Free speech

Asasinarea prim ministrului israelian Itzak Rabin în 1995 a fost o mare pierdere pentru Israel şi o tragedie personală pentru Leah Rabin, care se va stinge 5 ani mai târziu . În zorii vieţii, în copilărie, la vârsta de 5 ani, Leah beneficia de decizia înțeleapta a tatălui ei care, în 1933, a doua zi după venirea lui Hitler la putere, a început pregătirile familiei pentru a părăsi Germania. (“eu nu rămân într-o ţară care va fi condusă de un lunatic“). Decizia înțeleaptă a fost luată pentru că a putut să vadă şi apoi să aprecieze în mod realist viitorul familiei sale într-o Germanie în care Răul se extindea cu repeziciune. Aceasta e o problema de bază pentru omul de rând: să poată aprecia corect starea societății în care trăiește, să vadă la nevoie încă de departe apropierea Răului; pentru aceasta omul de rând are nevoie de o presă liberă de free speech, pentru că aceasta constituie prima lui linie de apărare împotriva Raului .Read more…

Premiul Nobel contra păcii

Cine ar fi crezut că va sosi și ziua în care Academia Suedeză, printre misiunile căreia se include şi decernarea Premiului Nobel pentru literatură, se va înscrie pe rușinoasa listă a instituțiilor afectate de epidemia scandalurilor sexuale?! Și cine ar fi crezut că Peter Handke, autorul austriac care i-a închinat ode dictatorului Slobodan Milošević, va apuca ziua în care prestigioasa instituție îl va răsplăti pentru meritele sale îndoielnice? n primăvara lui 1999, când forțele aliate occidentale au pornit atacurile contra Republicii Federale a Iugoslaviei, Handke se afla la Belgrad, unde declara cu patos:,,În momentele în care criminalii NATO își lansează bombele contra acestei țări, locul meu este aici.” Nu era prima oară când ideile sale au provocat opinia publică. În 1966, când Handke nu împlinise încă 24 de ani, într-un mesaj adresat Grupului 47 (cerc literar la Universitatea Princeton din SUA), ataca literatura germană, acuzând-o de ,,impotență descriptivă”., Criticii i-au prezis atunci un succes uriaș tânărului autor, considerat un rebel literar mai ales după publicarea romanului său Die Hornissen (Viespii). Prozator, dar și poet, uneori agresiv, alteori sensibil, el a produs în scurt timp un număr uriaș de nuvele şi piese de teatru, iar romanul său publicat în 1970 s-a bucurat chiar de vânzări considerabile, fiind adaptat la ecran de regizorul Wim Wenders, cu care a colaborat mai târziu și în cadrul eforturilor de realizare a capodoperei acestuia din urmă, Aripi deasupra Berlinului.Read more…

Obiecte şi renghiuri

Am să încep prin a-mi exprima admiraţia sinceră pentru oamenii pedanţi. Hainele atârnate cuminţi pe umeraşe, lenjeria şi prosoapele aliniate impecabil pe rafturi, cărţile rânduite, după domeniu (şi înălţime) – pe etajere, cutiuţele şi compartimentele, potrivite după mărime şi conţinut – în sertare care se închid şi se deschid alunecând silenţios pe şine, dulapuri (neburduşite) cu balamale docile, ba chiar şi fişierele specializate, ordonate „pe căprării” în computer… Toate acestea mă fascinează, dar mă şi intimidează pentru că, oricât m-aş strădui şi oricât aş încerca, nu mă pot conforma normelor guvernate cu intransigență de consoanele rşi d, secondate – câteodată – de n: ordine, rânduială, rend (magh.)ordre, order, порядок,Ordnung…Până şi în ebraică, cuvântul ordonat conţine aceste aceste consoane מְסוּדָר! Culmea este că deşi cele trei consoane „strunitoare” apar şi în prenumele meu – Andrea – ele nu şi-au pus amprenta pe firea mea. Este o deficienţă (ca să nu spun handicap!) de pe urma căreia sufăr destul de des, atunci când am nevoie de câte un obiect pe care – îmi amintesc perfect – îl pusesem „la locul lui” şi totuşi se dovedeşte de negăsit! Căutarea rapidă pe birou, măsuţă, noptieră, scrinul din sufragerie, masa din bucătărie sau în diverse sertare este însoţită de o retrospectivă mentală în care obiectul cu pricina (necesar de îndată, dacă nu chiar mai repede) mi se arată în secvenţe de amintiri recente conectate cu activităţi şi locuri din casă. Parcă l-am folosit aici şi l-am pus acolo…Continui căutatul febril şi până la urmă (ce să vezi!) găsesc obiectul cu pricina la… „locul lui”, confirmând unul dintre citatele mele preferate din autobiografia lui Isaac Bashevis Singer…Read more…

