nu am putut scrie un text scurt care să fie acceptat la comentariile pentru articolul semnat de Mike Klein. Eu nu am luat la cunoștință prin media din America despre rasismul de aici, în cei zece ani premergători lui Obama. Acesta, odată instalat președinte, ne-a făcut cunoscut că societatea e divizată și că el își propune s-o unifice, iar de atunci pentru media americană nu există subiect mai important decît rasismul – după alegerea lui Trump, media a devenit portavoce a democraților pentru distrugerea președintelui republican care-și propunea obiective clare în interesul Americii, ceea ce e esențial în opinia mea și evident mai important decât anumite ieșiri neprezidențiale. Încă de la începutul președinției sale, Obama s-a exprimat, în urma unui incident minor ale cărui detalii nu le cunoștea, că “police is stupid ” . După asta n-am mai auzit de altceva decât “brutalitatea poliției” care, trebuind să evite acuzația de rasism și de brutalitate (într-o atmosferă probabil asemănătoare cu cea creată secolul trecut de McCarthy ) a ” lăsat-o mai moale ” , iar securitatea omului de rând se deteriorează treptat, mai ales că activiștii autoproclamați luptători pentru drepturi civile / justiție , Black Lives Matter etc. au fost primiți de Obama la Casa Albă. În atenția acestuia n-a stat faptul că cca. 95% din negrii mor de mâna negrilor și numai o mică minoritate în incidente cu polițiștiiRead more…
America azi, America mâine, America pentru totdeauna
Nu îmi amintesc de evenimente deosebite petrecute în America, în cei trei ani premergători Covid-19. Nu au fost acțiuni de protest ale negrilor, acțiuni soldate cu distrugeri de proprietăți publice sau particulare ca pe timpul lui Obama. Nu sunt în măsură să apreciez cauza – s-au îmbunătățit radical condițiile lor economice sau au intrat mai mulți în câmpul muncii, n-au avut motiv să reproșeze poliției că a acționat cu „brutalitate” sau aceasta n-a avut motiv să acționeze negrii nerecurgând la provocări știind că Trump nu le va așterne covorul roșu reprezentanților lor, sau că America nu mai era văzută de la Casa Albă ca „divizată”… Adevărul este că Trump trebuia să se ocupe de probleme mai reale decât cele atât de dragi lui Obama și anume – menționarea „brutalității poliției” și „divizarea națiunii”. Trump urmărea respectarea promisiunilor sale electorale, promisiuni specifice legate de lozinca sa „Make America great again”. (Trebuie reamintită aici lozinca vagă a lui Obama „Change”, nelegată de promisiuni concrete, în fapt fără conținut ). Opoziția, cu ajutorul mass media, și-a jucat cu prisosință rolul de opoziție – la un nivel mult superior celui remarcat în timpul celor trei președinți anteriori – ținîndu-l zilnic pe Trump sub „foc continuu”.Read more…
Privind spre noiembrie 2020
Din cele relatate de media, aleg o pagină numită Burisma. Acesta este numele unei companii ucrainene de explorare și producție a gazelor . Guvernul ucrainean luptând împotriva corupției a avut în vizor și această companie. Interesul prioritar al guvernului american este ca țările care primesc ajutor american să lupte împotriva corupției locale, iar Ucraina beneficiază de ajutor. Fireşte, procurorul general al Ucrainei a început anchetarea activității acestei mari companii. Pentru un neavizat, intervenția vicepreședintelui american Joe Biden, înainte de reîntoarcerea din Ucraina pare ciudată. Acesta a declarat, în fața camerelor de luat vederi : “aveți șase ore până la plecarea mea. În acest interval doresc demiterea procurorului general. Condiționez de asta primirea ajutorului american “. Următoarele detalii sunt relevante: Hunter Biden, fiul vicepreşedintelui – fără a avea studii sau experienţă în domeniu – făcea parte din consiliul de administraţie a companiei, fiind plătit cu milioane de dolari. De altfel, acesta recunoștea cu sinceritate că poziția respectivă o primise datorită numelui pe care-l poartăRead more…
O felie de realitate americană aşa cum o văd eu
Tartarin din Tarascon (din scrierea cu același titlu a lui Alphonse Daudet) a remarcat, fără vreo explicație, că “prințul“ de Muntenegru cunoștea în detaliu numai partea de nord a urbei. (Tartarin a avut mai târziu explicația – fereastra celulei în care acesta a fost închis avea vedere spre nord. Asemenea prințului, fiecare dintre noi cunoaște și eventual înțelege acea parte a realității cu care interacționează. Pentru mine mediul înconjurător al ultimilor 20 de ani a fost orașul New York. Ceea ce m-a frapat la sosire au fost prețurile la alimente, mai mici sau mult mai mici ca în Israel. Desigur diferențele nu s-au păstrat. Alt aspect – pe atunci cetățeanul de rând era în siguranță ziua/noaptea atât pe străzi, cât și în transportul în comun. Situația s-a deteriorat mult, iar cursul descendent continuă, criminalitatea / delicvenţa fiind în creștere. Măsurile inadecvate, ineficiențe ale primarului actual, democratul di Blasio, nu se compară cu cele ale predecesorilor săi – independentul Bloomberg, iar înaintea acestuia republicanul Giuliani – de departe cu cele mai bune rezultate legate de ordinea publică.Read more…
Nil admirari
Perspectiva remodelării societății de către oameni lipsiți de pregătire şi experiență mă îngrijorează deoarece va lovi în cei care contribuie la bunăstarea ei, va semăna zâzania printre minorități subiect faţă de care evreii ar trebui să fie mai conștienți. Din păcate, se pare că evreii au trăit și trăiesc într-o lume iluzorie, creșterea dramatică a evenimentelor anti-semite fiind o surpriză pentru ei, iar reacția lor o cred inadecvată. Desigur de vină este Moise care, neputând să prevadă ce îi așteaptă pe evrei de-a lungul mileniilor, n-a adăugat cea- a XI-a poruncă –“ nil admirari “. Nil admirari – să nu fii surprins de nimic – adevărata înțelepciune constă în pregătirea adecvată pentru orice posibil incident. Președintele american a ordonat lichidarea unui super-terorist, al doilea om în ierarhia iraniană…Read more…
Președintele Trump pus sub acuzare
Președintele american poate fi îndepărtat din funcție de către Congres (ramura legislativă a guvernului), care îl pune sub acuzare pentru abateri grave în activitatea sa. Cazul se dezbate pe rând în cele două camere ale Congresului – Camera Reprezentanților și Senat. De curând, după dezbateri aprinse, Camera Reprezentanților, dominată de democrați, a votat să să pună sub acuzare pe președintele republican Trump. Este posibil ca votul din Senat, dominat de republicani, să nu fie în defavoarea președintelui, care își va menține în continuare funcția. Membrii Congresului fiind în majoritate avocați de meserie, să lăsăm deoparte argumentele avocățești cu ajutorul cărora ei justifică afilierea la poziția partidului de care aparțin (democrații, sunt pro- iar republicanii anti-acuzare) și să judecăm obiectiv faptele, fără a le separa de realitate.Read more…
Viitorul nu are formă, dar are culoare.
Recent, Michael Bloomberg – fost primar al orașului New York – am și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din S.U.A din noiembrie 2020. Fiind unul din cei mai bogați oameni din lume, el își poate permite să-și finanțeze campania electorală. Intrarea lui târzie în campania electorală a fost precedată de o declarație în care își exprima regretul pentru aplicarea de către poliție a metodei “Stop and Frisk“ (“Oprește și percheziționează“) pe durata celor trei cadențe ale sale ca primar. Statistic, metoda a fost a fost aplicată cu precădere negrilor. Poliția însă nu se ocupă de statistici când e chemată să intervină – mai mult, în cartiere de negri unde evident există prea puțini albi / asiatici – sau să urmărească un răufăcător negru. Read more…
Picături
Într-o casă aflată într-o zonă rurală a statului Texas, o femeie ridică receptorul și sună la Poliție: “Sunt în casă cu doi copii. Cineva încearcă să forțeze ușa. Încarc arma… Bum, bum… Unul e mort, celălalt a fugit.“ (La casele izolate din zonele rurale, ușa de intrare sau geamurile nu oferă practic nicio protecție față de răufăcători.) Femeia nu a fost învinuită de omor. E drept că în diverse state americane există legi diferite privind riposta, legitima apărare. Eu sunt categoric în favoarea dreptului de a avea armă, drept înscris în Constituția americană. Indiscutabil acest drept aduce și aspectul negativ de folosire a armei cu intenții rele. Ideea de a interzice armele de foc e prea radicală pentru americani și evident inaplicabilă, căci ar însemna ca numai răii să aibă arme, ei fiind cei care au de obicei arme neînregistrate. Unele limitări se pot face, de exemplu să nu se vândă arme automate, să nu se dea arme decât după o verificare riguroasă a profilului cumpărătorului (psihologic instabil, trecut violent, etc.) .Read more…
Martha Waldmann
Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război. Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.Read more…
România 1989
Eram plecat din țară de cinci ani când au avut loc evenimente din decembrie 1989. Am încercat să le înțeleg de departe, în timp și spațiu, pe baza celor citite în media în limba română – articole, comentarii, amintiri. Am citit mult, am selectat ceea ce mi se părea semnificativ și-mi permitea să asamblez un puzzle cu imaginea Revoluției. În cele de mai jos caut să prezint piesele acestui puzzle, așa cum mi le amintesc din cele citite, fiind adunate pentru uz propriu și căutând să fiu obiectiv. Nu folosesc cu plăcere termenul de „revoluție”, termen care mi se pare potrivit unor evenimente mari, progresiste, dar cu vârsta m-am dezumflat, aflând că în 1789 Bastilia era o dărâmătură unde mai erau doar câțiva deținuți, în 1917 la Petrograd Palatul de Iarnă era apărat doar de un batalion de femei, iar asaltul a fost făcut de trupe aduse de pe front, sub influență bolșevică și cu sprijin german. Urmarea acestor revoluții nu e subiectul acestei scrieri.Read more…
Să nu te îmbeți… cu apă!
Am auzit că așa le spunea studenților săi Acad. Grigore Moisil, eminent matematician, căruia întâmplător îi plăcea băutura.
Mi-au trebuit mulți ani ca să înțeleg mesajul pe care acest profesor încerca să-l transmită studenților săi; dorea să le dea un sfat de viață, evident că nu era vorba de apă. Cu apă nu te poți îmbăta, iar în România comunistă a anilor ’60 studenții duceau o viață cumpătată – principala lor preocupare, învățătura, nu le lăsa timp de petreceri. Deci nici vorbă de studenți turmentați, ușor de manipulat, cărora să le poarte de grijă profesorul. Atunci cine erau cei care doreau să-i îmbete pe tineri și cu ce? “Cei de sus” puteau să fie cei interesați și capabili să-i îmbete pe tineri cu ideologia comunistă. Profesorul nu-și putea arăta direct opoziția împotriva propagandei care urmărea crearea “omului de tip nou”.Read more…
World puzzle
În cele de mai jos prezint parte din gândurile mele despre lumea în care trăim, ce am înțeles eu prin prisma experienței personale, din cele citite / auzite. Nici vorba de o tratare științifică , exhaustivă a vreunui subiect abordat Prin anii 70 am citit o carte cuprinzând ideile Clubului de la Roma ( think tank ) referitoare la viitorul omenirii. Cartea , intitulată „Limitele creșterii” , avea un motto sumbru Pământul are cancer, iar acest cancer este omul , iar conținutul prezenta previziuni pesimiste pentru următorii 100 de ani. Prognozele sumbre, însoțite de cifre, se refereau la creșterea nelimitată a populației mondiale vs. resursele limitate ale globului .Read more…
Un puzzle american
Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…