Întinde mâna şi ţi se va da…

În tradiţia evreiască donaţia e un gest mai mult decât recomandat şi dorit. Din frageda pruncie a iudaismului, legiuitorul şi scribul au avut grijă să pună bazele ajutorării celui aflat la restrişte. Ca într-un manual didactic, cărţile sfinte împart donaţia în mai multe categorii, iar criteriile sunt inedite. Pe primul plan ca valoare spirituală se află donaţia făcută de un necunoscut şi adresată unui necunoscut. Cu alte cuvinte cei doi “eroi” ai acţiunii nu se cunosc şi nu vor şti niciodată unul de altul…Read more…

Ştiu de unde vin… dar oare încotro se vor îndrepta?!

mai în fiecare zi și mai în fiecare seară, ajungi la concluzia că 90% din știrile ce ți se pun la dispoziție își au originea în războiul sfânt declarat și declanșat în numele unei religii care ar trebui să promoveze înțelegerea între oameni și nici decum să-i îndemne să se ucidă unii pe alții. Ba mai mult, cu cât trece timpul afli că de fapt dușmanii (și victimele) acestei noi realități nu sunt numai cei ce aparțin altor religii și popoare ci și (sau uneori mai ales!) coreligionarii tăi care însă aparțin unor secte diferite de a ta, deci ei trebuie să moară pentru că de fapt ei nu sunt musulmani exact ca tine, așa că…Treptat, gândurile îți fug de la un eveniment la altul, se îngrămădesc în puținii neuroni care ți-au mai rămas și-ți învolburează mintea de o manieră care nu-ți permite să judeci logic.Read more…

Când eşti departe, cât de aproape ești?

Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…

Mai toți scriem. Dar de ce?

Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…

Cămășile cu mâneci lungi

Vă recomand să vizionați documentarul american „Keep Quiet” (Netflix), despre foarte controversatul cetățean maghiar Szegedi Csanád. Cu toate că auzisem despre el, filmul m-a șocat și vă voi povesti și de ce. Dar pentru că nu toți cititorii știu la cine mă refer, aș vrea mai întâi să vi-l prezint pe scurt. Csanád Szegedi are azi de 36 de ani. Între 2003 și 2012 a fost membru în partidul de extremă dreaptă, cu orientare ultranaționalistă și chiar fascistă Jobbik (traducerea în limba română este ambivalentă: mai bun/mai de dreapta). A ajuns chiar vicepreședintele partidului şi membru al Parlamentului European de la Strassbourg. S-a remarcat chiar și printre camarazii lui prin antisemitismul lui crunt. Până aici nimic deosebit pentru membrul unui partid profascist din Europa; doar că în 2012 i se aduce la cunoștință și mai târziu se convinge personal că a avut „nenorocul” să aibă bunici și mamă evreică. Mai mult decât atât, bunica a fost supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz și avea numărul tatuat pe braț. Revelația a avut-o doar la vârsta de 30 de ani!! Read more…

De ce să fii istoric în secolul XXI?

În 2007 am devenit student de istorie. Îmi amintesc reacția familiei, a prietenilor și a colegilor din liceu când ne-am v[zut după căteva luni de pauză și am povestit ce am ales, unde am ajuns. Reacția lor era foarte amabilă și aproape identică: se vedea că nu înțeleg de ce am ales această cale, de ce este „util” acest domeniu. „O să mori de foame” – spuneau. Unii au mers chiar mai departe și m-au întrebat direct: de ce avem nevoie de istorici și de istorie azi, în secolul XXI? De ce să plătim din banii cetățenilor salariul și munca de cercetare a sutelor de istorici în țară? Care este utilitatea istoriei și a meseriei de istoric, azi? ntrebarea este una foarte dificilă, dar nu neobișnuită. Apare deja și în antichitate, dar mai ales în istoriografia modernă, probabil cel mai semnificativ la istoricul-martir din Franța, Marc Bloch, ucis în timpul Holocaustului. În ultima sa carte – apărută post-mortem – intitulată Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, tradusă în română sub titlul ”Pledoarie pentru istorie”, Marc Bloch discută rolul civic, public și politic al istoricului în societate, dar și metodele și technicile de cercetare istorică modernă. Este nu numai un manual pentru istoricii în formare, dar și un testament personal cutremurător: prin munca lui academică, vocea lui publică și civică, Bloch a devenit un martir al epocii sale. La fel și Khaled al-Asaad, epigrafistul și arheologul faimos din Siria, decapitat și ucis în chinuri groaznice de către teroriști în Palmyra, orașul antic pe care l-a cercetat timp de un sfert de secol. Amândoi au fost voci extraordinare, apostoli ai istoriei, care şi-au sacrificat viața pentru știință și responsabilitatea istorică. Deși nu este elucidat nici în prezent, e foarte posibil că și vocea publică și fermă a lui Ioan Petru Culianu a fost motivul pentru care marele istoric al religiilor a fost ucis la Chicago. Read more…