Feminism: cuvântul anului 2017

„Un singur cuvânt nu poate vreodată rezuma toate știrile, evenimentele sau esența poveștilor dintr-un anumit an, mai ales când vorbim despre un an cu atât de multe schimbări şi întâmplări notabile” a declarat într-un comunicat de presă Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dicționarului Merriam-Webster. „Dar când un sigur cuvânt este căutat cu atâta asiduitate şi volumul de căutări online îl depăşeşte pe al altora, e semn că [cuvântul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”
„Feminis” este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.Read more…

Cum am devenit (aproape) de stânga

După 40 de ani în care hârtiile au fost depozitate în magazia locuinţei noastre, am hotărât împreună cu soţia mea să le aruncăm. Erau hârtii de la bănci, de la societăţi de asigurare, chitanţe vechi de decenii. Ȋn paranoia mea, m-am gândit că nimeni nu trebuie să știe cât am plătit apa în urmă cu 30 de ani, așa că am hotărât să ardem totul. Din cauza pericolului de incendiu, în anul acesta în Israel e interzis să aprinzi focul pe terenuri virane, așa că m-am adresat lui Mussa, grădinarul nostru, care din când în când ne aranjează plantele de pe terasă. “Sigur, a spus Mussa, îți rezolv eu problema. Ihie besseder! ” (“Totul va fi bine” este o vorbă israeliană, pe care locuitorii acestui pământ o spun de câteva ori pe zi.) Am stabilit ziua şi ora când va veni să încarce kilogramele de hârtie. Când mi-am lua rămas bun de la soţia mea și am pupat-o la despărţire, ea m-a avertizat să iau cu mine și pașaportul european. Femeile au întotdeauna un al șaselea simț cu care prevăd lucrurile. Micul camion urca încet de la locuinţa noastră din partea de vest a Ierusalimului spre partea de est. Încă nu-mi dădeam seama că ne îndreptăm spre zonele Autorităţii Palestiniene, sau mai pe scurt Palestina…Read more…

Dacă nu-mi port singur de grijă

Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim. Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus: – Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament. – Și unde stați? – Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă. Read more…

O întâmplare tristă și tulburătoare

Totul a început într-o vineri, acum două săptămâni, când ea nu mi-a răspuns la telefon la ora convenită. Am sunat de mai multe ori în aceeași zi, apoi în zilele următoare – telefonul ei era mut. Bineînțeles că am încercat prin cunoștințe și rude să aflu despre ce e vorba, căci era clar că s-a întâmplat ceva deosebit și grav. În a cincea seară, fiica ei vitregă m-a anunțat că draga mea Coca nu mai este. Când o căutasem la telefon ea era la spital, în stare gravă. Este adevărat că într-un fel mă așteptam la asta deși, în zilele noastre, la vârsta ei nu ar fi trebuit să moară. Dar zilnic, în fiecare moment, aflăm prin toate mijloacele de comunicare despre decese, cu sau fără boli grave în antecedente, despre morți tineri și mai puțin tineri și în agenda mea telefonică mi-au rămas din ce în ce mai puține nume de prieteni și cunoscuți. Deși eram oarecum pregătită prin tăcerea telefonului, moartea acestei verișoare dragi m-a afectat foarte mult….Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A doua zi am primit încă o lovitură neașteptată din Viena…Read more…

Fuga din realitate

De câteva zile voiam să povestesc o întâmplare despre mine și telefonul mobil. În urmă cu trei zile, istoria întâmplată mie părea o adevărată odisee și o inutilă pierdere de timp întru aflarea unui adevăr simplu, adică acela că aveam nevoie de un mobil perfect funcțional. Cred că ce voi povesti în continuare pe această temă este ceva comun multora dintre noi, pentru că vi s-a oferit măcar o cartelă în plus pentru telefonul dumneavoastră mobil, asta indiferent de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. În timp ce scriam despre mobil ca adevărat instrument de lucru, cel puțin pentru unii dintre noi, iată că apar știri de interes general pe care nu le putem ignora. Curg temele din actualitatea zilei, curg și se scurg, din păcate lăsând prea puține urme în conștiința noastră colectivă. Să nu le ignorăm pentru că sunt parte a unei realități pe care vrem să o schimbăm în bine! Mă opresc la două dintre temele acestei realități crude și anume la rezultatele testului Pisa, devenite astăzi publice și la recent adoptata Rezoluție a Parlamentului European referitoare la situația de urgența în domeniul climei. Este clar că eu nu fug din realitate, pentru că m-am oprit din ce scriam și reconsider importanța problemelor mele în raport cu cele de ordin general care ne sunt urgențe tuturorRead more…

Mi-e dor… de noi toţi

Azi dimineaţă, când – adâncită în gânduri, trecând în revistă încă o dată ce aveam de făcut în cursul zilei – mă îndreptam spre birou, am fost martoră la o mică scenă cu conotaţii atât de simbolice pentru vremea în care trăim. Un bătrânel venea din direcţia opusă, iar în spatele lui, încă destul de departe, un tânăr biciclist pedala cu mare viteză pe trotuarul foarte îngust – de altfel aproape gol. Bătrânelul nu l-a observat (nici nu cred că ar fi avut cum s-o facă), deci îşi continua liniştit drumul chiar în mijlocul trotuarului. Tânărul parcă şovăia în care parte să-l depăşească, şi în cele din urmă a frânat brusc exact în momentul în care a ajuns la nici doi metri de el. Scârţâitul cauciucului şi al metalului a atras atenţia bătrânelului, care a tresărit şi s-a întors să vadă ce se întâmplă – şi eu am tresărit la rândul meu, aşteptându-mă la replici urâte, la reproşuri şi acuzaţii duşmănoase izvorâte din spaima micului incident, înecat în amărăciune dură. Din partea amândurora. Cum se întâmplă mult prea des în astfel de situaţii. Ce mi-a fost dat să văd însă: amândoi au zâmbit şi şi-au cerut scuze imediat. De la distanţa la care încă eram, n-am auzit cuvintele, doar din gesturile lor am dedus că bătrânul părea să recunoască: dacă tot umblă atât de încet şi târşâit, putea să se ţină mai aproape de marginea trotuarului, în loc să meargă taman în mijloc, iar tânărul i-a răspuns că nici vorbă! Că doar el era în locul nepotrivit, cu bicicleta pe trotuar – pe lângă care se întindea clar marcat traseul pentru biciclete. Şi tocmai în acest moment, când biciclistul a pus iar picioarele pe pedală şi a trecut pe lângă bătrânel, acesta i-a mângâiat braţul şi i-a urat drum bun şi sănătate…Read more…

Povara microfonului

Pentru cineva din exterior microfonul pare extrem de uşor, parcă-ţi dă aripi, iar poziţia celui care-l poartă, demnă de invidiat; un fel de zburdălnicie ciripitoare. Dar nu este nici pe departe aşa. Trebuie să fii în temă, să-ţi organizezi ideile, să fii spontan, să dai dovadă de empatie, să ştii să atragi atenţia interlocutorului şi s-o păstrezi în timpul interviului, să te adaptezi stilului său, fără a pierde din vedere obiectivul propus. În acelaşi timp e o muncă plăcută şi incitantă care-ţi conferă importanţă. Mai exact ceva din importanţa interlocutorului se răsfrânge şi asupra ta sau, arareori, se pun în valoare competenţa şi aplombul tău, atunci când eşti în apropierea unei personalităţi. Pentru repetarea acestei performanţe e nevoie de multă trudă şi de…smerenieRead more…

M-am dat pe brazdă sau am capitulat, depinde…

Unul dintre aspectele cele mai interesante ale relației mele cu vârsta e cea legată de impactul tehnologiei moderne asupra vieții mele de toate zilele.

Asta a început acum vreo 25-30 ani, odată cu apariția primului telefon celular. Hotărîrea mea a fost imediată: voi merge în pas cu vremea, deci am achiziționat unul din primul moment. Dar criza a apărut atunci când, treptat dar în ritm vioi, telefonul s-a transformat dintr-un simplu instrument de comunicare auditivă cu un seamăn de-al meu, într-un minicomputer care îți oferă o mulțime de funcții, în marea lor parte inutile (cel puțin în ochii mei), dar și dificil de manevrat. Și atunci mi-am spus: ” bine, voi poseda un telefon din ăsta, foarte avansat, dar eu voi continua să mă folosesc în primul rând de dragul meu calculator, care îmi aduce informații, distracții, un loc de înmagazinare a produselor mele pseudoliterare și, bineînțeles ,un eficient mijloc de comunicare cu cei apropiați, prieteni, colegi, etc. Și ce frumusețe de corespondență e asta! Scrii ce vrei și cui vrei, citești ce vrei și, mai ales, ții pentru tine ceea ce nu vrei să împarți cu alții.
Dar viața nu stă pe loc, nicidecum.Read more…

Pensionarii cumularzi – devoratorii bugetului public?

