Îmi amintesc că atunci când scriam programe în limbaj COBOL (în anii 1970) existau aşa-numite cuvinte rezervate care, având un rol special, nu puteau fi folosite ca atare în corpul programului. Pentru mine cuvântul Holocaust are acelaşi statut. Utilizarea sa frecventă îi diminuează unicitatea definită în lucrările de referinţă care tratează negaţionismul sub toate aspectele lui. Multă lume confruntată cu tragedia unui masacru caută metafore cât mai sugestive şi atunci spune: holocaust şi e greu să vii cu lexiconul sau cu articolele de specialitate ca să infirmi validitatea comparaţiei, chiar dacă ea nu e potrivită. Consider că e nepotrivită pentru că Holocaustul, care a dus la uciderea a şase milioane de evrei şi a sute de mii de romi, a avut loc printr-o acţiune metodică şi consecventă, legiferată de parlamentele şi executată de guvernele ţărilor cu regim fascist, asupra cetăţenilor proprii, lipsiţi total de apărare, cu şanse aproape inexistente de a se salva. Dimensiunile şi durata Holocaustului nu pot fi comparate cu nicio altă crimă în masă.Read more…
Exasperări autumnale 4
Progresiștii radicali somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democrat al lui Zelensky” ca nu cumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. În timpul unor asedii prelungite din istoria modernă precum cele ale Leningradului, Budapestei, Berlinului, Mosulului, Mariupolului sau Bahmutului, populația civilă s-a refugiat cu lunile în adăposturi subterane și armata a apărat orașele încercuite. În Gaza este exact invers: armata teroriștilor Hamas se ascunde în tuneluri și catacombe, iar propria populație civilă este utilizată în mod criminal ca scut viu. Nu vă faceți iluzii, dragi porumbei ai păcii, stângiști, internaționaliști, anti-apartheid, politically correct, BLM, woke și alte ingrediente umane de ocazie: Free Palestine now! înseamnă suprimarea Statului Israel, ștergerea lui de pe hartă, aruncarea evreilor în mare, adică un nou genocid.Read more…
Alegerile americane şi cele două războaie
Europa și Orientul Mijlociu au devenit preocuparea, mai mult, îngrijorarea opiniei publice mondiale din cauza perspectivelor sumbre pe care le oferă lumii, schimbării configurației ei geopolitice. În aceste vremuri tulburi, când toată atenția este concentrată asupra evenimentelor din aceste regiuni, sunt trecute oarecum cu vederea alte evoluții, de asemenea determinante, și anume alegerile prezidențiale americane. Mai sunt exact 12 luni până la data fatidică, noiembrie 2024, și chiar dacă ni se pare mult, de fapt este foarte puțin, iar ceea ce se întâmplă în acest context în Statele Unite nu este de bun augur pentru cei ce doresc continuarea, cu unele corecturi, a actualei linii politice duse de administrația Biden. Mass media americană, atât cea scrisă cât și cea audio-vizuală, acordă atenție desfășurării campaniei, competiției pentru nominalizare în cadrul Partidului Republican, respectiv cine ar putea să se confrunte pe plan intern cu Donald Trump. Mai mulți politicieni republicani s-au înscris în cursă, dar unii au și abandonat-o, dându-și seama că nu au șanse, lipsindu-le sprijinul popular. La ora actuală, singurul candidat de luat în seamă, deși tot la mare distanță de Trump, este Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud și reprezentant al SUA la ONU în timpul administrației Trump. Mai complicată este la ora actuală situația în tabăra democraților. Există un singur candidat, Joe Biden, care luptă pentru un al doilea mandat și nu se întrezărește niciun challengerRead more…
Judecata lui Solomon – Mişpat Şlomo
