În anul 1502, pe tronul Persiei a urcat dinastia safavizilor. Aceștia au impus credința șiită în detrimentul religiei majoritare sunite, ceea ce a adus mari dezavantaje pentru supușii evrei. Sub domnia lui Ismail I (1487-1524), ne-musulmanii erau considerați impuri și inferiori, neavând voie să folosească băile publice și să iasă afară când ningea sau ploua, pentru a nu contamina apa. În consecință, evreii au fost împinși spre așa-numitele meserii inferioare, precum curățarea latrinelor, comerțul cu obiecte de ocazie și, curios, activitățile de muzicanți. De atunci statutul evreilor a variat în funcție de capriciile conducătorilor care se succedau frecvent. Abbas I (1571-1629) a introdus unele măsuri care au uşurat situaţia evreilor și a încercat să-i concentreze în capitala sa, Isfahan. A urmat o perioadă de aproape un secol de liniște. În anul 1736, ţara a fost cucerită de sunitul Nadir (1688-1747) care a fondat dinastia afşarizilor, aducând o îmbunătățire a situaţiei evreilor. Se spune că Nadir s-a înțeles foarte bine cu marele rabin al Persiei…Read more…
Tarifele lui Trump – Ziua Eliberării sau Ziua Ruinării?
Când Trump a prezentat pe 2 aprilie tabelul cu noile tarife, s-a presupus că erau așa-zisele tarife reciproce de care vorbise el. S-a crezut că erau taxe calculate în stil “eu vă impun ce impuneți și voi”. Dar nu era deloc așa. Cifrele fuseseră calculate pornind de la deficitul comercial al SUA cu o anumită țară și împărțind la valoarea totală a importurilor Americii din acea țară și totul împărțit la doi. De exemplu din China, SUA cumpără mai multe produse decât exportă, cu un deficit de 295 miliarde dolari. Valoarea totală a produselor cumpărate de SUA din China este 440 miliarde dolari. Făcând raportul, se obține 67%, iar împărțind la doi iese cca 34%, adică tariful impus Chinei pe 2 aprilie (peste cel existent deja). În cazul UE, aceeași procedură a dat tariful de 20% care apare în tabel. Casa Albă a recunoscut că nu erau tarife reciproce, ci că s-a aplicat o formulă complicată, dar rezultatele erau foarte apropiate de cele obținute ca mai sus. Câtorva țări, printre care și Rusia, li s-a aplicat doar un tarif minim de 10%, Trump explicând că în urma sancțiunilor economice, volumul importului de produse rusești s-a redus oricum foarte mult. Am dat aceste detalii fiindcă, din start, la surpriza creată de tarifele mult peste așteptări, s-a adăugat și faptul că s-a procedat cu totul altfel decât s-a afirmat, cu motivații greu de înțeles și fără o analiză serioasă a consecințelor – încă un motiv pentru panica în care au intrat bursele, motivul principal fiind însă efectul destabilizant asupra economiei mondiale prezis de nenumărați experți, cu repercusiuni în final și asupra Americii înseși. Experții au avertizat că un război comercial de amploare ar duce la o gravă recesiune economică și au amintit de pericolul din anii ‘30, când conflictele comerciale au dus la dezastre economice și politice. Președintele Trump a admis că va urma probabil o perioadă grea, dar a promis că după “ziua eliberării”, cum a numit-o el, va începe o adevărată “epocă de aur” pentru America. De ce “ziua eliberării”? Fiindcă, “după ce America a fost încătușată economic, exploatată și spoliată sistematic de celelalte țări ale lumii”, care “au luat America de proastă”, a spus Trump, “acest lucru nu se va mai întâmpla” după ziua când s-au anunțat noile tarife. Și astfel, după ce generații întregi de lideri americani au apreciat valoarea implicării Americii în menținerea unei ordini mondiale care i-a oferit acces la resurse, rol privilegiat al dolarului, control asupra sistemului bancar mondial și multe alte avantaje, Trump consideră că în toată această perioadă America a fost jefuită.Read more…
Adevăruri istorice adesea ignorate
Recent, un prieten din Londra, Bruce L., mi-a recomandat un eseu publicat ziarul Financial Times, “The deep wounds of war” (Rănile adânci ale războiului), semnat de Philip Stephens, cu recenziile a patru noi cărți despre conflictul din Orientul Mijlociu (1). Reproduc aici răspunsul pe care l-am trimis prietenului meu.”Mulțumesc, dragă Bruce, pentru semnalarea eseului și a celor patru cărți. Aș avea însă, în acest context, câteva remarci despre chestiuni care consider că ar trebui luate în considerare în mai mare măsură când se vorbește despre acest conflict. – Prima remarcă se referă la populație și număr de oameni. În 1922, întreaga populație din aria geografică administrată sub mandat britanic în Palestina era de circa 750.000 de oameni. Alte câteva sute de mii trăiau în Transiordania, dată de britanici emirului Abdullah (care în 1948 a devenit rege al Iordaniei). Numărul de mai sus a rezultat în urma unui recensământ organizat de britanici în Palestina (fără Transiordania), adică un teritoriu care cuprindea în mare Gaza, actualul Israel și Cisiordania (zonă numită și The West Bank). Din numărul total, cca 80 de mii erau evrei, cca 70 de mii erau creștini și cca 590 de mii erau musulmani. – A doua remarcă este că nimeni nu le spunea acestor oameni ‘palestinieni’, și nici ei nu își spuneau astfel. Majoritatea ne-evreilor își spuneau arabi, dar alții își spuneau beduini, sau druzi, samariteni, armeni etc. ‘Palestinienii’ nu sunt un grup etnic și nici nu reprezintă o națiune. Termenul a fost trasformat însă cu timpul într-o armă, în scopuri politice.Read more…

