S-a luat lumina!

Atunci când e pană de curent, chiar şi acum – la decenii distanţă de anii copilăriei, petrecuţi în căsuţa de la periferie a bunicilor mei adoptaţi, când becul „ de 25” din tavan pâlpâia ezitant şi se stingea de mai multe ori pe seară, exclam „S-a luat lumina!”. Bunica aprindea lampa cu petrol (o piesă veche, frumos decorată), o agăţa de un cui şi sub lumina ei caldă, magică, cu focul duduind în soba de teracotă, ne continuam seara. Bunica cosea perne şi peretare, cu modele populare culese din Călata sau Secuime, şi tăifăsuiam câte în lună şi în stele…Astăzi, odată cu întreruperea energiei electrice, practic „se ia” totul. Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când brusc s-a întunecat ecranul computerului la care lucram cu nădejde, s-a oprit emisiunea de dezbatere politică aprigă (dinainte de alegeri) de la televizor (la care ciuleam urechile) şi întunericul s-a înstăpânit în camera care a şi început să se răcească (sau cel puţin aşa mi se părea mie) întrucât se decuplase şi centrala termică. Furioasă, am luat în mână telefonul mobil şi am apelat serviciul de deranjamente de la Electrica unde – evident – răspundea numai robotul care mă asigura că toţi operatorii sunt ocupaţi, dar apelul meu avea să fie preluat cât de curând. Iritată şi frustrată de-a binelea, mi-am impus să mă disciplinez şi să aştept cu răbdare revenirea „luminii electrice”, dar, pe cât posibil, nu pe întuneric. Read more…

Ghidul încarantinatului

– Tata, mă întreabă băiatul meu la celular, de ce nu stai acasă?– Cum adică nu stau acasă? Mă plimb doar prin cartier. La cumpărături ies doar o dată la zece zile. – Dacă stai locului, îți aduc nepoții să-i vezi de pe balcon. Mă șantajează, mă gândesc mai în glumă, mai în serios. Cel mai mult mă deranjează că nu pot să-mi ajut colegii, mai ales că am specialitatea cea mai căutată în zilele noastre: anestezist și intensivist, dar la ora actuală pensionar. Mă încadrez în grupa de vârstă de risc. – Andrei, îl aud pe șeful secției de anaestezie. Ai vrea să fii pe lista medicilor pensionari care pot fi chemați la nevoie? – Bineînțeles, îi răspund și mă gândesc că asta se va întâmpla, Doamne ferește, doar dacă vom ajunge la un număr incredibil de cazuri grave, ca la New York sau în Italia.Read more…

O poveste cu (sau fără) tâlc

Se povestește pe la noi de o familie numeroasă, binecuvântată (de cine vreți) cu mulți copii, un tată care-și iubește copiii ca pe ochii din cap și care are un singur scop în viață: să-i vadă pe toți multumiți, la casa lor și cu viitorul asigurat. Și acest scop nu e simplu de îndeplinit, în primul rând pentru că soarta e deseori crudă. Norocul nu surâde fiecăruia, iar uneori omul devine ”expert” în a da cu piciorul la șansa care i-a apărut, așa într-o doară și pe care n-a știut să o exploateze la timpul potrivit. Dar una peste alta, lucrurile stăteau bine în acea familie. Viața acestei familii numeroase cuprindea puține momente în care toți se puteau aduna, să petreacă împreună mai mult timp, să-și împărtășească din noutățile zilei, sau săptămânii sau lunii. Dar grijuliul tată știa cum să aranjeze lucrurile …Read more…

Vânt de libertate

Să nu uităm, ceea ce nici Soros nu a uitat nici un moment, că pentru el bogăția nu a fost un scop, ci doar un mijloc de a înfăptui o lume în care Societățile Deschise să prevaleze. Este finanțator sau cofinanțator al mai multor instituții încredințate acestui scop. ”International Crisis Group” un ONG care se ocupă cu prevenirea crizelor care conduc la dezastre umane mai ales în Africa și Asia, ”Global Witness” un ONG care este dedicat luptei împotriva corupției în exploatarea resurselor naturale, ”Institute for New Economic Thinking” un institut pentru elaborarea de idei și proiecte pentru evitarea crizelor financiare globale. Dar și altele. Ce înseamnă o ”Societate Deschisă” pentru care Soros a organizat și finanțează reprezentanți care se dedică realizării acestui tip de societate? Cu ce se ocupă ”Sorosiștii”?Read more…