Oare există cineva care nu cunoaşte vechea dilema expusă în Vechiul Testament, (Cartea Împăraţi 1, Pericopa 3:16) ca fiind Judecata în faţa căreia a fost pus Solomon? Continuând a-mi petrece părţi semnificative ale zilei în faţa canalelor de televiziune, urmăresc cu sufletul înecat de emoţie şi lacrimi poveştile oamenilor ale căror rude apropiate sau mai îndepărtate au fost răpite acum mai bine de 40 de zile. Astăzi am auzit că o persoană căreia i-au fost răpite sora, nepoţeii de trei şi nouă ani şi mătuşa, a iniţiat un marş din Piaţa Ostaticilor din centrul oraşului Tel Aviv, la intrarea în Muzeul de Artă al oraşului [2] şi până la locuinţa primului ministru Netanyahu din Ierusalim [3]. Un marş de protest care a reunit sute, dacă nu chiar mii de oameni. Mărşăluiesc cei care au speranţa şi credinţa că prin solidarizarea lor vor reuşi să schimbe atitudinea guvernului, determinându-l ca în acţiunea militară actuală să dea prioritate maximă eliberarea şi readucerea ostaticilor. Se aud din ce în ce mai puternic vocile hotărâte, astăzi chiar violente, ale oamenilor disperaţi că după atâta timp, (o eternitate!), copiii lor, fraţii, surorile sau rudele nu au fost nici măcar vizitate de Crucea Roşie, pentru a vedea dacă mai trăiesc. De partea cealaltă politica guvernului, în care primează operaţiunea militară, lentă, vitejească, aparent sigură, cu riscul pierderii altor vieţi omeneşti, vizează în primul rând spulberarea imperiului terorii Hamas, atât militar cât şi administrativ.Read more…
Ierusalim. O legendă urbană
Era pe la sfârșitul anului 1977. Îmi terminasem studiile și stagiul, îmi mai lipsea numai autorizația de a lucra ca farmacistă. M-am dus s-o iau de la biroul local al Ministerului Sănătății, pe strada Jaffa, lângă piață. Cu toate că eram încă relativ nouă la Ierusalim, cunoșteam clădirea, ea mi-a atras atenția încă de la început: era clar că datează din perioada otomană și cu toate că era neîngrijită, se vedea că avuse parte și de zile mai bune: o casă cu etaj, aproape un palat, într-o grădină luxuriantă, cu o intrare maiestuoasă… Povestea ei am aflat-o abia cu mulți ani mai târziu de la un ghid turistic. Și ca orice legendă urbană care se respectă, are și ea diferite versiuni și niciuna nu este cu adevărat documentată…După spusele unora, casa a fost construită de un bogătaș turc, dar de când s-a mutat în ea, nenorocirile s-au ținut lanț: întâi a murit el, apoi fiul lui, apoi încă o rudă. Foarte curând s-a răspândit zvonul că locul e bântuit de duhuri rele. Alții spun că un bogătaș arab catolic a construit casa în 1881, ca dar de nuntă pentru fiul lui, dar cu o zi înainte de nuntă, fiul a murit subit. Soția bogătașului nu putea admite pierderea fiului. Ea a îmbrăcat cadavrul în haine de mire, l-a proptit ca să nu cadă, a adus mireasa și a poruncit să se facă nunta – după care și-a pierdut mințile și și-a dat și ea sufletul.Read more…
Anestezia în vremuri de război
Primele cercetări științifice și progresul în tratamente au fost încurajate de marile pandemii și epidemii din Europa. În schimb, progresele în chirurgie și anestezie datorează foarte mult războaielor. Printre pionierii anesteziei ca profesie de sine stătătoare au fost Joseph Priestley, Crawford Long, Horace Wells, William T. G. Morton și John Snow, cel care a dat reginei Victoria a Angliei prima analgezie obstetricală cu cloroform la nașterea celui de-al șaselea copil. Anestezia a progresat mult pe câmpul de luptă, unde era nevoie de amputații și oprirea sângerărilor, fără că bolnavul să sufere. Chirurgia a fost practicată încă din antichitate și tot de atunci a existat și nevoia de a alina suferința bolnavilor. Virgiliu scrie că atunci când Cicero a fost rănit de o săgeată, a fost tratat cu frăsinel (Dictamnus albus) pentru a-i alina durerea. Dioscoride era medic în armata romană pe timpul împăraților Nero și Vespasian. În tratatul său De materia medica el scrie că egiptenii, grecii și romanii foloseau cucuta (Conium maculatum), o plantă otrăvitoare care produce comă și paralizie. Cu ajutorul ei răniții puteau fi ținuți inconștienți până la trei ore, timp în care li se opreau sângerările și erau operați. După spusele lui, multe operații au reușit, dar nu mulți pacienți au supraviețuit…Read more…
O lună anostă?!
