Perspectivele strategice ale Israelului

Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…

Kertész Imre și Nemes Jeles László – maghiari sau evrei?

Cred că primul nume este de ani de zile bine cunoscut cititorilor din numeroase țări. Este scriitorul evreu-maghiar care a primit, în 2002, premiul Nobel pentru literatură; singurul scriitor maghiar care a fost distins vreodată cu acest premiu.Nemes Jeles László este regizor de film, de asemenea evreu maghiar. Pe el încă nu-l cunoaște lumea în așa măsură dar de-acum, după ce, în 2015, la Cannes, filmul lui, ”Fiul lui Saul”, a primit Le Grand Prix (Marele premiu) al doilea după Palme d’or, iar în SUA Globul de aur pentru cel mai bun film străin, De ce i-am apropiat pe cei doi?Read more…

Avem nevoie de un Muzeu de Stat al Istoriei Evreilor din România ?

La această întrebare pe care o completez cu ”și Holocaustului”, răspunsul meu – și bănuiesc și al altora – este un categoric ”da”. Avem nevoie din foarte multe motive, unele pozitive, altele negative. Vreau să mă explic: cele pozitive se referă la contribuția substanțială a evreilor din toate provinciile românești la dezvoltarea economică, socială, culturală a țării căreia i-au aparținut de-alungul istoriei și mă gândesc aici nu numai la România, ci și la Imperiul Austro-Ungar sau Rusia. Iar aceste referiri trebuie să existe, într-un fel sau altul, în cadrul noului muzeu. Federația Comunităților Evreiești din România, de pildă, are printre altele, la sinagoga Unirea Sfântă din Mămulari, locul unde la ora actuală există un muzeu al evreilor, în curs de reorganizare, afișe cu contribuția evreilor din Vechiul Regat la dezvoltarea industrială a României din secolele 19 și 20. Noul muzeu ar trebui să cuprindă, așa cum am arătat mai sus, și celelalte provincii, cu sublinierea asemănărilor și diferențelor în politica față de evrei.Read more…

Până aici, zmeule!

Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…

Norman Manea și Mihail Sebastian

Întoarcerea Huliganului, de Norman Manea, este un document inedit al perioadei din România, din cele două regimuri de teroare. Este tragedia incertitudinii existenţiale, tragedia lipsei de identitate. Este și tragedia evreilor din cei 2000 de ani de diaspora. Titlul nu este ales întâmplător. În 1934 apare cartea lui Mihail Sebastian Cum am devenit huligan. Ea este un răspuns la insultele aduse la adresa lui de către intelectualii acelei vremi, care se alăturaseră deja la grupurile legionare și mai ales un răspuns la prefaţa pe care intelectualul legionar Nae Ionescu a scris-o la cartea lui Sebastian De două mii de ani..Read more…

America de ieri…America de azi

Politicieni democrați cer schimbarea numelui aeroportului John Wayne și îndepărtarea statuii acestuia, ceea ce foarte probabil să se întâmple în curând. În isteria care domnește în prezent în America, numeroase statui – Columb, președinți, politicieni, artiști, generali americani – au fost distruse sau urmează să fie îndepărtate de mase de protestatari care văd în ele numai legătura cu sclavia din trecut, uitând cu totul rolul lor în edificarea statului prosper ai cărui beneficiari sunt. Monumentele aflate pe teren federal sunt protejate printr-un ordin al președintelui Trump, prin care autoritățile locale sunt răspunzătoare de securitatea lor. În prezent, isteria nu se limitează numai la distrugerea de statui, simboluri ale unui trecut care nu mai poate fi schimbat. Protestatarii îl consideră pe John Wayne rasist, ca urmare a unor afirmații ale sale, precum: “I believe in white supremacy until the Blacks are educated to a point of responsibility. (Eu cred în supremația albilor, până când negrii vor fi educați la nivelul de a fi responsabili.) I don’t believe in giving authority and positions of leadership and judgment to irresponsible people” (Nu cred că indivizi iresponsabili trebuie admiși în posturi de conducere.)(1)Read more…

Regina Margot – o stea în cădere?

