Fascinația țărilor de dincolo de orizont (III). Insula Paştelui – arheologie şi istorie

Jun 17, 2021By

E greu să ne imaginăm un loc mai îndepărtat ca Insula Paștelui. Pierdută în imensitatea Oceanului Pacific, ea se află la 3500 km de America de Sud și la aproape 2000 km de cea mai apropiată insulă locuită. În zilele noastre localnicii o numesc Rapa Nui, dar etnograful francez Alphonse Pinart susținea că numele ei original a fost Te pito o te henua, adică „buricul pământului” sau „capătul lumii”. Un nume mai potrivit nici nu se poate!Insula a fost descoperită de exploratorul olandez Jacob Roggeveen în anul 1722, în Duminica Paștelui – de unde i se trage și numele. Dar când a fost găsită de exploratori, insula era deja locuită de sute de ani. Insula Paștelui a fost ultimul punct unde s-a răspândit omenirea, pornind din Africa. În urmă cu vreo trei milenii, oamenii au ajuns la capătul de sud-est al Asiei și de acolo au colonizat treptat insulele Oceaniei. Cu toate distanțele imense, acest lucru a fost posibil datorită tehnicii de navigare, pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: catamaranul. Coloniștii își luau cu ei plantele de cultură și animalele domestice și porneau la drum, ocupând insulele una după alta. În Insula Paștelui au ajuns abia în urmă cu vreo 800 de ani. Au colonizat-o și au creat o cultură remarcabilă, mai ales că din punct de vedere tehnologic se aflau în Epoca Pietrei – nu cunoșteau prelucrarea metalelor și oricum în insulă nu ar fi găsit resursele necesare. Și totuși, istoria Insulei Paștelui a fost una tragică.Read more…

Jun 17, 2021 6 comments

Radhaniții

Oct 21, 2021By

De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…

Oct 21, 2021 8 comments

Demografie

Sep 22, 2022By

Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…

Sep 22, 2022 13 comments

Scribul

Jun 15, 2023By

Vorbind despre „cea mai veche profesiune” tindem să ne gândim la curtezane (ca să folosesc un termen „elegant”) dar există și altele.  Profesiunea de scrib a apărut odată cu scrierea, în urmă cu peste 5000 de ani. În antichitate, când marea majoritate a oamenilor erau analfabeți, scribii erau intelectualitatea societății.  Ei se ocupau de administrația statului, de corespondența regelui și de multe altele.  De obicei meseria era transmisă din tată în fiu, împreună cu locul de onoare pe care îl ocupau la curte.  Transmiterea din tată în fiu mai avea și avantajul că ucenicia, foarte lungă și anevoioasă, se putea face în familie. În zilele noastre pare ciudat că ucenicia era atât de grea, până la urmă datoria unui scrib nu era decât să știe să citească, să scrie și să socotească, ceea ce noi învățăm în clasele primare.  Numai că înainte de inventarea alfabetului și a scrierii moderne a numerelor, totul era mult mai complicat, comparabil cu scrierea chineză sau cea japoneză de astăzi.  Cine e curios cum „funcționa” scrierea cuneiformă, îl invit să urmărească o conferință a asiriologului Irving Finkel de la British Museum.  În orice caz, pentru a învăța scrisul și cititul era nevoie de până la zece ani.Read more…

Jun 15, 2023 18 comments

4. Când și cum s-a scris Biblia?

Mar 21, 2024By

Biblia nu este doar o carte extrem de veche, dar de la primele texte care au fost compuse și până la ultimele au trecut secole și au fost identificați peste o sută de autori diferiți.  Se poate observa chiar evoluția limbii de-a lungul timpului.  Autori diferiți pot vedea lucrurile într-o perspectivă diferită.  De fapt Biblia nu este o „carte”, ci o colecție de texte, o întreagă „bibliotecă”.  (În limba greacă biblos = papirus, după numele cetății feniciene Byblos care exporta papirus, biblion = carte, iar biblia este forma de plural, cărți.)  Pentru a înțelege importanța Bibliei, trebuie să-i cunoaștem originea.  Dacă știm cine a scris-o, când și în ce împrejurări, vom putea înțelege de ce arată așa.  Pentru prima oară arheologia ne poate furniza răspunsuri la aceste întrebări, iar povestea care se cristalizează este adesea surprinzătoare și nu prea seamănă cu cea pe care o cunoaștem din textul biblic.  Ea ne explică de ce istoria este povestită așa cum este, cum a apărut ideea Dumnezeului unic și ideea că individul are drepturi și îndatoriri și este răspunzător pentru acțiunile sale, idei de o importanță covârșitoare, care stau la baza civilizației moderne. Acestea sunt cuvintele profesorului Richard Friedman, unul din cei mai mari specialiști în domeniul Bibliei Ebraice. O parte din evenimentele pomenite în Biblie, mai ales cele din primele cărți, nu pot fi reale – dar ele nu au fost pur și simplu „inventate”.  Ele au fost scrise cu mult după presupusa lor desfășurare și sunt de natură mitică.  Read more…

Mar 21, 2024 11 comments

O catedrală gotică „adevărată”

Dec 12, 2024By

Stilul gotic a fost în uz cam între 1200 și 1600. Dintre construcțiile obișnuite, case de locuit etc., s-au păstrat foarte puține, cele mai multe au fost demolate sau „modernizate”; s-au păstrat mai ales locașuri de cult. Dar în timpul Revoluției Franceze, furia poporului s-a întors, printre altele, împotriva corupției clerului: preoți au fost măcelăriți, biserici au fost vandalizate și chiar distruse. Iar după revoluție, biserica catolică a rămas cu mai puțini adepți și cu mai puține fonduri. Astfel unele locașuri de cult, chiar dacă scăpaseră de furia revoluționară, nu mai erau folosite. La începutul secolului al XIX-lea, Sainte-Chapelle, de exemplu, servea ca arhivă a Palatului de Justiție de alături. Fără a mai fi întreținute, clădirile cădeau încet-încet în ruină. A dispărut chiar interesul pentru arta gotică. La modă erau imitațiile unor temple grecești, ca de exemplu La Madeleine. Arta gotică era văzută ca învechită, „demodată”. Dar iată că după Revoluția din 1830, noul monarh, Louis Philippe, a înțeles că această situație ar duce la o pierdere ireparabilă pentru patrimoniul țării și a instituit pentru prima dată o comisie a monumentelor istorice. Postul de inspector general îl ocupa scriitorul Prosper Mérimée, creatorul personajului Carmen (care a stat la baza operei cu același nume). Comisia putea genera interes public, putea obține fonduri, dar nu prea exista nimeni care să aibă cunoștințele necesare pentru a face restaurarea. Și aici a apărut ca prin miracol Eugène Viollet-le-Duc. Era omul potrivit la locul și la timpul potrivit.Read more…

Dec 12, 2024 9 comments

Asociația profesională clujeană Poalei Țedek

Nov 13, 2025By

Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii. La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. Read more…

Nov 13, 2025 7 comments

Dharamshala, capitala diasporei tibetane

Aug 20, 2026By

Visul de a păși pe aceste meleaguri, loc de refugiu pentru tibetani, îl am de foarte multă vreme. Desigur totul se leagă, mai ales după călătoria în Nepal și apoi în Bhutan. Aceste călătorii m-au îmbogățit și mi-au lărgit modul de percepție al realității noastre contemporane. Invazia Tibetului de către forțele chineze a început în octombrie 1950 și în 1951 reprezentanții tibetani au semnat un acord în care acceptă suveranitatea chineză. Conducerea chineză consideră acest acord o „eliberare” pașnică, deși guvernul tibetan din exil, precum și majoritatea tibetanilor, susțin că acordul a fost semnat sub presiune. Invazia Tibetului de către forțele chineze a început în octombrie 1950 și în 1951. Reprezentanții tibetani au semnat un acord în care acceptă suveranitatea chineză. Conducerea chineză consideră acest acord o „eliberare” pașnică, deși guvernul tibetan din exil, precum și majoritatea tibetanilor, susțin că acordul a fost semnat sub presiune. Revolta împotriva administrației chineze care a avut loc în 1959 în capitala Tibetului, Lhasa, a fost înăbușită cu cruzime. Al 14-lea Dalai Lama împreună cu mii de tibetani a fugit peste munți în India, unde a primit azil politic. În 1960 guvernul indian a pus la dispoziția comunității tibetane zona McLeod Ganj, un cartier al localității Dharamshala, aflat la o altitudine de 2000 de metri. Read more…

Aug 20, 2026 6 comments