Piedestalul pierdut

Eram la spital…După foarte mulți ani am ajuns la o asemenea instituție medicală nu în calitate de doctor, ci de pacient. Eu nu trebuia să iau vreo hotărâre, ci alții se ocupau de soarta mea, iar doar politețea colegială îi făcea să-mi aducă la cunoștință deciziile cuvenite, bineînțeles fără să fiu implicat în luarea lor. Realitatea devenise complet alta. Soarta nimănui nu se afla în mâinile mele, ci soarta mea era în mâinile altora. Eu nu aveam nimic de spus, nu că nu aș fi avut dreptul, dar ar fi fost complet inopinat să-mi exprim părerea într-un subiect care din punct de vedere profesional nu-mi aparținea. Așa că am stat în banca mea, disciplinat și pregătit pentru orice…Read more…

Curioasa lume a nasurilor

În drum spre bazinul de înot, gândurile mi-au fost invadate agresiv de o armată de nasuri, intrând cu bocancii în băltoacele neuronilor, trezind amintiri latente și stropindu-le cu noroi. Ca prin minune a început să se deruleze un film cu nasuri și am devenit propriul meu spectator. Mi-am amintit că cel mai mare poet român din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu, în celebra sa „Scrisoarea a III-a”, și-a exprimat ca un adevărat patriot sentimentele de ură și dispreṭ împotriva a tot felul de străini care conduceau România, rupți de popor și urmărind doar propria lor îmbogățire. Unii erau greci din Fanar, cartier al Constantinopolului, alții erau bulgari, necinstiți și corupți până în măduva oaselor. Talentul poetic al lui Eminescu a surprins și a revelat trăsătura fizică a „nasului subțire” sau a „cefei groase”, asociate în context cu urâṭenia și implicit cu un caracter josnic, demn de dispreṭ: „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire, Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” Expresia românească „să dai nas cuiva” este binecunoscută…Read more…

Alegeri și sondaje

Cel puțin din șase în șase luni, dacă nu și mai des, undeva, într-o țară, se organizează alegeri. Sunt locale sau generale, naționale sau – în ultimele decenii – chiar continentale, cum este cazul celor europene din primăvara viitoare. Mizele sunt mari; pot duce la schimbări ale unor regimuri politice și ale partidelor care le susțin, ale liderilor lor sau, pur și simplu, ale persoanelor care consideră că ar putea face mai bine decât cei care sunt la putere, la ora actuală. Aproape în toată lumea alegerile sunt directe. Omul ca individ se duce la vot, intră în cabină și, consultându-se cu sine, se pronunță pentru cineva. Este convins că a făcut cea mai bună alegere și dacă nu iese așa cum a dorit, spune: „păi dacă toţi proştii vin la vot…” Este oful lui, dar în gândirea lui, pe undeva, nu are o justificare, ci niște precedente. Până în secolul XX nu toată lumea putea să fie alegător, dreptul la vot era limitat, condiționat de bani, de studii, de religie, sex sau culoarea pielii. Democrația extinsă a desființat aceste bariere şi, potrivit unor opinii, nu a făcut bine. Este adevărat, în masa mare de alegători există segmente, categorii, grupuri de populație care pot fi manevrate. Însă, acest lucru ar fi valabil chiar dacă nu ar vota toată lumea. Adevărul este că nimeni nu poate garanta care dintre sisteme este mai bun; eventual, ne limităm să constatăm că alegerile directe sunt mai democratice. Dar avem exemple în istorie când în urma alegerilor democratice au venit la putere dictatori.Read more…

