Vraciul

Se pare că numele Barcan provine de la un toponim: satul ardelenesc Barcan sau cel moldovean Bărcănești. Numele există în două variante, Barcan și Bărcan; pe eroul povestirii mele îl chema Barcan.

Acest nume este prezent și în alte țări (există desigur posibilitatea să fie emigranți români!), dar în Israel numele este cu adevărat localnic și se întâlnește nu numai la persoane. Există o localitate numită Barkan, se produce un vin israelian cu acest nume. În ebraică barkan este o plantă, o varietate locală de ciulin. Dar numele ebraic poate fi și un derivat al lui Bar-Cohen (fiul preotului).

Unul din cei mai cunoscuți israelieni cu acest nume este actorul Yehuda Barkan, urmașul familiei Berkovitz, originară din România. Este clar că el și-a „hebraizat” numele.

Acestea fiind scrise, am închis circuitul, ajungând din nou în România, unde se petrece acțiunea acestei povestiri. Cum am mai scris într-un articol precedent, prima mea noapte petrecută ca medic începător la dispensarul din Cândești, județul Neamț, a fost o noapte ”furtunoasă”. Am evacuat urgent la spitalul din Piatra Neamț o gravidă în stare de șoc, cu sângerare placentară.

După ce m-am întors de la spital la Cândești, am făcut cunoștință cu personalul dispensarului, alcătuit dintr-o moașă experimentată, o soră-farmacistă care vizita dispensarul destul de rar, căruțașul, țața Maria, femeia de serviciu și nea Barcan, infirmierul, personajul principal al acestei povestiri.

Nea Barcan avea în jur de 50 de ani și se născuse în satul vecin, Bărcănești, unde pe majoritatea locuitorilor îi chema Barcan. Când se îmbăta, ceea ce se întâmpla frecvent, nea Barcan arăta ca o caricatură: pe corpul scund și slab era așezat un cap destul de mare care se mișca fără încetare, avea ochii sclipitori și injectați, o privire șugubeață, o mustăcioară cu multe fire albe și doar doi dinți în gură. 

La început discuțiile dintre noi doi erau laconice:

– Bună ziua, nea Barcan, ce mai faceți?

– Bini, dom doctor, da matale?

– Mulțumesc, mi-e cam dor de familie, care a rămas la Timișoara. Aveți familie?

– Da, am mulți prunși.

– Ce vizite facem astăzi, nea Barcan? 

– Păi vom videa, răspundea Barcan.

Tot personalul dispensarului era binevoitor și încerca să mă ajute, chiar și șefii comunei, primărița și milițianul, îmi ofereau tot timpul ajutor. Bolnavii erau oameni simpli, majoritatea foarte săraci, dar binevoitori, disciplinați și respectuoși. Nimeni nu m-a întrebat de unde și de ce neam sunt, ceea ce ar putea denota că era vorba de o comunitate tolerantă. Cred că majoritatea mă credeau ungur, dar nu mi-au spus-o niciodată. Numai Barcan era pentru mine o enigmă. Când era pilit, vorbea puțin și repeta frazele, iar când era treaz, era nervos și era și mai tăcut. Nu l-am văzut niciodată în compania altcuiva, fie prieten, coleg, membru de familie, sau vreun alt sătean. Era un lup singuratic.

– Deci, nea Barcan, pe cine vizităm astăzi?

 –Dom doctor, urcați în șaretă șâ veți videa.

Afară erau minus 30 grade. Am urcat în șaretă și Barcan l-a îndrumat pe căruțaș pe un drum lăturalnic, prin zăpada adâncă de aproape un metru. La marginea drumului zăcea înghețat, îngropat pe jumătate în zăpadă, un bărbat tânăr care părea mort. Am sărit din șaretă și am încercat în zadar să-i palpez pulsul.

– Nu vă necăjâți, dom doctor. L-am văzut aseară la o nuntă că bea cam vârtos șâ probabil că zace acolo di astă noapte. Hai să merjem să-l anunțăm pe milițian șâ să comandăm o ambulanță ca să-l ducă la morgă la Chiatra (numele dat de localnici orașului Piatra Neamț).

