De mulţi, foarte mulţi ani, practic de când m-am măritat, petrecem Crăciunul şi Paştele la familia soţului meu, la Turda. În ultimii ani, de când soacra mea a atins o vârstă venerabilă, suntem invitaţii familiei Nicioară, cumnaţii mei. Casa lor ne aşteaptă întotdeauna împodobită cu obiecte, confecţionate de mâinile îndemânatice ale cumnatei mele Reli, şi cu bucate din cele mai deosebite şi gustoase, ornate cu multă fantezie. Şi pentru că o dificultate în plus pentru gospodina casei o reprezintă cumnata vegetariană (subsemnata😊) întotdeauna pregăteşte ceva nou, special şi foarte gustos. Anul acesta mi-a preparat un chec de ciuperci, a cărui reţetă o împărtăşesc şi cititorilor Revistei Baabel:Read more…
Cu ani în urmă, de sărbători, cutia noastră de scrisori era doldora de plicuri. De la cele de format mic – cu fotografii alb-negru sau desene colorate de sezon –, pe al cător verso abia încăpea mesajul expeditorului, până la cele de dimensiuni mari, pudrate cu praf de sticlă şi imprimate în relief cu urări în diferite limbi, trimise din străinătate. De Crăciun şi de Anul Nou primeam cele mai multe. Le înşiram pe birou şi apoi le răspundeam pe rând, mulţumind şi întorcând urările. Ne străduiam să găsim texte adecvate pentru fiecare destinatar, sperând să-i aducem un zâmbet pe buze. De o vreme încoace felicitările vin din spaţiul virtual, multe dintre ele având mesaje standard, expediate via e-card sau Youtube, fiind individualizate doar prin numele expeditorului, fără însă a înceta să reprezinte evidenţa virtuală a unei urări, a faptului că cineva s-a gândit la mine şi mi-a dorit binele, măcar preţ de un e-mail sau de o postare pe Facebook…Read more…
De obicei în decembrie, răstimpul dinainte de sărbătorile de iarnă – Hanuka, Crăciun, Anul Nou – mă înscriu şi eu în traseele marcate cu licăriri, scânteieri, luminiţe şi sclipiri (mai reale şi mai false), îmi iuţesc paşii pentru a-mi umple tolba de cadouri şi sufletul de impresii şi să ajung, în final, la limanul sărbătorilor, să mă scald în lumina lor caldă, aromitoare, liniştitoare şi îmbucurătoare ca o îmbrăţişare. Iată că la sfârşitul acestui an care, deja din prima lună, a stat – pentru mine şi pentru mulţi alţii – sub hasthagul #neîcredere, mi-e aproape imposibil să mă transpun în atmosfera plină de vrajă a sărbătorilor…Read more…
Duminică, 26 noiembrie 2017, am trecut pragul sinagogii proaspăt tencuite într-o culoare diferită, mai caldă şi mai prietenoasă. Lume multă, larmă, agitaţie… Incinta vechii sinagogi era scăldată într-o lumină diferită. Am ridicat privirea către ferestrele boltite şi am întâlnit culorile vesele ale vitraliilor. sclipirea limpede a candelabrelor. Am remarcat luciul lemnăriei recondiţionate, noua pardoseală de piatră, pereţii proaspăt zugrăviţi. Eram într-o sinagogă înnoită, actualizată, care pierduse din sobrietate, dar câştigase un aer mai relaxat, mai jucăuş, aş îndrăzni să spun… Impresia era accentuată de prezenţa unui număr mare de tineri, de sunetele stridente ale instrumentelor muzicale şi de vocile oamenilor care se străduiau să le depăşească, pentru a se înţelege. Lumea era bine dispusă, dornică să schimbe impresii despre acest eveniment sărbătoresc.Read more…
Acest interviu a fost realizat în toamna anului 2010, în chibuţul Shefaym, din Israel, unde se sărbătorea cea de a 70-a aniversare de la înfiinţarea Liceului Evreiesc din Cluj (un liceu creat în toamna lui 1940, în condiţiile aplicării legilor anti-evreieşti din Ungaria, când elevii şi profesorii evrei au fost daţi afară din şcoli, cu clauza numerus clausus şi apoi numerus nullus). Lady Alison Kremer (născută Balfour) – o doamnă delicată cu un zâmbet sincer şi cuceritor, nobilă, elegantă şi modestă, deopotrivă – îl însoţise pe Thomas (Tomi) Kremer, clujean de origine, fost elev al Liceului Evreiesc, autor a numeroase cărţi de psihologie şi ştiinţe politice, patronul editurii Notting Hill Editions şi un prosper om de afaceri care-şi datora succesul comercializării Cubului Rubik…Read more…