Durerosul preț al succesului

Există o veche vorbă de duh, din vremurile când lumea era încă bipolară și scindată în cele două blocuri care se înfruntau cu dușmănie: de o parte a Cortinei de Fier vestul capitalist, iar de cealaltă estul așa-zis socialist. Pe atunci se spunea despre cei care, în tinerețe, nu au orientare de stânga (așadar în favoarea celor slabi), că nu au inimă. Iar cei care, la o vârstă ceva mai înaintată, nu arată o preferință pentru economia de piață liberă (așadar pentru o economie funcțională), nu au rațiune. De aici se poate deduce cu o consecvență demnă de oarecare încredere că inima și rațiunea se excludeau reciproc, cel puțin parțial, sau măcar provocau individului gânditor o anumită dilemă. Odată cu dispariția sus-numitului antagonism dintre blocurile politice prin implozia lagărului socialist, s-ar putea crede că dilema menționată și-a mai pierdut din drepturi. Dar nu este absolut deloc așa. Făcând abstracție de un al treilea bloc, care exista deja atunci și există încă și azi, și anume statele Lumii a Treia, subdezvoltate din punct de vedere economic și conduse de regimuri mai mult sau mai puțin dictatoriale, există o grupare nouă, destul de zgomotoasă și de influentă: forța însumată a statelor islamice și a aliaților acestora cu idealuri naționalist-dictatoriale. Ele sunt cele care, cu preponderență, răspândesc haosul în lume, sau, în cel mai bun caz, nu depun suficiente eforturi pentru a preveni răspândirea haosului. Israelul se găsește exact pe linia frontului între democrațiile vestice, care acționează cu moderație (dar și cu multă teamă) și melanjul amenințător de state incapabile, respectiv subdezvoltate ale Lumii a Treia, pe de o parte, și agresivul bloc islamist-naționalist, de cealaltă parteRead more…

Media: dictatura democrației – un rău necesar?

Informațiile pe care le primim în fiecare moment le datorăm mediei libere, care reprezintă stindardul democrației. Google Dicționary definește dictatura nu numai ca o formă de dominare absolută, statală sau guvernamentală, ci și ca o autoritate absolută în orice domeniu. Termenul ”Democrație” vine din limba greacă și înseamnă “condus de popor”. În perspectiva contemporană, democrația înseamnă nu numai că guvernul și instituțiile statale sunt alese de majoritatea populației, dar și respectarea drepturilor fiecărui individ, fie că el aparține majorității etnice, sociale sau politice ale populației, sau este membru al unei minorități. De exemplu o țară unde se practică discriminarea unor minorități, cum ar fi homosexualii sau transgenii, nu poate fi considerată cu adevărat o democrație. Media are un rol important în educație, divertisment și publicitate, dar folosește și ca un podium pentru propaganda politică. Majoritatea mediei mondiale, cea din țările dictatoriale, este cenzurată. Chiar și în țările în care media se exprimă liber, informația transmisă este adeseori falsă și înșelătoare…Read more…

Gestionarea timpului liber în caz de pandemie

Chiar mai trebuie să repet că accept reglementările oficiale ca pe un lucru de la sine înțeles? Sigur că nu. Toți cei care mă cunosc știu că nu sunt un rebel, ci un cetățean ascultător, disciplinat și care respectă autoritatea. Nu demult guvernul a decretat ca toți cetățenii să stea acasă, în special în camera de zi sau pe verandă și să nu iasă decât în cazuri de urgență, ca de exemplu pentru a cumpăra articole esențiale sau pentru a testa noul model de pantofi de sport cu suspensie pneumatică. Fiind crescător de porumbei și mic producător de gunoi de păsări, nu am nevoie să plec de acasă. Muncesc chiar pe acoperișul blocului nostru – din fericire încă nu e vorba ca interdicția să se extindă în această zonă, decât dacă izbucnește gripa aviară. Așadar ori stau cuminte pe canapea, urmărind la televizor ultimele știri despre pandemie, ronțăind fericit din provizia de sărățele și bând bere, ori urc pe acoperiș și îmi încurajez protejații înaripați să zboare în lume. Ei o fac în locul meu, pe când eu deocamdată sunt forțat să stau în casă.Read more…

Un profan despre cele sfinte

Un exemplu frapant al dificultăților de conciliere între prescripții şi strădaniile de interpretare, menite să le ofere un sens compatibil cu realitățile vieții, este chiar pericopa citită în Șabatul care precede sărbătoarea de Pesach și care se numește Șabat Hagadol. Chiar numele induce o incertitudine căci se poate traduce fie Șabatul cel mare sau Șabatul Celui Mare, oricum fiind unul cu totul special. Ca un făcut, pericopa citită în acest important Șabat , din Cartea Vaikra (Leviticus) poartă numele dizgrațios de Mețora (Lepră)Read more…

Necazurile altuia sau și ale tale?