Barcan cunoștea toate legile scrise și nescrise ale dispensarului și ale comunei Cândești, cu cele cinci sate auxiliare ale sale, care în total aveau o populație mărișoară, de peste 5.000 de locuitori.

După ce ne-am întors la dispensar, l-am întrebat pe Barcan dacă se întâmplă des ceea ce am văzut azi, adică oameni înghețând pe marginea drumului.

– Nu prea des, mi-a răspuns nea Barcan, depinde de cât gyin se dă la nuntă sau se be la cârciumă și cât de frig îi afară. Vara nu îngheață oamenii și nimeni nu pățește nyika.

– Nea Barcan, ai grijă să nu pățești și matale la fel!

– Dom doctor, Dumnezău are grijă de mini!

Au mai trecut câteva săptămâni, era tot iarnă și din nou nea Barcan m-a luat într-o călătorie al cărei rost nu voia să mi-l divulge dinainte. După mulți kilometri parcurși pe drumuri înnoroiate sau înzăpezite, am ajuns în sătucul Vădurele și am intrat într-o casă unde trăia singură o bătrânică. Nu era în stare să vorbească și era hemiplegică (paralizată pe jumătatea corpului). I-am spus lui Barcan că bătrânica trebuia evacuată urgent la spitalul din Piatra, dar bătrâna și membrii familiei, care între timp ajunseseră la locuința ei, au refuzat. Le-am promis că voi veni zilnic să o vizitez și așa am și făcut, stabilind cu familia că în caz că situația se agravează, o vom evacua la spital.

– Lasă că o lecuiesc eu, l-am auzit pe nea Barcan șoptind cu un zâmbet șmecheresc și pocnindu-și cu degetele cei doi dinți pe care îi mai avea. După ce am părăsit casa, l-am întrebat pe Barcan ce are de gând, în afară de a se ruga Domnului, la care el mi-a răspuns că are niște vitamine speciale, niște injecții de glucoză în mușchi și niște rădăcini care vor ajuta. Pe atunci încă nu știam că glucoza (hiperglicemia) dăunează leziunilor cerebrale. Știam că Barcan ia bani pentru fiecare injecție, dar nu prea aveam ce face. Și să vezi minune, după două săptămâni bătrâna a început să vorbească și să meargă puțin în cârje. Barcan nu era simplu infirmier! Era vraciul, tămăduitorul comunei și al satelor dimprejur.

Îmi era foarte greu să apreciez în ce măsură producea și pagube, nu numai vindecări. Odată l-am surprins cateterizând vezica urinară a unui bolnav fără sterilizarea locului sau tratând o bolnavă cu picioarele umflate de la o insuficiență cardiacă cu bandaje cu oțet. Marele meu dezavantaj era că eu nu cunoșteam nici pe departe atâția bolnavi ca el, dar în felul lui, nea Barcan m-a ajutat mult să-mi cunosc pacienții. De fapt, Barcan nu era un vraci adevărat, ci pe postul de infirmier conecta medicina clasică cu paramedicina. Prin sârguința lui și cunoașterea perfectă a populației, el de fapt completa vidul creat între personalul medical modern și bolnavul suferind, care nu se poate mișca din casă. Barcan avea și un rol în medicina preventivă, deoarece puțini doctori și surori ajungeau în satele izolate din jurul Cândeștiului. Pe vremuri toate acestea le făceau adevărații medici de familie. Computerele și mai recent corona i-au îndepărtat tot mai mult pe medici și pe surori de pacienții lor și nimeni nu mă poate convinge că telemedicina poate suplini complet contactul direct dintre pacienți, medici și surori.

Cu timpul nea Barcan a încearcat să mă introducă în secretele ilegalităților comuniste: el știa unde se taie ilegal o vacă sau ce gospodării produceau vinurile cele mai bune, fără a le deconta gospodăriei colective. De mâncat am mâncat bine, dar nea Barcan nu a reușit să facă din mine un bețiv.

