Așa se transformă omul în Toma Necredinciosul…

În viața oricui neîncrederea se amestecă nu de puține ori cu naivitatea, și doar rareori cu certitudinea. 

Aceste trei aspecte ale gândirii și asimilării datelor ce ți se pun la dispoziție în fiecare moment variază ca importanță și deseori individul trece de la o stare la alta cu viteza fulgerului.

Așa precum Sfântul Toma (”Necredinciosul”) a făcut saltul de la marele semn de întrebare legat de învierea lui Isus și până la certitudinea actului, fiecare din noi oscilează nu o dată între a accepta o informație și a o pune la îndoială, sau invers.

Naivitatea copilului nu dispare odată cu avansarea în vârstă și fiecare din noi a trecut prin etapa în care credea că ”tot ce zboară se mânâncă”, până cineva îți deschidea ochii și îți menționa faptul că nu e adevărat, că de exemplu avioanele nu sunt comestibile!

Sunt convins că cititorul se va întreba unde vreau să ajung și promit să nu-l țin prea mult într-o stare de inutilă încordare.

Îmi cer scuze de la bun început celor cu memoria intactă, dacă ”atac” un subiect de care m-am ocupat, parțial într-unul din articolele publicate în această revistă în urmă cu mai bine de trei ani.

Ținta acestor rânduri se îndreaptă spre situația în care ne aflăm de multe ori în ziua de azi, când așa zisa media ne pune la dispoziție date (știri) care se află departe de adevăr, mai departe decât luna de pământ. Fenomenul are și un nume: fake news.

Pe vremuri (sunt sigur că mulți dintre cititorii acestei reviste își amintesc acele timpuri) lucrurile erau simple, chiar foarte simple. Ziarele aveau un singur element veridic: data. În rest tot ce se scria era măsluit, modificat și refăcut, în funcție de nevoile de moment ale celor care ne stăpâneau soarta.

Cum îl sfătuia secretarul de partid pe Șmilovici, care pretindea că la Craiova nu se construiseră sute de blocuri noi?

– Tov. Șmilovici, mata umblă mai puțin prin țară și citește mai atent Scânteia!

Vremuri de mult trecute, dar deloc uitate…

Nu am fost singurul care a trăit procesul psihologic caracteristic celui care a trecut de la un regim totalitar la unul democratic.

Ajuns la concluzia indubitabilă că nimeni nu mai obligă pe nimeni să scrie minciuni, că doar pentru ce e nevoie de minciuni și răstălmăciri într-o lume liberă, în care accesul la informație este permis oricui și unde oricine poate verifica orice noutate care i se oferă în presa scrisă și vorbită, treaba părea rezolvată definitiv: orice știre se bazează pe realitate și adevăr!

Oare cât timp ne-a luat, fiecăruia din noi, pentru a înțelege că lucrurile nu stau tocmai așa, că și ”aici” se practică îndoctrinarea, și că ”aici” dreptul fiecăruia de a face public orice amănunt sau știre, exactă sau inexactă, e practic nelimitat?!

Se pare că desinformația face parte din viața de toate zilele.

Voi începe cu ceea ce se numește ”balon de încercare”. Un ziarist, montat de cineva interesat în a sonda reacția opiniei publice (sau a unei părți din ea) aruncă o vorbă, o știre, de la bun început falsă, iar inițiatorul urmărește (și măsoară) cu nerăbdare efectul.

În funcție de efect se pot lua hotărâri, uneori foarte importante.

Al doilea mecanism este cel al sondajelor. În lumea liberă se fac sondaje de dimineață până seară, uneori chiar noaptea. Se contactează un număr incredibil de mic (cam 500 de interogați la 6-7 milioane adulți, asta din peste 2000, dintre care cam trei sferturi au refuzat să răspundă) și autorii sondajului au tupeul să tragă și concluzii!

Cum să nu te miri că între rezultatul sondajului și realitate distanța este de multe ori enormă, nu numai pentru că numărul celor chestionați e de-a dreptul ridicol, dar și pentru că mulți își fac un obicei de a răspunde voit incorect la întrebările puse. Într-un ultim sondaj efectuat în Israel acum câteva zile privitor la posibilele rezultate ale următoarelor alegeri pentru parlament, procentul celor care au declarat că foarte probabil vor vota altfel decât declaraseră autorilor sondajului a fost peste 30%.

