Până la ultimul antisemit din lume

Nu cred că mai există în lume un popor care a trecut prin atâtea ca evreii și în ciuda tuturor catastrofelor, ei au rămas optimiști. Exemplele sunt numeroase, nu am de gând să le înșiri acum și aici. Speranța “că va mai fi sărbătoare pe strada noastră” s-a păstrat de-a lungul generațiilor. Voința de-a supraviețui, de a găsi soluții pentru toate situațiile imposibile a caracterizat întotdeauna acest popor. Umorul evreiesc, în care oamenii fac haz de necaz, , prioritatea educației copiilor, numărul mare de absolvenți a facultăților sunt tot atâtea dovezi ale voinței de supraviețuire. Un popor fără țară a reușit să-și păstreze identitatea mai bine de 2000 de ani, datorită tradițiilor și conștientizării obârșiei. Asimilarea unei părți a populației evreiești în multe țări europene nu a rezolvat problema antisemitismului, pentru populația majoritară, cei care s-au asimilat au rămas tot evrei. Nu pot decât să revin la celebra frază a scriitorului sovietic Ilya Ehrhenburg care, întrebat până când va susține că este evreu, a răspuns: “Până când mai există un antisemit pe lume”. Holocaustul a dus la concretizarea necesității creării unui stat evreiesc. Dintr-un stat subdezvoltat, în mai puțin de un sfert de veac Israelul a devenit unul din statele dezvoltate ale lumii, un stat liberal și democratic.Read more…

Zoomuzicologie

Zoomuzicologia studiază aspectele muzicale ale sunetelor produse de animale și rolul lor în comunicare. Înainte de a intra în esența problemei voi încerca să răspund la două întrebări. Una este, de ce Goodie, câinele prietenului meu Eddy Barash, scotea niște sunete speciale atunci când îi cântam Happy Birthday to You – și numai atunci. A doua întrebare este de ce câinii urlă ca lupii atunci când aud sirena ambulanței. Răspunsul la prima întrebare este că probabil îi place cântecul… Dar s-a constatat că în general câinii preferă Cele patru anotimpuri de Vivaldi. Câinii aud mai bine decât noi tonurile înalte. În general, muzica nu prea gălăgioasă îi liniștește. În schimb zgomotele puternice îi irită și la auzul lor, câinii urlă la fel ca strămoșii lor, lupii, parcă încercând să “alunge” ambulanța. La fel pot reacționa la sunetul claxoanelor, al sirenelor, la zgomotul aspiratoarelor, la alarmele mașinilor, la tunete și la focuri de artificii. Este un instinct, la fel cu cel de a-și aduna odraslele și a le apăra. Câinii îi apără pe stăpânii lor atunci când simt că aceștia sunt în pericol.Read more…

Impresii canadiene (partea I)

Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…

Nu mai merită respectul meu

Din nou la Chișinău și, ca de obicei,  la o conferință medicală. Peisajul e același, și cel natural și cel uman. Parcă lumea stă în loc, deși nu e așa. Nici măcar războiul din Ucraina nu e atât de static pe cât pare. Prietenii de aici îmi povestesc că luptele continuă și amenințarea e la doi pași. Dar lumea își vede de-ale ei. La micul dejun, în fața mea, o pereche, el și ea, de vreo 60 ani. Vorbesc rusește, par să fie turiști. Chelnerița îmi întărește convingerea: – Ei vin de pe undeva din Transnistria, ruși… Perechea din fața mea e modelul perfect al unor indivizi civilizați, fuguri de intelectuali rasați. Odinioară, ei reprezentau pentru mine elita culturii est-europene. De mic copil am învățat să respect cultura venită de la răsărit, să ascult muzica venită ”de acolo” și să încerc să învăț limba lor, atât de urâtă de cei din jurul meu, limba ocupantului… Am spus-o și am scris-o nu o dată: Cehov m-a învățat că poți avea două ”soții” în același timp, medicina și scrisul, fără ca una să se simtă deranjată de cealaltă. ”Radio Erevan” îmi îndulcea momentele în care pierdusem speranța de a mă vedea în alt loc pe globul pământesc. Iar mașina de bărbierit era made in USSR, deși copie a unui Philips olandez. Emigrația rusească de la sfârșitul secolului trecut, care a ”cotropit” Israelul imediat după căderea Cortinei de Fier, nu a făcut decât să-mi întregească imaginea pe care o aveam despre acel popor.Read more…