Când am primit aprobarea de a emigra și mi-am luat rămas bun de la personalul dispensarului, nea Barcan m-a întrebat:

– Da undi merjeți, dom doctor?

– În Israel, i-am răspuns.

– Da di șe merjeți acolo?

– Pentru că sunt evreu și acolo sunt toate rudele mele.

– Da șe-i aia ievreu?

– Adică jidan, i-am răspuns.

– A, jidan, atunci merjeți în țară sfântă, Palestina!

– Da, merg în Israel.

Nea Barcan nu m-a jignit; el nu știa că jidan este cuvântul peiorativ pentru evreu. El nu era antisemit, ci așa a învățat acasă de generații.

Nea Barcan mi-a rămas în minte ca o persoană enigmatică, pe care nici până astăzi nu o înțeleg până la capăt. Era ghimpos pe dinafară, la fel ca planta barkan pe care am menționat-o la începutul povestirii mele, dar probabil că era bun la suflet. La fel cum se spune despre țabar (cel născut în Israel) – ghimpos pe dinafară ca fructul cactusului, dar dulce pe dinăuntru.

Eu am plecat în Israel, iar nea Barcan a rămas celebrul vraci al Cândeștiului.

 Tiberiu Ezri

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

24 Comments

  • Marica Lewin commented on August 21, 2020 Reply

    Povestirea Dvs și mai ales titlul mi- a amintit romanul “ Vraciul”, de Tadeush Mostowich.
    Este vorba tot despre un vraci intr- o regiune înapoiată din estul Poloniei interbelice, însă in realitate acest vraci este un mare profesor neuro chirurg care și- a pierdut memoria.
    Si Dvs ați trăit o experiența interesantă intr- un județ din Moldova, intr- o lume complet diferită de Timișoara, oraș mare, multicultural,, cu tradiții germane și deschis pe atunci spre Occident.

    • Tiberiu Ezri commented on August 21, 2020 Reply

      Va multumesc pentru aceasta informatie interesanta!

      • Marica Lewin commented on August 22, 2020 Reply

        Eu va multumesc pentru povestirea Dvs atit de frumoasa, scrisă cu sentimentele unui doctor cu vocație.
        Romanul Vraciul a fost l – am citit in românește.

        • Tiberiu Ezri commented on August 22, 2020 Reply

          Am sa incerc sa fac rost de el. Si Rasputin a fost un fel de vraci, insa diabolic.

          • MEHR BORIS commented on August 23, 2020 Reply

            CUVÂNTUL VRACI ESTE DIN RUSĂ, MEDIC, DE CE OARE O FI AJUNS O PORECLĂ SAU UN SINONIM CU NUANȚĂ PEIORATIVĂ ÎN ROMÂNĂ? iAR MEDICII SUNT NUMIȚI ȘI DOCTORI DEȘI SE FACE O CONFUZIE CU GRADUL ȘTIINȚIFIC. VRACI EXISTĂ ȘI LA POPOARELE PRIMITIVE

  • Asher Shafrir commented on August 21, 2020 Reply

    Foarte frumos.
    Nu pot să nu completez ceva pe tema cuvântului ebraic Barkan, fiind profesia mea.
    Acesta este un cuvânt biblic care apare de două ori în același capitol din Judecători cap. 8. Acolo sensul este într-adevăr de un soi de ghimpe identificat mai târziu ciulin. Apare numai la plural, barkanim.
    Mai există și un soi de pești pe acest nume.
    Nu prea este logic să aibă legătură cu Bar Cohen, întru cât barkan se scrie cu litera kof, iar cohen cu litera caf.
    Fiind un cuvânt biblic – poate cu semn uriaș de întrebare să fi ajuns în toponimul românesc. Eu personal am dubii în privința aceasta.

    • Tiberiu Ezri commented on August 21, 2020 Reply

      Va multumesc pentru comentariile importante!

