De sute de ani Ierusalimul are o influență aproape magică asupra imaginației oamenilor, atrăgându-i ca un magnet. Așa se face că pe vremea când majoritatea oamenilor nu ieșeau din satul natal sau se aventurau cel mult până în târgul vecin, se găseau totuși îndrăzneții care să plece la Ierusalim. Motivele erau bineînțeles religioase, iar călătoria era un pelerinaj. Eroina noastră este Margery Kempe (cca. 1380-1450, date exacte nu se cunosc). Tatăl ei era primarul orașului King’s Lynn, iar soțul era un negustor înstărit. Cu toate acestea Margery era analfabetă, educația ei limitându-se la gospodărie și la codul bunelor maniere. În schimb era foarte cucernică. Religia era preocuparea ei de bază, uneori avea vedenii, fiind convinsă că Fecioara Maria sau Isus Christos i se adresau direct – deci era tocmai persoana potrivită să plece în pelerinaj. Cu ani mai târziu a angajat un cleric ca să-i scrie memoriile după dictare. Manuscrisul a fost publicat în zilele noastre, iar pe baza lui, precum și a altor mărturii ale vremii, a apărut cartea ”Memoirs of a Medieval Woman”. Un pelerinaj la Ierusalim în Evul Mediu era o aventură de proporții greu de imaginat astăzi. Echipamentul pelerinului era o mantie cenușie cu glugă (pelerină!), o pălărie cu boruri largi, purtând semnul crucii, un toiag, o desagă pentru provizii, o ploscă cu apă. Și mai ales bani. Mulți bani. Margery a fost nevoită să vândă o parte din proprietatea familiei pentru a-și finanța călătoria. Cine nu avea destui bani era nevoit să cerșească pe drum.Read more…
Colaps – actualitatea destinului vikingilor din Groenlanda
Admir optimismul lui Andrei Schwartz, dar nu pot să spun cu mâna pe inimă că mă convinge. Da, e adevărat, subiectele de actualitate de obicei mă lasă rece, sunt printre acei (puțini) oameni care ascultă de obicei un singur buletin de știri pe zi, uneori nici atât. În mod normal cu așa o bază de cunoștințe nu aș îndrăzni să contrazic pe nimeni. Dar în cazul acesta nu mă bazez pe actualități, ci pe o carte pe care am citit-o cu mult interes: Collapse de Jared Diamond. Cartea se găsește pe internet. Jared Diamond este autorul meu preferat de cărți de popularizare a științei. Este un fel de „geniu universal”, după tradiția renascentistă. A început ca profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină de la UCLA. În paralel s-a specializat în ornitologie și ecologie. A petrecut mai mulți ani în Noua Guinee, studiind nu numai păsările, ci și băștinașii. În zilele noastre este profesor de geografie și istorie ecologistă tot la UCLA. Am citit mai multe din cărțile lui și nu pot decât să le recomand cu căldură. Subiectul la care vreau să mă refer este așezarea vikingilor în Groenlanda în Evul Mediu. Read more…
Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului
Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…
Tezaurul din Erfurt
Erfurt, capitala Turingiei, este unul din orașele importante ale fostei Germanii de Est. (Poate că cititorii cunosc mai bine orașele vecine, Weimar și Jena.) Este un oraș cu o istorie foarte lungă: menționat în anul 742 și împrejmuit cu ziduri în sec. al XII-lea, orașul s-a afirmat din vremuri vechi ca un important centru comercial. Comunitatea evreiască a înflorit din sec. al XI-lea și până la „Moartea neagră”, marea epidemie de ciumă din 1350. În urma unificării Germaniei, regiunile din răsărit au primit fonduri de dezvoltare, astfel încât prin anii 1990 peste tot în fosta Germanie de Est se renova și se construia. Și în centrul vechi al orașului Erfurt au fost demolate un numări de clădiri pentru a lăsa loc înnoirii și bineînțeles s-au făcut cercetările arheologice de rigoare. Pe parcela din strada Michaelis 43-44 arheologii au cercetat o suprafață de aproape 4000 m2 și au găsit cioburi, oase – nimic senzațional. După încheierea săpăturilor s-a deschis o mică expoziție cu obiectele găsite în zonă.Read more…
Peter Finkelgrün – un destin evreiesc: Shanghai, Praga, Israel, Germania