Cred că am mai scris despre Margot Wallström, şefa diplomaţiei suedeze, cea pe care israelienii o consideră de la un timp încoace ,,persoană nedorită”, reacţie la deciziile şi comentariile sale aţintite contra conducerii Statului Israel.Faptul că doamna ministru şi-a ales tocmai Israelul drept cal de bătaie reprezintă subiectul unui număr relativ restrâns de critici, un adevăr valabil de altfel în multe state europene (şi nu numai), lucru cu care am avut timp suficient să ne obişnuim.Read more…

America, prin ochii unui liliputan

…aflat la New York de la data de 1 Decembrie 1998, ca “ permanent resident “ .

Oamenii mi s-au părut mulţumiţi – era o atmosferă de stabilitate economică (preţuri mici la alimente şi la articole de bază) şi de securitate. Oraşul pavoazat se pregătea de sărbători – la televizor apărea foarte des preşedintele Clinton, numai zâmbet anunţând cu entuziasm o nouă creştere la bursă, ca un semn şi o garanţie că economia e pe drumul cel bun şi că viitorul e luminos. “ Măi să fie, chiar aşa ? “ îmi spuneam, dorind să cred, dar înţelegând dorinţa preşedintelui de a culege lauri. De fapt am considerat că situaţia bună a Americii era în contextul prăbuşirii sistemului comunist (şi crizei din Asia), prăbuşire la care şi-a adus contribuţia Bush Tatăl (şi Reagan desigur), Clinton fiind cel care a cules roadele.Read more…

Un puzzle american

Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…

Opinii controversate

După publicarea unor texte inofensive legate de balerine, sculptori sau amintiri de călătorie, încerc să expun câteva idei controversate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis săptămâna aceasta că produsele fabricate în Iudeea și Samaria nu pot fi etichetate „fabricat în Israel”, impunând schimbarea etichetelor în toate cele 28 de state membre ale UE. Înainte de pronunțare, UE nu considerase obligatorie o asemenea etichetare, dar acum va fi o cerință, iar Uniunea poate lansa proceduri legale împotriva oricărui stat care nu se conformează. Nu se solicită asemenea etichete descriminatorii pentru produsele fabricate în regiunile disputate din Kurdistanul ocupat de Siria, Irak sau Turcia, sau din Uiguria, Kashmir, Transnistria, Mali ș.a.m.d…Departe mine gândul de a mă amestecă în opiniile electoratului din Dacia Felix. Dar mă intrigă campania mass mediei române contra d-nei Viorica Dăncilă, (ca și campania anti-Bibi din mass media Țării Sfinte).Read more…

Gramatica şi… identitatea de gen. Cugetările unei profane.

Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că cărţile de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul?. Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici. Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului. Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia, În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.Read more…

Dilema lui Dacian Cioloș

Invitat de președintele Klaus Johannis și sprijinit de liberali, în plină criză de încredere în România, Dacian Cioloş a renunțat la Bruxelles și a venit la București. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă a meritat acest schimb, adică să lase un post bine remunerat, un loc de muncă liniștit, un mediu de viață civilizat pentru nebunia din România. Ar fi bine de știut ce l-a îndemnat, că dacă avem răspunsul, ne dăm seama de ce se comportă așa cum se comportă, ca să zicem așa, uneori contrar așteptărilor.Read more…

Scrisoare deschisă către publicaţia Jurnalul Săptămânii, Israel

Mi-a parvenit via Internet, articolul « Auschwitz 70 de ani. ALIVE » o carte cutremurătoare boicotată în România? semnat de Dvs. şi publicat în numărul de astăzi, 28 septembrie 2017, al Jurnalului Săptămânii, pe care îl conduceţi.

http://animanews.org/doina-meiseles-auschwitz-70-de-ani-alive-o-carte-cutremuratoare-boicotata-in-romania/

Articolul face vorbire amplu despre TVR Cluj şi vă mărturisesc că am fost uimită de faptul că nu aţi încercat să vă documentaţi – aşa cum se pretinde de la un jurnalist profesionist – din mai multe surse, inclusiv de la mine, dat fiind că din 2009 sunt colaboratoarea Jurnalului Săptămânii, trecută ca atare şi în caseta publicaţiei, şi… lucrez la TVR Cluj.Read more…

Votul meu!

