La Sala Radio, coralul este “noul Cool” – Concertul dedicat Zilei Internaţionale a Copilului

Cum era de aşteptat, în primele zile ale acestui nehotărât iunie, cam cu o oră înaintea concertului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului sub genericul Corul de Copii Radio, avându-i ca dirijor pe Răzvan Rădos şi ca pianistă pe Magdalena Faur, strada General Berthelot şi cele din împrejurimi au fost inundate – la propriu – nu doar de buchete de flori, de zumzet ori de voioşia din zâmbet de copil, ci de speranţe, bucuria revederii, strângeri de mâini şi atente priviri de foşti copii (părinţi, bunici, rude…). Afişul îi anunţa şi pe invitaţi: Corul de copii şi tineret “Maestra” – dirijoare Elena Radu, “Corul de Băieţi Radio” – dirijor Liviu Ofiţeru, “Vocea mâinilor “– corul de copii cu deficienţe de auz al Liceului Tehnologic Special nr. 3, dirijoare Marieta Negru şi “Atelierul Şcoala de Cor”. Practic, vorbim despre oameni-instituție la cârma evenimentul care aliniază astfel o constelație de mentori cu viziuni complementare: rigoarea și energia lui Răzvan Rădos, sensibilitatea pianistică a Magdalenei Faur, versatilitatea lui Liviu Ofițeru, expresivitatea modernă a Elenei Radu și devotamentul terapeutic al Marietei Negru. Evident, m-am întrebat unde ar trebui căutate rădăcinile profunde ale acestui eveniment-manifest din 6 iunie, concert care – aşa cum ne-a transmis-o Răzvan Rădos – are ca ţintă înstăpânirea, din acest an, a unei tradiţii la început de iunie. Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu: ele nu apar în zbor de nicăieri; sunt rezultatul unei convergențe organice între istoria instituțională a Radiodifuziunii, avangarda pedagogiei muzicale românești și curentele de emancipare socială prin artă. Dacă desfacem firele acestui uriaș nod cultural, identificăm patru rădăcini posibile din care se hrănește unicitatea acestui concert.Read more…

JOI. UN AN. IULIE (II)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 20 iulie   Halt das Herz an (Oprește-ți inima). Din biroul Europcar se aude muzică.  Crainicul anunță un șlagăr de succes: Halt das Herz an.  Așteptând sfârșitul formalităților pentru închirierea mașinii, nu am încotro, trebuie să suport gălăgia și mă gândesc: Oprește-ți limba!! Dar știu că în curând vom fi pe autostrada A1, în direcția nord, și atunci uităm de toate.  Cu câteva săptămâni înainte, toți m-au întrebat de ce nu plecăm spre sud și acuma eu mă mir de ce ei merg spre sud, cu toate că acolo sunt 40 de grade. Contează numai schimbarea peisajului, altfel, cu neștiința omului de rând, te lași dus la întâmplare, de la sud la nord sau de la est la vest, de cu totul alte motive decât de simplul chef de a călători sau de curiozitatea de a vedea țări străine. Doar totul a fost deja descoperit. Read more…

1000 de zile

S.au împlinit 1000 de zile de la cea mai mare tragedie a poporului evreu, petrecută după Holocaust. Tragedie? Doar pentru unii. Pentru alții a fost ceva între înscenare si trădare. „Trădare, trădare, dar s-o știm și noi” spuneau personajele lui Caragiale. Dar spre deosebire de predecesorii lor, Farfurizii și Brânzoveneștii timpurilor noastre știu sigur despre ce trădare a fost vorba și cine a fost trădătorul. Sigur că prin refuzul său de a înființa o comisie de anchetă independentă, Netanyahu nu face altceva decât să dea apă la moară acelor teorii ale conspirației. De aceste teorii profită în special două categorii: antisemiții declarați (deghizați în antisioniști) și bibiștii declarați (deghizați în patrioți).Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont V. Lacul Vostok

În primele articole ale acestei serii am văzut Europa medievală prin ochii unui chinez, am călătorit în Imperiul Incaș și în Insula Paștelui, iar acum mi-am propus să ajung în Antarctica și chiar mai departe… Adică cum, un lac în Antarctica!? La –80oC? Ar trebui să fie înghețat bocnă! Așa și este, acoperit de o „pojghiță” de gheață groasă de 4 km, dar dedesubt e un lac adevărat, cu apă lichidă, și încă de dimensiuni respectabile, al șaselea ca mărime din lume! Cum poate exista apă lichidă pe gerul din Antarctica?  Ar fi mai multe explicații.  Presiunea favorizează starea lichidă și atât de multă gheață generează o presiune enormă.  Apoi stratul de gheață acționează ca o „plapumă” și izolează lacul.  Poate că acesta primește căldură geotermică sau izvoare termale… Multă vreme existența lacului nici măcar nu a fost bănuită.  Ea a fost postulată în 1964 de Andrei Kapița, după ce a participat la mai multe expediții în Antarctica.  Rușii aveau o bază de cercetare în interiorul Antarcticii, numită Vostok (Răsărit) și pentru că lacul se află exact dedesubt, a primit același nume.  (Vostok a fost și numele corabiei rusești care a descoperit Antarctica în 1820.) Read more…