În urmă cu câţiva ani, într-o primăvară senină, am participat la câteva conferinţe tehnice, în cadrul unor prestigioase expoziţii internaţionale din Paris, Luxemburg şi Stuttgart. Prezentele note de drum au ca obiect orele libere ale după-amiezelor şi itinerarul între oraşele de mai sus. O bună parte din cele şase zile alocate pentru capitala Franţei – mai precis dimineţile – le-am petrecut la 18 kilometri de oraş, în Parc des expositions de Paris-Nord Villepinte, privind extraordinarele mașini unelte prin care creierul occidental a cucerit supremaţia globului terestru… Am vizitat totuşi şi muzeul Luvru, intrând prin piramida de sticlă a arhitectului chinez Ming Pei, controversata construcţie din sticlă şi oţel alăturată clasicului lăcaş de artă în 1989. Am parcurs emoţionaţi nemumăratele săli de pictură franceză, italiană, flamandă şi spaniolă, admirând operele marilor maeştri de talia lui Leonardo Da Vinci, Rembrandt sau Delacroix. Desigur că Mona Lisa și Venus din Milo sunt cunoscute cititorilor, dar voi aminti superbele opere ale unor artişti mai puţin mediatizaţi, cum ar fi Jacques Louis David, cu grandioasele sale picturi istorice, Giorgio de Castelfranco, cu graţioasele sale nuduri durdulii, François Joseph Heim, cu Massacre des Juifs (1824) şi nu în ultimul rând numeroasele picturi ale lui David şi Bat-Șeba, dintre care am reţinut versiunea pictorului Jan Massys.Read more…
Impresii din lumea largă…
Privilegiile generate de arta proiectării sistemelor hidraulice m-au purtat adeseori în exteriorul meridianelor româneşti sau israeliene. Am ajuns astfel la Moscova, Baku, Novi Sad, Budapesta sau Varşovia, iar după ianuarie 1980, la Washington DC, Baltimore, Chicago, Cleveland sau Seattle. În peregrinările europene, am admirat adeseori grupe de 3-4 adolescenţi cu telefoane celulare şi credit card, sosiţi absolut singuri din Scandinavia sau Germania, fără problemele pe care le aveam noi, la aceeaşi vârstă, când călătoream la Snagov. Fără invidie, mi-am amintit de vacanţele petrecute pe malul Teleajenului şi de prima excursie în Bucegi ca student, călătorind pe platforma unui camion cu prelată cei 60 de kilometri care despărţeau oraşul Ploieşti de Cota 1400 din Sinaia! Amintirile de faţă încep din perioada anilor ’68 şi continuă până în prezent. S-au schimbat multe din vremurile când am vizitat locurile amintite şi, în consecinţă, pe măsura anilor care trec, cele scrise devin o incursiune mai curând în timp decât în spaţiu….Read more…
Periplu scandinav
Pitorescul Nærøyfjord pe care navigăm acum este o ramură lungă de 17 km, derivată din Sognefjord şi care leagă micile porturi Revsnes şi Gudvangen. Fiordul este înconjurat de munţi înalţi de 1700 m. şi în unele locuri lăţimea apei nu depăşeşte 300 de metri. Încă uluiţi de călătoria prin fiord, debarcăm Volvo-ul la Gudvangen şi ne încadrăm imediat pe şoseaua spre Bergen. După câţiva kilometri, observ indicatorul Stalheim şi părăsesc brusc şoseaua intrând pe un drum lateral îngust, fără să-mi consult în prealabil coechipierii din automobil, vădit nedumeriţi. După câteva minute ajungem la superbul hotel Stalheim de pe terasa căruia se poate admira una din cele mai incredibile vederi din Norvegia. Hotelul pare suspendat deasupra unui abis peste valea Nærøy aflată mai jos la o adâncime de 550 de metri.Read more…
Din nou Austria. Prin Salzkammergut.
