Conducătorii Ministerului Învățământului și Cultelor de la Budapesta nu au fost singurii care s-au entuziasmat de această nouă formă de educație specială. A existat interes și din partea societății civile și diverși filantropi s-au angajat să o subvenționeze. Inițial, lui Roboz i s-a cerut să țină, demonstrativ, două cursuri pentru câte 20 de persoane cu defecte de vorbire. Primul, organizat cu sprijin ministerial, s-a ținut între 30 iunie și 26 august 1894, în clădirea Institutului Național pentru Orbi din Budapesta. Al doilea curs s-a deschis la 1 septembrie 1894, însă în altă clădire, Institutul pentru Orbi nefiind disponibil în timpul anului școlar. pentru specialiști în corectarea defectelor de vorbire. În baza acestei hotărâri, în decembrie 1894 Ministerul Învățământului și Cultelor „a încredințat domnului Roboz József calificarea completă a învățătorilor la cursurile speciale pentru bâlbâiți de la Budapesta”. Read more…
Într-un articol din 19 mai 2022 am vorbit despre înființarea învățământului pentru copiii surzi din România de azi. Pe lângă autoritățile civile, acesta a fost susținut de numeroase personalități ecleziastice. Dar întâi se cuvine să amintim despre un călugăr franciscan care, deși nu a educat niciun copil surd, a avut totuși o intervenție interesantă în domeniu. El a fost Pelbárt Ladislau (1430-1504), numit și Pelbárt de Timișoara. El s-a născut la Timișoara și a devenit doctor în teologie la Universitatea din Cracovia. În cadrul Ordinul Franciscan a avut o activitate culturală deosebită, fiind unicul autor de incunabule născut pe teritoriul de azi al României. Incunabulele sale au cunoscut 49 de ediții. Mare om de cultură, Pelbárt de Timișoara s-a interesat de diferite aspecte ale științei și a emis unele teorii revoluționare pentru epoca sa. Astfel, într-una din predicile sale susținea că „în cazul defectelor de vorbire, există o deosebire categorică între deficiența anatomică și deficiența funcțională”. El a pus bazele concepției că „surdomuții nu vorbesc pentru că nu aud” și a susținut că „adesea surditatea are și alte cauze decât cele anatomice”.Read more…
Au trecut trei secole de la moartea celui care este considerat părintele microscopului: Antoni van Leeuwenhoek (olandezii îl pronunță LEU-ĂN-HUK). Fără îndoială că el a schimbat pentru totdeauna modul în care este văzută și înțeleasă lumea. Totuşi, nu el a inventat microscopul! S-au făcut încercări și înaintea lui, dar cu rezultate foarte nesatisfăcătoare. Lupele erau cunoscute chiar din antichitate. Leeuwenhoek a fost primul care a construit un microscop funcțional și, mai ales, el a fost primul care a observat și a descris lumea minunată a vietăților minuscule, nebănuite până atunci. Pentru Olanda, secolul al XVII-lea a fost perioada de aur: vasele comerciale olandeze brăzdau mările și aduceau mirodenii din colonii, acasă se dezvoltau manufacturile, mulți oameni se bucurau de o relativă bunăstare și, mai ales, Olanda fiind o republică protestantă, nimeni nu trebuia să se teamă nici de rege, nici de inchiziție. Cultura și arta au luat un mare avânt – e suficient să ne gândim la Rembrandt sau Spinoza. În această lume în plină efervescență s-a născut Antoni van Leeuwenhoek în orașul Delft, în 1632.Read more…
Regina din Saba (ebraică: מַלְכַּת שְׁבָא / Malkat Șva) este consemnată în toate cele trei religii avraamice – iudaismul, creștinismul și islamul – constituind chiar o parte a narațiunii de bază a Etiopiei. Regatul Saba se afla în sud-vestul Peninsulei Arabice (cam în actualul Yemen), fiind pe linia legăturilor comerciale ale regelui Solomon. Este posibil ca vizita reginei să fi fost destinată extinderii legăturilor comerciale. Din 3 Regi 10:1-13, cu sursa paralelă 2 Cronici 9: 1-12, ar rezulta că faima ei se datorează călătoriei peste mări și țări, precum și interacțiunilor cu regele Solomon. Renumele de înțelept al regelui Solomon se răspândise peste tot; ajunsese și la Regina din Saba. În consecință, ea a decis să-l întâlnească, pentru a-l pune la încercare cu niște întrebări la care ar fi putut răspunde, doar o persoană foarte inteligentă. A trimis și un sol la curtea lui Solomon spre a-i da de ştire că dorea să-l întâlnească. Regina știa că Solomon era un rege bogat și puternic, așadar a pornit către Ierusalim cu mare fast, dovadă a bogăției și puterii de care dispunea: alai mare, cu cămile încărcate cu mirodenii, aur și pietre prețioase. Read more…