Oare cum să nu-i înțelegi pe acei evrei europeni,care, total bulversați de ideea antisemitismului la ei acasă, cu frica-n sân pentru viața lor și a copiilor lor, dar mai ales frustrați de faptul că volens nolens devin treptat cetățeni de categoria a doua în propria lor țară, decid să-și unească soarta cu semenii lor, să sufere împreună cu cei de aici, cu convingerea că mai rău nu poate fi și că poate, împreună, vor putea fi biruite intemperiile vremurilor și vor ajunge, așa cum scrie în Biblie, să se bucure de o viață liniștită și îndestulătoare, până la vârsta de 120 ani! Dar americani?!Read more…

O decizie controversată

Sfârșitul anului 2017 a adus o nouă temă, care a încins spiritele în Orientul Mijlociu. Este vorba de declarația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, privind mutarea ambasadei americane la Ierusalim. S-a scris mult despre subiect, de la reacții oficiale politice la analize de presă, la articole ce invocau argumente religioase și culturale. Și încă se mai scrie! Cine urmărește desfășurările politice din Orientul Mijlociu, și în special conflictul arabo-israelian, cunoaște sensibilitatea acestui subiect, potențialul său de a inflama o regiune și așa supraîncălzită politic.

Dar mai întâi câteva precizări de ordin istoric. La 29 noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite, luând act de încetarea mandatului britanic asupra Palestinei, a votat rezoluția 181, unul dintre documentele pe care se sprijină Declarația de independență a Israelului. Aceasta, rămasă în istoria Israelului, sub numele de כ”ט בנובמבר recomanda înființarea a două state în Palestina, unul evreiesc și unul arab…Read more…

Gânduri de medic condeier

S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.Read more…

Comparații inutile

M-am întors din România. Ca deobicei sejur scurt, conferințe, mese suculente și prețioase întâlniri cu prieteni și colegi. Fără ninsoare, sau aproape deloc, deși decembrie.

Ca de obicei, primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat la Otopeni a fost un scurt popas la chioșcul de ziare. Ideea e de a achiziționa câteva cotidiene, ca să încerc (de multe ori eșuez!) să înțeleg cam ce s-a întâmplat în această țară de la ultima mea vizită.

Un amănunt: de data aceasta am cumpărat și un exemplar din ultimul număr al Vieții Medicale, la care am colaborat nu de mult și despre care am fost informat că și-a schimbat formatul. Într-adevăr, acum acest săptămânal e mult mai redus ca dimensiuni, dar din păcate și-a pierdut enorm din greutatea sa specifică, transformându-se dintr-o publicație de interes informațional-științific într-un amestec de știri și de anunțuri de posturi libere. Sau așa mi se pare mie, doar pentru că nu mai sunt colaborator?! Nimic nu e exclus.

Dar să trecem la ceea ce, de fapt, vroiam să relatez.

Prin urmare, cele trei ziare cotidiene achiziționate, răsfoite cu atenție în orele până la decolarea următorului avion, mi-au oferit ocazia de a afla, poate pentru prima oară, în ce mare pericol este țara în care m-am născut în urmă cu aproape optzeci de ani….Dar a venit momentul despărțirii și iată-mă din nou în drum spre casă, în avionul ELAL de vineri, care aduce de fiecare dată cotidienele israeliene de sfârșit de săptămână, adică adevărate volume de gazetărie printată. Două ore și un sfert mi-au fost puse la dispoziție pentru a trece în revistă acele evenimente care s-au petrecut în lipsa mea…Read more…

Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…

Identitatea evreiască în zilele noastre

Care este identitatea contemporană evreiască? Mi-am pus această întrebare după recunoașterea evreimii și iudaismului ca popor și nu numai ca religie, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.Desigur, pentru mine această chestiune este diferită. Pentru un evreu cetățean israelian, chestiunea identificării nu este aceeași ca pentru un evreu din afara Israelului. Deși chiar pentru evreii cetățeni ai Israelului, care s-au născut în altă țară, au emigrat în Israel, dar păstrează cultura țării de origine și limba lor maternă, unii chiar și cetățenia ei, identificarea este dublă sau chiar triplă. Alt aspect este cel al apartenenței religioase. Mă refer la evreii care păstrează tradiția iudaică și sunt devotați iudaismului. Dar ce se întâmplă cu cei complet laici? În privința celor care trăiesc în statul Israel, unii nu-și pun această problemă, afirmând că ei sunt ”israelieni”, evitând chiar să-și afirme apartenența comunitară, respectiv la țara de origine. Înțeleg această părere, o accept, o respect, deși eu personal păstrez o identitate culturală triplă: israeliană, evreiască, românească. Read more…