    • Hava Oren commented on August 21, 2020 Reply

      Ideea că Barkan ar fi înrudit cu Bar Cohen vine de la Beit Hadfutsot, Muzeul Diasporei Evreiești din Tel Aviv.
      Într-adevăr pare foarte improbabil ca un cuvânt biblic să fie la originea unui toponim românesc. Probabil că originea e alta și e numai o coincidență.

      • Tiberiu Ezri commented on August 22, 2020 Reply

        Da, nu pare logic.

      • Asher Shafrir commented on August 23, 2020 Reply

        La Bet Hatfuțot nu scrie că vine de la Bar Cohen ci de la Bar Kahana care este o derivație, dar se scrie cu litera kof. Cu toate acestea nu spun că nu poate veni de la Bar Cohen, mai ales că este un nume foarte răspândit printre evreii originali din Spania și Portugalia.
        Pe de altă parte, sunt și multe nume ebraice după nume de plante.
        Bareket este și un cuvânt aramean frumos de la care poate proveni numele. Dar nu vreau să complic lucrurile.

        • Tiberiu Ezri commented on August 23, 2020 Reply

          Imi pare bine ca acest articol a provocat o discutie academica interesanta.

          • Tiberiu Ezri commented on August 23, 2020 Reply

            Interesant. Stiu fiindca am invatat rusa la scoala si chiar in Israel aici la spital, emigrantii de origine rusa folosesc acest termen. Eu as intreba invers: de ce vraci pe ruseste inseamna medic sau doctor. O discutie despre terminologia de doctor versus medic vs. vraci merita probabil un post-scriptum separat…

  • Ivan G Klein commented on August 20, 2020 Reply

    Nu e menționat anul . K.I.

    • Tiberiu Ezri commented on August 20, 2020 Reply

      1977

  • Eva Grosz commented on August 20, 2020 Reply

    Tibi povestea e bună pentru că e din viață . Dintr-un loc unde nu era ușor de trăit, dar unde erau oameni buni ,care te-au încurajat. Întradevăr e ca și una din povestirile lui Bulgacov. din cartea lui de medic tânăr :A Country Doctor’s Notebook: Bulgakov, Mikhail .Și acolo tânărul medic merge cu o trăsură noaptea în zăpadă de 1-2 metrii . Lupii urlă și el crede că nu va ajunge la destinație. Dar ajunge.

    • Tiberiu Ezri commented on August 20, 2020 Reply

      Multumesc Evi!

  • boris mehr commented on August 20, 2020 Reply

    personaj de roman … cu nume ebraic, a fost o actriță evreică ANA BARCAN

    • Tiberiu Ezri commented on August 20, 2020 Reply

      Multumesc pentru informatie.

  • Tiberiu Ezri commented on August 20, 2020 Reply

    Din pacate nu l-am citit pe Bulgakov dar am sa incerc sa citesc.

    • Hava Oren commented on August 21, 2020 Reply

      Maestrul și Margareta de Bulgakov. Cred că este una dintre zece cărți cele mai bune ale tuturor timpurilor! Există și un serial foarte bun, dar nimic nu se compară cu cartea!

      • Tiberiu Ezri commented on August 22, 2020 Reply

        Multumesc Hava!

        Am sa citesc cartea.

  • Andrea Ghiţă commented on August 20, 2020 Reply

    Personajul excentric şi hâtru al acestui articol este înrudit cu cele pe care le găseşti în scrierile lui Bulgakov, inspirate din scurta sa existenţă de medic într-un colţ îndepărtat al Rusiei.

  • Tiberiu Ezri commented on August 20, 2020 Reply

    Multumesc Eva.
    Da, am invatat cate ceva de la nea Barcan.

  • Hava Oren commented on August 20, 2020 Reply

    Am citit cu mare plăcere articolul. Cu toate neajunsurile lui, cred că nea Barcan le era de folos sătenilor nu mai puțin ca un medic fără experiență și care se schimba des. Cu mintea mea de acum aș fi încercat să aflu ce „rădăcini” folosește și în ce măsură acestea sunt eficace. Cine știe ce am mai fi putut descoperi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *