Andrea-Julika Ghiţă: TELEFONUL din VIS

În ultimii ani telefonul apare în visele mele – sub diferite forme şi purtând diverse mesaje –, simbolizând, bănuiesc, dorinţa de a reface conexiunile întrerupte, dar poate şi teama de a le pierde pe cele existente… Cu câteva zile în urmă am visat că ceva bârâia insistent şi înfundat. Eram undeva  împreună cu soţul meu care repara ceva, iar eu îl aşteptam să termine. După un timp mi-am dat seama că sunetul venea de la telefonul mobil pus pe silenţios şi uitat în poşetă (o situaţie frecventă în viaţa mea de zi cu zi). M-am repezit la poşetă, am tras fermoarul, reuşind să scot telefonul înainte de a amuţi. Scumpa mea, te caut de o grămadă de timp. Unde eşti la ora asta târzie ? – îmi spuse Mama pe un ton îngrijorat.Read more…

Între O NU și O da!

La Istanbul a avut loc, în luna octombrie a.c. ședința ordinară a unei instituții aflată în subordinea UNESCO. Instituția se numește World Heritage Committee (WHC) care, după cum îi arată și numele, se ocupă de Moștenirea Culturală a lumii.WHC analizează an de an starea monumentelor UNESCO și aprobă an de an lista vestigiilor în pericol.Pe lista aprobată în 26 octombrie 2016 apare, alături de alte situri importante şi ”Orașul Vechi Ierusalim cu zidurile sale” menționat ca Al Haram Al-Sharif ”muntele sfânt al musulmanilor”…Read more…

Reflecţii despre „Kibli” sau şansa în situaţii limită

Kibli ca șansă trebuie să apară, deci nu e ceva garantat ; Kibli nu e pentru oricine, ci numai pentru cei ce au primii „sclipirea“ de moment, ei fiind cei care beneficiază de posibilitate – deci Kibli, chiar dacă apare, nu e pentru cei multi. Cei multi trebuie să considere Kibli ca pe un miracol, iar pe miracole nu trebuie sa te bazezi . Kibli poate apărea atunci când oamenii sunt puși în situații limita; situatiile limită pot apărea din senin – catastrofe naturale de ex. – sau se dezvolta treptat ca bolile aduse de bătrânețe la orice ființă, cum este şi cazul cu societățile care „îmbătrânesc “ Read more…

Eminescu în zilele noastre, aici

Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…

Și atunci s-a făcut pace

Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…

De ce mint oamenii? (3, 4)

Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…

Adio, septembrie!

În luna septembrie am pornit într-un periplu mult mai scurt decât cele precedente. Am plecat din Brașov în 3 septembrie cu o oarecare strângere de inimă, pe un drum cunoscut, fără surprize și fără emoții, dar cu un obiectiv neobișnuit: lansarea cărții unui autor vârstnic și fără notorietate (acela fiind eu). La capătul drumului, mă aștepta capitala informală a Ardealului, Clujul, fieful democrației firave din România. Directorul Muzeului de Artă, reputatul istoric și neobositul om de cultură Lucian Nastasă – Kovacs, a avut amabilitatea și disponibilitatea să organizeze aici, împreună cu prietenii mei din Cluj, în frunte cu mereu activul colecționar și autor Andrei Klein, lansarea cărții Evreu fără frontiere. A fost un eveniment remarcabil (cel puțin pentru mine). Au participat personalități de seamă și numeroși prieteni din comunitatea clujeană. A venit chiar un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzusem de vreo 70 de ani – nu l-am recunoscut, îmi aminteam doar de numele lui. Al doilea popas a fost la Debreţin. De 20 de ani particip împreună cu încă câțiva reprezentanți din România (mai ales din Transilvania) la întâlnirile anuale organizate de Comunitatea Evreilor din Debrețin. Tema majoră a întâlnirii de la Debrețin din 5-7 septembrie a fost turismul, în mod special turismul evreiesc. Read more…