Am ajuns la lacul cu acelaşi nume şi am înnoptat într-o vilă cu flori la fereastră din fermecătoarea localitate unde s-a petrecut acţiunea operetei „La calul bălan” (Im weißen Rößl, de Ralph Benatzky şi Robert Stolz). Am parcurs încântătoarea promenadă de pe malul lacului privind munţii împăduriţi din partea opusă, care sugerau imagini dintr-o lume extraterestră. Arhitectura medievală din St. Wolfgang ne-a introdus parcă în lumea basmelor scrise de fraţii Grimm… În ziua următoare am călătorit cu trenul alpin care urcă pe Schafberg la cota 1783 m., admirând magnifica vedere a lacurilor din Salzkammergut şi a munţilor Totes Gebirge şi Dachstein. Read more…
Amintiri de la Serviciul Proiectări (1965-1979)
Trecuse o bucată de vreme de când lucram în “Uzina 1 Mai” din Ploiești, unde fusesem repartizat la terminarea studiilor în anul 1958. Începusem ca inginer stagiar la “schimb” și, ulterior, pe standul de probe. În continuare am devenit inginer proiectant în Serviciul Tehnic Sape vreme de aprope trei ani. Abia la începutul anului 1965 am primit decizia Directorului Dimitrie Tomozei, prin intervenția (sau acceptul) inginerului Emilian Uleia, prin care eram avansat în Serviciul Proiectări, ca Inginer proiectant principal II. Eram satisfăcut in fine că voi lucra în specialitatea mea, într-un serviciu de concepție, într-o funcție denumită și “inginer proiectant șef” sau “șef de proiect”. În perioada amintită serviciul era împărțit în mai multe ateliere de proiectare. O bună parte din atelierele de proiectare, specializate în instalații de foraj, primeau desenele de execuție de la IPCUP (Institutul de Proietari de Utilaj Petrolifer) București și în consecinţă aveau mai curând funcția de constructor-șef Read more…
Călătorind prin Austria: Kapruner Tal și Salzburg
Părăsim Zell am See și după 15 minute intrăm în Kaprun, pe pitoreasca Kesselfalstrassee. Trecem de câteva teleferice care urcă spre masivul Kitzsteinhorn (3.000 m), precum și de staţia trenului alpin Gletscherbahn, asupra căruia voi reveni mai jos. Dar eu nu mă las amăgit de niciun teleferic şi continuăm sinuoasa Kesselfallstrasse până la capăt, unde parcăm automobilul și cumpărăm biletele spre Stausee Mooserboden. Suntem organizaţi ad-hoc într-un grup şi îmbarcaţi într-un autobuz care pătrunde într-un tunel dubios, urcând în viteză, timp de circa 20 de minute, până la Wasserfallboden, unde coborâm (cam palizi!), admirând lacul de acumulare inferior, prima staţie a călătoriei. Urcăm din nou în autobuz și finalmente o platformă imensă trasă de cabluri ne urcă la barajul lacului de acumulare superior, denumit Stausee Mooserboden. Read more…
Zell am See
La începutul acestui mileniu, fără nicio legătură profesională, de studii sau de alt gen, am decis să mă reîntorc în Tirol că turist, urmând miile de concetățeni în T-shirt și bascheți, care au făcut – după date neoficiale – caRead more…
Amintiri din Tirol
Am intrat pentru prima oară în fantastică lume alpină din Tirol într-o vară fericită, când împreună cu soția și fiii noştri, am aterizat cu Arkia pe micul aeroport din Innsbruck, privind entuziasmat imaginile care ne aminteau (la altă scară) trecutul nostru turistic petrecut cu ani în urmă pe Valea Prahovei. Depășim lacul Ziller, orășelul Bruck și șoseaua întră în Fuschertal, un defileu larg a cărui vedere taie respirația, chiar și a celor mai puțin pasionați de natură. Am intrat pe magnifica autostradă alpină, alăturându-ne celor peste 50 milioane de vizitatori care din 1935 au traversat cea mai faimoasă șosea alpină din Austria. Ajungem la Ferleiten unde plătim intrarea în Hohe Tauern National Park și continuăm ascensiunea emoțională a acestei zile de neuitat.Read more…
Insurgenţa evreiască în Palestina aflată sub mandat britanic
Prezentul articol are un subiect mai puțîn abordat de mass media zilelor noastre, respectiv Insurgența (mai precis revolta) evreiască în Palestina Mandatară. Am hotărât să scriu aceste rânduri impresionat fiind de cazul uciderii adolescentului evreu Alexander Rubowitz în 1947, de către ofițerul britanic Roy Farran, caz redat în ziarul Jerusalem Post) …Acest episod revoltăto m-a determinat să-mi extrag din memorie tot ceea ce știam din copilărie și până zilele noastre, despre tragicele evenimente din Ţara Sfântă aflată sub mandat britanic. Insurgența evreiască în Palestina Mandatară a fost o campanie paramilitară desfășurată de grupuri subterane sioniste împotriva guvernării britanice. Read more…
Un pic de relaxare prin youtube!
