Andrea Ghiţă: TOŢI FURĂ

În România se fură „cât cuprinde”, de la portmoneul şparlit în tramvai de un şuţ, până la limuzinele de lux – sustrase cu metodă de grupurile de interlopi. Şi aş putea continua cu o sumedenie de exemple: şinele de cale ferată, cablurile electrice, combustibilul din conductele magistrale, întreprinderile industriale părăsite sunt prădate, jefuite, devalizate. Se fură până şi din bagajele transferate la aeroport, la fel cum se fură la cântar, la casa de marcat, la agenţia de turism. Ca să nu mai vorbesc de tunurile şi ţepele date în domeniul energetic, al transporturilor sau al construcţiilor, tocmai de cei care se află la conducerea acestor ramuri. Însuşirea rezultatelor cercetării ştiinţifice, piratarea creaţiilor artistice şi jefuirea timpului cetăţeanului ţinut la cozi, amânat şi ameţit cu promisiuni onorate la calendele greceşti, închid acest cerc atotcuprinzător al hoţiei.Read more…

Andrea Ghiţă: ŢARA unde SE SCOT CASTANELE din FOC

Prin geam văd fuioarele de fum ce se ridică din grădinile unde gospodarii au dat foc grămezilor de frunze căzute. Amurgul încă arămiu e tot mai pâclos. Începe anotimpul castanelor coapte. Îmi place să le crestez şi să le pun în cuptor, să adulmec aroma care umple casa, să le scot şi să le dezghioc cu degetele înfrigurate de fierbinţeala cojii. Totuşi, castanele coapte în casă nu se compară cu cele prăjite pe tăciuni şi vândute la colţul pieţei. Oameni cu palmele înnegrite şi aspre cântăresc cu iuţeală castanele fierbinţi, le ambalează  şi ţi le întind aburinde. Ce bine e să le îndeşi în buzunar, ca să le mănânci apoi hoinărind şi zgâindu-te la vitrine ! De câte ori simt aroma castanelor coapte gândul, asemenea unui traseu cablat, mă poartă către o întâmplare din copilărie.Read more…

Andrea Ghiţă: Pentru mine CLUJ-NAPOCA nu e CLUJ

Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat  – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…