Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…

Dacă istoria evreilor din România în perioada fascistă este destul de bine cunoscută, același lucru nu se poate spune despre perioada anterioară.  Titlul articolului se referă la pogromul din 16 mai 1899.  Nu sunt istoric și nu am făcut o cercetare serioasă în domeniu, dar aș vrea să prezint câteva repere mai puțin cunoscute cititorilor. Revoluția de la 1848 a adus cu sine idealuri liberale vest-europene, printre care și dorința de emancipare a evreilor.  Proclamația de la Islaz cerea „emancipația israeliților și drepturi politice pentru orice compatrioți de altă credință” (Articolul 21).  Evreii au sprijinit cu entuziasm revoluția.  Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a plătit chiar cu viața participarea la revoluție. După Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a făcut primii pași spre emancipare.  Dar bunele intenții s-au evaporat repede.  Constituția din 1866, cu toate că prevedea egalitatea în fața legii, libertatea credinței, libertatea de exprimare și multe alte libertăți fundamentale, le refuza evreilor cetățenia română: „Numai streinii de rituri crestine pot dobindi impamentenirea” (Articolul 7).  Mai mult, temându-se de un influx de imigranți, liberalii au instituit o serie de acțiuni anti-evreiești, precum interdicții de a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordin economic etc.  După Războiul de Independență, Tratatul de la Berlin (1878) prevedea ca împământenirea să-i includă și pe evrei și pe musulmani.  Articolul 7 a fost reformulat, dând posibilitatea acordării individuale a cetățeniei după anumite criterii. Read more…

În 15 noiembrie 1987 au avut loc alegeri locale în Republica Socialistă România. Terminasem facultatea de doi ani și lucram în Banat, într-o comună bogată unde fusesem repartizați, eu și soțul meu, după cutuma timpului – aceea că te duceai unde țara avea nevoie de tine și îți repartiza un loc de muncă prin sistemul economiei planificate. Fiul meu abia împlinise doi ani și învățase să meargă și să vorbească. Țin minte ziua alegerilor de parcă ar fi fost ieri, era ploioasă și rece, o zi de toamnă tipică. Secția de votare era amenajată în școală, așa cum se face și în prezent. Am așteptat toată dimineața ca ploaia rece să stea, nu aveam cu cine să las copilul, tatăl lui fiind plecat din localitate în acel moment. Apoi am așteptat ca băiețelul meu să-și facă somnul de prânz și, pe la ora trei după amiază am pornit cu el de mână spre secția de votare. Am intrat în școală, mi-am scos buletinul cu coperți cenușii în care aveam mutația pentru comuna în care venisem „la lucru” și am intrat în clasa unde era amenajată secția de votare. Am salutat, m-am legitimat și am așteptat să primesc buletinul de vot. Unul dintre cei de la masă a verificat numele meu pe o listă, a ridicat privirea și, uitându-se în ochii mei fără nicio jenă, mi-a spus: „Ați votat deja.”Read more…