Adeseori, puţin obosit de dramatismul muzicii clasice sau de necazurile cotidiene mă refugiez – în faţa calculatorului, prin intermediul programelor youtube şi a unor căşti sau difuzoare fidele – în lumea mirifică a melodiilor relaxante care m-au fascinat nu o dată…Avantajul youtub-ului este faptul că mă scuteşte de drumul cu automobilul până la sala de spectacole, dificultățile parcării precum şi de situatia de a fi blocat câteva ore pe scaunul sălii respective… Pentru amatorii de muzică în limba franceză şi prezenţe feminine atrăgătoare, propun clipurile lui Patrick Sebastien cu admirabilele spectacole de Anul Nou, încheiate cu “Comment ca va”, 2012 şi “ Les Sardines”. Read more…
Succese, avansări şi amintiri triste în 20 de ani de carieră…
Noua mea funcție în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă. La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.Read more…
Începuturile serviciului în Haifa.
Atmosfera și nivelul tehnic scăzut al întreprinderii “Rafael-Mitzpe Ramon”, dar mai ales dificultățile legate de distanța între locul de muncă și familie m-au impulsionat să intensific eforturile pentru a găsi de lucru în Haifa…Pentru un prim interviu, m-am prezentat acasă la directorul “K” care în perioada amintită locuia în Haifa, pe o stradă aflată pe muntele Carmel. Am fost primit cu bunăvoința atât de el personal, cât și de soția să. Am pus pe masă toate documentele mele: diplomele de studii medii, universitare și de doctorat, adeverințele care atestau funcțiile avute în România, broșurile cu rezumatele comunicărilor la sesiunile tehnico-științifice s.a.m.d. M-a ajutat enorm faptul că omul era fluent în limba română. “K” a ascultat cu atenție explicațiile mele și a studiat cu interes fascicola extrasă din catalogul american Composite Catalog, în care erau expuse utilajele petrolifere executate de întreprinderea unde lucrasem în România. Eu prezentam insistent acele pagini din catalog care conțineau fotografiile și caracteristicile tehnice aparținând proiectelor mele principale: prevenitoare de erupție și comenzi hidraulice. “K” revenea mereu asupra altor pagini din catalog, în care erau prezentate instalațiile de foraj transportabile.Read more…
Covid19 şi teoriile conspiraționiste.
Am abordat această spinoasă temă mărturisind că prin școlarizare nu am învățat prea mult despre Coronavirus. Nici la clasa de electrotehnică a Școlii Medii Tehnice din Ploiești, nici la Facultatea de Utilaj Petrolifer din IPGG București sau prin studiile de doctorat în Institutul de Petrol Ploiești…Nu m-au ajutat nici călătoriile profesionale în Europa și USA sau voluminoasa bibliotecă medicală a soției…În consecință pentru elaborarea prezentului articol am folosit texte din internet, modificate pe cât posibil pentru a nu fi acuzat de plagiat… Pandemiile apărute la nivel global au fost întotdeauna însoțite de zvonuri și teorii ale conspirației – cu urmări fatale! De fiecare dată (și astăzi se întâmplă la fel), în centrul atenției s-au aflat originea și răspândirea bolilor.Read more…
Brain drain – părăsind patria sau nu!