De modă veche

De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi: Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil. De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul. Pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!!Read more…

Vulnerabilităţile demografice ale Israelului

Har Domnului, potrivit Institutului Central de Statistică din Israel [1]la sfârșitul lui ianuarie 2020 populația țării se ridica la 9.152.100 de suflete, din care 74,24% erau evrei, adică 6.697.000 de persoane. Cea mai vastă minoritate o constituie arabii care reprezintă 20,95% din locuitorii statului, adică circa 1.890.000 de oameni. Restul de 4,81%, adică 434.000 de indivizi sunt constituiți din: creștini, druzi, armeni, circasieni, samariteni, etc., apoi evrei nerecunoscuți ca atare conform legilor halachice, precum și neevrei căsătoriți cu evrei. Alte aspecte îmbucurătoare ale evoluției demografice israeliene sunt: rata de creștere demografică anuală de 2% care este de trei ori mai mare ca cea din țările OECD (0,6%), speranța ridicată de viață – 80,7 ani la bărbați și 84,6 ani la femei, ponderea ridicată a copiilor între 0 și 14 ani în structura populației – 27,3% și rata de fertilitate ridicată, de peste 3 la femei. Din anul 2000 populația Israelului a crescut de la cca.6 milioane la peste 9 milioane de suflete, această creștere cuprinzându-i și pe noii olimi (imigranți), o altă evoluție fundamentală îmbucurătoare. În dosul acestor tendințe pozitive se desfășoară în paralel și procese negative….Read more…

Logica unei dimineți de miercuri

De ce tocmai logica unei dimineți de miercuri? S-ar potrivi la fel de bine ”unde dai și unde crapă”! Asta fiindcă plecăm cu un gând, pentru ca mai apoi, în funcție de firul logicii fiecăruia, să ajungem undeva departe. Pentru cine nu știe, poate să pară un salt la alt subiect, dar nu asta este. Este pur și simplu logica fiecăruia dintre cei care gândesc cu creierele lor. Mai mult chiar, un același individ poate gândi diferit o aceași situație, dacă se află în alte circumstanțe. Oare câți știu cât timp ne ia să ne simplificăm frazele scrise, să le facem mai ușor de citit, dar să rămână totuși inteligibile? De fapt, eu una încă nu am reușit în totalitate! Necesitatea de a proceda așa provine din dorința pur umană de comunicare. Limbajul actual a devenit scurt și concis, dar doar aparent mai clar. Câți mai citesc frumoasa literatură clasică, modernă sau contemporană? A scrie esența și a pătrunde cu ea prin modul actual de a citi, cel ”pe sărite sau pe diagonală”, pe care-l are marea majoritate a cititorilor, asta este o provocare reală a zilei de astăzi!Read more…

Trei planuri cincinale într-o singură răsuflare

Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…

Turma, abatorul și tot ce a urmat…

Eseul despre Simcha Rotem, publicat în ediţia trecută a revistei Baabel l.a întitulat. ”Moartea unui om care a ieșit din turmă”. Aluzia mea era mai mult decât clară. Am asimilat milioanele de evrei care au fost duși în timpul Holocaustului spre o moarte sigură, cu turmele care sunt îndreptate, fără drept de apel, spre abatoarele unde-și își vor termina existența terestră. Și ca și turmele de animale, aproape nimeni din cele șase milioane de victime nu a încercat să se opună deznodământului, un deznodământ care a devenit din ce în ce mai clar pe măsură ce războiul continua și știrile despre atrocitățile naziste deveneau cunoscute lumii întregi. Excepțiile de la acest mod de a privi soarta ca ceva împotriva căruia nu poți face nimic, sunt de-a dreptul rare atunci când citim istoria barbariei naziste având drept scop, pentru prima oară în istorie, ștergerea de pe suprafața pământului a unei întregi națiuni. Alegerea expresiei ”turmă” (expresie care nu-mi aparține, ea a fost folosită de nenumărate ori în trecut) a provocat un întreg șir de comentarii. Folosind o manieră elegantă și corectă, mai mulți cititori și-au manifestat opoziția față de expresia de mai sus, unii încercând să aducă aminte încercări, în general nereușite, de opoziție față de mașina nemțească a morții, dar mai ales exprimându-și dezacordul pentru felul cum poate fi înțeles termenul de turmă, ca și cum ar fi existat și un alt fel de comportare în fața călăului cu arma în mână și pe drumul spre camerele de gazare și cuptoarele încinse. Ba mai mult, unii au considerat folosirea termenului de turmă ca o exprimare a obrăzniciei și aroganței unui israelian, care-și permite să critice o atitudine de masă, în fața unei situații fără ieșire. Se pare că nici autorul articolului și nici redacția nu s-au așteptat la asemenea reacții. Doar așa se explică faptul că, pentru a doua oară am fost rugat să mă întorc asupra subiectului și ….să mă explic.Read more…