Întreabă pe cine vrei, noiembrie e o lună plictisitoare, cenușie. Încă nu e iarnă, nici măcar toamnă. În fiecare zi te întrebi dacă ar trebui să pui în funcțiune încălzirea casei, sau mai bine îți mai pui o pătură noaptea și în felul acesta ai rezolvat problema. În fiecare zi te aștepți să plouă și chiar dacă nu plouă, mai tot timpul e înnorat. Nimic nu pare să se fi întâmplat în noiembrie, până și revoluția sărbătorită în 7 Noiembrie a avut loc în octombrie! Eu m-am născut în noiembrie. Conceperea mea s-a datorat unei erori de înțelegere a situației în lume. Părinții mei nu prevăzuseră ce avea să urmeze și după doi ani de viață în comun au hotărât să aibă un copil, născut la două luni de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, o greșeală pe care eu o plătesc (cred!) până în ziua de azi, în ciuda eforturilor părinților mei de a mă feri de vicisitudinile sorții. Aparent, eu m-am născut cu o cantitate mare de noroc, dar tocmai atunci când aveam cea mai mare nevoie de el, norocul se risipise în toate direcțiile.Read more…
Istorii de familie II. Amintiri suprapuse
Amintirile acestea pe care le evoc nici măcar nu sunt ale mele, sunt ale bunicii și ale mamei. Ele mi le-au povestit de mai multe ori, în prima mea copilărie și în adolescență și astfel, printr-o suprapunere într-un fel de straturi de viață, constat că mi le-am însușit, în măsura în care, prin trecerea zecilor de ani, acum îmi amintesc de copilăria mea și de oamenii dragi care făceau parte din ea și care demult nu mai sunt. Caut să-mi explic cum de mi-au rămas în minte detaliile și cum, după atâta timp, încă simt acut și mă întristează până la înfiorare durerea unor lucruri întâmplate familiei în care urma să aterizez și eu, la începutul anilor 60. Cred că se verifică faptul că ceea ce trăim și aflăm în primii ani ne influențează pentru tot restul vieții. Plecarea din Marghita în refugiu, între anii 1940-1945, când Ardealul de Nord a fost parte a Ungariei, i-a adus bunicii mele Magda divorțul. Plecase având un soț, o familie, rosturi și o viață așezată, dar războiul și refugiul le-a dizolvat. După întoarcerea de pe front la Șiria, frumosul și elegantul meu bunic a fost fermecat de o altă femeie pentru care și-a abandonat familia și cu care a plecat la București, iar Magda s-a întors în orășelul ei fără nimic, cu hainele de pe ea, o valiză sărăcăcioasă și cu mama mea de mână.Read more…
Girafele
Vitali, un bărbat înalt, trecut de prima tinerețe, apărea la piscină întotdeauna după ora 13.00. Îi saluta pe veteranii bazinului, după care își făcea programul de înot. – Cine-i omul acesta? – l-am întrebat pe Igor, un alt client vechi al bazinului. – E din Odessa, mai mult n-am reușit să aflăm despre el, răspunse Igor. Într-una din zile am terminat de înotat în același timp. Ne odihneam la marginea bazinului, și făceam exerciții de relaxare în apă. –Dumneata ai înotat în tinerețe? – m-a întrebat Vitali. – Da, câțiva ani buni, și am jucat și polo pe apă, i-am răspuns. – Te-am recunoscut ca poloist după stilul de înot pe spate. Am jucat și eu polo la o echipă din Odessa. – N-am fost la Odessa, dar am auzit că e un oraș frumos, cosmopolit. Am citit despre viața evreilor din oraș, mai ales despre cei din lumea interlopă, așa cum i-a descris Isaac Baabel în cunoscuta lui carte Întâmplări din Odessa. – N-am fost la Odessa, dar am auzit că e un oraș frumos, cosmopolit. Am citit despre viața evreilor din oraș, mai ales despre cei din lumea interlopă, așa cum i-a descris Isaac Baabel în cunoscuta lui carte Întâmplări din Odessa.Read more…
Oare când își vor schimba vest-europenii și americanii “liberali” atitudinea dușmănoasă față de Israel?
