“Quitting smoking is easy, I’ve done it hundreds of times.” (Este ușor să te lași de fumat. Am făcut-o de sute de ori.) Mark Twain. Poate că unii dintre noi am abuzat uneori mâncând prea mult, mai ales dulciuri, sau am abuzat cu băuturi alcoolice, țigări sau cu medicamente antidepresante, calmante, somnifere, sau pentru slăbit. În tinerețe eu fumam două pachete pe zi, dar m-am lăsat de pe o zi pe alta, acum 47 de ani. Câteva săptămâni am avut simptome fizice (transpirații și puls rapid) precum și psihologice. Luni de zile am mai visat că după prânz mă întindeam pe pat și aprindeam cu plăcere un Papatratos sau un Kent, țigări foarte scumpe pentru un student… Aceste vise îmi reveneau zilnic și în subconștient îmi ziceam că fumez o singură țigară, nu voiam să reîncep cu fumatul. Abuzul este folosirea exagerată a unor substanțe, care poate fi întreruptă în orice moment fără ca individul să sufere; cel care este dependent de o substanță nu poate întrerupe adicția, deși este conștient de dauna medicală, economică sau socială pe care și-o produce lui însuși și celor din jur. Read more…
Nepoata lui Kasztner
Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri. Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső KasztnerRead more…
Viitor învăluit în ceață – Ce ne așteaptă după pandemie?
Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel. Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie: Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.Read more…
Turkmenistan – o țară uitată în centrul Asiei
Articolul publicat de Hava Oren în 28.1.2021, intitulat “Ármin Vámbéry – orientalist şi explorator https://baabel.ro/2021/01/armin-vambery-orientalist-și-explorator/ mi-a amintit că și eu am vizitat cu ani în urmă Turkmenistanul. Vă veți întreba ce căutam acolo. O întrebare legitimă. În 1995, Ministerul Afacerilor Externe al Israelului a trimis în Turkmenistan trei delegații de medici și asistente medicale din spitalul Kaplan din Rehovot, pentru a înființa o unitate modernă de terapie intensivă la spitalul central din capitala turkmenă, Așgabat. M-am oferit să particip și eu. Israelul are relații diplomatice cu această țară din 1993, după destrămarea Uniunii Sovietice (pe vremea aceea țara se numea Turkmenia). Pe atunci, ambele statele aveau interese comune, Israelul având nevoie de gaze naturale, iar Turkmenistanul de tehnologia israeliană, în special cea din agricultură și medicină. Limba turkmenă, din grupa de limbi turcice, este înrudită cu turca și azera și este vorbită pe alocuri și în Kazahstan, Uzbekistan, Iran și Afganistan. În secolul al VIII-lea e.n. triburile nomade Oghuz, care vorbeau o limbă din familia turcică, au migrat din Mongolia spre Asia Centrală. După ce s-au islamizat, triburile și-au luat numele de turkmeni. De-a lungul istoriei, ele au înființat diferite confederații militare, în special cu uzbecii.Read more…
“Copiii rușinii” din Cel de-al Treilea Reich
Nu intenționez să scriu despre tragedia celor 1.5 milioane de copii evrei uciși de naziști, nici despre cei rămași în viață, dar sterilizați, sau despre cei traumatizați pe viață, ci despre trista soartă a copiilor creștini născuți din căsătorii interzise și sterilizați, așa-zișii “copii ai rușinii”. Rasismul, intoleranța și ura naziștilor germani s-au manifestat nu numai față de evrei, ci față de tot ceea ce nu reprezenta perfecțiunea fizică și mintală a germanilor arieni. Sute de mii de germani cu dizabilități au fost eutanasiați sau sterilizați în secret, homosexualii deportați și omorâți cu miile la Dachau, așa cum au fost și cei care se opuneau