ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
O vizită la Capul Kaliakra şi staţiunea Balcic devine un pretext pentru trecerea în revistă a mai multor secole de istorie a Imperiului Otoman şi cel Rus, a României, a regilor şi politicienilor, pentru a scoate în evidenţă figura suavă a unei femei puternice şi inteligente: Regina Maria, iubitoare de ţară şi luptătoare pentru viitorul ei, îndrăgostită de Balcic şi de Bran, locurile ei de suflet de la munte şi de la mare.Read more…
La înmormântări toate se iartă, de ”morți numai de bine”, ne aducem aminte de cel sau cea care a plecat dintre noi, chiar dacă atât cât a fost în viață nu ne-am văzut prea des. Ne întâlnim cu oameni de care nu întotdeauna știm cum se numesc sau de unde îi cunoaștem, dar evocăm împreună virtuțile celui dispărut și ne exprimăm reciproc dorința ca acesta să se ”odihnească în pace”, ceea ce evident este un ”non sens” atât pentru cei ce cred ca și pentru cei ce nu cred în ”viața de apoi”. Deseori aud în astfel de prilejuri triste cum sunt despărțirile pentru totdeauna, comentarii apreciative la adresa ritualului de înmormântare evreiesc, un ritual mult mai reținut și mai sumar sau (folosind poate o expresie prea prozaică:) mai ”la obiect” Asta nu înseamnă că la evrei doliul ar fi mai puțin profund. Doar că este altfel distribuit. Read more…
În timp ce eu scriu și chiar în timp ce dumneavoastră (sper 🙂 citiți aceste rânduri, evreii continuă să se dedice (cei puțini care o fac:) marilor (și lungilor:) Sărbători de Toamnă. Începute cu Anul Nou 5778 (Roș Hașana) în prima zi a lunii Tișri (anul acesta corespunzând zilei de 10 septembrie) culminând cu ”înfricoșătoarea” Zi a Ispășirii (Iom Kipur – zi înfricoșătoare pentru cei care au ceva pe conștiință…,dar cine n-are:?) se continuă cu Sărbătoarea Corturilor (Sucot) și se încheie cu luminoasa zi a bucuriei că am primit Sulurile Biblice (Simhat Tora – anul acesta pe data de 12 octombrie ). Prin urmare peste o lună de sărbători care la evrei nu înseamnă desfătare și petreceri, ci reculegere și mai cu seamă îndeplinirea unor obligații și ritualuri religioase care se succed aproape zi de zi. Dar, cum cele mai multe din aceste îndatoriri trebuie îndeplinite în prezența unui ”quorum” format din zece bărbați evrei (adică peste 13 ani și din mamă evreică:) iată că pe lângă bucuria sărbătorilor apare ”corvoada” pentru asigurarea quorumului obligatoriu ( se numește după cum toată lumea știe: ”minian”)
După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…
Conferințele anuale de la Debrețin, care de 18 ani adună an de an reprezentanții comunităților evreiești din Bazinul Carpatic constituie, în miniatură, un exercițiu care ar putea fi extins și instituționalizat. Evreii oricum au reputația de a fi catalizatori ai multor idei și proiecte însemnate care au adus progrese omenirii. Poate merită să se acorde mai multă atenție și aplecare inițiativei de la Debrețin care – pe lângă valoarea unui exemplu de urmat în ”marea politică” pro-europeană – poate reprezenta și o soluție practică pentru revigorarea vieții evreiești din Bazinul Carpatic, care cu un secol în urmă era ”patria” celor mai mulți evrei din lume și locul de baștină a celei mai strălucite culturi evreiești în limba idiș sau în limbi vernaculare. Astăzi această cultură ca și întreaga prezență evreiască în Bazinul Carpatic a ajuns fantomatică. În afară de Ungaria (paradoxal!! 🙂 nu mai există nici-o comunitate evreiască semnificativă în zona aceasta a Europei. Poate e momentul să reflectăm și să schimbăm paradigma supraviețuirii evreiești în Bazinul Carpatic.Read more…
În 1526 – pe fondul insistenței Imperiului Otoman, condus de sultanul Suleyman Magnificul, de a extinde cuceririle sale din Europa – a avut loc funesta Bătălie de la Mohács, în care ungurii aliați cu austriecii au fost învinși fără drept de apel. Regatul Ungariei practic a fost desființat. Partea de sud-est a devenit un grup de eyalete turce, Transilvania un principat vasal Înaltei Porți (la fel ca celelalte două principate românești ) iar partea de vest – dincolo de Dunăre –,cu capitala la Bratislava, a ajuns sub ocupație habsburgică. Evreii au devenit supușii a trei stăpâniri diferite, cu atitudini și comportamente diferite. Cel mai tolerant mediu pentru evrei a devenit Transilvania, multietnică, multiconfesională, (inclusiv protestantă, reformată și unitariană) care era mult mai dispusă și interesată să folosească abilitățile evreilor în schimbul acordării unor minime drepturi cetățenești. În timpul domniei lui Gabriel Betlehen, statutul evreilor a fost garantat prin ”privilegiile” acordate în anul 1623. Read more…