Cine a citit în numărul trecut al revistei Baabel articolul despre Shanghai se va fi gândit că povestea, chiar dacă e interesantă, este foarte îndepărtată, în spațiu cât și în timp, parcă nu ne mai privește, este doar un „fapt divers” al istoriei. Adevărul este că se mai află printre noi oameni care au trăit ei înșiși în ghetoul din Shanghai. Prietenul meu Peter Rosenthal, mi-a atras atenția asupra lui Peter Finkelgrün, jurnalist și scriitor din Köln, Germania, pe care el îl cunoaște personal și care s-a născut în ghetoul din Shanghai. Biografia lui Peter Finkelgrün este (din păcate!) numai bună pentru un roman. Read more…
Evreii din Shanghai
Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…
Leii Ierusalimului
Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…
Cum am devenit traducătoare
Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…
Bucătăria de vară
Eu trăiesc de câteva zeci de ani în Israel și am avut timp să mă obișnuiesc cu verile lungi și dogorâtoare. Cu timpul mi-am dat seama că hrana trebuie să fie potrivită anotimpului. Vara nu fac supe calde, mâncăruri grase. Consum mai puțină carne, mai ales preparate care merg repede: șnițel, chifteluțe, mititei, uneori pește prăjit. Mi-am adunat un număr de rețete culinare speciale pentru vară, unele clasice, altele culese de pe la rude și prieteni, una am inventat-o chiar eu. Nu sunt teorii, ci lucrurile pe care le fac zi de zi. Toate au în comun că se servesc reci, sunt ușor de preparat, ingredientele sunt la îndemâna oricui și prepararea nu necesită multă căldură. Mai mult, se bazează mai ales pe zarzavaturi, cele mai multe nu au colesterol, iar dacă sunt consumate cu pâine integrală, cred că formează regimul alimentar cel mai sănătos cu putință.Read more…
Praga – o poveste de dragoste (3)
Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…
Praga – o poveste de dragoste (2)
Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…
Praga – o poveste de dragoste (1)
Tocmai absolvisem anul întâi de medicină la Timișoara când am dat peste un anunț: Biroul de Turism pentru Tineret organizează o excursie în Cehoslovacia. M-am înscris, ce aveam de pierdut? Știam că șansele mele de a primi aprobarea erau minime pentru că toată familia înaintase demult actele pentru emigrare în Israel. Dar, vorba aceea, „prost să fii, noroc să ai”: cererea de emigrare fusese înaintată la Arad, iar excursia se făcea din Timișoara. Era înainte de éra internetului, nimeni nu și-a luat osteneala să cerceteze și am primit aprobarea! A fost unul dintre evenimentele cele mai de seamă ale vieții mele de până atunci. Era prima excursie în străinătate, eram pentru prima oară independentă, era prima mea întâlnire cu civilizația occidentală (chiar dacă țara era dincoace de Cortina de Fier), am văzut pentru prima oară o catedrală gotică „adevărată”[1]… Frumusețea orașului m-a impresionat profund. În trei zile l-am străbătut în lung și în lat, am umblat până mi s-au tocit picioarele și am reușit să văd o mare parte din monumente și priveliști. Atunci mi-am promis mie însămi să fac tot posibilul ca să revin.Read more…
Kolín: un orășel din Boemia cu asociații tragice
În primăvara aceasta am avut ocazia să vizitez nu numai Praga, ci să fac și un mic tur prin provincie. Printre altele am ajuns la Kolín (cunoscut și pe numele german de Köln an der Elbe), un orășel medieval aflat cam la o oră de drum de Praga. De la început numele mi-a sunat cunoscut, dar motivul l-am înțeles abia când am ajuns în centrul oașului: biserica gotică, foarte impozantă, o cunoaște fiecare filatelist interesat de timbrele fostei Cehoslovacii. Adevărul este că realitatea depășește cu cu mult vechiul timbru, care abia acum mi-am dat seama că mai e și întors pe dos! Nu oricine are înaă norocul să primească un ghid local și să vadă lucrurile mai puțin cunoscute. Așa am ajus la sinagoga din Kolín. Cu toate că e mult mai modestă decât Biserica Sf. Bartolomeu, și ca multe alte sinagogi, e ascunsă într-o curte, mi s-a părut nu mai puțin impresionantă. Documente păstrate în arhiva orașului menționează că primii evrei s-au stabilit aici încă înainte de anul 1400, comunitatea fiind una dintre cele mai importante după cea din capitală, iar în 1512 exista deja în oraș o sinagogă „veche”. Dar în urma holocaustului, din comunitatea înfloritoare de odinioară au rămas abia vreo două sute de suflete.Read more…
Budincă de pâine
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…