Dușmănia vest-europenilor și a americanilor “liberali” față de Israel își are originea dintr-o axiomă musulmană extremistă: Israelul nu va fi recunoscut niciodată că un stat pe harta lumii. Această axiomă este sprijinită în mod direct sau indirect de câteva state musulmane, de ONU cu rezoluțiile sale anti-israeliene (ONU fiind dominată de țările musulmane și de cele din lumea a treia) și bineînțeles de organizațiile teroriste mondiale, în mare majoritate bazate pe Islamul fundamentalist. Să amintesc doar câteva organizații notorii: Hamas, cel care a declanșat actualul războiul cu Israelul, da și al Qaeda, ISIS, Frații Islamiști, Jihadul Islamic, Hezbollah (chiar dacă aceasta nu este universal recunoscută ca o organizație teroristă), cu toate metastazele lor împrăștiate în toată lumea (1,2). Una din organizațiile care fac propagandă agresivă împotriva Israelului este BDS sau Boycott, Divestment and Sanctions (boicotarea Israelului, încetarea investițiilor în Israel și aplicarea de sancțiuni împotriva Israelului), înființată în 2005 de către palestinienii Omar Barghouti și Ramy Shaat, la care au aderat mulți studenți, artiști și muzicieni naivi (de exemplu Roger Waters, co-fondatorul formației Pink Floyd) și, bineînțeles, antisemiții care nu lipsesc nici în Europa, nici în SUA.Read more…
”Uzufruct”[1]
Curtea casei în care am copilărit nu avea o suprafață mai mare de 120 de metri pătrați. Am și acum schița terenului cu amprenta casei cu tot. Părinții mei au cumpărat-o și ne-am mutat în ea când eu aveam 7 ani. Forma geometrică a terenului nu era un dreptunghi, fie și aproximativ considerat, așa cum ar fi fost normal. Într-unul din colțuri lipsea un mic dreptunghi de vreo 4 m pătrați. După un timp, am înțeles că acolo e o cameră a vecinilor noștri, a căror curte n-o vedeam pentru că acel colț era spatele unei părți a locuinței lor, ei având accesul de pe altă stradă, perpendiculară pe a noastră. Noi vedeam doar doi pereți în unghi drept și un colț de acoperiș deasupra. Desigur, era bine ca părinții mei să fi avut în folosință acea suprafață lipsă. Ați înțeles că nu ne lăfăiam în camere mari, ci erau doar două: una a noastră, a celor două fete, și una a părinților noștri, între ele fiind o sală mică, transformată iarna în bucătărie.Read more…
Scrisoare de rămas bun. In memoriam Lya Benjamin
Draga mea Lya, Îmi amintesc cum ne-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2006, în clădirea din strada Mămulari nr.3, clădire ataşată Templului Unirea Sfântă, unde funcţiona atunci Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România [1] şi unde tu lucrai ca cercetător încă din anul 1985. Eram interesată să discutăm unele aspecte istorice care mă interesau la vremea aceea şi te-am condus la autobuz. Cred ca ne-am împrietenit de la prima vedere, iar în continuarea şederii mele la Bucureşti v-am vizitat pentru prima oară, în apartamentul vostru din Bd. Mareşal Averescu nr. 11, etajul 2. Am fost impresionată de tot ce am auzit de la voi, de la Hary si de la tine. De atunci ne-am întâlnit la fiecare vizită făcută de mine la Bucureşti în cei şapte-opt ani până la finalizarea tezei mele de doctorat. Şi nu odată am fost nevoită să-ţi pun întrebări ale căror răspunsuri nu le găsisem în nici o carte sau