Coborând mai departe în istoria familiei mele ajungem, la începutul veacului trecut, într-un sat așezat printre minunate dealuri împădurite, pe valea râului Bistra, un sat care probabil avea pe atunci rang de comună, căci exista o școală mare unde străbunicul meu era învățătorul, școală care aduna copiii din mai multe așezări vecine. Acolo, în satul Cuzap, s-a născut bunica mea Magda în 1907, în familia care avea deja cinci copii. Au mai urmat după ea două fete, întregindu-se astfel numărul de cinci surori alături de cei trei frați mai mari. Au fost unsprezece copii, dar pe trei i-au pierdut prin bolile copilăriei, pentru care nici vorbă de vaccinuri pe atunci. Când eram mică și mă aflam în grija zilnică a bunicii mele adorate, aflam din povestirile ei multe amănunte ale vieții într-o familie cu mulți frați, într-un sătuc unde trebuia să-ți inventezi jocurile copilăriei și unde de mic trebuia să îndeplinești anumite sarcini prin care ajutai și tu, copil fiind, familia. Jucăriile erau puține spre deloc. Magda îmi spunea că vara copiii își modelau jucării din lut umed, uscat apoi la soare – plastilină avant la lettre. Adesea mama lor îi trimitea în pădurile din jur să culeagă ciuperci pentru prânzul care trebuia să hrănească zece persoane, așa se face că Magda cunoștea perfect ciupercile vândute în piața din Marghita. Fetele învățau tainele gospodăriei, cum se organizează și se conduce o casă, iar băieții au fost dați să facă școală. Cei trei frați au urmat facultăți în Ungaria, la Budapesta și Debrețin, și doar unul dintre ei s-a întors în țară și și-a echivalat aici diploma de avocat.Read more…