Brain drain – scurgerea inteligenței sau extragerea de capital uman este un fenomen care se observă şi în Israel unde aproape 6% dintre absolvenții universităților părăsesc țara, la cel puțin trei ani de la terminarea studiilor, ducând cu ei pregătirea și expertiza proprie. Printre absolvenții de doctorat, cifra este aproape de două ori mai mare. Conform “ScienceAbroad non-profit”, economia israeliană pierde aproximativ 20 milioane şekeli pentru fiecare universitar care rămâne în străinătate, calculul fiind bazat pe know-how-ul pierdut și contribuțiile potențiale de care ar fi beneficiat statul. Realitatea este mult mai gravă.Read more…
Platforma Gloria s-a născut şi pe planşeta mea
În anii ’70 am fost implicat într-unul din cele mai spectaculoase proiecte realizate în Dacia Felix: Platforma de foraj marin Gloria, pentru care am conceput Platforma Gloria a fost prima platformă de foraj marin din România, folosită în operaţiuni de obținere a ţiţeiului şi gazelor în apele Mării Negre.Instalația de Prevenire a Erupțiilor…Platforma de foraj marin “Gloria”, prima de acest fel construită în România, era una de tip autoridicătoare cu patru picioare cu zăbrele din material tubular, realiazată după licenţa unei companii americane (Offshore Co, SUA). La construcţia platformei, în Şantierul Naval Galaţi, au fost utilizate echipamente ale unor unităţi din Galaţi, precum şi de la alte unităţi industriale din ţară, în primul rând de la Uzina 1 Mai din Ploieşti care a furnizat instalaţia de foraj.Read more…
Pe întinderi pitoreşti de apă (III)
Trecând prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionați extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vizavi. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata cu: “Scorciatoia în Cortina!”…Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul al XII-lea care şi-a căpătat forma actuală în veacul al XVI-lea. Am cumpărat aici (încă pe vremea lirelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…Read more…
Pe întinderi pltoresti de apă (II)
Prezentele rânduri au ca obiect alte întinderi pitorești de apă traversate în diverse perioade ale vieții mele : Lacul Herăstrău (1961), Marea Neagră (1978), Dunărea (1979). San Francisco Bay (1988), Lacul Fagernes (1991), Fiordul Geiranger (1991), minunata Cale de Vest (1991), faimosul lac alpin Bled (2007). Inițial, ca student am vizitat adesea pitorescul parc bucureștean limitându-mă la plimbări, pescuit (ilegal!) sau înot din ștrandul Floreasca până la insula adiacentă. Ca tânăr inginer stagiar împreună cu Sanda, viitoarea mea soție, am traversat pentru prima oară lacul cu vaporașul, acostănd o insula, unde am cinat în mod romantic într-un mic restaurant, aproape gol….Am văzut prima oară Dunărea la 18 ani, din trenul de Constanța, trecând podul de la Cernavodă, construit de Anghel Saligny. Ulterior, în drum spre Litoral, în orașul Brăila, am îmbarcat Dacia 1300 , nevasta şi bebelușii pe un bac care traversa fluviul…Read more…
Pe întinderi pitorești de apă
Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002). La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală…Read more…
Melodiile Celui de al Doilea Război Mondial
Prezentele rânduri au ca obiect câteva melodii de succes care au fost asociate în mod eronat cu hitlerismul, dat fiind că în Al Doilea Război Mondial propaganda nazista le-a difuzat sistematic pentru trupele Wermachtului. Mă refer la melodiile “Fliegermarsch”, „Alte Kameraden”, „Škoda Lásky” (Rosamunde) şi “Lilli Marlene” compuse şi interpretate în Cehia, Polonia sau Germania, mult timp înainte de apariția nazismului. După război melodiile a fost repuse în valoare de interpreți celebri cum ar fi Karel Gott, Heino, Marlene Dietrich sau mari muzicieni ca James Last și André Rieu.Read more…
Opinii controversate
După publicarea unor texte inofensive legate de balerine, sculptori sau amintiri de călătorie, încerc să expun câteva idei controversate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis săptămâna aceasta că produsele fabricate în Iudeea și Samaria nu pot fi etichetate „fabricat în Israel”, impunând schimbarea etichetelor în toate cele 28 de state membre ale UE. Înainte de pronunțare, UE nu considerase obligatorie o asemenea etichetare, dar acum va fi o cerință, iar Uniunea poate lansa proceduri legale împotriva oricărui stat care nu se conformează. Nu se solicită asemenea etichete descriminatorii pentru produsele fabricate în regiunile disputate din Kurdistanul ocupat de Siria, Irak sau Turcia, sau din Uiguria, Kashmir, Transnistria, Mali ș.a.m.d…Departe mine gândul de a mă amestecă în opiniile electoratului din Dacia Felix. Dar mă intrigă campania mass mediei române contra d-nei Viorica Dăncilă, (ca și campania anti-Bibi din mass media Țării Sfinte).Read more…