De ce mint oamenii (9, 10) – Genetica caracterului mincinos. Minciuna în cercetarea ştiinţifică.

În primele opt capitole am scris despre definiția minciunii ș a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici, mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor, moralitatea minciunii și despre animale care mint. Pare destul de logic ca instinctul de a minți al unor animale să se transmită genetic la progeniturile lor. Oare caracterul mincinos este transmis genetic și la oameni? „Publici sau pieri!” (în engleza publish or perish) este sloganul care-i obsedează pe carieriștii cu potențial de ascensiune academică.După cum vom vedea în continuare, acest slogan a creat nenumăraţi mincinoși în academie. Read more…

Tevet, luna a patra a anului evreiesc

Mă despart cu o oarecare nostalgie de anul 2019, aparent un an anost, neinteresant nici măcar numerologic, un număr impar, total dizgrațios, nici nu știu cum se poate ține minte. Eu mi-l voi aminti ca fiind anul în care am publicat o carte cu peste 1000 de pagini. Este prima și probabil ultima mea carte, cu un titlu neobișnuit: Evreu fără frontiere. În aceste împrejurări complicate și grave intenția mea de a lansa al doilea volum al cărţii Evreu fără frontiere ar putea părea nepotrivită. Sper că nu este chiar așa, căci în timp ce demonstrațiile antiamericane și anti-Trump duduiau la Teheran, Bagdad sau Basra și chiar la New York, Philadelphia, Washington sau Seattle, la Hollywood era veselie mare la distribuirea Globurilor de Aur 2020. Pentru mine și familia mea, ziua de 8 Tevet (după calendarul evreiesc) este o zi de doliu. Mama mea și Tatăl meu au trecut la veșnicie în aceeași zi de 8 Tevet. Pentru poporul evreu ziua de 10 Tevet este o zi de doliu. În urmă cu 5756 de ani (data a fost verificată cu migală de numeroase generații de talmudiști), armata regelui babilonian Nabucodonosor a început asediul Ierusalimului…Read more…

Scenarii pentru viaţa noastră post-pandemie

La fel ca toată lumea din zilele noastre, aștept și eu cu nerăbdare relaxarea restricțiilor de mișcare și întoarcerea treptată a vieții pe un făgaș normal. Nu mă îndoiesc că va fi un proces îndelungat și probabil marcat de eșecuri temporare, dar tendința de diminuare a pandemiei actuale este evidentă. Pe de altă parte sunt convins că nu vom mai trăi ca înainte; pandemia a avut un impact prea mare și de durată prea lungă asupra tuturor aspectelor vieții noastre, nu numai asupra sănătății, ci și asupra veții sociale și economice. Cine știe când vom putea pleca din nou în vacanță, când vom putea merge nestingheriți pe jos, cu mașina, cu trenul, cu vaporul sau cu avionul oriunde vrem. Nu știm dacă ne vom mai întâlni vreodată la un păhărel cu prietenii, ca să nu mai vorbim de întâlniri mai intime…M-aș bucura să dau răspunsuri la aceste întrebări, dar pentru că din păcate nu sunt profet, am căutat părerile altora, care pretind că știu mai mult în acest domeniu. Printre ei se află Zukunftsinstitut (Institutul Viitorului), o companie înființată în 1998 la Frankfurt pentru a cerceta schimbările și tendințele care apar în lumea de azi, de a le proiecta în viitor și de a identifica pericolele, dar și oportuniățile care se prezintă în viața economică și socială. Acest institut a prezentat patru scenarii posibile legate de felul în care ar putea arăta viețile noastre, luând ca punct de plecare situația actuală. Read more…