enciclopedie. Răspunsurile tale, verbale sau in scris, prin email, vădeau competenţa, seriozitatea şi spiritul tău universal. Lya, draga mea, în anul acesta te-am vizitat de două ori. Am stat de vorbă, faţă în faţă, în martie a.c. Mă întrebai întotdeauna ce noutăţi mai sunt în Israel, deşi aproape întreaga ta lume, mai ales după plecarea lui Hary, era atât de concentrată, de fiecare dată, asupra trecutului. Acest trecut, ce cuprinde cu precădere varii aspecte ale Holocaustului românesc, l-ai cercetat în nenumăratele tale articole şi cărţi. L-ai abordat în prezentări la conferinţe, unde în general vorbeai liber, bazându-te pe memoria ta prodigioasă. În faţa acestui trecut, problemele prezentului îţi păreau prea puţin importante.Read more…
Răscumpărarea ostaticilor
A trecut peste o lună de la acea sâmbătă neagră, când s-a întâmplat dezastrul de neînchipuit. De atunci armata israeliană luptă cu vitejie pentru a anihila Hamasul, iar populația civilă face mari eforturi pentru a-i sprijini pe cei care au fost traumatizați, care au pierdut rude și prieteni, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele aflate deodată într-o zonă de război. Și peste toate acestea plutește întrebarea: care va fi soarta celor peste 240 de ostatici? Înainte de a lua orice decizie se pune întrebarea ce influență va avea ea asupra ostaticilor. Și iată că nimeni altul decât ministrul tradițiilor (sic!) declară că Gaza trebuie distrusă cu o bombă atomică! Știu, nu toți locuitorii Gazei sunt teroriști. (De fapt nu prea știu cum se poate deosebi un terorist de un cetățean pașnic. Ca să-l parafrazez pe președintele Herzog: oare vreunul dintre cititori ține bombe sub pat sau rachete în salon? Este aproape imposibil de stabilit dacă „bombele de sub pat” sunt puse acolo de locuitori din convingere, sau dacă ei sunt exploatați în mod cinic de Hamas, ca scuturi umane.) Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre ostaticii aflați în Gaza. Trebuie să-i sacrificăm și pe ei chiar așa, fără niciun scrupul? Ministrul tradițiilor ar trebui să fie primul care să știe că răspunsul este NU, pentru că la ceastă situație se aplică două principii fundamentale ale iudaismului.Read more…
Idiotul inutil
În guvernul lui Benjamin Netanyahu există un individ mai infestat de puroi decât alții. Un ministru, într-un post complet inutil de Ministru al Tradițiilor, pe numele său Amihai Eliyahu. Probabil că individul ar fi fost nu doar inutil, ci și necunoscut, dacă azi nu s-ar fi oprit în fața unui microfon și, convins că trebuie să spună și el ceva, a enunțat singurul gând care a trecut prin mintea sa rătăcită: peste Gaza trebuie aruncată bomba atomică. Lăsând la o parte bombastica declarației, individul uită cu bună știință că în Gaza, în afară de palestinieni nevinovați, se mai află și 240 de ostatici israelieni. Premierul Netanyahu, care uitase că cine merge să doarmă în grajd, se va trezi cu purici, s-a dezis imediat de declarațiile partenerului său de coaliție. Chiar și șeful său direct, Itamar Ben-Gvir, suflet sensibil de poet, a explicat că, de fapt, colegul său a folosit doar o metaforă. Mă îndoiesc că Ben-Gvir ori Eliyahu știu ce e aceea o metaforă.Read more…
Va deveni unitatea europeană victima colaterală a războaielor din Ucraina și Gaza?
De la începutul războiului cu Ucraina, în mod neașteptat pentru mulți, Uniunea Europeană a depășit numeroasele slăbiciuni și neînțelegeri manifestate în ultimii ani și a prezentat lumii un front unitar în aprecierea cauzelor care au dus la izbucnirea conflictului, a nominalizării agresorului și a necesității de a sprijini statul agresat, atât prin ajutoare umanitare cât și militare. S-a considerat pe bună dreptate că este vorba de încălcarea unor acorduri internaționale și o eventuală acceptare a agresiunii ruse ar fi putut arunca în aer stabilitatea europeană menținută după cel de-al Doilea Război Mondial și după 1989. La această poziție comună s-a adăugat și recunoașterea necesității unor sancțiuni aplicate Rusiei, cu consecințele dureroase în primul rând pentru economia europeană, dar și pentru cea globală. Merită de remarcat aceste demersuri, obținute prin consensul tuturor statelor membre, deși ele au afectat puternic viața de zi cu zi a cetățenilor lor.Read more…
Imposibilitatea de a scrie, dar şi de a nu scrie
Nu sunt jurnalist specializat în politică externă, nu am nici sursele de informaţii şi nici calificarea pentru a comenta situaţia actuală din Israel, nu sunt corespondent de război şi nici nu trăiesc în mijlocul acestui conflict îngrozitor, asemeni colegilor mei de redacţie israelieni, deci nu am cum să relatez despre el. Mi-a fost imposibil să scriu despre conflictul din Israel şi am preferat să abordez subiecte neutre, paşnice, chiar cu note de umor, dorind să descreţesc frunţile cititorilor. În acelaşi timp, însă, nu pot să nu scriu despre îngrijorările, îndoielile şi întrebările care mă frământă. Sufletul mi-e încărcat de tristeţe şi compasiune pentru fraţii mei israelieni asaltaţi de terorişti, măcelăriţi, torturaţi, răpiţi… Sunt îngrijorată pentru prietenii mei, pentru toate cunoştinţele mele, pentru militarii care luptă în Gaza, pe un teren plin de capcane, înţesat de inamici. Discut cu prieteni din Israel şi aud sunând alarma. Întrerupem convorbirea pentru că interlocutorul se duce în adăpost sau dacă nu are adăpost, în casa scărilor. Aştept înfrigurată să se încheie alarma şi să reluăm convorbirea.Read more…
Idioţii utili
Unii v-ar numi stângiști. Eu nu vreau să adopt această denumire. Am un mare respect pentru stânga tradițională, dovadă și că o mare parte a ei s-a dezis de voi. Aveți tot atâta în comun cu stânga liberală cât au Ku-Klux-Klanul sau extremiștii lui Ben-Gvir cu dreapta progresistă. Dacă ați milita pentru pace între israelieni și palestinieni, v-aș înțelege. Dar pe voi nu vă interesează asta. Nu cunoașteți niciun israelian și, bineînțeles, niciun palestinian. Strigați lozinci pe care nu le înțelegeți. Free Palestine! – v-am auzit zicând. Ba chiar o cucoană povestea cu toată seriozitatea cum cei din Gaza simt mirosul mării, dar nu pot ajunge la ea. Dacă ar fi studiat un pic de geografie, ar fi înțeles că pentru a ajunge la mare, un palestinian din Gaza nu trebuie decât să încalece pe măgar sau pe catâr. Nu va întâlni pe drum niciun filtru al armatei israeliene, niciun colonist. Poate că va trebui doar să facă baie îmbrăcat, căci acestea sunt regulile islamice impuse de Hamas. Dar pentru asta voi nu protestați. Read more…
Exasperări autumnale 3