Cartea asupra căreia doresc să vă atrag atenţia este mai puţin obişnuită, începând chiar cu titlul cuprinzător care înşiră mai multe nume de familie: Căbăşanu, Velculescu, Valbudea, Brancovici, Isbăşoiu…şi subtitlul sugestiv: Întâmplări din trecutul învăţământului românesc. Cartea apărută la Editura Şcoala Ardeleană, în 2017, captează privirea cititorului, prin formatul voluminos, coperta elegantă şi numărul mare de ilustraţii de calitate – documente şi fotografii care ocupă mai mult de jumătate de numărul total de pagini, mai exact partea a doua a cărţii, prima fiind alocată textului. Acesta, destul de succint şi de factură mai degrabă ştiinţifică – lucru dovedit şi de numărul mare de referinţe bibliografice – este structurat în 17 capitoleRead more…
În ultima vreme s-au succedat câteva evenimente care m-au îngrijorat și m-au descumpănit. Este vorba de inscripțiile antisemite şi de negare a Holocaustului, de pe zidul Templului Memorial al Deportaților din Cluj, apărute în luna iunie, vandalizarea cimitirelor evreiești din Șoseaua Giurgiului (București) și din orașul Reghin, iar de curând a fost descoperit mesajul „Juden Raus” pe peronul Gării din Cluj. În paralel asistăm la omagierea unor personalități care au participat din plin la mișcarea legionară și la aplicarea legislaţiei rasiale din România, precum Mircea Vulcănescu, Mihai, Manoilescu, Radu Gyr sau Miklós Bartha, unul dintre întemeietorii antisemitismului din Ungaria veacului XIX…Read more…
În după amiaza de 1 noiembrie, cineva posta pe Facebook o fotografie cu o inscripție antisemită, infamă, pe unul dintre stâlpii peronului Gării CFR din Cluj. Suntem în seara de 3 noiembrie şi inscripţia continuă să fie la locul ei, de unde tragem concluzia că administraţiei gării, putem spune Căilor Ferate Române puţin le pasă de inscripţiile şi simbolurile antisemite care poluează peronul.Read more…
„Iată o situaţie de kibli”- spunea tata atunci când în familia noastră trebuia să se ia foarte repede o hotărâre importantă, poate chiar esenţială, iar opţiunea nu era limpede. Cuvântul maghiar kibli, preluat din limba germană (kübel) – ca de altfel multe din denumirile vaselor şi ustensilelor de bucătărie – înseamnă găleată, iar situaţia căreia îi este ataşat în istoria familiei noastre s-a petrecut la Buchenwald, în primăvara lui 1945. După evacuarea din lagărul de la Auschwitz, în 18 ianuarie 1945, tatăl meu, Imre Székely, a fost dus într-un marş forţat, „al morţii”, până la Breslau (episodul este descris în volumul de mărturii publicat de Daniel Lőwy, Sárga csillag, Kolozsváron, Editura Koinonia, Cluj, 2017). Deţinuţii care scăpaseră cu viaţă din această încercare cumplită au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă, descoperite Read more…
i azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia aveam timp să mă descalţ şi să pun în cămară cumpărăturile. Dacă eram eficientă aş fi revenit în faţa monitorului tocmai în momentul în care desktopul avea să-mi semnaleze că pot să-mi accesez mailul şi Facebook-ul. În consecinţă am făcut stânga împrejur direcţia antreu, când – într-o clipă e neatenţie – am aruncat o privire pe geam şi am rămas înmărmurită de vâlvătaia arămie care cuprinsese copacii de pe coama dealului Hoia.Read more…
La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB. Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.Read more…
În ediția de astăzi, 04 octombrie, a săptămânalului Jurnalul Săptămânii, din Tel Aviv, a apărut răspunsul la Scrisoarea deschisă publicată în Baabel, Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.Read more…
Mi-a parvenit via Internet, articolul « Auschwitz 70 de ani. ALIVE » o carte cutremurătoare boicotată în România? semnat de Dvs. şi publicat în numărul de astăzi, 28 septembrie 2017, al Jurnalului Săptămânii, pe care îl conduceţi.