Colonia evreiască din insula Elefantina

Vorbind de diaspora evreiască, ne gândim de obicei la distrugerea Ierusalimului de către romani (70 e.n.) și exilarea majorității populației.  Adevărul este că diaspora evreiască exista deja cu secole în urmă.  Invazii dușmane, foamete sau răscoale înăbușite au făcut ca mulți localnici să fugă.  Au fost și unii care s-au stabilit pe pământuri străine din motive economice, alții au optat să nu se întoarcă după exilul din Babilon.  Una dintre primele așezări evreiești din afara granițelor istorice a fost cea din insula Elefantina din Egipt. Elefantina face parte dintr-un grup de insule aflate pe cursul superior al Nilului, imediat după barajul de la Assuan.  Se presupune că numele ei vine de la forma alungită și curbată, ca un colț de elefant, sau poate de la stâncile de pe țărm, care arată ca niște elefanți.  Insula Elefantina a avut dintotdeauna o mare importanță pentru egipteni.  Pe de o parte, fiind la limita sudică a Egiptului antic, era nevoie de o garnizoană permanentă care să păzească granița și să oprească eventuale incursiuni vrăjmașe.  Pe de altă parte, insula avea și o mare importanță religioasă.  În credința egiptenilor, sub insulă se aflau două peșteri de unde veneau apele care produceau revărsările.  Acolo sălășluia zeul Khnum, cel cu cap de berbec, care păzea apele Nilului, împreună cu Satet, zeița războiului, protectoarea țării, și fiica lor, Anuket, personificarea revărsărilor dătătoare de viață ale Nilului.  Nu este de mirare că de-a lungul timpurilor, pe insulă au fost ridicate numeroase temple.  Săpăturile arheologice durează de peste un secol, se cunosc nenumărate texte scrise, astfel încât istoricii au o imagine destul de clară despre situația de pe insulă.Read more…

Grădinile Finzi-Contini – o carte, un film și o operă

Întâmplarea face că citesc acum cartea lui Giorgio Bassani, Grădinile Finzi-Contini, tradusă din limba italiană și apărută în 2023 la editura Pandora. Originalul a apărut în 1962. Recent și televiziunea română a proiectat la Telecinemateca filmul Grădinile Finzi-Contini, din 1970, regizat de Vittorio De Sica. În anul 2022 la New York a fost prezentat și un spectacol de operă cu același titlu. Deci nu se poate spune că subiectul nu mai e actual. Probabil că mulți dintre cititori cunosc cartea sau au văzut filmul. Dar mai ales evenimentele din Israel din 7 octombrie care au dezlănțuit un val de antisemitism într-o mare parte a lumii m-a făcut să aleg acest subiect. Atmosfera internațională actuală amintește de cea care a precedat Holocaustul, și atunci a fost o recrudescență a antisemitismului. Scriitorii adevărați sunt un fel de profeți. Și Giorgio Bassani, cel care a scris cartea în urmă cu mulți ani, e unul dintre aceștia. Giorgio Bassani (1916-2000), evreu, s-a născut la Bologna. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Ferrara. În 1939 a absolvit facultatea de litere din Bologna, în ciuda legilor antisemite promulgate în Italia cu un an mai devreme. A activat în rezistența antifascistă. În 1943 a fost arestat și a fost eliberat după îndepărtarea de la putere a lui Mussolini. Opera sa principală este ciclul Romanul Ferrarei, din care face parte și Grădinile Finzi-Contini.Read more…

Vară toridă cu drone, obuze și rachete (2)

