Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…

Da, părerea mea este că Israelul și israelienii trebuie să aibă conștiința împăcată în privința ajutorului acordat ucrainenilor. Ca orice refugiați din propriile case și orașe, obligați fiind să fugă în fața unei armate cotropitoare a cărei operațiune trebuie condamnată, ucrainenii merită din plin solidaritate și ajutor, în limitele bunului gust dictat de istorie, morală și conștiință, precum și prin filtrul interesului național al Israelului. Exemple de ajutor israelian nu lipsesc – Israelul a construit primul spital de campanie într-o tabără de refugiați ucraineni. Israel a votat recent la ONU pentru condamnarea atacării Ucrainei de către Rusia. De asemenea, mai mulți israelieni au înființat puncte de distribuție a alimentelor și medicamentelor în taberele de refugiați. Nu mai puțin important, Israel a primit pe teritoriul ei mii de refugiați ucraineni și nu numai evrei! Dar numărul de refugiați acceptați de Israel nu i-a mulțumit pe politicienii ucraineni. Motivul principal de limitare a numărului de refugiați acceptați de Israel este unul demografic, pe care voi încerca să-l explic. Între 2010-2012, în Israel au intrat ilegal, prin Egipt, aproape 100.000 de fugari din Eritreea și din Sudanul de Sud, în căutarea unui loc de muncă, deci nu refugiați politici. Dacă nu s-ar fi luat măsurile necesare, poate că astăzi am fi avut peste un milion de africani, care nu au nimic comun cu Israelul și menirea lui de a fi singura țară a evreilor.  Read more…

Acest articol mi-a fost inspirat de cel scris de Anca Laslo în ediția de joi. Ar fi trebuit să fie un comentariu, dar sunt prea multe de spus despre subiect, de aceea l-am scris ca o opinie separată. Știu că sintagma ”eu cu cine votez” ar fi trebuit să se deprecieze, fiind utilizată de atâtea ori, dar s-a dovedit că este nemuritoare, este foarte actuală și după o sută și ceva de ani, când a fost concepută de Caragiale în O scrisoare pierdută. În perioada comunistă toată lumea știa cu cine trebuie să voteze, prea mare alegere nu aveai, de fapt nu aveai deloc, dar după 1989, odată cu apariția a zeci de partide, o adevărată inflație, expresia s-a valorizat. Inflație, inflație, dar din cele 40 de partide, câte erau la începutul anilor 90, îți puteai găsi unul care să se apropie de viziunea ta. Aveai opțiuni, știai cu cine să votezi. Este adevărat, de-a lungul vremii, foarte multe dintre ele au dispărut sau chiar dacă nu, nimeni nu știe că mai există, doar uneori se întâmplă să dai de o clădire cu un afiș care anunță că aici este sediul partidului X și te miri că a supraviețuit.Read more…