Alegeri parlamentare în Austria: O șansă pierdută

Actuala campanie electorală din Austria a fost dominată de temele prezente și la alegerile din Franța și Germania: migrația din țările islamice și islamismul politic, centralismul politic al Uniunii Europene, criza economică și energetică, teme tradiționale ale dreptei politice care au adus în prim plan partidele din dreapta conservatoare: ÖVP şi FPÖ.  Siguranţa cetăţeanului, pusă în pericol de islamizarea Europei, a fost o altă temă exploatată de retorica extremistă a FPÖ, prin teoria “remigrării”. Profitând de nemulțumirea populației și de urmările economice dezastruoase ale pandemiei COVID 19, FPÖ a putut să atragă electorat din toate categoriile sociale și de vârstă, mai ales electoratul fascinat de teoriile conspirației. Odată cu acutizarea problemelor în viața de zi cu zi și scăderea nivelului de trai, socialiștii s-au deplasat mai către stânga spectrului politic, propunând introducerea de noi impozite, ecologiștii au prezentat apocalipsa schimbărilor climatice, iar comuniștii au găsit soluția rezolvării crizei imobiliare susținând confiscarea proprietății private pentru a se reduce chiriile locuințelor. Aflat de un an pe primul loc în sondaje, FPÖ s-a prezentat ca victima a establishmentului, dând impresia că nu aparține “sistemului politic consacrat”, fiind singurul partid care înțelege problemele cetățeanului de rând.Read more…

La 150 de ani de la nașterea compozitorului Arnold Schönberg

Chiar și melomanilor, compozitorul Arnold Schönberg le transmite o stare de anxietate, nu neapărat din cauza muzicii sale greu de descifrat, ci și a fobiei muzicianului faţă de numărul 13, care l-a obsedat întreaga viață. A asculta concertul omagial Schönberg, la 150 de ani de la nașterea lui, vineri, 13 iulie 2024, mi s-a părut un sacrilegiu; am preferat să merg la al doilea spectacol, la Musikverein ( sala Concertului de Anul Nou), sâmbătă în 14 iulie. În program a fost prezentată compoziția de referință a lui Arnold Schönberg, considerată cea mai complexă creație muzicală din istorie: oratoriul Gurre Lieder (Cântecele din Gurre). Premiera a avut loc în 23 februarie, tot în aceeași sală, cu soliști ai orchestrei simfonice din Viena (Wiener Symphoniker). Cum ar putea fi descris Schönberg? Vizionar, inventator, o personalitate muzicală controversată, pictor, bun cunoscător al iudaismului[1], protestant, revoluționar, provocator, vienez sau american? S-a născut la Viena, într-o familie modestă, în 13 septembrie 1874 și s-a stins din viață la Los Angeles, la 76 de ani (7+6=13), într-o vineri, în 13 iulie 1951. Toată viața Schönberg a crezut în blestemul numărului 13 și în manuscrisele sale l-a evitat, înlocuindu-l cu 12a. Cu trecerea anilor, depresiv şi bântuit de panică, s-a temut de anul 1939, când împlinea 65 de ani, deoarece existau prea mulți „13“ (65=5×13 și 39=3×13) și a compus numai după un horoscop special făcut pentru el.Read more…

Sunetul muzicii – de la Mozart la Festivalul de la Salzburg

În timp ce vreo 170.000 de swifties cu paiete și cu pălării de cowboy se îndreaptă spre Viena pentru concertele lui Taylor Swift, eu părăsesc orașul pentru Festivalul de la Salzburg. Unele dintre prietenele mele – din generația mea, se înțelege – se pregătesc să strălucească în bluze sau fuste cu paiete, dar eu am preferat să-mi cumpăr o rochie nouă pentru Don Giovanni. Nu este o povestire scrisă cu naivitate sau indolență, acum când lumea arde. Să nu credeți că vor urma rânduri despre niște babe care se piaptănă. Există artiști care au schimbat lumea. Hype-ul pentru turneul de concerte a lui Taylor (la 34 de ani, cu o avere estimată la 1,3 miliarde USD), a făcut să crească din nou inflația într-o Europă bântuită de criză economică, de conflicte sociale și de tenebrele trecutului. Îmi pot imagina cum, în secolul al XVIII-lea, oamenii au perceput “copilul-minune” Mozart exact cum i-am admirat noi pe Michael Jackson, Britney Spears sau Ciley Myrus. La fel ca aceste vedete ale muzicii pop, ale căror părinți au devenit managerii și directorii de marketing ai propriului copil, și “Wolferl”, cum era alintat de tatăl lui, Leopold, a avut aceeași soartă. Leopold, el însuși muzician, a considerat talentul extraordinar al fiului ca pe un dar al lui Dumnezeu și a dorit să arate lumii întregi – pe atunci Europa –  virtuoz al pianului și al compoziției la numai 6 ani. Mozart a trăit la Viena poate ca Amy Winehouse, Kurt Cobain sau Elvis Presley, în petreceri opulente, apartament luxos, având o slăbiciune pentru haine extravagante și descoperirea unor noi voci feminine pentru operele sale. Starurile pop au lăsat în urma lor averi spectaculoase, drepturi de autor, pelerinaje la Graceland sau Neverland Ranch.Read more…

Semmering omagiază memoria lui Theodor Herzl

Vă veți întreba de ce Semmering, regiunea Alpilor vienezi, la 90 km sud de Viena, a fost aleasă pentru omagierea personalității lui Theodor Herzl. În urmă cu 120 de ani, în 3 iulie 1904, în regiunea Semmering, în sanatoriul din Edlach an der Rax, se stingea din viață, la numai 44 ani, cel care scria în jurnalul său, în ultimele săptămâni de suferință: “Es gibt Ideen denen man nicht entrinnen kann” (Există idei de care nu poți scăpa), sintetizând astfel întreaga sa viață. Localitatea Semmering, inexistentă până în 1854, când Carl von Ghega a construit calea ferată și gara de la cea mai mare altitudine din Europa, a cunoscut o dezvoltare uimitoare, devenind la sfârșitul secolului al XIX-lea cel mai monden loc de vacanță din Europa. Legea din 1870 care permitea populației evreiești să dețină terenuri a fost premisa dezvoltării regiunii Semmering, de fapt o trecătoare pustie, cu văi adânci și munți înzăpeziți. Peisajul sălbatic devine, la răspântia dintre secolele, o scenă magică pentru proiectele protagoniștilor societăților creștine și evreiești vieneze care au creat în jurul anului 1900 un trademark: Viena ca epicentru a Modernismului european. Astfel, pornind de la zero – aici nu exista nici biserică, nici preot, cimitir sau berărie – apărea o colonie de vile impozante și un nou Corso, în jurul Hotelului Südbahn și a gării, purtând amprenta și stilul arhitecților care construiseră palatele de pe celebra Ringstraße din Viena. Zilele trecute, la Austrian Cultural Forum din New York a avut loc conferința Vienna 1900. Birth of a Visionary Movement șiprezentarea cărții istoricului și jurnalistul Richard Cockett Vienna. How the City of Ideas Created the Modern World. Un capitol special al cărții este dedicat conflictului dintre modernism, o societate deschisă și tradiționalismul german cu antisemitismul din acea perioadă.Read more…

Liberté, Égalité, Mbappé?

“Libertate, Egalitate, Fraternitate“ erau cuvintele emblematice ale revoluționarului Robespierre. Din 1789, lozinca a fost simbolul Revoluției Franceze, care a însemnat nu numai asaltul Bastiliei la 14 iulie, ci și abolirea absolutismului despotic al monarhiei. În 11 iulie 1789, generalul Lafayette, cel care a condus armata franceză de partea americanilor în Războiul de Independență, aduce în Adunarea Națională „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, după modelul american, care va sta mai târziu la baza constituției franceze. De-a lungul secolelor, celebrele cuvinte au cunoscut diverse “versiuni”. În 1793, în teroarea care a cuprins întreaga țară, parola a degenerat în Liberté, Égalité, Fraternité ou la mort! Revoluția își ucidea eroii, Robespierre devenind victima ghilotinei, familia soției lui Lafayette a fost decapitată, doar soții reușind să se salveze în ultimul moment. Dată uitării în timpul Imperiului Francez, sintagma a reapărut odată cu revoluțiile din 1848 în Europa. În secolul al XXI-lea cuvintele celebre au fost adaptate ideologic de partidele politice, socialiștilor li s-a părut discriminatorie la adresa femeii și au înlocuit Fraternité cu Solidarité (fără conotația masculină a cuvântului “frate”). La alegerile pentru Parlamentul European, partidul ecologist francez aduce o variantă mai progresistă: Liberté, Égalité, Biodiversité. Așa că mi-am permis și eu să adaptez deviza democrației franceze doar pe durata Campionatului European de Fotbal, pentru că îmi doresc ca echipa Franței să devină campioană, în 14 iulie, chiar de Ziua Națională. La conferința de presă din Hamburg, starul echipei Les Bleus, Kylian Mbappé face un apel pentru participarea la vot în turul al doilea de scrutin, în speranța că s-ar mai putea schimba ceva din rezultatul final al alegerilor.Read more…

Zidul Berlinului

Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania au produs stupoare – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), a ajuns pe locul al doilea, cu 15,9% din voturi. Cum partidul socialist s-a îndepărtat de la temele clasice, ocupând-se mai mult de Wokeness, Cancel Culture, Fridays for Future sau #Me Too decât de temele clasei muncitoare, AfD a preluat o mare parte din electoratul stângii tradiționale. În 23 mai 2024, la propunerea Marinei le Pen, europarlamentarii acestui partid au fost excluși din grupul european, din cauza afirmațiilor unui membru AfD despre activitatea ofițerilor SS în timpul regimul național socialist din Germania. AfD a apărut pe scena politică în 2013. La început Angela Merkel a declarat lapidar: „trăim în libertate, oamenii pot să se exprime și să voteze liber”, dar mai târziu a avut nenumărate „ciocniri” la scenă deschisă cu parlamentarii acestui partid. Partidele aflate în tripla coaliție guvernamentală din 2021 (primele alegeri din Germania după retragerea Angelei Merkel) au suferit înfrângeri considerabile…Read more…

Umbra Angelei Merkel la Bruxelles (I). Micul București

Niciun alt cancelar al Germaniei nu a avut în discursuri o perspectivă atât de sumbră a viitorului ca Angela Merkel la sfârșitul mandatului ei. Pentru eleva lui Helmut Kohl, un fiu al revoluțiilor din 1989 în Europa de Est, aceasta viziune s-a datorat experienței ei de viață în dictatura comunistă. „Noi, germanii din răsărit, am fost martorii unui sistem care s-a dezintegrat,” declara doamna Merkel. Cu alte cuvinte, nimic nu este veșnic. O altă declarație mă apropie sentimental de Angela Merkel: ”M-am născut după cel de-al Doilea Război Mondial și am crescut în RDG. Pentru mine Franța era o țară îndepărtată în care voiam să călătoresc, dar nu era posibil”. Eu, cel puțin, am avut un surogat: „Micul Paris”, Bucureștiul cu Cișmigiu în loc de Jardin des Tuileries, Parcul Băneasa ca Bois du Boulogne, Arcul de Triumf și Champs Elisées în varianta Șoseaua Kiseleff.  Prima mea călătorie la Paris nu a fost marcată de vreun obiectiv turistic, ci de un drum cu un taxi, luat la întâmplare, în Place de la République. Auzindu-ne vorbind românește, taximetristul a exclamat entuziasmat: „București, România,” apoi pe nerăsuflate: „Ionesco, Cioran, Eliade…” Taximetristul italo-francez fusese șoferul lui Eugen Ionesco (1909-1994), martorul Crăciunurilor românești petrecute de dramaturg cu renumiții prietenii din anii studenției la București, cu cântecele și atmosfera religioasă bizantină. Mircea Eliade a declarat patetic: „Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia”. Profesor la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade (1907-1986) a fost  cel mai renumit cercetător al istoriei religiilor, admirat pentru proza fantastică inspirată din teme sacre religioase, pentru fantasticul bazat pe mitologia românească și universală. Emil Cioran (1911-1995), eternul student bursier parizian, care a refuzat toate premiile literare, a fost cel mai remarcat eseist al pesimismului și deziluziei dintre filosofii existențialiști francezi. Eugen Ionesco, cel mai important dramaturg francez de după război, a fost deschizător de drum în teatrul absurdului.Read more…

München – Expresionism în halba cu bere

În piața Max Joseph, pe treptele Operei de Stat a Bavariei, îmi dau seama că acest oraș este predestinat bărbaților și nu pot scrie despre München nimic ce ar putea fi pe placul cititoarelor. Nici măcar Der englische Garten nu poate trezi interesul doamnelor – în toate ghidurile turistice arealul înmiresmat de flori este evaluat la dimensiunea a 640 de terenuri de fotbal. Bayern München și Franz Beckenbauer sunt parte a patrimoniului din Bavaria. Din reclamele marilor case de modă sau bijuterii mă privesc cu autoritate, în poze înscenate în duritatea peliculei alb-negru, actualele staruri ale celebrei echipei de fotbal. Pe străzi sunt „caii putere” al unui alt arhetip bavarez: nenumărate modele BMW și Audi pe care eu le-aș sintetiza astfel: automobile cu trei intrări (portiera față stânga, față dreapta și portbagaj), eventual cu încă două în spate.  Chiar la Bayerische Staatsoper, deși este prezentată opera Norma, pe afiș sunt numai bărbați cu cagule. În weekend se joacă Scarpia, aș spune, voi vedea mâine ce a mai rămas din Tosca lui Puccini. Deci nu-mi rămâne decât să scriu despre München și bere, două substantive legate între ele încă din 1487, printr-o lege care reglementează strict ingredientele pentru fabricarea berii locale: apa numai din fântâni adânci și cel mai bun malț și orz. Folosirea drojdiei a fost permisă mult mai târziu. Berea blondă, clară și translucidă, cu un guler înalt de spumă albă la gura halbei, a apărut abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și este cea mai fadă. Băutura tradițională în Bavaria este, de fapt, berea brună a cărei culoare și consistență variază în funcție de rețeta producătorului. Ea este puțin tulbure și are gustul mai voluptuos, pregnant, la fel de fermecător ca al ciocolatei amărui, Read more…

Cui îi este frică de Oda Bucuriei?

Simfonia a IX-a fost de la început un mesaj politic, așa cum și Beethoven a fost un revoluționar, un om care și-a exprimat clar opiniile politice, neezitând să-și recunoască greșelile ideologice. Spiritul republican al compozitorului a făcut compromisuri, întreaga lui forță creatoare și existență în lumea muzicii a depins de marea aristocrație. Dedicațiile care însoțesc compozițiile sale sunt pentru elita nobiliară, cum era firesc pe atunci – un muzician era numai un angajat la curtea unui prinț. Soarta a fost nedreaptă cu Simfonia a IX-a, ea fiind instrumentalizată fără nicio reținere de toate ideologiile politice. Oda bucuriei a răsunat pe stadionul din Berlin, la Jocurile Olimpice din 1936. În 1942, concertul Filarmonicii din Berlin, avându-l ca dirijor pe Wilhelm Furtwängler, cu ocazia aniversarii Führer-ului, a fost înregistrat de Radiodifuziunea Germană. În 1945, soldații ruși au dus benzile arhivate cu înregistrarea concertului în URSS, ca pradă de război. După căderea Cortinei de Fier, benzile au fost restituite și restaurate, fiind comercializate, paradoxal, într-o ediție specială. Deși Furtwängler a așteptat câțiva ani după 1945 pentru a fi reabilitat politic, locul lui la conducerea filarmonicii din Berlin a fost luat de tânărul Sergiu Celibidache. Și manifestările prilejuite de aniversarea unui an de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie au început cu Odă bucuriei. În 1936, Beethoven a devine un simbol oficial pentru politica sovietică și la dorința lui Stalin, aceeași melodie pecetluiește ratificarea constituției sovietice. Read more…

Fräulein Lieser

Helene Lieser stă îmbujorată în fața pictorului, în atelierul lui din Viena, pe un taburet așezat pe un piedestal de lemn, în lumina revărsată prin ferestrele uriașe. Culorile trandafirilor din grădină se reflectă prin geamuri și învăluie atelierul într-o lumină purpurie. Casa e cuprinsă de liniște, departe de tumultul străzilor și al grijilor din oraș. E vara anului 1917. Europa e răvășită de război, americanii încep lupta submarinelor cu Germania, comuniștii câștigă tot mai multă influență în Rusia, monarhia Habsburgilor se află la marginea prăpastiei, într-un colaps moral și financiar. Întreaga Europa este bântuită de boală, foamete și sărăcie. Sau aproape toată lumea. Fiica unui industriaș bogat din Viena, Justus Lieser, și a unei rafinate filantroape, Henriette Amalia Lieser, pozează de câteva luni, la dorința mamei sale, pentru un portret, care, firește, după moda vremii, va fi expus în salonul apartamentului familiei din Palatul Lanna, în Argentinierstrasse 20a, direct lângă tablourile lui Utrillo, Kokoschka, Rembrandt și Schiele. Tânără Helene aduce un aer inocent în atelierul lui Gustav Klimt, unde s-au perindat femeile din înalta societate vieneză, Adele Bloch-Bauer, Sonja Knips, Serena Lederer, Gerta Loew, Bertha Zuckerkandl, muzele lui Klimt, Emilie Flöge sau fetele model. Cariera lui Gustav Klimt coincide cu mișcarea de emancipare a femeilor din Austria, dar și cu retorica antisemită și antifeministă. Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (III) O după amiază cu Ruth Klüger

În drum către casă m-am oprit la numai câțiva metri de Ringstrasse, lângă un anticariat și un mic restaurant. Plimbăreții de sâmbătă, prizonieri acum în centrul orașului, au coborât resemnați din automobile, organizându-și ad-hoc provizii cu cafea, apă minerală și fursecuri.M-am îndreptat spre trotuarul din fața anticariatul pentru a scotoci în lăzile pline cu cărți, căutând ceva „ușor” pentru a face așteptarea suportabilă. Am ridicat o carte a lui Peter Ustinov, când ochii mi-au căzut pe coperta cărții lui Ruth Klüger Weiter leben, Eine Jugend. Surprinsă de această întâlnire neașteptată, am cumpărat cartea și m-am ghemuit comod în scaunul mașinii. Am deschis paginile… Cuprinsul… Prima Parte: Viena, Partea a doua: Lagărul… „Secretul despre care șușoteau adulții era moartea, nu ceva despre sex… Cu pătura trasă peste cap, speram să prind ceva din aceste vești îngrozitoare. Câteodată era vorba despre cunoștințe îndepărtate, alteori despre rude, dar întotdeauna despre evrei.” Read more…

Cina cea de taină din Hotel Adlon

M-am plimbat ore în șir în foșnetul frunzelor ruginite de toamnă așternute pe străzile Berlinului, acele străzi care au despărțit suflete și au pecetluit destine. În 1935, după legea de la Nürnberg, strada Oranienburg a împărțit berlinezii în Arier și Nicht-Arier. La sfârșitul războiului, Bulevardul Unter den Linden delimitează orașul prin directivele staliniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”. Într-o dimineață de august, în anul 1961, strada Bernau desparte nu numai berlinezii în „vestici” și „estici”, ci o lume întreagă în două ideologii. La capătul bulevardului Unter den Linden, lângă Poarta Brandenburg a dăinuit un martor important al istoriei secolului trecut, Hotelul Adlon. Chiar de la deschiderea lui în 1907, hotelul a fost considerat „un parlament neoficial al tuturor naționalităților, o mică Elveție, unde întâlnirile oficiale sunt în același timp și private” (Hedda Adlon). Prin reconstrucția clădirii, după 2003, Adlon devine tot neoficial și „casa de oaspeți” a Cancelariei Germane. La o săptămâna după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Barack Obama a fost oaspetele Angelei Merkel la Berlin, în Hotelul Adlon. Cina a început cu o discuție între patru ochi. Despre acea zi au rămas câteva puncte contradictorii în declarațiile sau memoriile consilierilor celor doi oameni de stat, care au așteptat trei ore într-o cameră alăturată. Discuția neobișnuit de lungă dintre doi politicieni de prim rang a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria recentă, după cum nota în memoriile sale șeful serviciului de protocol al președintelui american. Mai mult, unii au declarat că președintele Obama a încurajat-o pe Angela Merkel la o nouă candidatură la funcția de Cancelar al Germaniei.Read more…

Cui îi este frică de feminism?

Această povestire a început de la fapte și personaje reale, care m-au cucerit și m-au emoționat prin forța lor sau m-au dezamăgit, însă întreaga narațiune din viața de zi cu zi trăită în ultimul an s-a amestecat cu amintirile mele despre familie, prieteni și întâmplări de demult. Într-un an lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Așa-numita „noua realitate” era considerată o tranziție spre mult-așteptata perioadă post-COVID. În ultimul timp, epidemiologii sunt din ce în ce mai sceptici la ideea “imunității de turmă” în cazul infecției cu SARS-CoV-2. Așa cum am trăit o sută de ani cu gripa care a făcut ravagii la începutul secolului trecut, probabil că va trebui sa conviețuim și cu un Coronavirus. În fiecare dimineață, întâlneam chiar la intrarea în spital un bărbat cu statură impunătoare, la volanul unei mașini de spălat gresia. Prima mea cunoștință cu el a declanșat un brainstorming, filtrând imagini din memorie. Nu-l cunoșteam și totuși întreaga atmosferă din holul spitalului era un déjà-vu al bine-cunoscutei scene care răsuna de strigătele lui James Brown în acordurile orchestrei: „This is a man’s world, this is a man’s world…”.Read more…

Declarație de dragoste

La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…

Nu uita, ceasul istoriei va bate mereu!

Pacientul J.K. e o bagatelă medicală. Deși este internat în cea mai renumită clinică de cardiologie din Viena, acest caz nu poate fi publicat în nicio revistă, simptomele bolii lui sunt cele tipice unei societăți apuse, ale cărei actori, acum în 2009, sunt deja decedați. Unii au fost condamnați la moarte, alții s-au strecurat în anonimatul maselor. „Ceasul biologic al celui de-al Doilea Război Mondial a expirat”, menționa Eli Rosenbaum. După război J.K., fostul gardian din lagărul de concentrare de la Trawniki, a reușit să-și ascundă identitatea și să emigreze cu familia în Statele Unite. Acum, la 84 de ani, este apatrid, țintuit de boală într-un pat de spital. Citeam un articol în care pacientul, expulzat din Statele Unite, fiindu-i retrasă și cetățenia americană, declara la sosirea lui în Austria, în urmă cu câteva luni: „Nimeni nu mă vrea! Pentru că eu am fost acolo, la Trawniki, în acea noapte. Dar eu abia sosisem, masacrul se sfârșise, mii de morți zăceau în gropi”. În 1986, cazul Waldheim a ajuns o temă internațională. Fostul secretar general al ONU, candidat la președinția Austriei, și-a explicat trecutul de ofițer în armata nazistă. De fapt e un statut al unei generații care nu a vorbit pentru a-și clarifica situația și a putea merge mai departeRead more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (II)

Au trecut mai bine de opt ani, anunța Institutul Meteorologic, de când iarna surprinde Austria, deja de la începutul lunii decembrie. Ultimul strat generos de zăpadă în Viena, cu viscol și frig este o imagine de demult, chiar și fiica mea, în vârstă de 20 de ani, își amintește vag de ultimele drumuri cu săniuța, din vremea grădiniței. Acum, în lock-down “light”, toate acoperișurile au un strat subțire de zăpadă. Într-un tempo monoton, trenul mă duce spre Semmering, o localitate de munte aflată la 90 km de Viena. De pe viaduct surprind panorama văii împădurite, acoperite în zăpadă, în pâcla fumului din coșurile caselor, ici-colo strălucind sub razele soarelui de iarnă. Doar câte o boare de vânt aduce pe geamul compartimentului un vârtej de pulbere albă. Pereții celor 14 tuneluri sunt ca ecranul unor cinematografe, umbrele vagoanelor se derulează în imagini sacadate, ca la proiecțiile unui vechi film sepia, iar contururile deformate artistic de lumina din interior se schimbă optic în cele mai ciudate forme, dând iluzia unei vieți ca-n filme. Construcția acestei căi ferate peste Pasul Semmering, inaugurată în anul 1854 și din 1998 în Patrimoniul Cultural UNESCO, a fost o premieră europeană în domeniul transportului feroviar, un proiect al arhitectului Carl Ritter von Ghega.Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (I)

Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…

Semnificația elefănțelului pentru valsul vienez

Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume.Read more…

Concertul de Anul Nou de la Viena, 1 ianuarie 2021

28 noiembrie 2020: Vicecancelarul Austriei, Werner Kogler (Partidul Ecologist) presupune că renumitul Concert de Anul Nou din 1 ianuarie 2021 va avea loc, în fața rândurilor de scaune goale. „Dacă Salzburg poate să joace cu Bayern München cu stadionul gol, de ce să nu fie posibil și Concertul de Anul Nou fără public”, a spus politicianul într-un interviu în ziarul Tiroler Tageszeitung. Muzicienii filarmonicii susțin ca renumitul Concert de Anul Nou va avea loc și vor cânta, dacă situația o va impune, chiar cu sala goală. Declarația surprinzătoare mă duce cu gândul la controversatul eseu a lui Vargas Llosa Alles Boulevard, iar recitirea lui vine la timpul potrivit, într-o perioadă în care toți încercăm să ne adaptăm la new reality, cu tristețea singurătății și incertitudinea viitorului. „Cine își pierde propria cultură, se pierde pe sine însuși“, scria laureatul premiul Nobel într-o fulminantă și cinică analiză a societății contemporane, analiză a societății contemporane, în care spectacolul de artă este confundat cu orice altă acțiune de amuzament zgomotoasă.Read more…

Al doilea lockdown: Muntele de Zăpadă se apropie de Viena!

Guvernul Austriei, o coaliție între un partid creștin-democrat și unul ecologist, nu este prima instituție de stat care aduce un lockdown în societatea austriacă. Să aruncăm o scurtă privire în istoria imperiului și apoi a republicii. Marea epidemie de ciumă (1678-1679) l-a obligat pe împăratul Leopold I să emită, la sfatul rectorului de atunci al Facultății de Medicină din Viena, Paul de Sorbait, un “Ordin împotriva Infecțiilor”. Regulile nu se deosebeau prea mult de decretele actuale privind instalarea stării de urgență, determinată de pandemia COVID-19: oamenii s-au baricadat în case, iar călătorii ajunși la poarta cetății erau ținuți mai multe zile în izolare, înainte de a li se permite intrarea în Viena. Socializarea era restricționată: slujbele și procesiunile religioase au fost interzise și toate hanurile închise. Cum măsurile nu au avut succesul dorit, din cauza reticenței populației și a igienei precare, împăratul Leopold I a fost sfătuit să părăsească Palatul Hofburg. Împreună cu întreaga sa suită și-a început călătoria cu un pelerinaj la Basilica din Mariazell, apoi s-a îndreptat spre Praga și Linz, lăsând boala nemiloasă în urma lui în toate satele prin care a trecut. Read more…