Într-adevăr nu toate sondajele se ”bucură” de rezultate false, dar cum poate omul de pe stradă să facă deosebirea între veridic, verosimil și fals?!

La rând vin declarațiile și promisiunile politicienilor, care uneori (de prea multe ori!) îți dau impresia că toți, absolut toți, au urmat cursurile fără frecvență ale lui nenea Iancu (Caragiale).

Cu tupeul caracteristic celui care se simte sigur pe el pentru că la ultimele alegeri a primit suficiente voturi ca ”să se aleagă”, omul aruncă în aer povești de adormit copiii.

Oare cineva își mai aduce aminte de celebrul discurs al lui Ronald Reagan, în care el ridica în slăvi un pilot de avion de vânătoare, care de fapt era eroul unui film produs la Hollywood?!

În Israel, acum patru luni ”cineva” promitea că vom ajunge foarte curând la peste 30.000 analize zilnice pentru depistarea celor infectați de virusul Corona. Cu această ocazie aduc la cunoștința publicului larg că nici până azi (la data scrierii acestor rânduri) cifra declarată ca o chestiune de zile încă nu a devenit realitate.

Pentru a intra în guvern, partidul nostru pune patru condiții și noi pretindem respectarea tuturor acestor condiții, fără de care declarăm că vom rămâne în opoziție”.

Două săptămâni mai târziu echipa de care e vorba face parte din noul guvern, pentru că ”jalnica situație de moment cere unirea forțelor și nu avem dreptul a refuza posibilitatea ce ni se oferă de a schimba lucrurile așa cum credem noi că e nevoie”.

Acum vine rândul jurnaliștilor de ocazie, așa-zișii profesioniști în ale găzetăriei.

Recunosc că nu am idee câți ”gazetari” pe care îi citesc sau îi ascult la radio sau la televiziune sunt abslovenți a unei facultăți de ziaristică. Departe de mine gândul de a leza pregătirea de bază a unui jurnalist, dar uneori am impresia că e vorba nu o dată de amatorism pur, de autodidacți și nimic mai mult.

Dar pentru că nu sunt sigur de acest aspect, foarte greu (dacă nu imposibil) de verificat, voi remarca un amănunt care pare evident fiecărui om vândut știrilor, cum sunt eu.

Apropo, în Israel nu poți fi israelian dacă nu ești vândut informației care ți se vinde la tot pasul! Dar acest subiect poate fi discutat cu altă ocazie.

Dorința mea e de a aminti aici simplul fapt că o imensă proporție de ziariști sunt, mai mult sau mai puțin înregimentați, adică posesori ai unei ideologii care nu le permite să se exprime în mod corect în ceea ce privește realitatea de toate zilele.

Pentru omul de rând, obișnuit să urmărească știrile provenite din toate direcțiile, catalogarea ziaristului din punct de vedere politic e o treabă relativ ușoară în marea majoritate a cazurilor. Și atunci cum să te aștepți la obiectivitatea necesară prezentării și comentării oricărei situații mai noi sau mai vechi?!

Last but not least, cum spune englezul, vine rândul rețelelor sociale.

Și acum iată anunțul meu: eu nu fac parte din nicio rețea de acest fel! Posed un blog în ebraică, unde îmi prezint opiniile politice, care-mi aparțin mie și numai mie, și pe care sunt dispus să le apăr în orice moment. Nu Facebook, nu Twitter, nu Instagram.

Dar zi de zi sunt expus știrilor care își au originea în cele publicate într-o rețea sau alta, știri preluate de presă, radio și televiziune, fără a le controla aproape niciodată gradul de veridicitate.

Mai în fiecare zi auzi de o ”știre” apărută într-una din rețele, care a trebuit să fie retrasă pentru că s-a dovedit falsă, uneori chiar periculoasă.

Rețelele sociale par a fi un rău necesar. Necesar, pentru că fiecare simte nevoia să-și spună părerea și să o facă publică, și asta e bine. Rău, pentru că mai nimic din ce apare în aceste rețele nu poate fi controlat, verificat, autentificat.

Prin urmare, procesul de intoxicare, de înveninare a atmosferei publice este imposibil de barat, și urmările se cunosc.

Psihologii au cercetat fenomenul acceptării cu prea multă ușurință a știrilor false și au ajuns la concluzia că individul interpretează o nouă știre nu printr-un proces obiectiv, având ca punct de reazăm posibilitatea – cel puțin teoretică – să fie o știre falsă. Se pare că în fiecare dintre noi funcționează un mecanism emoțional care permite acceptarea ”știrii” cu atât mai ușor cu cât ea e ”de scandal”, senzatională, și/sau se referă la o personalitate cunoscută publicului, așa zisa celebrity.

