ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
În ediția de astăzi, 04 octombrie, a săptămânalului Jurnalul Săptămânii, din Tel Aviv, a apărut răspunsul la Scrisoarea deschisă publicată în Baabel, Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.Read more…
Mi-a parvenit via Internet, articolul « Auschwitz 70 de ani. ALIVE » o carte cutremurătoare boicotată în România? semnat de Dvs. şi publicat în numărul de astăzi, 28 septembrie 2017, al Jurnalului Săptămânii, pe care îl conduceţi.
http://animanews.org/doina-meiseles-auschwitz-70-de-ani-alive-o-carte-cutremuratoare-boicotata-in-romania/
Articolul face vorbire amplu despre TVR Cluj şi vă mărturisesc că am fost uimită de faptul că nu aţi încercat să vă documentaţi – aşa cum se pretinde de la un jurnalist profesionist – din mai multe surse, inclusiv de la mine, dat fiind că din 2009 sunt colaboratoarea Jurnalului Săptămânii, trecută ca atare şi în caseta publicaţiei, şi… lucrez la TVR Cluj.Read more…
Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…
Lőwy a reluat tematica istoriei Holocaustului evreilor clujeni, dând publicităţii un volum de mărturii ale supravieţuitorilor, întitulat Sárga csillag Kolozsváron. Kortanuk emlékezései. [Stea galbenă la Cluj. Amintiri ale martorilor]. Cartea, publicată la editura Koinónia din Cluj, a fost lansată la 17 august 2017, în prezenţa autorului, sosit de la Washington. Cartea care cuprinde peste 30 de interviuri ample, integrale – printre care şi cel realizat cu tatăl meu – oferă o imagine complexă a Holocaustului evreilor din Cluj, prin intermediul relatărilor supravieţuitorilor evrei şi ale unor creştini trăitori la Cluj în acea perioadă. Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist. Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor „uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta, unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții, traiul în ilegalitate, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile.Read more…
Strada Şincai nr. 4 din Cluj este adresa unde mi-am început parcursul vieţii, împreună cu Mama, într-un noiembrie rece şi burniţos, dar este şi locul unde a început prietenia mea cu Dr. Yohanan Vass, la a cărui rugăminte am depănat câteva amintiri în completarea articolului lui despre aceeaşi stradă Şincai, în ciclul Oameni, case, amintiri…”Pe strada Şincai nr. 4!” – era răspunsul pe care trebuia să-l dau la întrebarea ”Unde locuiești?”, la vârsta primei copilării. Era locuinţa în care m-am mutat direct de la spital, în noiembrie 1952. Mama mi-a povestit că era o zi mohorâtă, fulguia. Eu mă născusem în plină vară, dar fiind prematură – la naştere aveam 1,3 kg, dar am scăzut la 900 de grame – m-au ținut câteva luni în incubator şi mi-au dar drumul din spital abia după ce împlinisem trei luni și cântăream 3 kilograme. Read more…
De o bună bucată de vreme s-au instalat și la Cluj, vânzătorii de pepeni: în piețe, la colț de stradă sau în unele curți, oameni sosiți din sudul țării, adăpostiţi în culcușuri improvizate, păzesc munții de lubenițe și cantalupi, descărcați cu râvnă din camioane, și-i îmbie pe clujeni să le cumpere marfa, de Dăbuleni și numai de Dăbuleni, așa cum scrie cu buchii strâmbe, pe cartoanele înșirate pe tarabe. – Din păcate, nu au prea mare spor cu vânzarea, pentru că pepenii autohtoni și din import se vând și în rețeaua de magazine de legume-fructe, precum și în supermarketuri, la prețuri comparabile. Unde sunt verile de altădată, când toate se întâmplau la vremea cuvenită și pepenii apăreau pe piața clujeană în miez de vară, la ”Piața de pepeni”, de pe malul Canalului Morii? Cumpărarea lor era un adevărat ritual.Read more…
Dacă la aniversările anterioare îi invitam pe baabelieni și pe cititorii lor, la o felie de tort, cred că acum, când împlinim 5 ani, merităm un pahar de șampanie sau…pe aproape. Am ajuns la jumătate de deceniu de existență, măsurată cu apariții bilunare, ceea ce mi se pare remarcabil, având în vedere că Baabel nu este rezultatul vreunei agende sau constrângeri de orice fel și nu urmărește nici un fel de profit, întemeindu-se doar pe dorința și plăcerea de a scrie, de a ne împărtăși gândurile, ideile, amintirile și reacțiile la realitățile vieții din proximitatea noastră sau de mai departe. De fapt, în era digitală totul e în proximitatea noastră. Numai alienarea ne poate face să ne simțim departe chiar și de ceea ce este în preajma noastră, or – îndrăznim să sperăm – că Baabel este un antidot și pentru alienare, însingurare.Read more…
