Număr vizualizări 1551 ori

Orice jucător de noroc începător știe că la ruletă există o regulă de bază: nu-ți pui toate jetoanele pe un singur pătrățel. În limbaj matematic asta se numește gestionarea riscurilor.

Domnul Netanyahu nu este nicidecum un cartofor începător și totuși a ignorat această regulă. El a hotărât să renunțe la ruleta europeană, mai ales după ce Europa nu i-a fost prea prietenoasă, arătându-i calea spre Haga și a decis să joace doar la ruleta americană cu pătrățele albastre și roșii. Netanyahu și-a pus toți banii pe pătrățelele roșii. Și-a pus toți banii e un fel de a spune, banii nu erau ai lui, ci ai noștri.

O vreme i-a mers. În 28 februarie pătrățelul roșu / portocaliu din vârful ruletei i-a adus potul cel mare – războiul cu Iranul. În sfârșit, el, Netanyahu se va putea redefini ca salvatorul națiunii și va putea șterge din memoria colectivă ororile acelui 7 octombrie.

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la cazinou. Sigur că piloții israelieni au făcut o treabă extraordinară. Au nimerit cu exactitate țintele. Au decolat și au revenit cu o precizie matematică. Dar regimul iranian nu a căzut, așa cum speram. Și atunci pătrățelele roșii din jurul președintelui au început să-și schimbe culoarea. Întâi a fost Tucker Carlson, un influent om de media și suporter MAGA. Apoi a fost însuși vicepreședintele Vance. Și la un moment dat, chiar și pătrățelul portocaliu din vârful ruletei a spus că își dorește un acord cu Iranul.

Suporterii lui Netanyahu, cei care odinioară erau și cei mai mari suporteri ai lui Trump, au simțit că îi lovește damblaua. Yinon Magal – trompeta de curte a lui Bibi și cel care venea la emisiunile sale de la canalul 14 cu o șepcuță roșie pe care scria „Trump” – l-a calificat pe acesta drept loser. Yinon Magal i-a găsit chiar și pe vinovați, cei care l-au sfătuit pe Trump să meargă la acest acord: cei doi consilieri evrei, Witkoff și Kushner, pe care el nu a ezitat să-i numească yehudonim, un cuvânt de ocară în limba ebraică, similar cu jidanii din limba română. Probabil că doamna Șoșoacă ar fi roșit de invidie. Cu alte cuvinte, ce ne mai trebuie antisemiți, când îl avem pe Magal?

Netanyahu a realizat că la ultimele jocuri i-a ieșit cifra zero și a simțit nevoia să apară în fața publicului israelian – care, pe bună dreptate, se întreabă dacă rezultatele acestui război și, mai ales, disonanța în care s-a încheiat au justificat cele șase săptămâni traumatice, zecile de victime și pagubele de milioane de șekeli – și a făcut ce știe el să facă mai bine: să se abată de la adevăr. A revenit la vechea frază cum că El a adus acasă toți ostaticii, ignorând dinadins că 46 dintre ei au fost aduși în saci de plastic. Dar a mai fost o frază care mie mi-a sunat discordant. A spus textual: „Dacă nu aș fi acționat, ați fi fost cu toții în pericol de moarte.” Am ascultat încă o dată această frază. Un lider decent ar fi spus „…am fi fost cu toții în pericol de moarte.” Dar el s-a exclus din ecuație. El este mai presus. În megalomania sa, Netanyahu este convins că El este Mesia, salvatorul Israelului. Bineînțeles că există destui care sunt dispuși să creadă orice îi iese din gură.

Nimeni nu cunoaște detaliile exacte ale acestui acord cu Iranul. Unii spun că ar fi și mai prost ca cel obținut de Președintele Obama în 2015. Dar cei din jurul lui Netanyahu tac și tăcerea lor e asurzitoare, căci atunci când îți pui toate jetoanele pe un singur pătrățel, nu îți rămân prea multe opțiuni.

Sursa ilustrațiilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:13-02-27-spielbank-wiesbaden-by-RalfR-094.jpg Ralf Roletschek, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Donald_Trump_(32758233090).jpg  Gage Skidmore from Peoria, AZ, United States of America, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

George Uri Schimmerling