”Așa te-ar fi chemat, dacă te-ai fi născut printre amerindieni”, mi-a spus prietena mea Angi, după ce i-am povestit că într-o dimineață copilul mi-a spus cu milă-n glas: ”Mami, altceva în afară de hai odată nu știi să spui?”. Am încercat să privesc problema în mod obiectiv și mi-am dat seama că băiatul meu are dreptate. De când mă trezesc dimineața tai, ung, împachetez, ambalez, amestec, torn, deschid, închid, intru, ies, sorb o gură de cafea, înfulec o felie de pâine, mă năpustesc la duș, timp în care, din 10 în 10 minute, mârâi la el: ”hai odatăăă!!!!”

Am citit toate motivaționalele din lume, despre cum își organizează timpul oamenii celebri, despre cum să-ți stabilești prioritățile, despre cum să te bucuri de fiecare clipă alături de familia ta.

Poate că fac bine atunci când le citești, însă mie personal nu mi-au servit la prea multe.

Așa că viața tihnită rămâne un vis frumos. Ridic din umeri neputincioasă și-mi continui goana de fiecare zi.

Daaar…. Un gând fermecător mi-a încolțit în minte și în ultimele zile chiar nu-mi dă pace.

M-am apucat să-mi fac planuri serioase pentru când o să ies la pensie. Și știu exact care-mi sunt prioritățile.

O să mă apuc de tricotat. Cunosc principiile de bază, dar ultima oară am tricotat la revoluție, când în fața televizorului, pe fond nervos, am reușit să fac un fel de fular chinuit și strâmb.

O să mă apuc de bricolaj și o să fac cu mâinile mele toate minunățiile la care mă uit uimită pe site-urile Do it Yourself. N-oi fi eu prea pricepută, dar câteodată pot fi Zâna Bunăvoință dacă mă străduiesc.

Vreau să citesc Proust, n-am terminat niciodată În căutarea timpului pierdut. Mda, și Război și pace aș vrea să-l duc până la capăt. Poate și Ulysses al lui Joyce, dar la asta încă mă mai gândesc. Și-mi doresc să mă prindă amiaza în pijamale, citind.

Vreau să petrec o vreme în satul natal al bunicii materne, la Horia. Ne-am oprit doar de câteva ori acolo în drum spre mare și simt că aș avea povești de descoperit.

Aș sta o vreme la Tulcea, pentru că de mult plănuiesc să studiez arhivele locale. Nimeni din familie n-a știut să-mi spună de ce porecla bunicului meu era Birtz. Iar pe el acum nu-l mai pot întreba și chiar vreau să descopăr ce sânge amestecat, dobrogean, port cu mine prin lume.

Vreau să am timp să mă întâlnesc cu toate prietenele mele, pe care acum le văd pe apucate, sau schimbăm fugar o vorbă la telefon. Știu ele, nu le spun numele aici J.

Și să călătoresc, atât cât mă vor ține puterile și pensia. Asta dacă nu cumva o să mă mut de tot în Croația.

Știu exact și ce n-o să fac atunci când ies la pensie: n-o să mă bag în viața lui fiu-meu, n-o să-mi terorizez nora și n-o să-mi îndop nepoții.

Dacă veți observa că am scăpări la partea cu nora, vă rog să-mi dați acest text, să-mi împrospătez memoria.

O să-i aștept cu păru-mi argintiu prins într-un coc cochet și zâmbind binevoitor…. OK, poate că exagerez un pic. Mai bine mă opresc.

Oricum, lista rămâne deschisă. Mai am 24 de ani și jumătate s-o cizelez și s-o îmbogățesc.