Pentru noi, profanii, semnificaţia numărului 13 este mai degrabă negativă, mai exact este un număr care aduce ghinion şi poate tocmai de aceea mulţi dintre noi vor să-l spargă, mizând pe el în jocurile de noroc. Nenorocul lui 13 îşi are sorgintea atât în credinţa creştină, referitoare la Cina cea de taină, cât şi în mitologia nordică, privind Festinul regelui Loki. La ambele evenimente, unde erau doisprezece invitaţi, apare şi al treisprezecelea care e considerat provocatorul tragediei. În schimb, pentru vechii egipteni acest număr era benefic. În concepţia lor scara vieţii avea 12 trepte, cea de a 13-a aducând nemurirea. Acest număr îl întâlnim în calendarele vechi ale mayaşilor şi aztecilor, precum şi ale sumerienilor, fără să i se fi atribuit puteri malefice. Totuşi superstiţia privind efectul malefic al numărul 13 au cauzat triskaidekaphobia (teama de 13), cei afectaţi evitând să se confrunte cu el. În consecinţă unele hoteluri omit camerele cu numărul 13, după cum în unele clădiri de birouri numerotarea etajelor sare peste el. Dacă stătea în puterea noastră, cred că am fi evitat cel de al 13-lea an al revistei (28 iulie 2024 – 28 iulie 2025), întrucât nu a fost deloc uşor. Autorii (dar şi cititorii) baabelieni au avut parte de conflicte armate, bombardamente, violenţe şi acte de terorism, frământări sociale şi politice, întorsături electorale nemaiîntâlnite, incendii şi intemperii. În ciuda acestor evenimente care ne-au ţinut cu nervii întinşi, când autorii din Israel îşi scriau articolele în adăpost, sub tirul rachetelor, iar noi, ceilalţi, urmăream ştirile cu sufletul la gură, fiecare număr din Baabel a apărut la timp, între două numere ordinare fiind publicat şi câte un Articol de Joi, astfel încât audienţa revistei a rămas constantă, ba mai mult, uneori a şi crescut.Read more…
Atunci când am ajuns pentru prima dată la Ierusalim, în urmă cu peste o jumătate de veac, m-a impresionat enorma diversitate a oamenilor. În Aradul anilor 1960 trăiau români și „naționalități conlocuitoare”, puținii turiști străini erau priviți ca niște curiozități. La Ierusalim am găsit un adevărat caleidoscop de fețe, de costume, de limbi… Israelul a fost și a rămas o țară de imigranți. Apoi sunt arabii locali. Lor li se adaugă (cel puțin pe timp de pace) puhoaie de turiști și de pelerini din toate colțurile lumii. În plus, diverse rituri creștine își mențin o prezență la Ierusalim și pe străzi se văd fețe bisericești, călugări, măicuțe. Printre figurile cele mai exotice se numără etiopienii. Etiopia este singura țară din Africa Neagră unde creștinismul nu a fost adus de colonialismul european, din contră, Etiopia este chiar una din primele țări creștine din lume. După tradiția lor, regele Ezana (330 – 360 e.n.) fost convertit de învățătorul său, Sf. Frumentius, un misionar din Fenicia. De atunci creștinismul a devenit religia națională, iar Frumentius a fost primul episcop. Până astăzi, creștinii reprezintă cam 2/3 din populația țării. Crezul lor este o variantă a religiei ortodoxe. Etiopienii se consideră urmașii Reginei din Saba și ai regelui Solomon. Evident că acestea sunt figuri legendare, dar… parcă Saba era asociată cu Yemenul de azi!? De fapt, Yemen și Etiopia / Eritreea sunt despărțite numai de o strâmtoare, între ele au existat dintotdeauna legături strânse și nu e de mirare că împart și legendele. În orice caz, această „descendență” este luată foarte în serios, Leul Iudeei este simbolul suveranității naționale.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
