Fidelitate – în folosul cui?

În urmă cu câteva săptămâni am publicat in Baabel o recenzie a cărții ”O femeie în Berlin”, o zguduitoare dare de seamă având ca subiect intrarea trupelor sovietice în Berlinul hitlerist și acoperind o perioadă de câteva săptămâni, de la sfârșitul lui aprilie și până la mijlocul lui iunie 1945. Se pare că acest volum, de fapt un jurnal personal și intim al unei berlineze de vreo 30 ani, este poate singura sursă obiectivă a evenimentelor legate de prima interacție dintre populația capitalei Germaniei naziste, un oraș în cea mai mare parte distrus de atacurile aliaților, și trupele ocupante sovietice. În acea recenzie am încercat, și am motive să pun sub semnul întrebării magnitudinea succesului sau eșecului acelei încercări, să mă țin de litera cărții și să nu adaug nimic de la mine, fiind sigur că orice încercare de interpretare personală ar fi o trădare a exactității istorice cu care a fost scris jurnalul. Știam (și chiar aminteam în acel eseu) de existența filmului inspirat după carte., dar nici nu-mi trecea prin cap să-l caut, influențat de gluma despre cei doi șoareci care ronțăiau pelicula unui film, spunând că preferau cartea.Read more…

Subiectivisme (III). Dedesubturi electorale ungare

Orbán a obținut o victorie electorală zdrobitoare, nesperată de el însuși, realizând o majoritate de două treimi pentru coaliția de guvernământ Fidesz – KDNP. Astfel, fostul vicepreședinte al internaționalei liberale, fost bursier la Oxford al lui George Soros, care a pierdut două alegeri generale una după alta, în 2002 și 2006, revine în forță și decisiv pe firmamentul nu numai al politicii ungare, ci și al celei europene. Permanentizatul premier ungar a câștigat în serie patru curse electorale, dintre care trei cu două treimi, un palmares ieșit din comun, nemaiîntâlnit pe scena politică democratică europeană. Orbán și-a depășit toate recordurile electorale anterioare: aproape 70% din populația cu drept de vot s-a prezentat la urne, iar în cifre absolute, peste 3 milioane de cetățeni au votat pentru coaliția de guvernământ, Fidesz-KDNP. Alegerile au fost corecte și legale, fapt întărit de observatorii internaționali. Legitimitatea noului Parlament și executiv de la Budapesta, respectiv corectitudinea alegerilor nu pot fi contestate de nicio instituție internațională. Suveranist și iliberal, populist și conservator în același timp, autocrat ce încă respectă bazele democrației, modestul băiat din provincie, având șansa școlarizării înalte într-un colegiu de elită al epocii Kádár târzii a devenit enfant terrible al Uniunii Europene, un lider de opinie și strategie al tuturor forțelor europene care se opun globalismului și neoliberalismului bruxellez și al SUA.Read more…

Despre profesori și școală, cu dragoste (I). Ședință de coșmar

Una din fiicele surorii mele m-a rugat să o reprezint la ședința cu părinții a fetiței ei din clasa a V-a, la o școală din centrul Bucureștiului. Am plecat de acasă cu mult entuziasm. Nu mai fusesem la vreo ședință cu părinții de peste 40 de ani. Dar timp de două ore m-am simțit ca în ”cușca cu leoaice”. Am ajuns printre primii în sala de clasă. Decorul era altul decât cel cunoscut, cu bănci individuale. Elevii acelei școli nu mai au coleg / colegă de bancă. Sper că nu e așa în toate școlile. Diriginta ne-a pus în temă cu ce urma să se desfășoare. La cererea părinților, profesoarele de germană și cea de română au fost invitate să participe în prima parte a ședinței. Prima urcă pe ”eșafod” profesoara de germană. Aflu că venise doar pentru acest ultim semestru al anului școlar. După ce își expune relația cu elevii și dificultățile pe care le întâmpină, o întrerupe o mămică. Pentru mine e ca un prim zornăit de săbii. Politicos, profesoara roagă să fie lăsată să continue, iar la sfârșit cere să-i fie adresate întrebări. Prima care ia cuvântul este doamna care o întrerupsese mai devreme. Deh, avea prioritate la cuvânt! Îi reproșează ceva despre forma de notare a lucrărilor elevilor, care i se părea nepotrivită. Dar ce însemna ”nepotrivită”? Că profesoara îi puncta când greșeau, punându-le câte un minus la fiecare greșeală, dar că nu-i lăuda când nu greșeau!Read more…

Ce ne rezervă viitorul?

De curând s-a anunțat la radio și la TV că în septembrie 2025, țări cu o atitudine favorabilă față de Israel sau chiar prietene adevărate ale Israelului (ca Germania) vor recunoaște Statul Palestinian, dacă Israel nu pune capăt războiului din Gaza, nu își retrage armata și nu acordă ajutor umanitar populației din Gaza, după standardele cunoscute (dar care sunt ele nu este clar). După surse israeliene, până acum, Israel a introdus în Gaza 900.000 de tone de ajutor umanitar. În luna martie 2025, acest stat palestinian, deocamdată virtual, atât timp cât nu se încheie un acord în această privință între Israel și palestinieni, este deja recunoscut de trei sferturi din statele membre ale ONU (147 din 193). După definiția statului palestinian propusă de OEP, Israel va trebui să renunțe la Ierusalimul de Est, iar Gaza va trebui legată de rest printr-un coridor. Abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea unii arabi au adoptat denumirea de palestinieni, alții se declarau arabi-palestinieni, iar alții pur și simplu arabi. În timpul Mandatului Britanic, întregul teritoriu ocupat de arabi și evrei era denumit Palestine. Statul Palestina a fost declarat oficial de către OEP (Organizația de Eliberare a Palestinei) în 15 noiembrie 1988, fiind recunoscut în același an de 78 de țări, printre care și România. După OEP, noul stat va fi suveran asupra unor teritorii recunoscute ca atare pe plan internațional: Iudeea și Samaria (Cisiordania), Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza. În noiembrie 2012, Palestina a fost primită la ONU ca stat ne-membru, cu statutul de observator (non-member observer state). Dar luna asta, după declarația președintelui francez Macron că la adunarea ONU din septembrie 2025, Franța va recunoaște Statul Palestinian…Read more…