Atunci cum să te mai miri că industria știrilor false/inexacte înflorește în mai toate societățile și nimeni și nimic nu-i poate veni de hac?

După toate cele de mai sus, oare ce-mi mai rămâne de adăugat?

Poate doar un sfat, pe cât de simplu, pe atât de greu de urmat.

Sfatul meu e obligativitatea de a nu ne lăsa duși de știri, doar pentru că au fost lansate, scrise, transmise, sau reproduse. Fiecare din noi ar trebui să devină un Toma Necredinciosul. Nimeni nu trebuie să tragă concluzii după o știre care nu a fost confirmată.

Știu, e ușor a da sfaturi, dar altceva nu-mi vine în minte.

Iar celui sau celei care mă va critica pentru că am pus pe „hârtie” niște banalități, lucruri cunoscute de toți și care nu meritau amintite, răspunsul meu e clar: uneori chiar lucrurile cele mai simple, cunoscute și unanim acceptate trebuiesc spuse.

Pentru că altminteri, ele pot fi uitate.

Și uitarea e deseori periculoasă.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Julian Satran commented on August 22, 2020 Reply

    Cred ca Fake News nu sunt un fenomen nou – dar niciodata inainte nu a fost asa de usor de produs Fake News. Exemplele abunda – video a carui realiate nu poate fi negata decat de un expert cu aparatura poate fi produs de un copil. Parerea mea este ca trebuie sa citim orice stire din orice medie cu un grad de scepticism si sa asteptam confirmari din mai multe surse. Si aici ajungem la ceea ce eu consider cu adevarat ingrijorator – campaniile de stiri false produse de organizatii interesate care sunt amplificate de “ziaristi” inepti. In plus usurinta cu care se creeaza cuvantul scris si viteza cu care se propaga creeaza “falsa opinie publica” si un conformism greu de explicat. In anumite zile daca citesti un ziar american e ca si cand le-ai citit pe toate (rusii sunt toti rai si razboinici, chinezii spioneaza toti etc. si nu stii daca citesti cu adevarat sau ai un cosmar cu Romania Libera). Nu stiu ce se poate face dar traiesc cu impresia ca solutiile vor include elemente technologice si pana atunci sa nu credem in tot ce zboara (chiar daca se mananca)

    • gabriel gurm commented on August 23, 2020 Reply

      Cred ca ai dreptate, raul vine de la cei care imprastie si difuzeaza stirile inexacte sau chiar minciunile, dar daca stii de existentza lor vei stii si sa te pazesti, asa cum te pazesti de microbi pentru ca desi nu-i vezi, stii ca exista.
      GBM

  • Marica Lewin commented on August 22, 2020 Reply

    Ați subliniat bine ca in Israel sunt prea multe sondaje neconcludente, care îl pot duce pe omul de rind in eroare.
    Înțeleg libertatea de opinie, dar in Israel avem prea multe partide, prea multe păreri politice diferite.
    Sa nu uitam ca suntem o țara f mică, cu mulți dușmani, aproape in război permanent

    • gabriel gurm commented on August 23, 2020 Reply

      In Israel exista peste 40 partide, dar in parlament sunt reprezentate doar 9-10, ceea ce nu e rau.
      Problema e dubla: unii nu stiu pentru ce voteaza, dar exista si partide care spun un lucru si fac complet altceva.
      Ma intreb daca situatia nu e similara si in alte tzari.
      Bine inteles ca situatia din SUA e de invidiat, doua partide mari si late, dar a nu se uita celebra expresie: “trei evrei, patru partide”!!
      GBM

  • Ivan G Klein commented on August 22, 2020 Reply

    Ar fi un cîștig pentru Baabel dacă ar publica interpretări diferite ale aceleiași realități prezentate de Media – de ex. Klein vs. Klein și momentul American .( ideea copitei despicate din Tăunul / E. Voynich ) . Teoria ca teoria ……e cel mai bine ilustrată de practică. K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on August 20, 2020 Reply

    Ştirile inexacte există de când lumea. În mare măsură este vorba de neprofesionalismul jurnaliştilor sau de libertatea lor de a reinterpreta informaţiile obţinute. Mie personal mi s-a întâmplat să mi se ia interviuri şi să fie răstălmăcite (nu neapărat din rea-intenţie). Cel mai interesant este că odată cu trecerea timpului aceste ştiri, adesea lacunare şi inexacte, devin “presa vremii” adică surse credibile pentru istorici….Un jurnalist profesionist trebuie să verifice informaţia din mai multe surse. Eu spun că şi un “consumator profesionist de presă” trebuie să apeleze la mai multe surse şi atunci îşi poate face o imagine mai apropiată de realitate.