Pentru această aniversare a tinerei noastre reviste ”BAABEL” contribui doar cu o ”promisiune”. Anume cu coperta unei cărți needitate încă ,dar pe care un grup de prieteni și foști colaboratori mi-au pregătit-o. Deci coperta există trebuie doar să îmbrace cartea care și ea a fost scrisă ce-i drept cu obișnuitele chinuri și uneori complicații ale ”facerii”. Cumva a fost momeala cu care m-a convins inimoasa și ambițioasa noastră ”Șefă”, Andrea să-mi iau ”curajul în dinți” și să devin un ”jurnalist de ocazie”. În cursul vieții mele lungi și animate, am încercat de multe ori să fac lucruri la care nu mă pricepeam și – incredibil – de cele mai multe ori mi-au reușit. Înarmat cu această inedită experiență și cu vanitoasa speranță că voi reuși cu adevărat să scriu de o carte, am ”pornit la drum” și am scris articolul meu de debut intitulat de circumstanță ”un altfel de sfârșit de an…” în care era vorba de ”minuni” căci nu se poate numi altfel tripla aventură pe care am trăit-o la acel sfârșit de an 5774 (adică pe românește 2012:) când am aprins prima lumânare de Hanuca la Brașov, a opta lumânare la New-York și am săvârșit prima mea ”erezie” de presă scriind la ”Baabel”:).Read more…
Atunci când romanii au distrus și au pustiit Templul din care a rămas doar Zidul de Vest, nu era nici un alt sălaș în care Unicul să fie slăvit. Abia peste trei secole s-a construit prima biserică a creștinilor, Biserica Sfântului Mormânt și doar după alte trei secole prima moschee, cea a lui Omar. Chiar dacă succesiunea în timp nu conferă neapărat priorități valorice, ar trebui acceptată ca un indiciu al intensității legăturilor spirituale. Pentru evrei, a fost locul în care s-au păstrat de a lungul unui mileniu Tablele Legii, chintesența credinței lor. Potrivit narativului iudaic Prezența Divină a însoțit tabernacolul – Chivotul Legii – în tot timpul peregrinărilor poporului și a continuat să vegheze prin zidurile Templului din Ierusalim. Pentru creștini, Templul a avut semnificații doar pentru câteva întâmplări din viața lui Isus petrecute acolo (confirmarea și, disputa cu zarafii). Locurile sfinte pentru creștini au fost în egală măsură ieslea din Bethlehem, locul copilăriei la Nazaret, râul botezului, Iordan, grădina Getshemani de pe Muntele Măslinilor și Golgota unde a fost ridicat Biserica Sfântului Mormânt, de către Împărăteasa (Sfânta) Elena a Bizanțului, care însă nu are nici-o legătură cu Zidul Plângerii. Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două moschei clădite de primii califi omeiazi cu scopul, nedisimulat, de a demonstra adevărul obsesiei musulmane repetată în Coran, că Mahomed ar fi fost adevăratul urmaș al lui Abraham (Ibrahim) primul om care a propovăduit existența unui singur și unic Dumnezeu.Read more…
În anul 632 (d. Chr. ) Mahomed, profetul care a dictat învățăceilor săi ”surele” Coranului, a vizitat pentru ultima oară Mecca – orașul lui natal – spunând cu acest prilej pelerinilor ”fiecare musulman este frate cu celălalt musulman; toți musulmanii sunt frați și nu trebuie să fie lupte între ei” apoi a mai adăuga, că va lupta până când toți oamenii vor fi supuși musulmani. După asta s-a întors la Medina să moară. Adepții lui au anunțat atunci poporul că ”Mahomed a murit, dar Allah trăiește și va trăi” marcând începutul unei epopei care a făcut dintr-un trib pierdut în nisipurile nesfârșite ale Arabiei o mare și influentă putere a lumii. Îndemnul rostit de Mahomed înainte de moarte a fost ignorat de la început. Marile lui victorii care au condus, în prima fază, la cucerirea Peninsulei Arabice, au fost precedate de zeci de războaie purtate de arabi contra altor arabi, unii fiind deja supuși (muslimi) alții devenind, după ce au fost învinși în lupte.Read more…
În 1948, după proclamarea Statului Israel, orchestra simfonică din Palestina a căpătat numele de Orchestra Filarmonică a Israelului (IPO), devenind una din primele și cele mai apreciate instituții de artă ale noului stat evreu și una din marile orchestre filarmonice ale lumii. Primii ei instrumentiști s-au refugiat în Palestina – în ciuda opreliștilor puse de autoritățile britanice – să-și apere viețile de furia dezlănțuită de nebunia nazistă ”orchestrată” de Hitler. Erau formați la marile școli muzicale ale ”defunctului” Imperiu Austro-Ungar. După căderea ”imperiului” sovietic, un alt val de refugiați a îmbogățit fondul de mari talente al orchestrei Israelului, provenind din școala muzicală rusă. Prin urmare IPO oglindea, într-un mod remarcabil, istoria și demografia recentă a Statului Israel. Pentru ca imaginea să fie completă – spunea Zubin Mehta într-un interviu recent – mai lipseau muzicanți arabi palestinieni.Read more…
De multă vreme mă preocupă – mai mult din considerente practice decât din vreo ascunsă afinitate pentru psihologia socială – subiectul identității evreiești. Am realizat mai târziu că subiectul în aparență simplu este foarte complicat Și că generații de oameni studioși au scris foarte multe, au iscat numeroase polemici încercând să găsească definiții complete și corecte – spre uzul evreilor și neevreilor, a celor care iubesc poporul evreu dar și acelor care din motive confuze nu îl iubesc – prin care să formuleze o idee clară asupra identității evreiești. Dar în loc să se clarifice ideia – odată cu trecerea timpului, cu sporirea scrierilor și accentuarea dezbaterilor, ajunse chiar la conflicte majore – ea s-a complicat, s-a încâlcit din ce în ce mai mult. Și ca să nu apelez la opiniile și experiențele altora, am să apelez la propria mea memorie pentru a regăsi modul în care a evoluat în conștiința mea preocuparea identitară.Read more…
Bunicul nu era om religios, nici bunica. Dar asta la evrei nu înseamnă mare lucru. Chiar dacă un evreu nu era religios – cel puțin în perioada aceea așa era – avea un sentiment neștirbit de apartenență și toate micile sau marile gesturi care țin de tradiție și moștenire spirituală se păstrau riguros. Paradoxal, emanciparea evreilor care a fost un fenomen general în Europa de Vest și Europa Centrală, pornită impetuos după revoluția franceză şi continuată, și mai intens de Napoleon, a avut unele consecințe neașteptate. De la izolarea comunităților evreiești în ghetouri concentrate de regulă în orașele mai importante, evreii care au dobândit libertăți cetățenești depline în această parte a Europei s-au răspândit în căutarea unor noi resurse existențiale în orășele și sate. Aceasta a fost una din cauzele care au condus la reforme religioase și laicizare apoi la intermariaje și asimilare.Read more…
Cel mai frumos anotimp, așteptat cu înfrigurare, cu nerăbdare de “toate vârstele” (nici că se putea altfel după atâtea luni de iarnă capricioasă) anotimpul înnoirii în care natura își schimbă provocator veșmintele, înverzindu-se subit – primăvara debutează la evrei cu luna Nisan, prima lună a calendarului iudaic. In Tora (Biblia-Pentateuh) este amintită și sub denumirea inconfundabilă de ”Aviv” (Primăvară) ca să nu mai fie loc de nici-un dubiu. Un răstimp care aduce cu el o salbă de zile însemnate.Read more…
Liguria este o denumire veche a acestui ținut frumos al Italiei de Nord care înnoadă Munții Alpi cu Marea Tireniană. Un ținut binecuvântat cu peisaje minunate și cu locuri pline de istorie. Sanremo este ultimul oraș important al Liguriei la granița cu Franța. Articolul caută conexiunile acestui oraş faimos pentru muzica uşoară cu istoria în general şi istoria evreilor în special.Read more…
Să nu uităm, ceea ce nici Soros nu a uitat nici un moment, că pentru el bogăția nu a fost un scop, ci doar un mijloc de a înfăptui o lume în care Societățile Deschise să prevaleze. Este finanțator sau cofinanțator al mai multor instituții încredințate acestui scop. ”International Crisis Group” un ONG care se ocupă cu prevenirea crizelor care conduc la dezastre umane mai ales în Africa și Asia, ”Global Witness” un ONG care este dedicat luptei împotriva corupției în exploatarea resurselor naturale, ”Institute for New Economic Thinking” un institut pentru elaborarea de idei și proiecte pentru evitarea crizelor financiare globale. Dar și altele. Ce înseamnă o ”Societate Deschisă” pentru care Soros a organizat și finanțează reprezentanți care se dedică realizării acestui tip de societate? Cu ce se ocupă ”Sorosiștii”?Read more…
Despre Corsica nu știam prea multe când am aterizat pe aeroportul acestui departament insular al Franței, cu cea mai scăzută densitate a populației care numără doar 318.000 de locuitori pe o suprafață de 8000 de kmp deci în jur de 40 de locuitori pe kmp. Singura conexiune cunoscută de toată lumea este Napoleon Bonaparte, una din cele mai fascinante figuri ale Istoriei. Napoleon I (căci a fost și un Napoleon II-lea, fiul lui din căsnicia umilitoare cu Maria Luiza, și un Napoleon al III-ea care a încercat să reînvie imperiul avortat) este cel mai important ”fiu” al Corsicăi.Read more…
În anul acesta vor fi patru aniversări cu ”cifre rotunde” ale unor evenimente strâns legate de ”contenciosul palestinian” subiect căruia și azi i se dedică preocupări notabile ale opiniei publice și ale cancelariilor lumii: 120 de ani de la Primul Congres Sionist (Basel); 100 de ani de la publicarea Declarației Balfour; 70 de ani de la adoptarea Hotărârii ONU (181 /1947), de partajare a teritoriului Palestinei și 50 de ani de la unificarea Ierusalimului. Acest parcurs de o ”viață biblică” sau de 6 generații, a fost marcat de două războaie mondiale și de 6 războaie purtate pe teritoriul ”Țării Sfinte”. În această perioadă – nu atât de lungă, pe cât de agitată – a istoriei, populația lumii a crescut de aproape patru ori (de la 1,65 miliarde în 1900, la 7,45 miliarde în 2016), numărul statelor s-a triplat (de la 70, la peste 200), s-au purtat sute de războaie locale şi, totuși, într-o proporție nefirească lumea este încă preocupată de acest conflict – mărunt la scara omenirii – dintre Israel și ”statul palestinian”. Dar nerezolvat. Read more…
În ziua în care am sărbătorit aniversarea noastră de 50 de ani de căsnicie, ne-am aflat (nu întâmplător:) la Nisa, frumoasa ”capitală” a Coastei de Azur. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru un asemenea eveniment, de regulă unic în viața unui om. Păi da, poți să ai mai multe căsnicii în viață (sau niciuna cum este mai nou la modă:) dar să ai mai mult de un jubileu, e cam greu. Așa că dacă nu am avut parte de o nuntă ”adevărată” – așa au fost pentru noi vremurile atunci – am hotărât să ”o facem și mai și mai lată” după 50 de ani.
Read more…
Peru era o ţară în curs de dezvoltare, cu mari ambiţii. În toată America de Sud, bătea un „vânt de libertate” şi independenţă economică. Latino-americanii voiau să scape de „tutela” Statelor Unite şi cochetau după exemplul cubanez cu modelul „socialist”. Sigur că mâna şi banii sovieticilor şi sateliţilor lor (printre care şi România) susţineau – nu neapărat dezinteresat – această tendinţă .Unul din aceste proiecte de însemnătate naţională a fost crearea unui parc industrial lângă oraşul Trujillo, al doilea oraş ca mărime din Peru, aflat în nordul ţării. Cele mai importante obiective industriale, care se doreau a fi create, erau fabrica de autovehicule şi fabrica de motoare auto.În acest context MAN compania germană de la care am achiziţionat licenţa motoarelor Diesel fabricate la Brasov, ne-a făcut propunerea să participăm împreună la licitaţia din Peru… Read more…
Cel de al 22-lea Congres Mondial a avut loc – între 9-24 Decembrie !946 – la Basel. Era primul congres de după Holocaust, după un ”hiatus” de 7 ani câți au trecut de la precedentul Congres, al 20-lea, care s-a ținut la Zürich. Cel de al 21-lea nu a avut loc. Pregătirea Congresului 22 a fost dominată de emoția și doliul încă proaspăt, pentru cele 6 milioane de victime ale Holocaustului, dar și de răspunderea pentru soarta supraviețuitorilor tratați cu neînțelegere și indiferență de statele europene în care se aflau risipiți și discriminați în diferite împrejurări.Read more…