A vota este un drept stipulat în Constituție și noi, cei care am fi marea majoritate a celor cu drept de vot, am votat totdeauna. Da, am votat de câte ori am fost chemați să o facem. Chiar dacă nu a ieșit ce am votat, totuși fiecare dintre noi am simțit că ne-am făcut datoria și am mers la urne. Acum suntem în fața unui referendum care ne-a băgat în ceață pe toți, mai informați sau mai puțin, mai interesați sau mai puțin interesați, obișnuiți ai urnelor sau absenți din varii motive. Din păcate, tocmai tineretul pentru care se presupune că votăm ca să le fie mai bine, tocmai ei nu se prezintă la vot! Marea masă votează fără să știe ce sau pe cine și asta s-a demonstrat în multele răspunsuri hilare luate de pe la cetățeni. Paradoxal este că acest referendum este o încălcare a drepturilor omului și este făcut de către un partid care se declară social democrat! Să nu o lungim! Să trecem la o simplă analiză logică! Celor mulți care au afișat pretutindeni că boicotează referendumul și nu se vor prezenta la vot, le spun că se amăgesc crezând că asta va invalida referendumul.Read more…

Să votăm și-n turul doi!

Mulți dintre cititorii revistei Baabel se numără și printre prietenii mei de pe pagina de socializare, așa că ați avut prilejul să citiți ce am scris “la cald”, după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Atunci simțeam tristețea și frustrarea alegătorului care vede din nou spectrul unui tur doi în care avem de ales ”răul cel mai mic”. Așa a fost și în urmă cu ani, când am votat cu toții un președinte mai moderat față de varianta național xenofobă a celuilalt. Atunci am ales ce ne era mai potrivit în sensul de ponderat, am ales să votăm ”contra” a ceva și nicidecum ”pentru” ceva, pentru vreun program care să ne fie potrivit. Acel mecanism de vot ”contra” pare că nu mai este același, deși modelul este același. Aplicat astăzi, acel model de vot ”contra” poate crea surprize, pe care unii și le doresc în străfundurile sufletelor măcinate de înverșunare împotriva a tot ceea ce s-a adunat în multe decade, deja generații. Suntem în fața unei premiere: nu avem dezbatere ”unu la unu”. După unele voci, asta ar înseamna abandonul dezbaterii cu un contracandidat, care mai este și femeie. După alții, asta se traduce, ușor forțat și cu jenă, ”ce să discute El cu o femeie?!”. Read more…

Prezentarea evenimentelor istorice precum s-au întâmplat

Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…

“Eu nu sunt antisemit!”

Declara senatorul liberal Puiu Haşotti, revenind la microfonul de la care, cu câteva minute înainte, luase apărarea jurnalistei Oana Stănciulescu – propusă în Consiliul de Administraţie al TVR – pledând pentru separarea opţiunile politice greşite, de contribuţia culturală majoră a unor personalităţi controversate, precum poetul Radu Gyr. Senatorul şi-a argumentat afirmaţiile prin câteva versuri bine alese, după care s-a adresat plenului: „Asta-i o poezie legionară?!” Din Radu Gyr citase şi antevorbitorul său, dar din altă poezie, una emblematică: „Imnul tinereţii legionare”. Deputatul Aurel Vainer luase cuvântul pentru a-şi exprima nedumerirea…Read more…

Poarta 253 către titularizare

Ne îndoim că elevul (mai ales cel din mediul rural) este în centrul preocupărilor învățământului românesc. Vom demonstra că articolul 253 din Legea Învăţământului este o posibilitate de „tunelare” prin care profesorii de la ţară – unde este nevoie acută de personal didactic calificat – ajung la licee bune din oraşele mari fără a fi promovat un concurs care viza direct aceste posturi. Bănuim că acest lucru nu se întâmplă fără oarecare proptele.Read more…