    • gabriel gurm commented on August 21, 2020 Reply

      Aveti dreptate, nu am ideie cate rastalmaciri isi au explicatia in ignorantza, neatentie sau rea vointza.
      ZIaristii nu-si dau seama de faptul ca datorita scaderii valorii cuvantului tiparit (dar nu numai) lumea nu mai cumpara ziare….
      In Israel se impart zilnic la fiecare coltz de strada doua ziare, unul fiind considerat ca cel mai cunoscut…
      Am prieteni care se multumesc cu radioul si televiziunea: ” minciunile le pot primi gratis, nu trebuie sa platesc in plus ca sa le am…..”!!!
      GBM

  • Eva Grosz commented on August 20, 2020 Reply

    “Pentru contra” a lui Tibi Ezri nu e rău. Eu mi-am adus aminte de fraza care se repetă în guvernul nostru : “S-a hotărât să nu se hotărească ”
    Problema pusă în articol nu e chiar așa de simplă . Adevărat spus de autor : “controlat ” dacă se poate și selectat . Nu avem nevoie de atâtea informații.

    • gabriel gurm commented on August 21, 2020 Reply

      Din pacate, ele (stirile de toate felurile) ne ajung din urma, indiferent unde si cum ne-am ascunde….
      GBM

  • Peter Dr. Singer commented on August 20, 2020 Reply

    Problema de fake news este defapt problema definirii profesiei jurnalistice: profesia este sa informeze publicul sau sa ia “atitudine” bazata pe fapte sau “fapte”. Patriarhul “Der Spiegel”, Rudolf Augsteine aveau un credo clar: spuneti cum este (sagen was ist). Astazi “Der Spiegel” la fel ca si CNN, NYT, Washington Post, Fox News si multi altii promoveaza o linie politica si nu informatii. Trist dar adevarat, totul pentru spalari de creieri. O tempora!

    • gabriel gurm commented on August 20, 2020 Reply

      Exista o diferentza enorma intre ziarist si comentator.
      Dupa parerea mea ziaristul e obligat sa prezinte stirile cat se poate de aproape de adevar (pentru ca adevarul absolut nu exista!). Comentatorul poate scrie orice, acelea sunt ideile lui si nu exista un mod de a cerceta daca ideile sunt corecte si adevarate, sau nu….
      In ziarele de azi se pot vedea diferentzele intre cele doua genuri de prezentari, desi uneori -voit sau nevoit- lucrurile se pot incurca….
      GBM

      • Singer Peter commented on August 20, 2020 Reply

        De acord. Numai ca se stie de la inceput in ce directie merg comentariile… De aceea aproape intotdeauna cititul lor este pierdere de timp.

  • Tiberiu ezri commented on August 20, 2020 Reply

    Cel mai usor e sa fii “pentru contra”.

    • gabriel gurm commented on August 20, 2020 Reply

      Draga Tibi,
      Asta se numea pe vremea mea oportunism, un curent cu f putini membri, dar azi lumea e plina de din ăștia….
      GBM

  • Hava Oren commented on August 20, 2020 Reply

    Ideea este bună, dar eu prefer o exprimare mai concisă, pentru că (citez):

    În viața oricui neîncrederea se amestecă nu de puține ori cu naivitatea, și doar rareori cu certitudinea.

    Fraza nu spune absolut nimic. Certitudinea și neîncrederea se exclud reciproc și nu se amestecă niciodată!

    • gabriel gurm commented on August 20, 2020 Reply

      Aveți dreptate, dar din păcate ordinea nu e clară: ce vine întăi? Certitudinea sau neîncrederea? Pentru că de multe ori omul își schimbă părerea în funcție de o mulțime de elemente și acțiuni (cum ar fi , de exemplu, căutarea confirmării unor date în internet).
      De aceea eu propun ca orice informație nouă să fie primită cu neîncredere, controlată și doar după aceea acceptată.
      Greu, dar posibil!!
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *