Tema articolului de azi e legata de o revelație avută recent. Well, revelație e mult spus – hai să o numesc descoperire practică şi minunată care va face ca iarna să treacă mult mai ușor. O invenție pe care nu am avut-o până acum în vedere, dar care e la fel de logică şi binevenită precum sunt bocancii cu tălpi striate în zilele cu polei. Niște piese vestimentare care nu par a avea nimic de-a face cu stilul, care nu sunt vizibile şi nu îmbunătățesc aspectul unui outfit, dar fără de care anumite ţinute de iarna nu ar putea fi purtate. Mă refer la lenjeria de corp termoreglabilă. Maieuri, tricouri cu mânecă scurtă sau lungă, body-uri, helanci, colanți şi chiar dresuri din țesături termoreglabile! Ca să folosesc o expresie mult prea uzitata, eu le vad drept un game-changer. Poate chiar life-savers… Vă înțeleg mirarea. Nu putem descrie lenjeria asta de corp drept sexy.Read more…
Pe strada Rákoczi, astăzi General Grigorescu, la numărul 72, vis a vis cu Leagănul de Copii, se află și acum o clădire cu două etaje, cu pereții acoperiți cu viță sălbatică, cu o grădină cu pomi fructiferi și o curte care în ochii mei de atunci părea enormă, unde am jucat fotbal. Erau șase apartamente, însă în anii cincizeci era locuită de 12 familii. Casa, construită prin anii treizeci, a aparținut unui negustor clujean de pantofi, pe nume Hofmann, care a pierit într-un lagăr de concentrare nazist. Mai erau și alți copii în jur și cu toții vorbeam două limbi: româna și maghiara. Pe vrema aceea strada era foarte liniștită, circula doar o singură linie de autobuz, autoturismele erau o raritate. În ciuda tuturor problemelor din acea perioadă, între vecini domnea o armonie totală, sau cel puțin așa ni se părea nouă. Fiecare dintre imobile avea trupa lui de copii. Ne întâlneam adesea, ne mai și ciorovăiam, dar adevărata luptă se ducea pe „terenul de fotbal” din spatele casei noastre.Read more…
Manuela Holban este un artist care s-a pregătit din cea mai fragedă tinerețe să devină pictor, nepermițând nicio clipă vieții să o abată de la acest țel. Și-a început studiile la Liceul de Arte Plastice din București, urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice din capitală, unde a fost studenta maestrului Corneliu Baba. Înainte de a lua în 1987 calea exilului, a lucrat ca restaurator la Muzeul Național de Artă, o experiență care a învățat-o să aprecieze și să respecte operele și arta trecutului. Ajunsă în Statele Unite, într-o lume care nu îi era familiară, și-a continuat dezvoltarea artistică bazându-se primordial pe valorile însușite acasă. În decursul celor peste trei decenii care au trecut de atunci și-a expus lucrările în cadrul a douăzeci și cinci de expoziții personale, dar și a altor peste patruzeci de expoziții de grup, în SUA, Europa şi din alte ţări. Expoziția pe care am avut plăcerea să o vedem pe simezele Muzeului de Artă din Cluj la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie a marcat într-un mod absolut feeric întoarcerea artistei în țara sa de baștină după 31 de ani de pribegieRead more…
Trecerea dintre ani este pentru mine marcată de sentimente contradictorii, un fel de amestec între nostalgie și speranță, între introspecție și exuberanță. Mă simt uneori tristă și cuprinsă de un fior de însingurare, chiar dacă sunt împreună cu cei dragi, parcă ne fuge gândul la ce poate nu am reușit să facem, la cei care nu mai sunt și pe care i-am dori împreună cu noi la masa festivă. Este sentimentul de a fi singur în fața analizei tale, a bilanțului anului ce se încheie. Cu siguranță că nu doar eu simt asta, doar că oamenii nu prea au timp să stea o clipă în loc, o clipă cât un an în care să analizeze ce simt cu adevărat. Nu vă mințiți! Această stare străbate întreaga perioadă de pregătire a evenimentului sfârșitului de an și a zilelor de după, atunci când noul an a început. Felicitările curg din toate direcțiile, animația este mare, internetul se încinge de atâta trafic, primim la interval de câteva minute fix aceleași ilustrate virtuale, încărcate de inspirație mobilizatoare, pe care tocmai le trimisesem și noi, uneori din partea acelorași persoane. Lumea pare fericită și totul este plin de strălucire în case, pe străzi, pretutindeni. Până ce și politica ia pauza cuvenită de sărbători și totuși suntem în fața propriei judecăți, chiar dacă suntem plasați în mijlocul celei mai mari și gălăgioase aglomerații. Să nu credeți că aș avea eu timp mai mult la dispoziție decât majoritatea oamenilor, atâta doar că de la o vreme am început să îmi dăruiesc acele momente personale în care opresc timpul din goana lui, doar puțin, atâta cât să îmi dau voie să mă gândesc la una, alta.Read more…
De fiecare dată, liniştea primei dimineţi din noul an îmi dă impresia unei file noi de caiet care mă îmbie să aştern pe ea ceva deosebit, caligrafiind slovele cu atenţie, însă după prima pată de cerneală, începe să semene izbitor cu cele anterioare, răsfoite şi mototolite. Simpla schimbare a foii nu înseamnă şi schimbarea mea, a noastră, a celor care sperăm ca odată cu ruperea ultimei foi din calendarul vechi şi începerea celui nou – după trecerea Revelionului, sărbătorit cu exuberanţă şi speranţă – va începe un răstimp nou, cu totul diferit. Cafeaua din dimineaţa primei zile din Anul Nou poartă gustul zaţului de anul trecut şi chiar dacă-i savurez aroma, nu pot să nu mă gândesc la convenţionalul acestei sărbători. Hotarul dintre ani poate fi trasat în orice zi a crugului celor 365 de zile, lucru dovedit de ceilalţi „ani noi”: evreiesc, chinezesc, al pomilor, etc, fiecare cu setul său de simboluri şi superstiţii prin care dorim să ne încredinţăm că toate forţele naturii şi cele aflate deasupra ei concură la îndeplinirea dorinţelor, împlinirea năzuinţelor noastre neîmplinite, neîndeplinite în anul care tocmai a trecut sau în anii anteriori. Şi totuşi, în pofida experienţei anilor noi de „mai an”, nu preget, an de an, să-mi împodobesc casa cu ramuri de vâsc, să-mi pun mărunţiş în buzunare, să gătesc peşte, să mânânc struguri,Read more…
Este titlul unui articol apărut în ziarul Új Kelet din 15 mai 1931.
Era un moment critic în istoria relațiilor evreo-maghiare din Ardeal. Partidul Maghiar a declanșat o campanie publicistică împotriva evreilor ardeleni care au intrat în Partidul Evreiesc înființat la începutul lunii mai a respectivului an. Așa-zișii evreii maghiari care au aderat la acest partid nou înființat au fost acuzați de trădare, pentru că ar fi făcut un pas premeditat pentru a lovi în Partidul Maghiar. ,,Este trădător, necinstit și infidel acel evreu care procedează așa” scria Miklós Krenner, cunoscut publicist clujean care semna sub pseudonimul Spectator. În ziarul Új Kelet au apărut numeroase răspunsuri la această calomnie. Am să redau răspunsul lui dr. Izor Erdős. Şi nu o fac deloc întâmplător, ci pentru simplul fapt că el era bunicul meu mult iubit. Dar mai presus de orice, consider că acest text este un document de mentalitate, ca de altfel toate celelalte articole pe această temă, precum şi un document de mentalitate pentru ziarul Új Kelet care publica astfel de articole. Read more…