În momentul în care împlineşti vârsta de pensionare (potrivit Legii Pensiilor) contractul de muncă ţi se desface automat (Potrivit Codului Muncii) şi devii pensionar. Şi pentru că în viaţa civilă, atunci când te retragi din activitate nu ţi se păstrează gradul cu adăugarea sintagmei „în retragere”, odată pensionat devii o entitate în masa indiscernabilă a pensionarilor, fiind frustrat brusc de calităţile care – până cu o zi în urmă – te calificau pentru munca pe care ai depus-o ani la rând, cu râvnă şi profesionalism. Devii unul dintre pensionarii care beneficiază de reduceri la biletele de tren, spectacole şi de odihnă, se bucură de abonament gratuit la transportul în comun, pe pot plimba cât poftesc prin parc cu nepoţeii, pot sta la o partidă de table sau de şah şi urmări serialele TV cu reclamele pentru suplimentele alimentare, alifiile şi dispozitivele care le promit o bătrâneţe lipsită de probleme de sănătate. După o viaţă de muncă, după vicisitudinile sorţii sub diferite regimuri, pensionarii merită o bătrâneţe cât mai lungă şi mai tihnită şi ar fi excelent dacă toţi ar putea duce viaţa lipsită de griji zugrăvită mai sus. În acelaşi timp există şi pensionari care-şi continuă activitatea. Această situaţie e valabilă atunci când dorinţa lor de a-şi practica profesiunea şi de a-şi completa pensia (în 2018, pensia medie din România era de 1126 lei adică 235 de Eu, sub jumătate din câştigul mediu net se întâlneşte cu nevoia instituţiei (întreprinderii) de a-şi păstra specialiştii. Potrivit guvernanţilor, pensionarii care câştigă un venit pe baza muncii şi priceperii lor, nu sunt decât nişte devoratori ai bugetului de stat şi e nevoie de măsuri drastice împotriva lor…Read more…

Pandemia e greu de suportat, mai ales de către bătrâni

În viața mea lungă am trecut prin mai multe epidemii, dar nu și printr-o pandemie al cărei sfârșit nu se întrevede și care devine aproape insuportabilă, mai ales pentru bătrâni. O încerc pe pielea mea și cu toate că mă opun din răsputeri și încerc să nu mă las doborâtă, simt ce consecințe poate avea, mai ales asupra psihicului meu și așa foarte fragil, psihic al omului vârstnic, mai ales când e singur. Au trecut mai bine de șase luni de când inițial am fost izolați în casă și apoi ne-am îndepărtat chiar noi înșine de cei dragi de frică, deoarece suntem cei cu comorbidități și expuși la forme grave de boală și de ce să n-o spun pe șleau, la a nu fi tratați corespunzător din motive lesne de înțeles, nefiind persoane prioritare. Așa judeci când ești medic și așa ar trebui să judec și eu. Dar când e vorba de persoana ta, e foarte greu să fii obiectiv și atunci lucrurile se prezintă altfel. Acum las la o parte problemele de viață și de moarte și vreau să vă descriu cum mi-a schimbat pandemia viața și psihicul. De șase luni m-am închis în casă. Rar mai vine cineva la mine și numai când se anunță la telefon și știu că pot avea încredere că e sănătos și va respecta sloganul: să nu dea mâna cu mine, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne sărutăm, să păstreze o distanță de cel puțin 1,5 m de mine și eventual să poarte mască.Read more…

Bilanț de decembrie sau Între aniversări și comemorări

Mă grăbesc să prind ediția revistei Baabel! Este ultimul număr din acest an și mă gândesc la un fel de bilanț, dar de unde să pornim și cum să-l facem? Un bilanț personal nu este genul meu sau nu aici, unul la viața politică internă, poate la agenda externă, în raportul dintre ce spun unii și ce fac alții? Oare despre ce să scriu din amalgamul de știri menite parcă să ne bage în cea mai densă ceață sau mai bine zis în bezna nopții, aceea fără pic de lumină, nici cea palidă de la vreun capăt de tunel sau canal. Aveam încă atâtea de spus și uite că anul se încheie! Mă gândeam să continui cu vreo temă lansată mai la început de an, de exemplu cu ”…..poate lăsați entropia și nu scoateți social democrația de pe eșicherul politic. Este nevoie de echilibru, iar balanța ar înclina într-o direcție nedorită. Lovind in partide de centru lăsați calea liberă celor care se coagulează pe extreme și stau pregătite.”[1] Asta am scris prin primăvară și tare aș vrea să continui tema, pentru că eu cred că această doctrină trebuie să ne rămână pe eșicherul politic, fără derapaje de factură nedefinită sau mai bine zis, despre care nu putem ști unde să le încadrăm și totuși va trebui să o facem, pentru că deja limbajul a scăpat de sub control sau poate nici nu a fost vreodată supus vreunui autocontrol.Read more…