Nu este un subiect plăcut, din contră! Și totuși articolul publicat de către Johanan Vass în numărul trecut al revistei Baabel (https://baabel.ro/2023/04/de-la-cristofor-columb-la-paul-ehrlich/ ) mi-a dat mult de gândit.
În primul rând bunicul meu era medic specializat în dermatologie și boli venerice. A studiat la Viena și a primit diploma exact acum 100 de ani, în 1923.
Apoi, modul în care s-a desfășurat viața mea a fost influențat de… un caz de sifilis! Iată ce povestește mama în amintirile ei: După eliberarea din Transnistria, ea s-a întors cu părinții la Cernăuți și bunicul meu a primit un post la clinica de boli venerice. Printre pacienții lui se afla un ofițer rus care se molipsise de sifilis. Armata Roșie avea deja penicilină, dar injecțiile trebuiau făcute din 3 în 3 ore. Bunicul meu a propus să-l ia acasă pe ofițer și să-l îngrijească pe toată durata tratamentului. Ofițerul a acceptat, iar la sfârșit… a cerut mâna mamei mele! Bunicul nu îndrăznea să-l refuze, așa că i-a cerut un „timp de gândire”. A doua zi și-au făcut bagajele și s-au „repatriat” în România – norocul lor, pentru că în ziua următoare, granița s-a închis. Deci îi sunt recunoscătoare ofițerului rus că m-am născut în România!
https://baabel.ro/2016/06/file-din-romanul-vietii-mele-iv-transnistria/
Dar de fapt nu despre asta voiam să scriu, ci despre originea bolii, un subiect foarte controversat care nu a fost complet elucidat nici până astăzi. Printre primii care au descris boala a fost medicul spaniol Ruy Diaz de Isla, la Barcelona, în 1493. Pentru el era o boală necunoscută, adusă de marinarii lui Columb din insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană). După cum spunea și Johanan Vass, prima epidemie de sifilis din Europa a fost documentată la Napoli, în Italia, în 1494-95. În armata franceză care a atacat cetatea se aflau și mercenari spanioli. Boala fiind foarte ușor transmisibilă, e probabil ca printre ei să fi fost deja câțiva bolnavi și după ce ei au infectat prostituatele din oraș, epidemia de sifilis s-a răspândit ca fulgerul. Ipoteza columbiană este atestată și de faptul că în America s-au găsit schelete vechi de mii de ani cu leziuni caracteristice de sifilis.
Așadar, timp de secole s-a considerat că sifilisul era originar din America. Numai că în ultimii ani s-au făcut o serie de descoperiri care contestă această teorie.
La săpături arheologice făcute în 1994 la Hull, pe coasta de nord-est a Angliei, s-au găsit rămășițele unei mănăstiri cu sute de morminte. Dintre scheletele găsite, o mare parte aveau leziuni caracteristice de sifilis, dar ele datau dinaintea descoperirii Americii de către Columb! Scheletul cu cele mai clare semne de sifilis a fost datat cu radiocarbon între 1300 și 1420, cu mult înainte de descoperirea Americii.
Să fi fost un caz izolat? Greu de spus, pentru că nimănui nu i-a trecut prin minte să caute urme de sifilis pe schelete dinainte de 1500. Și apoi sifilisul atacă oasele numai în ultimul stadiu, care apare abia la 20 sau chiar 30 de ani după infectare – poate că multe persoane infectate au murit între timp din alte cauze, fără ca sifilisul să lase urme vizibile pe oase? Singurul semn incontestabil de sifilis sunt anumite defecte ale dinților la copiii născuți de mame bolnave de sifilis. În America s-au găsit astfel de rămășițe, e clar boala exista în America de milenii. Dar iată că ele s-au găsit și în Europa și încă din antichitate!
Defecte caracteristice ale dinților și schelete cu urme de sifilis apar în săpăturile arheologice de la Metaponto, în sudul Italiei, din colonia greacă aflată acolo încă înainte de dezvoltarea Romei antice. Ele s-au găsit și la Pompeii – după studiul textelor și al medicinii romane, cercetătorii s-au convins că sifilisul era răspândit în Roma antică. În ultimii ani apar noi și noi descoperiri de schelete cu urme de sifilis în diverse locuri (Anglia, Austria, Turcia) și din diverse perioade de dinaintea descoperirii Americii. Și în picturi și ilustrații de cărți din Evul Mediu apar uneori figuri cu diferite diformități care ar putea fi atribuite sifilisului.
Prin urmare, în zilele noastre există două teorii diametral opuse despre originea sifilisului: teoria columbiană (că ar fi fost adus de Columb din America) și teoria precolumbiană (că ar fi existat în Europa cu mult înainte, fără a fi recunoscut ca atare). Din păcate niciuna din cele două teorii nu poate explica toate observațiile făcute. Și cum se întâmplă în asemenea cazuri, probabil că adevărul se află undeva la mijloc.
Unele observații care contrazic teoria columbiană pot fi atribuite unor erori. Pe oase foarte vechi nu se mai pot distinge clar urmele lăsate de sifilis. Poate că ceea ce a fost interpretat ca urme de sifilis avea altă cauză? Datarea cu radiocarbon este și ea destul de problematică și scheletele din Hull ar putea fi mai recente decât se credea.[1]
Problema devine și mai complexă dacă ținem cont de faptul că microbul care produce sifilisul există în mai multe variante, dintre care unele produc boli mai puțin grave și care nu se transmit prin contact sexual, ci prin simplă atingere. Poate că în Europa exista dinainte una sau mai multe dintre aceste forme? În orice caz este clar că forma adusă din America a găsit în Europa o populație care nu cunoștea sifilisul, nu avea imunitate și la început boala a fost extrem de agresivă, ducând în cele mai multe cazuri la moarte în câteva luni. (De fapt cu corona s-a întâmplat la fel: la început mortalitatea a fost mare și apoi a scăzut, pe măsură ce populația s-a imunizat.)