Președintele României a fost întâmpinat la primăria din Miercurea Ciuc cu imnul secuiesc și i-a fost înmânat steagul secuiesc. Iată știrea „bombă” care a înfierbântat presa zilei de 18 iulie 2017, atitudinea președintelui fiind întoarsă pe toate fețele, iar cea a primarului considerată – aproape unanim o obrăznicie, o recidivă, o capcană întinsă șefului statului (în care era să cadă asemeni ambasadorului american)…Eu cred că atitudinea președintelui Iohannis a fost cât se poate de firească, după cum și cea a primarului care – în loc de pâine și sare – a oferit oaspetelui steagul ținutului, ar putea fi considerată la fel de normală dacă…ne-am putea dezbăra de sensibilitățile și suspiciunile inoculate, de-a lungul timpurilor, de o parte și de alta, încă din anii copilăriei. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie.Read more…
Aşteptând să plătesc, am remarcat, pe o etajeră aflată lângă casa de marcat, două steguleţe armeneşti, un hacikar şi stema Armeniei, sculptate în lemn. Cu gândul la cadoul pe care puteam să-l fac prietenului meu din Cluj, Mircea Tivadar, l-am întrebat pe vânzător dacă aceste obiecte puteau fi cumpărate şi cât costă. Iar el mi-a răspuns: „Nu sunt de vânzare, sunt aduse din Armenia”. Sunteţi armean? „Da.” Şi cum de expuneţi steagul şi simbolurile armeneşti în magazin? „Dacă aş trăi în Armenia nu le-aş expune, dar aici, în diaspora, mă simt mai ataşat de simbolurile naţionale…”. Aşa a demarat conversaţia cu armeanul cipriot care vorbea o frumoasă engleză britanică. Evident, am început cu obişnuita întrebare (nerelevantă, de fapt): Câţi armeni sunt în Cipru? „Au fost mult mai mulţi, dar acum au rămas vreo 5000 de suflete”Read more…
Era limpede că nu se va găsi prea uşor un înlocuitor pentru Ion Cristofor Filipaş, omul cu privirea sinceră şi încurajatoare, binevoitor şi receptiv în relaţiile cu cei care îi treceau pragul în probleme de învăţământ, cultură, culte, sport şi societate – esenţiale pentru Cluj, oraş universitar, multietnic, multicultural cu o spiritualitate alcătuită în veacuri şi veacuri şi veacuri de istorie. Omul potrivit era greu de înlocuit. A apărut însă… omul nepotrivit. De câteva luni circula în oraş zvonul că cel care viza şefia Biroului de învăţământ, cultură, culte, sport, societate era un om din interiorul primăriei, Ioan Vasile Ţene. Candidatul se remarcase, de o bună bucată de vreme, prin opiniile intolerante (faţă de minorităţile etnice – mai ales cea maghiară –, confesionale şi sexuale) expuse în mediul online şi în luările de cuvânt publice, alături de Noua Dreaptă.Read more…
Cei 18 (în prezent 17) parlamentari care reprezintă interesele culturale şi identitare ale minorităţilor naţionale din România sunt contabilizaţi din start de partea „Puterii”. Au existat, totuşi, excepţii – cel puţin în cazul FCER – când nevotarea tocmai a unei moţiuni de cenzură a fost explicată de parlamentarul de atunci, dr Aurel Vainer, preşedinte FCER, printr-un argument cât se poate de firesc: „FCER este o formaţiune apolitică, motiv pentru care se nu poziţionează de partea vreunei tabere”.Read more…
„De ce?” urmează întrebarea lui Bulă, într-un banc vechi şi, probabil, binecunoscut cititorilor. „Pentru că e ungur!” vine răspunsul care ar trebui să stârnească ilaritate. Analizând această succesiune de replici, îmi dau seama că în vremurile sumbre, în care homosexualitatea era pedepsită prin lege, exista, totuşi o oarecare deschidere spre această orientare sexuală veche de când lumea – şi având cam aceeaşi pondere, de când lumea…
Iată că în deceniul doi al Mileniului Trei, după ce – potrivit statisticilor internaţionale – lumea civilizată (şi nu numai) acceptă din ce în ce mai mult existenţa cuplurilor de acelaşi sex, tendinţă care, tot potrivit statisticilor, nu a dus la o creştere a ponderii acestora, o mişcare din România, întitulată Coaliţia pentru familie, e gata să-şi atingă ţelul. Obiectivul ei nu este de a încuraja măsurile de consolidare a familiei şi de protecţie materială şi spirituală a membrilor acesteia, ci de redefinire a ei în Constituţia României.Read more…
Minunata lună mai a Clujului, cu teii şi salcâmii înfloriţi, absolvenţi de liceu care trăiesc euforia înmiresmată a trecerii din adolescenţă în maturitatea (pecetluită de bacalaureat), se îmbină din nou cu emoţiile stârnite de Filele istoriei evreimii clujene, pe care le depănăm din nou în această lună îndoliată de amintirea deportărilor la Auschwitz (mai-iunie 1944)…Aşa e existenţa noastră evreiască în care durerea se îmbină cu nădejdea şi cu îndatorirea recuperării şi repovestirii vieţii evreiești dinainte de Holocaust, pentru ca şi generaţiile actuale (dar şi cei de vârsta noastră) să afle şi să înţeleagă cât de semnificativă a fost contribuţia evreimii clujene la istoria şi progresul Oraşului Comoară.Read more…