Dacă un evreu este bătut, faptul în sine rămâne anonim, nu stârnește decât arareori reacții de simpatie sau solidaritate cu victima, ba mai mult, în sufletul multora încolțește o bucurie, o satisfacție tâmpă și veninoasă. Dacă însă un evreu bate un neevreu, fapta stârnește indignare și reacții vehemente, o furie și o furtună incontrolabilă. Acest ultim act devine un eveniment cap de afiș în mass media. Mitul invincibilității Israelului a pălit definitiv. Din această cauză Statul Evreu este constrâns să ducă acum un război existențial menit să reconstituie măcar nimbul puterii militare. În viitor, stabilitatea Israelului va fi funcție de frica indusă în mințile teroriștilor islamici, respectiv în conducerea Iranului și a statelor arabe radicale. Moartea nevinovaților trebuie răzbunată prin forță. O viitoare pace fragilă poate fi realizată doar printr-o victorie militară năucitoare. Ca urmare a recentului megaatac terorist din Israel, poporul evreu a devenit din nou simbolul victimei colective.Read more…
Ciorba de leuștean
Au trecut trei săptămâni de la începutul războiului împotriva Hamasului. În ziua de 7 octombrie programasem un prânz cu familia la restaurantul Nițahon șel Hani (Victoria lui Hani) din Așkelon. Este urmașul restaurantului Nițahon (Victoria), unul din cele mai bune restaurante românești din Israel, pe care l-am vizitat adeseori cu multă plăcere. Puteai mânca acolo o ciorbă cu leuștean sau una de burtă care rivalizau cu cele din România, mititei à la Cina (restaurant bucureștean popular în anii șaizeci-șaptezeci, cu specific de preparate pe grătar) și cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată. Nelu și Geta, proprietarii restaurantului, îmi erau apropiați. Din păcate restaurantul a dat faliment. Ne-am bucurat să aflu că el a fost redeschis recent sub conducerea urmașei lor, Hani, dar încă nu am apucat să-l vizităm. În dimineața de 7 octombrie am auzit alarma care anunța atacul de rachete asupra Beer Șevei, urmat de măcelul din vestul Negevului. Planurile invadatorilor Hamas erau mult mai extinse, obiectivul era să se ajungă mult mai departe, dar au fost opriți, chiar dacă cu întârziere, de armată și de forțele de poliție. Cu greu te poți adapta la alarmele aeriene zilnice, sperând că toate rachetele vor fi distruse de Iron Dome. Oamenii stau cu ochii lipiți pe ecranele televizoarelor, urmărind emisiunile de actualități. În primele zile ale războiului m-am numărat și eu printre ei, dar pe parcurs am hotărât că îmi ajunge să urmăresc emisiunile de seară, oricum în timpul zilei sunt ocupat.Read more…
O poveste de dragoste din Ierusalimul de altădată
Mă plimbam împreună cu fratele meu prin Ierusalim, când deodată el s-a oprit în fața unei case din cartierul Rehavia. (Pentru cei care cunosc orașul, ea se află vizavi de Terra Santa și la câțiva pași de reședința primului-ministru.) Spre deosebire de clădirile din jur, nu era un bloc cu apartamente, ci o vilă care părea să fi aparținut unui mare bogătaș, aproape un palat, cu două etaje și o grădină înconjurată de un zid înalt. Era construită din piatra locală, în stilul Bauhaus caracteristic anilor 1930: cu linii drepte, simple, clare, doar cu o terasă rotunjită care dădea spre grădină. Trecusem pe acolo de zeci de ori și nu o remarcasem niciodată, ascunsă cum era după zid. Dar în ultima vreme primăria a instalat tăblițe cu explicații pe multe clădiri de interes istoric și de acolo am aflat că se numea „Vila Lea” și fusese construită în 1934 de avocatul Nassib Abcarius Bey pentru soția sa Lea, născută Tenebaum. Lea Tenenbaum este un nume cât se poate de comun la Ierusalim, dar Nassib Abcarius Bey?? Nassib putea să fi fost arab, dar Abcarius nu sună deloc a nume arab. Datele sumare de pe tăblița albastră m-au intrigat, am căutat pe Google și am dat peste o adevărată telenovelă din Ierusalimul de acum 100 de ani.Read more…