Misterul își va găsi rezolvarea numai atunci când ADN-ul microbian de pe oasele suspecte va putea fi recuperat și analizat, pentru a determina exact de ce boală a suferit individul în cauză. Există deja unele succese în această direcție și poate că până în câțiva ani se va găsi răspunsul la întrebarea care îi frământă pe istorici.
[1] 14C radioactiv este produs în straturile superioare ale atmosferei sub influența radiațiilor cosmice. Sub formă de CO2 el este absorbit de plante, acestea sunt consumate de animale și astfel 14C ajunge în toate organismele vii. După moarte nu se mai adaugă 14C, iar cel existent se descompune treptat. Cu cât conținutul e mai scăzut, e semn că materialul este mai vechi. Dar… oceanul conține mai puțin 14C decât atmosfera și oamenii care consumă animale marine conțin și ei mai puțin 14C și apar „mai vechi” decât sunt în realitate. Și cum Hull se află pe malul mării și locuitorii vor fi mâncat mult pește, e foarte probabil ca datarea să fi fost greșită și scheletele să fi aparținut unor oameni care au murit după anul 1500.
Bibliografie:
Tampa M, Sarbu I, Matei C, Benea V, Georgescu SR. Brief history of syphilis. J Med Life. 2014 Mar 15;7(1):4-10. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3956094/
Armelagos GJ, Zuckerman MK, Harper KN. The science behind pre-Columbian evidence of syphilis in Europe: research by documentary. Evol Anthropol. 2012 Mar;21(2):50-7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3413456/
Alves, E. Q. (2018), Radiocarbon in the oceans, Eos, 99. https://eos.org/editors-vox/radiocarbon-in-the-oceans
Wikipedia: History of Syphilis https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_syphilis
The Syphilis Enigma https://www.youtube.com/watch?v=2bWNF_eNwvI
Hava Oren
9 Comments
Va felicit pentru competența profesionala si devotamentul față de bolnavi ale bunicului dvs. Razboiul nu era incă terminat si doctorul dermatolog stia de existența penincilinei, faptul ca Armata Roṣie dispune de antibiotic si cum trebuie tratat un bolnav de sifilis.
Am citit si amintirile Dr-ului Erika Shäffer despre Transnistria.
Socrii mei au rămas in Cernăuți datorită deciziei Dr Popovici şi dupa război au ajuns tot la Timiṣoara.
Foarte interesant articolul dvs, pentru că, daca presupunem ca sifilisul a ajuns in Europa după Columb, totusi au existat in Europa inca din antichitate boli asemănătoare. Dau cu aceleaṣi consecințe.
La o conferința despre America de Sud ni s-a spus ca populatia nativa a ajuns in cele două Americi acum 8000 de ani, din Asia, traversând Strămtoarea Behring. Si in Europa au ajuns triburi din Asia in timpuri stravechi.
Poate in cazul sifilisului este vorba de aceeaṣi boală, versiuni diferite?
Doar supoziții. Astept, ca si dvs, ce va spune Ştiința.
Spuneați despre amintirile dr-lui Erika Shaffer. Nu știu dacă e clar că e vorba chiar de mama mea. Mă bucur nu numai că le-ați citit, ci că vă și amintiți de ele!
Sigur că imi amintesc. Sunt f bine scrise.
Am facut legatura cu articolul dvs actual, si mi-am dat seama că e mama dvs.
O Doamnă exceptională.
Si atât de modestå!
Uluitor articol! Deși părinții mei, ambii medici, n-am avut cunoștință de altă origine a bolii decât cea columbiană. A propo, mama mea a plecat și ea din Cernâuți cu ”ultima ocazie” din aceleași pricini.
Mai știu de la părinții mei, obligați, împreună cu toți medicii, să facă ”educație sanitară” pe la sate în anii ,50-60, că exista, îndeosebi la munte și în Maramureș o bogată cazuistică a sifilisului. De dispărut n-a dispărut. Poate s-a reciclat, chiar agravat.
Mulțumiri pentru aceste informații!
Nu mă mir, pentru că aceasta este ipoteza clasică. Cealaltă este de dată mult mai recentă și, precum spuneam, încă nu a fost demostrată până la capăt. Poate că până în 20 de ani se va dovedi chiar falsă, cine știe? Dacă subiectul vă interesează, vă propun să citiți articolul lui Armelagos pe care l-am dat în bibliografie. El este unul din principalii susținători ai teoriei columbiene și după părerea lui, teoria cealaltă se bazează pe publicarea pripită a unor date insuficient verificate care au stârnit foarte multe controverse.
Cine şi-ar fi închipuit că, la fel ca atunci când marchezi un punct la snooker, lovind o bilă prin intermediul alteia (carambol), cazul de sifilis al ofiţerului sovietic a determinat – prin ricoşeu – plecarea bunicilor din Cernăuţi, întâlnirea dintre părinţii ei şi naşterea Havei! Iată că sifilisul poate avea şi efecte pozitive.
Articol foarte interesant din care am învățat multe lucruri!
Se pare că sifilisul nu mai e un subiect de predare in facultatile de medicină din lumea dezvoltată.
Si totuși pe ici pe colo mai apar cazuri, izolate, dar care pun pe medici in dificultate, si doar literatura te ajută.
GbM
Dacă sifilisul nu se mai predă la facultate, atunci ne așteaptă o problemă serioasă, pentru că în ultimii ani numărul cazurilor este în creștere, mai ales că încep să apară și forme rezistente la antibiotice.