La 16 mai 2017, în sala festivă din clădirea centrală a Universităţii Tehnice Cluj – sală care poartă numele lui Alexandru Domşa, primul rector (1953 – 1968) al instituţiei – a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, lui Nahum Finger, profesor universitar emerit al prestigioasei Universităţi Ben Gurion din Neghev, un savant de marcă şi o personalitate de seamă a învăţământului tehnic superior din Israel. Nachum Finger a studiat ştiinţele inginereşti la Universitatea Columbia din SUA, obţinând două doctorate, în ştiinţele inginereşti şi în cele ale educaţiei, o combinaţie care i-a asigurat ulterior competenţe excelente pentru funcţiile de răspundere pe care le-a îndeplinit de-a lungul carierei, precum: rector al Universităţii Ben Gurion din Neghev (1994-2002) şi director adjunct al Consiliului Israelian al Învăţământului Superior (2008-2012), ca să amintesc doar două dintre ele.Read more…
Malka Fischman s-a născut la 1 mai 1901, la Bănişor, un sătuc pitit între dealurile blânde ale Sălajului. Mă întreb cum o fi ajuns familia Fischman, din îndepărtata Galiţie, tocmai în colţul acela uitat de lume? Se întâmpla prin anii 1850-60. Probabil sosiseră cu căruţa şi bătuseră un drum lung şi anevoios până au găsit un sat unde încă nu se stabilise nicio familie de evrei care să impulsioneze negoţul cu produse agricole. Cert este că toţi cei care odihnesc sub lespezile micului cimitir evreiesc din Bănişor (în total vreo 20 de morminte) fac parte din aceeaşi familie, Fischman, iar pe cea mai veche piatră tombală stă scris că acel petic de pământ – de circa un ar – a fost cumpărat pentru a servi drept cimitir.Read more…
Am poposit în Ferestrele Deschise pentru Corbii Albi, timp de două ceasuri (16.00 – 18.00) moderate – în română şi maghiară – cu sensibilitate şi aplomb, de gazetarul şi realizatorul de televiziune Csaba Szabó, cel care şi-a imaginat şi a înfiinţat comunitatea Corbii Albi. În prima parte sau primul ceas al evenimentului a avut loc: „Mica Galerie a Bursierilor Corbii Albi”. Tinerii jurnalişti, îmbrăcaţi în tricouri imprimate cu câte un corb alb – emblematic pentru raritatea acestor „exemplare” de tineri de cultură maghiară care scriu în româneşte, despre societatea maghiară din Transilvania – şi-au împărtăşit experienţa gazetărească, cu atât mai incitantă, dar şi mai lăudabilă, cu cât este o dublă provocare: aceea de a te strădui să scrii cât mai corect într-o limbă, care nu e nici maternă şi nici cea în care înveţi la şcoală sau la facultate, şi a te prezenta comunităţii tale etnice în calitate de reporter…român.Read more…
Atmosfera febrilă care precede Paştele s-a înstăpânit în Clujul multiconfesional şi multietnic, abia desprimăvărat. Pieţele s-au umplut de ridichi, ceapă verde, salată şi leurdă, iar florăresele te îmbie cu panere de violete şi de narcise ca nişte gălbenuşuri. Ouăle mariRead more…
Odată cu emanciparea femeii, denumirile tot mai multor profesiuni au căpătat şi formă feminină. Doctoriţa, frizeriţa, şoferiţa, sudoriţa, poliţista sunt cuvinte intrate în vocabularul nostru cotidian, iar directoarea, deputata, procuroarea şi primăriţa capătă tot mai multă vizibilitate. E drept că nu am întâlnit mineriţe, macaragiţe sau tanchiste, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Dar acum, în preajma Zilei Femeii, gândul nu mă duce la semnele lingvistice ale emancipării ei, ci tocmai la cele care îi dezvăluie …unicitatea (sau monopolul ?).Read more…
Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…
Acum 2 (doi) ani – în 11 februarie 2015 – îmi exprimam, într-un articol publicat în Baabel şi întitulat “Cui i-e teamă de indicatoarele bilingve?” nedumerirea legată de obstinaţia primăriei oraşului meu (odinioară Oraşul Comoară) de a NU amplasa plăcuţe bilingve (sau multilingve), în condiţiile în care administraţia oraşului se împăuna cu istoria şi tradiţia multietnică şi multiculturală a acestuia. Mizând pe această caracteristică, Clujul a obţinut titlul de Capitală Europeană a Tineretului, în 2015, şi a concurat pentru cel de Capitală Culturală Europeană, pentru 2017, competiţie în care nu a mai avut sorţi de izbândă.Read more…