Barbaria militanţilor Hamas în primele ore de după atac, când orașele din jurul Fâșiei Gaza au fost lăsate pradă bandelor de criminali, va fi repede dată uitării. În curând şi subiectul masacrului civililor lipsiţi de apărare – în mare parte familii cu copii, bătrâni, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului – nu va mai face prima pagină în jurnalele de știri, fiind înlocuit de acuzația obișnuită de disproporționalitate în răspunsul Israelului la atacul Hamas. Cele de mai sus nu sunt rodul unor speculaţii superficiale, ci se bazează pe experiență. De-a lungul istoriei, atâta timp cât au fost ucişi evrei lipsiţi de apărare, s-a stârnit puțină îngrijorare la nivel global, adesea mult după evenimente, când victimele nu mai puteau fi ajutate. În paralel se intensifica negarea sau minimalizarea genocidului evreilor europeni. Diferența crucială de acum este că Israelul e capabil să se apere. Deja se aud voci care critică Israelul pentru o presupusă reacție disproporționată. Read more…
Dreptul la vot este unul pe care nu toți știu să-l aprecieze, mai ales cei din lumea așa-numită liberă. Nici nu își pot imagina ce înseamnă să nu ai acest drept. Odată ce votul este o obligație, cum era în România ceaușistă și în blocul de est, nu se mai poate avea încredere în rezultatul alegerilor, căci votul este o alegere, la fel cum și ne-votul este una. Când am avut pentru prima oară dreptul să aleg între mai multe partide, împlinisem „frageda” vârstă de 37 de ani! Nu cunoșteam bine scena politică din Germania Federală. Nu știam suficient de bine limba germană pentru a citi programele partidelor politice care candidau, nu aveam nici răbdare. Și apoi aveam doi copii, unul de zece ani și unul de doi ani, care îmi ocupau timpul așa-numit liber. Așa că m-am orientat după numele partidelor și după promisiunile pe care le făceau în clipurile de la televiziune, după renumele unor membri, după mutrele lor de pe afișe… ca omul prost, adică simplu. Era o duminică ploioasă de ianuarie. Oficiul de vot era într-o clasă a școlii primare a fiului meu. Eram pătrunsă de emoția evenimentului. Nu cu mult înainte căpătasem cetățenia. În retrospectivă, din cele două voturi, pe unul l-am irosit, pentru că nu aveam experiența necesară. De atunci au trecut 35 de ani. M-am împământenit în Germania, dar nu sunt chiar „acasă” decât la mine acasă. Am învățat să descifrez mesajele concurenților la putere. Mi-am pierdut naivitatea, mai bine zis credulitatea începuturilor, ba chiar am devenit foarte sceptică.Read more…
Urmărind înregistrarea audierii unor membri din conducerea televiziunii publice, la comisiile parlamentare de cultură şi mass media – unde s-a ridicat şi problema emisiunilor minorităţilor – am fost uimită de declaraţia unui parlamentar din comisie care liniştea spiritele dând asigurăriRead more…
Cred că primul nume este de ani de zile bine cunoscut cititorilor din numeroase țări. Este scriitorul evreu-maghiar care a primit, în 2002, premiul Nobel pentru literatură; singurul scriitor maghiar care a fost distins vreodată cu acest premiu.Nemes Jeles László este regizor de film, de asemenea evreu maghiar. Pe el încă nu-l cunoaște lumea în așa măsură dar de-acum, după ce, în 2015, la Cannes, filmul lui, ”Fiul lui Saul”, a primit Le Grand Prix (Marele premiu) al doilea după Palme d’or, iar în SUA Globul de aur pentru cel mai bun film străin, De ce i-am apropiat pe cei doi?Read more…
La această întrebare pe care o completez cu ”și Holocaustului”, răspunsul meu – și bănuiesc și al altora – este un categoric ”da”. Avem nevoie din foarte multe motive, unele pozitive, altele negative. Vreau să mă explic: cele pozitive se referă la contribuția substanțială a evreilor din toate provinciile românești la dezvoltarea economică, socială, culturală a țării căreia i-au aparținut de-alungul istoriei și mă gândesc aici nu numai la România, ci și la Imperiul Austro-Ungar sau Rusia. Iar aceste referiri trebuie să existe, într-un fel sau altul, în cadrul noului muzeu. Federația Comunităților Evreiești din România, de pildă, are printre altele, la sinagoga Unirea Sfântă din Mămulari, locul unde la ora actuală există un muzeu al evreilor, în curs de reorganizare, afișe cu contribuția evreilor din Vechiul Regat la dezvoltarea industrială a României din secolele 19 și 20. Noul muzeu ar trebui să cuprindă, așa cum am arătat mai sus, și celelalte provincii, cu sublinierea asemănărilor și diferențelor în politica față de evrei.Read more…
Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…
Întoarcerea Huliganului, de Norman Manea, este un document inedit al perioadei din România, din cele două regimuri de teroare. Este tragedia incertitudinii existenţiale, tragedia lipsei de identitate. Este și tragedia evreilor din cei 2000 de ani de diaspora. Titlul nu este ales întâmplător. În 1934 apare cartea lui Mihail Sebastian Cum am devenit huligan. Ea este un răspuns la insultele aduse la adresa lui de către intelectualii acelei vremi, care se alăturaseră deja la grupurile legionare și mai ales un răspuns la prefaţa pe care intelectualul legionar Nae Ionescu a scris-o la cartea lui Sebastian De două mii de ani..Read more…
Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…
Tentație – atenție concentrată într-o direcție imorală.
Erotism – turism erotic liber fără frontiere.
Paradigmă culturală apdatată – forme fără fund….
În trecut am admirat statul de drept. Acum mă zbat cu statul de stâng, nătâng…
Stupefacție – satisfacție precedată de stupoare.
Pudoare – sudoare discretă și camuflată.
Omul sfințește locul, dar de multe ori locul prostește omul.
Autocrație – satisfacție pentru autoritari.
Declic – defulare, eliberare după ce dai clic.Read more…
Din 7octombrie încoace, de când a avut loc pogromul din Israel și de când a început războiul, cuvintele sunt doar palide reprezentări a ceea ce simt și vreau să spun. În toată media se folosesc din belșug termeni ca oroare, atrocități, crime, teroare, viol, profanare, cumplit, măcel îngrozitor, asasinat… Aș putea continua căutarea cuvintelor, ele însă nu pot reflecta magnitudinea celor înfăptuite monstruos, într-o dimineață de început de toamnă, asupra unor oameni fără nicio vină, mai mult și mai de neimaginat, asupra unor copii. Actele teroriste sunt de o lașitate scârboasă, bărbați care ”reușesc” să ucidă oameni lipsiţi de apărare, în paturile lor, sunt mai mult decât josnici. Sunt multe relatări, circulă filmări, se fac mărturii, se află lucrurile care par a fi ireale din prisma urii prin care au fost generate. Eu nu pot și nu vreau să fac analize politice, eu pot doar să spun ce simt eu – așa cum fac în revista Baabel de peste doi ani – și felul în care toate acestea mă privesc pe mine, din postura de ființă umană care face parte din aceeași specie căreia îi aparțin și teroriștii, membri ai organizației Hamas. Din această postură, îmi este rușine pur și simplu că sunt și eu om la fel ca ei. Mă voi opri din a-i denumi folosind cuvântul ”om”. Peste tot în lume, indiferent de gradul de dezvoltare al societății, femeile sunt cele care asigură căldura căminului familiei, sunt cele care dau viață fiilor și fiicelor pe care apoi îi îngrijesc, îi educă și îi cresc.Read more…
1. Puterea celor fără de putere a rămas doar un ideal, pentru cei mulți a rămas durerea. 2. Istoria devine preponderent isterie. Istoria ca isterie, aceasta este cheia contemporaneității. 3. Războiul ideologic, cultural, generat de strategi ticăloși, sfârșește în stradă, dus la capăt de pleava criminală a marginalilor și de declasații periferiilor. Ideile extremiste, radicale se degradează întotdeauna în mod ireversibil în asasinat de masă, ba chiar în genocid. 4. Mulți și-au trădat țara, dar foarte mulți au fost trădați de propria lor țară. 5. Pretutindeni, patrioții contemporani trăiesc excelent din țară și nu pentru țară. În mod cert, niciunul dintre ei nu este dispus să moară pentru țară, cel mult în mass media, în mod virtual și declarativ.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