Cu puținele mele informații reale și cunoștințe colaterale, voi încerca să deslușesc situația militară cu care se confruntă Israelul în particular și Orientul Mijlociu în general. Din perspectiva mai largă a Orientului Mijlociu, încep cu declarația belicoasă a lui Nasrallah, liderul Hezbollah, care a amenințat Ciprul că în cazul în care continuă să acorde sprijin logistic Israelului, organizația sa îl va ataca. Să nu uităm că Ciprul, așa mic cum este, e un stat suveran al UE, care adăpostește și două importante baze navale și aeriene britanice. Dacă interpretăm ad litteram, cel mai important proxy al Iranului a amenințat oficial un stat al UE cu o agresiune militară. Dacă o luăm mai domol, Hezbollah încearcă cu toate mijloacele de presiune pe care le are la îndemână să descurajeze Israelul de a lansa un război de anvergură împotriva sa și a Libanului ca stat gazdă, practic un stat nefuncțional, cvasi simbolic, aflat sub dominația sa militară și teroristă. În acest context trebuie să amintesc că din Cipru, britanicii lansează atacuri aviatice asupra houthi-lor din Yemen, asupra ISIS din Siria și Iraq și la nevoie asupra dronelor și rachetelor iraniene care au atacat Israelul. Mai mult, în Cipru, britanicii au instalații de ascultare și spionaj care acoperă tot spațiul Orientului Mijlociu.Read more…

Examen la fizică

Încă dinaintea sărbătorii de Purim, fiica mea, studentă, mi-a spus: – Vreau să-mi măresc nota la fizică. Mecanica newtoniană, compunerea și descompunerea forțelor, pârghii, scripeți și altele asemănătoare. Trebuie să mă ajuți! Deci am scos din bibliotecă Culegerea de probleme de fizică a lui Dorin și Silvia Gheorghiu după care învățasem și eu la liceu și „hai cu aducerea aminte”. Nu a fost ușor. Era în 1976. Cum cartea nu se găsea în magazine, mama mi-a cumpărat-o de la Librăria „Cartea prin Poștă” și timp de o lună și jumătate, până a sosit, m-a ajutat colega Daniela Munteanu care avea un văr student la Facultatea de fizică. Doamna Florica Naghel, diriginta și profesoara noastră de fizică, nu ținea seamă că nu avem culegeri și ne tot repeta: – Trebuie să învățați cum puteți! Neavând nici pile și nici posibilitatea să plătesc 100 lei pentru carte, a trebuit să aștept să sosească prin poștă. Între timp Daniela aducea cartea la fiecare oră de fizică și permitea colegilor să copieze problema dată ca temă de profesoara necruțătoare. Dar uite că m-am luat cu amintirile… Read more…

Între milă și silă

Nu fac parte dintre acei fanatici care ar sta treji noaptea ca să urmărească o dezbatere politică între cei doi candidați la președinția Statelor Unite. Pentru mine politica americană rămâne un năvod cu prea multe ochiuri, între care mă simt ca un pește pe uscat, iar când vine vorba de culisele ei, prefer să mă țin deoparte. Dar reacțiile pe care le-am auzit în dimineața de după și care asemuiau confruntarea cu un meci de box în care unul din candidați l-a făcut knock-out pe celălalt m-au determinat să urmăresc totuși câteva selecțiuni din această saga de o oră și jumătate. Între milă și silă, aceasta a fost toată gama de sentimente pe care am simțit-o. Milă în primul rând pentru America, dacă asta e tot ce a putut ea oferi în acea noapte. Dezbaterea de ieri ar fi trebuit să se desfășoare în prezența unui doctor, undeva într-un salon din secția de geriatrie a unui spital și asta nu doar din cauza vârstei pacienților, ci mai ales a incapacității lor de a înțelege că poate ar trebui să lase locul și altora. Milă pentru America, în a cărei curte am învățat ce înseamnă democrație, drepturile omului și politică curată. Milă pentru că oamenii valoroși din acea țară pe care am admirat-o se îndepărtează de politică ca de foc, preferând să-și facă miliardele în altă parte, în afaceri mai profitabile, dar și mult mai individualiste.Read more…

30 iunie – cea mai neagră zi din istoria postbelică a Franței

Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă a Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance. Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite.Read more…