Genealogie – urmare sau poveşti despre Martha
Mama mea avea o verișoară la New York, pe nume Martha Eibschütz, cu care pierduse legătura de mai bine de zece ani și presupunea că murise. Mai multe amănunte despre ea se află în amintirile mamei mele, publicate și ele la Baabel. Zilele trecute am primit un anunț de la saitul GENI, unde se află arborele meu genealogic: cineva a adăugat date referitoare la o rudă a mea – Martha Eibschütz. Interesant. Am văzut că figurează data decesului, 2.II.2018 și că au apărut mai multe fotografii ale ei. Eu o cunoșteam doar vag, o văzusem o singură dată, prin anii 1980, dar nu încăpea nicio îndoială, era chiar ea. Datele au fost adăugate de un oarecare Peter Mintun. Cine să fie? Nu aveam habar. Am luat legătura cu el prin GENI și iată ce am aflat:Read more…
Noutăți în domeniul antibioticelor
Descoperirea antibioticelor a fost, fără îndoială, una din cele mai mari realizări ale secolului XX. Datorită lor speranța de viață a oamenilor a crescut vertiginos. Dar acest fapt mai corespunde el realității în anul 2018? Mda… Poate… Dar într-o măsură din ce în ce mai mică. Adevărul este că antibioticele își pierd treptat eficacitatea – adică apar din ce în ce mai mulți microbi rezistenți, asupra cărora antibioticele nu mai au niciun efect. În ritmul acesta se presupune că până în anul 2050 nu vom mai beneficia de niciun antibiotic eficace, infecțiile bacteriene vor curma milioane de vieți, poate chiar mai multe decât cancerul. Care este explicația?Read more…
Genealogie
Cotrobăind împreună cu mama prin fotografiile vechi de familie am dat peste tot felul de comori, ca de exemplu un instantaneu în care apare străbunica mea, pe uliță, în sat, alături de ginerele ei care pictează la șevalet. Poza trebuie să aibă vreo 90 de ani. Apoi am găsit niște foi pe care o mătușă a mamei a însemnat datele nașterii și datele morții diverșilor membri ai familiei, pentru a le aprinde lumânări de Yurtzait. Atât de multe informații! Ar fi păcat să se piardă! Atunci am hotărât să încerc să întocmesc arborele genealogic al familiei. Există pe internet mai multe saituri genealogice. Toate sunt gratuite, trebuie doar „utilizator” și „parolă” și e nevoie de un pic de engleză. Până în câteva săptămâni am pus la punct toată informația din amintirile mamei și am trecut la cele ale bunicului, publicate și ele la Baabel:Read more…
Budincă de Pesach
Azi am pregătit budinca tradițională de Pesach și m-au năpădit amintitrile. Am rețeta din 1976, au trecut mai bine de patruzeci de ani…Eram căsătoriți abia de câteva săptămâni, doi studenți săraci la Universitatea din Ierusalim. Pe deasupra mai eram și imigranți proaspeți, soțul meu din Olanda, eu din România. Locuință încă nu aveam, stăteam mai departe la cămin, el la băieți, eu la fete. Noroc că erau două clădiri alăturate, măcar nu trebuia să facem naveta…Read more…
Wout van Bekkum despre Immanuel Romano
Wout s-a născut în 1954 într-o familie de evrei care stă de generații în nordul Olandei. A studiat limbile semitice la universitatea din Groningen și cu timpul a ajuns șeful catedrei. În afară de cursuri de limbă ebraică, Wout se ocupă cu cercetarea poeziei ebraice din Spania medievală și cu istorie evreiască modernă. Immanuel, cunoscut și ca Manuello Romano sau Manuello Giudeo, s-a născut la Roma în 1261, probabil în familia Zifroni. În tinerețe a primit o educație tradițională (gramatică ebraică, exegeză biblică, literatură evreiască mistică și poezie ebraică) dar se pare că a studiat și matematica, astronomia și filozofia. Read more…
Drumul lui Itzhak Ohad, din România, în Ereţ Israel
Nu de mult s-a stins din viață un reprezentat mai puțin cunoscut al evreilor originari din România, Prof. Itzhak Ohad. În România se numea Jack Abramovici, fiul lui Marcel și Frima și era originar din Buzău. A fost un reputat biochimist, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde s-a ocupat în special cu cercetarea fotosintezei. Numai cunoștințele sale apropiate știu că era originar din România.
În anul 2013 mi-a căzut în mână un articol despre el, publicat în ziarul olandez De Stentor. Autorul, Ad Bloemendaal, era corespondent la Tel Aviv. De acolo am aflat că Prof Ohad a avut o poveste foarte interesantă. Read more…