regimului – comuniști, social democrați, preoți catolici etc. Etnia romă, la fel ca cea evreiască, era considerată inferioară și destinată exterminării în masă. Slavii erau considerați o rasă inferioară, destinată să devină sclavi ai germanilor. Și totuși naziștii, prin proiectul satanic al lui Himmler, comandantul SS-ului, au răpit în jur de 20.000 de copii polonezi care aveau trăsături de arieni, ca să-i germanizeze și să-i împartă familiilor de germani, pentru a fi adoptați. Odată ajunși în Germania, în lagăre de selecție speciale, copiii au fost reexaminați și cei care totuși nu corespundeau criteriilor ariene au fost pur și simplu uciși. Poate cel mai puțin cunoscut grup de copii prigoniți de naziștii germani au fost așa-numiții “copii ai rușinii”, un termen folosit de propaganda germană după Primul Război Mondial.Read more…
Copiii și pandemia
Copii, vă rog nu vă apropiați prea mult de mine. Este interzis din cauza pandemiei! Nepoții mei nu îmi acceptă cererea, ci mă tot întreabă: „De ce? Ce este pandemia? Când se va termina?” Răspunsuri aș avea, dar majoritatea se bazează numai pe logică nu au o bază solidă. Copiii îmi simt nesiguranța și continuă să se apropie de mine și de iubita lor bunică. Recunosc, nu am fost prea disciplinați, ne-am întâlnit adeseori cu ei, ba chiar au dormit la noi în timpul pandemiei. Ne venea foarte greu să refuzăm, mai ales că părinții lucrează și venind acasă, încep muncile casnice, cele educative, în locul școlilor închise, precum și cea de părinți. Cu toate greutățile, au rămas părinți grijulii. Noi îi ajutăm cum putem. Copiii vin la noi printre altele pentru că este foarte greu să găsești pe cineva care să-i îngrijească în orele dimineții. Iar noi, ca pensionari, avem timp berechet. Îi supraveghem să-și pregătească lecțiile, îi ajutăm să se conecteze la Zoom, mănâncă și chiar dorm la noi când părinții lor vor să se relaxeze pentru câteva ore. Recunosc, este riscant, dar noi acceptăm riscul de dragul lor. Read more…
Lunga zi din viaţa unui medic anestezist
“The secret of the care of the patient is în caring for the patient.” – Secretul tratării unui bolnav este să-ți pese de el” – Francis Weld Peabody – 1925, Profesor la Harvard Medical School. În acea zi lungă, Mihai anesteziase un bolnav în vârstă, căruia i se extirpa un cancer de pancreas – operație complicată, care nu se mai termina. Funcțiile vitale ale bolnavului erau stabile, așa că Mihai s-a așezat la capul lui, între ventilator și monitor. Nu avea voie să adoarmă, deși era pe picioare de vreo 16 ore. S-a născut într-o comună de lângă București, din părinți evrei, oameni simpli, tatăl croitor, iar mama bucătăreasă la o cantină. După câțiva ani familia s-a mutat la București, pentru a asigura unicului lor fiu o educație mai bună. Mihai era un elev silitor și a terminat liceul cu diplomă de merit. Voia să studieze franceza și geografia, dar tatăl lui l-a convins că de medici va fi întotdeauna nevoie…Read more…
O poveste adevărată
Sara Imeinu (שרה אמנו, Sara mama noastră) este recunoscută în Vechiul Testament ca prima din cele patru mame ale poporului evreu. Ea a fost soția lui Avraham și mama lui Ițhak. Oricât ar fi ea de prețioasă poporului evreu, pentru mine, Sara cea mai iubită este mama mea. Chirurgul, publicistul și scriitorul american Atul Gawande susține, bazat pe studii științifice, că semnele de demență apar de obicei după 80 de ani. Bineînțeles, sunt și excepții, exemple de minte ageră avem printre numeroșii condeieri ai Baabelului, aflați la vârsta a treia. Tatăl meu z.l. aparținea acestui grup de excepție și a lucrat la computer până în ultima zi. Demența senilă se manifestă printre altele prin afectarea memoriei, mai ales a celei de scurtă durată. Persoana nu mai știe unde locuiește, care este data, uneori uită chiar numele celor dragi. Așa și cu mama mea Sara. E născută în 1932 și are nevoie de supraveghere continuă, de ajutor în activitățile zilnice. Din fericire, pe cei dragi îi recunoaște și îi iubește. Are momente de luciditate și vorbește cu noi, chiar dacă se repetă uneori. Încă de acum câțiva ani, când încă era perfect lucidă, mama mi-a povestit despre viața ei zdruncinată, ca să n-o uităm după ce va pleca dintre noi. Ea a fost de acord să-i public amintirile. Am stat cu ea mai multe zile și ea și-a depănat amintirile. Voi povesti succint despre viața ei, cu accent pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…
Despre prostie
“Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească …și nu sunt sigur în privința universului.” – Albert Einstein. Ideea acestui articol mi-a venit când actualul meu șef de la spitalul Kaplan, Dr. Alex Duhan, mi-a povestit despre legile de bază ale prostiei, scrise de C.M. Cipolla. În cariera mea de medic am întâlnit uneori oameni care gândeau strâmb, deși nu erau începători în meserie și aveau cunoștințe teoretice, alții care exact în momentele critice, când tratam câte un bolnav nestabil, veneau să-mi spună bancuri, ba chiar se încăpățânau că au dreptate. Iată câteva exemple de prostii, aș spune premeditate direct sau indirect (prin influență externă), care dăunează celor din jur, fără a aduce niciun folos prostului. Ele au fost alese pe baza legii a treia a lui Cipolla. Unii dintre ultra religioșii (Haredim) din Israel contestă existența virusului COVID 19 și fiindcă mulți dintre ei nu au televizor și telefoane inteligente, ei sunt rupți de realitate. Astfel ei nu respectă distanțarea, ceea ce până la urmă duce la răspândirea virusului înăuntrul, dar și în afara comunității lor. Read more…
Trăim din amintiri (II). Viața evreiască în Japonia, Portugalia și Argentina
În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime. Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japonezăRead more…
Trăim din amintiri
COVID-19 ne periclitează nu numai sănătatea fizică, dar și pe cea mintală. Ne izolează de cei dragi, de prieteni, de colegi și ne lipsește de plăcerea de a merge la spectacole. Nu mâncăm la restaurante și nu avem acces la sala de sport, ca să ardem caloriile pe care le-am fi acumulat la restaurante. Norocul nostru este că îi avem aproape pe mama mea, pe copii și pe nepoți. În plus trăim din amintiri, în special din amintirile excursiilor interesante făcute înainte de corona, cam de 2-3 ori pe an. Cea din decembrie 2019 la Budapesta a devenit memorabilă, fiind ultima la care am participat, dar sperăm că nu și ultima din viața noastră! Aș vrea să vă povestesc despre acele locuri, persoane și evenimente care ni s-au părut deosebite. Deși în principiu sunt un ateu universalist și poate mai cred în utopia păcii între popoare, mă simt profund atașat de poporul evreu de care aparțin. Acest atașament nu se datorează spălăturii de creier religioase, nici antisemitismului, pe care aproape că nu l-am simțit în România. Pur și simplu știam că sunt evreu, eram împăcat cu originea mea și sunt mândru să aparțin acestui popor. Ca urmare, în majoritatea excursiilor noastre căutam sinagogi sau oricare alte mărturii ale prezenței evreilor în acele locuri. Nu voi scrie numai despre Holocaust, deși toți cei care au salvat evrei, periclitându-și propria viață sau carieră politică, merită din plin să fie onorați.Read more…
Safari în Tanzania (II). Arheologie și Triburi
Deși se află în preajma craterului Ngorongoro și a rezervației Serengeti, descriu acest loc în mod separat, luând în considerare importanța lui arheologică. Se consideră că aici a trăit cea mai veche specie umană, Homo habilis. În anii 1950 englezii Mary și Louis Leakey au făcut aici săpături extensive, studiind evoluția umanității la începuturile ei. În apropierea săpăturilor au înființat un muzeu. În afară de amănunte despre cultura Maasai, muzeul expune fosile originale sau reproduse. Muzeul prezintă și urmele fosilizate (reproduse în ghips) lăsate în urmă cu 3.6 milioane de ani de picioarele a 70 de australopiteci, strămoșii oamenilor de azi. În muzeu era și o hartă pe care se putea vedea traseul urmat de migrația oamenilor preistorici din Africa, prin strâmtoarea Behring până pe continentul American. Nomazii din tribul Hadzabe (Hadza) ni s-au părut cei mai “puri”dintre băștinași. Aceasta este una dintre cele mai vechi populații africane, care nu seamănă genetic cu alte triburi. Din păcate au fost decimați de boli și în 2014, când i-am vizitat noi, mai rămăseseră doar vreo 1500.Read more…
Safari în Tanzania Partea 1. Rezervații
Safari în Tanzania, în 2014, a fost poate cea mai interesantă excursie din viața mea. A fost un cadou mezinului nostru Ronen, cu ocazia împlinirii a 30 de ani. Documentarele despre natură și animale sălbatice ne-au plăcut dintotdeauna, dar să vezi totul pe viu este mult mai frapant și mai emoționant. Am luat un safari de nouă zile în Tanzania cu un grup de israelieni. Am fi vrut să mergem și în Kenya, dar acesta țară nu mai era sigură de când s-au întrgistrat atacuri teroriste. Era în decembrie și speram să mai apucăm marea migrație a ierbivorelor din Serengeti. În Swahili, limba națională din Tanzania, Kenya, Uganda și țările din jur, safari înseamnă o excursie în natură. Pe vremuri se făcea și vânătoare. Astăzi au mai rămas numai braconierii, care vânează elefanți și rinoceri pentru fildeș, care se vinde scump chinezilor și altor afaceriști orientali pentru prepararea unor medicamente-minune (pentru cei care cred în ele). Alte animale cum ar fi maimuțele primate sunt vânate de localnici pentru carne. Așa s-a ajuns aproape până la extincția unor animale ca rinocerii, gorilele, gheparzii, câinii sălbatici, etc.Read more…
Muzica etnică văzută prin prisma unui amator
Nu sunt muzicolog, nici măcar amator și cunoștințele mele muzicale sunt limitate, dar îmi place muzica și cândva am “zdrăngănit la troacă”, cum numea milițianul Țaplicu din Marghita cântatul la chitară. Cântam și într-o formație ad-hoc, ca să câștig ceva bani pe la nunți, în satele din jurul Marghitei. Îmi plăceau toate genurile de muzică, dar mai ales muzica pop și clasică. Se spune că aveam și o voce plăcută, până când, pe la 30 de ani, am început să sufăr de rinită alergică și sinuzită cronică, care mi-au cauzat o voce nazonantă. Cât despre muzica etnică sau folclorică, incorect numită populară, îmi plăceau mai ales cântăreții mai vechi, cum a fost Maria Tănase cu vocea și interpretarea ei deosebită, muzica țigănească română și maghiară și muzica sud-americană, pe care o cântam și cu formația noastră: Oscar, Radu, Mihály și Tibi, fratele lui Oscar.Read more…
Medici-doctori, vraci și alți tămăduitori
Ideea acestui articol mi-a venit în urma comentariului făcut de domnul Boris Mehr asupra articolului meu Vraciul, apărut în Baabel în 20 august 2020. Domnul Mehr scria: “Cuvântul vraci este din rusă, medic, de ce oare a ajuns o poreclă sau un sinonim cu nuanță peiorativă în română? Iar medicii sunt numiți și doctori, deși se face o confuzie cu gradul științific. Vraci există și la popoarele primitive”. Comentarii într-adevăr legitime. După ce am acumulat informații relevante, subiectul nu mi se pare chiar atât de simplu și de concludent. După cum vom vedea, “vraci” nu este neapărat un peiorativ, ci uneori o profesie recunoscută, iar în multe părți ale lumii, de sute de ani, medicii sunt într-adevăr recunoscuți oficial sau neoficial ca doctori. Aș dori să analizez diferența etimologică și practică dintre medic și doctor. Read more…
Călătorii pe urmele muzicii
Subiectul acestui articol este muzica de operă pe care am savurat-o în excursiile noastre peste hotare. De obicei comandam biletele cu mult înainte, ca să fim siguri că găsim locuri. Când planificam o călătorie, căutam întâi programele culturale din orașul de destinație. De exemplu la Budapesta găseam de toate: teatru, operă, operetă, muzică clasică, balet. Prin 1998 am văzut Bal Mascat de Verdi, la celebra operă din Budapesta, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul operei vieneze. Din păcate în ultimii ani ea este în renovare, majoritatea spectacolelor de operă fiind prezenate pe scena teatrului Erkel. Acolo am văzut Bohema de Puccini și baletul Spăgătorul de nuci al lui Ceaikovsky, amândouă realizări fantastice. O întâmplare hazlie a fost legată de spectacolul La Traviata, pe care urma să-l vedem la Budapesta în decembrie 2018. În rolul lui Alfredo urma să cânte celebrul tenor peruan Juan Diego Flórez. Cu luni înainte am cumpărat patru bilete online. Biletele îmi păreau cam ieftine… Dar era prima ocazie pentru fiul nostru Ephraim și soția lui Hila, de a vedea live o operă întreagă. Afară era frig și ningea. Am ajuns la sala Urania. De aici încolo totul s-a pe trecut ca într-o opera bufă. Aveam locuri în rândul întâi și mă bucuram că-i vom putea vedea pe cântăreți de aproape. Sala era destul de goală… Apoi scena mi s-a părut ciudat de îngustă și în pe ea era un ecran enorm. După câteva minute am înțeles: era o transmisiune directă de la Metropolitan Opera în New York! Când s-au stins luminile, ne-am furișat afară. Abia atunci am înțeles de ce erau biletele atât de ieftine…Read more…
Vraciul
Se pare că numele Barcan provine de la un toponim: satul ardelenesc Barcan sau cel moldovean Bărcănești. Numele există în două variante, Barcan și Bărcan; pe eroul povestirii mele îl chema Barcan. Cum am mai scris într-un articol precedent, prima mea noapte petrecută ca medic începător la dispensarul din Cândești, județul Neamț, a fost o noapte ”furtunoasă”. Am evacuat urgent la spitalul din Piatra Neamț o gravidă în stare de șoc, cu sângerare placentară. După ce m-am întors de la spital la Cândești, am făcut cunoștință cu personalul dispensarului, alcătuit dintr-o moașă experimentată, o soră-farmacistă care vizita dispensarul destul de rar, căruțașul, țața Maria, femeia de serviciu și nea Barcan, infirmierul, personajul principal al acestei povestiri. Nea Barcan avea în jur de 50 de ani și se născuse în satul vecin, Bărcănești, unde pe majoritatea locuitorilor îi chema Barcan. Când se îmbăta, ceea ce se întâmpla frecvent, nea Barcan arăta ca o caricatură: pe corpul scund și slab era așezat un cap destul de mare care se mișca fără încetare, avea ochii sclipitori și injectați, o privire șugubeață, o mustăcioară cu multe fire albe și doar doi dinți în gură. Read more…
Inima bărbaților cucerită pe cale culinară
Se spune că drumul cel mai scurt spre inima bărbatului este prin stomacul lui. Deși acest citat este atribuit actorului american Ian Somerhalder, se pare că subiectul a fost deja abordat de al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams (1735 – 1826), care zicea că drumul cel mai scurt spre inimile bărbaților trece prin gât…Chiar și 85% din femeile care se consideră feministe mărturisesc că le face plăcere să gătească pentru partenerii lor. Există mult adevăr în această zicală. Oricât de “moderni” ne-am simți, majoritatea bărbaților rămân puternic ghidați de instincte, chiar rudimentare, menite să le satisfacă necesitățile momentane, trupești, carnale. Chiar în epoca noastră mai există bărbați care, la fel ca leii, își răspândesc “sămânța” și fac mulți copii, fără a-și recunoaște progenitura și fără a-i acorda sprijin financiar și moral, așa cum este de așteptat de la un tată uman. În copilărie, la Marghita, părinții mei erau nevoiți “să strângă cureaua”, mai ales când lucra numai tata. Uneori chiar ne culcam cu stomacul gol. Apoi au venit și lipsurile ceaușiste. Mama gătea bine, mâncare ungurească adevărată, dar nu prea avea din ce. Totuși, de sărbători reușea să ne surprindă pe tata și pe mine cu un gulaș bun, un păpricaș cu găluște (nokerli) și chiar cu un ficat de gâscă îndopată. Vara făcea niște supe reci.formidabile, mai ales de vișine.Read more…
Povestea unui tată exemplar – tatăl meu Ezri Ladislau
În 17 iunie 2020, la ora 12.25 a încetat din viață scumpul meu tată, Ezri Ladislau –Laci (Abraham Ben Israel Hacohen), la vârsta de 93 de ani și șapte luni. Nu a suferit mult în spital, doar o zi. Aparent este un părinte ca toți ceilalți și sunt convins că în această povestire nu puțini cititori își vor identifica, cel puțin parțial, propriii lor părinți. Totuși tatăl meu a fost un om special, care a suferit mult, dar a și contribuit mult societății ca simplu muncitor, cetățean incoruptibil și familist de excepție. Deși aceste calități sunt subînțelese de către mulți dintre noi, societatea în care trăim ar fi, cred eu, mai bună, dacă toți am fi buni la suflet, conștiincioși la muncă și cinstiți, la fel ca tatăl meu. În ultimii lui ani, tata, care a ținut în el toată viața amărăciunile pe care le-a suferit în adolescență, a început să ni le dezvăluie mamei mele și mie și în timp ce povestea, plângea mocnit și reținut. Deși unele detalii sunt strict familiale (“Rufele murdare se spală acasă”), simt nevoia să povestesc mai departe ceea ce a trăit tata, având ca adolescent o mamă vitregă, fiindcă tata nu avea unde sa “spele rufele murdare”,,,Read more…
David redivivus
De multe secole persistă ideea preconcepută că evreilor le place cartea, dar nu sunt buni la practicarea sporturilor. Ei bine, ca orice idee preconcepută, și aceasta s-a dovedit greșită. Sportul de performanță cere nu numai aptitudini fizice și talent, dar și judecată (“mens sana in corpore sano”), ambiție și devotament. Biblia povestește cum David l-a învins pe Goliat. Uriașul Goliat, care era înalt de vreo trei metri și lupta în armata filistină era convins că nimeni din armata israeliților condusă de regele Saul nu va îndrăzni să lupte cu el. Tânărul israelit, David, a acceptat însă provocarea și dintr-o singură lovitură cu praștia, l-a omorât și i-a tăiat capul. Altă poveste care demonstrează că la sport contează nu numai aptitudinile fizice ci și judecata, este fabula lui Esop, în care broasca țestoasă a câștigat întrecerea cu iepurele. Uneori evreii înșiși au propagat aceste idei preconcepute. Scriitorul evreu britanic Howard Jacobson spunea că atitudinea lui față de sport este simplă: evreii nu îl practică. Bineînțeles că nu are dreptate.Read more…