Articolul face vorbire amplu despre TVR Cluj şi vă mărturisesc că am fost uimită de faptul că nu aţi încercat să vă documentaţi – aşa cum se pretinde de la un jurnalist profesionist – din mai multe surse, inclusiv de la mine, dat fiind că din 2009 sunt colaboratoarea Jurnalului Săptămânii, trecută ca atare şi în caseta publicaţiei, şi… lucrez la TVR Cluj.Read more…
Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…
Lőwy a reluat tematica istoriei Holocaustului evreilor clujeni, dând publicităţii un volum de mărturii ale supravieţuitorilor, întitulat Sárga csillag Kolozsváron. Kortanuk emlékezései. [Stea galbenă la Cluj. Amintiri ale martorilor]. Cartea, publicată la editura Koinónia din Cluj, a fost lansată la 17 august 2017, în prezenţa autorului, sosit de la Washington. Cartea care cuprinde peste 30 de interviuri ample, integrale – printre care şi cel realizat cu tatăl meu – oferă o imagine complexă a Holocaustului evreilor din Cluj, prin intermediul relatărilor supravieţuitorilor evrei şi ale unor creştini trăitori la Cluj în acea perioadă. Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist. Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor „uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta, unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții, traiul în ilegalitate, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile.Read more…
Strada Şincai nr. 4 din Cluj este adresa unde mi-am început parcursul vieţii, împreună cu Mama, într-un noiembrie rece şi burniţos, dar este şi locul unde a început prietenia mea cu Dr. Yohanan Vass, la a cărui rugăminte am depănat câteva amintiri în completarea articolului lui despre aceeaşi stradă Şincai, în ciclul Oameni, case, amintiri…”Pe strada Şincai nr. 4!” – era răspunsul pe care trebuia să-l dau la întrebarea ”Unde locuiești?”, la vârsta primei copilării. Era locuinţa în care m-am mutat direct de la spital, în noiembrie 1952. Mama mi-a povestit că era o zi mohorâtă, fulguia. Eu mă născusem în plină vară, dar fiind prematură – la naştere aveam 1,3 kg, dar am scăzut la 900 de grame – m-au ținut câteva luni în incubator şi mi-au dar drumul din spital abia după ce împlinisem trei luni și cântăream 3 kilograme. Read more…
De o bună bucată de vreme s-au instalat și la Cluj, vânzătorii de pepeni: în piețe, la colț de stradă sau în unele curți, oameni sosiți din sudul țării, adăpostiţi în culcușuri improvizate, păzesc munții de lubenițe și cantalupi, descărcați cu râvnă din camioane, și-i îmbie pe clujeni să le cumpere marfa, de Dăbuleni și numai de Dăbuleni, așa cum scrie cu buchii strâmbe, pe cartoanele înșirate pe tarabe. – Din păcate, nu au prea mare spor cu vânzarea, pentru că pepenii autohtoni și din import se vând și în rețeaua de magazine de legume-fructe, precum și în supermarketuri, la prețuri comparabile. Unde sunt verile de altădată, când toate se întâmplau la vremea cuvenită și pepenii apăreau pe piața clujeană în miez de vară, la ”Piața de pepeni”, de pe malul Canalului Morii? Cumpărarea lor era un adevărat ritual.Read more…
Dacă la aniversările anterioare îi invitam pe baabelieni și pe cititorii lor, la o felie de tort, cred că acum, când împlinim 5 ani, merităm un pahar de șampanie sau…pe aproape. Am ajuns la jumătate de deceniu de existență, măsurată cu apariții bilunare, ceea ce mi se pare remarcabil, având în vedere că Baabel nu este rezultatul vreunei agende sau constrângeri de orice fel și nu urmărește nici un fel de profit, întemeindu-se doar pe dorința și plăcerea de a scrie, de a ne împărtăși gândurile, ideile, amintirile și reacțiile la realitățile vieții din proximitatea noastră sau de mai departe. De fapt, în era digitală totul e în proximitatea noastră. Numai alienarea ne poate face să ne simțim departe chiar și de ceea ce este în preajma noastră, or – îndrăznim să sperăm – că Baabel este un antidot și pentru alienare, însingurare.Read more…
Președintele României a fost întâmpinat la primăria din Miercurea Ciuc cu imnul secuiesc și i-a fost înmânat steagul secuiesc. Iată știrea „bombă” care a înfierbântat presa zilei de 18 iulie 2017, atitudinea președintelui fiind întoarsă pe toate fețele, iar cea a primarului considerată – aproape unanim o obrăznicie, o recidivă, o capcană întinsă șefului statului (în care era să cadă asemeni ambasadorului american)…Eu cred că atitudinea președintelui Iohannis a fost cât se poate de firească, după cum și cea a primarului care – în loc de pâine și sare – a oferit oaspetelui steagul ținutului, ar putea fi considerată la fel de normală dacă…ne-am putea dezbăra de sensibilitățile și suspiciunile inoculate, de-a lungul timpurilor, de o parte și de alta, încă din anii copilăriei. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie.Read more…
Aşteptând să plătesc, am remarcat, pe o etajeră aflată lângă casa de marcat, două steguleţe armeneşti, un hacikar şi stema Armeniei, sculptate în lemn. Cu gândul la cadoul pe care puteam să-l fac prietenului meu din Cluj, Mircea Tivadar, l-am întrebat pe vânzător dacă aceste obiecte puteau fi cumpărate şi cât costă. Iar el mi-a răspuns: „Nu sunt de vânzare, sunt aduse din Armenia”. Sunteţi armean? „Da.” Şi cum de expuneţi steagul şi simbolurile armeneşti în magazin? „Dacă aş trăi în Armenia nu le-aş expune, dar aici, în diaspora, mă simt mai ataşat de simbolurile naţionale…”. Aşa a demarat conversaţia cu armeanul cipriot care vorbea o frumoasă engleză britanică. Evident, am început cu obişnuita întrebare (nerelevantă, de fapt): Câţi armeni sunt în Cipru? „Au fost mult mai mulţi, dar acum au rămas vreo 5000 de suflete”Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
