Copilul de suflet al adevăraților arădeni, echipa de fotbal UTA (fostă ITA) a fost creată de o personalitate legendară a orașului, care a finanțat și construirea stadionului, pe atunci cel mai modern în această parte a Europei. Acum, stadionul, de curând repus în funcțiune după mulți ani de modernizare, îi poartă numele, iar știrea zilei este că municipiul a inaugurat o statuie, care-l reprezintă șezând în tribună. Orice arădean, chiar din generația tânără, citind aceste rânduri, va ști că este vorba de baronul Francisc Neuman, respectat, admirat, îndrăgit și alintat de arădeni cu apelativul Feri Báró. Francisc Neuman încheie șirul de înfăptuiri ale unei adevărate dinastii de oameni care în Arad au făcut istorie. Citez un pasaj din cartea istoricului arădean Péter Puskel:Read more…
Am 13 ani și îmi verific în fiecare zi cutia poștală. Aștept o scrisoare foarte importantă de la o doamnă din America, pe nume Rașela Welch. Am invitat-o să participe la Bar Mitzva mea. Poate că nu știți ce e aceea o Bar Mitzva? Nici eu nu știam până ce mi-a explicat nenea Herbert. Nenea Herbert era mentorul pe care părinții mei l-au rugat să mă pregătească în vederea ceremoniei. Mi-a zis că e un fel de examen de maturitate. – Vei urca la amvon în sinagogă și vei citi un pasaj din Tora. Apoi îl vei interpreta. La sfârșit, înainte de cadouri, vei primi cele șapte binecuvântări. Prima e întotdeauna de la părinți. Apoi de la rudele mai apropiate ori mai îndepărtate și de la învățații obștii. Ultima binecuvântare, a șaptea, e de la o persoană pe care o vei alege tu. Căci asta înseamnă de fapt maturitatea: dreptul de a face alegeri.Read more…
Am multe amintiri cu el. Multe și clare. Deși aveam doar patru ani și jumătate atunci când a murit. Dar mi-l amintesc precis de parcă s-ar derula în fața ochilor mei un film. O seară de toamnă târzie, când plouă și e frig. Noi doi stăm înfofoliți în pături pe patul din bucătărie și pândim cuptorul. Acolo a pus bunica la copt cartofi. Începe să miroasă amețitor, iar el spune că dacă mâncarea nu e gata mai repede o să-mi mănânce mie degetele de la picioare. Și se preface că le și mănâncă, iar mie mi-e și un pic frică, dar mă și gâdil și râd în hohote. Apoi e vară, tot pe înserat și ne întoarcem spre casă de undeva din sat. Eu, el și Bunica. Mâna mea e înghițită complet de mâna lui mare și aspră. Ne oprim pe drum pentru că toți vecinii îl întreabă sau îi spun câte ceva. El stă de vorbă și dă din cap cu mina lui gravă și serioasă. Îmi place să văd că lumea îl privește cu respect. Se întoarce peste umăr și îi spune ceva unui vecin. Și pornim mai departe, el cu zâmbetul ușor ironic, eu târându-mi sandalele prin praful fin de pe uliță, Bunica întrebând ce vrem să ne facă de mâncare.Read more…
Jacob Sadé (1925 – 2020) a fost nu numai un renumit medic ORL-ist și profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv, ci și o rudă îndepărtată. Vizitând-o recent pe văduva lui, am aflat cu surprindere că a fost și scriitor. În anul 2019 a publicat un volum de povestiri autobiografice. Mi-au plăcut atât de mult, încât m-am apucat să le traduc.
“Ideea de a organiza o vânătoare de mistreți în mlaștinile din valea Hula, în primăvara anului 1954, a fost a mea, sub influența cărților citite în copilărie despre vânătorii din Africa și din stepele Rusiei. Altora nu le prea stătea gândul la vânătoare; nici eu nu vânasem în viața mea decât fructe coapte de avocado din vârful pomului, cu o pușcă de 0,22, încercând să nimeresc codița, fără a atinge fructul. Eram patru medici tineri. Cu chiu-cu vai ne-au dat câteva zile de concediu, după ce vreo șase luni munciserăm pe brânci, dimineața, seara, noaptea, uneori chiar șapte zile pe săptămână, la secția de interne a spitalului Tel Hașomer. Ne-am înghesuit tuspatru ca sardelele în rabla de „Henry J” a fratelui lui Oleș. Mati, bulgăroaica, ocupa ea singură aproape toată bancheta din spate, abia lăsând loc lui Jaapie, olandezul, (poreclit Geppetto, din cauza părului său creț); în față stătea Oleș, care conducea, și cu mine”.Read more…
Delia Bodea Iacob a emigrat în Israel în anul 1985, alături de soțul ei, Victor Jakab și cei doi copii ai lor, într-o perioadă dificilă pentru România. Stabilită în orașul Haifa, și-a desfășurat în continuare activitatea de muzician, atât ca pedagog, la Conservatorul de muzică din Tel Aviv, cât și ca instrumentist, la Filarmonica din Haifa. Au urmat ani grei, care au pus-o la încercări: pericolele generate de război, adaptarea la noul mediu, grija pentru copii. Natura ei de luptătoare a reușit să învingă cu curaj și noblețe tot ceea ce viața i-a rezervat. Pasiunea ei pentru scris nu este ceva spontan, fiindcă, încă din primii ani de școală a așternut pe hârtie mici povestioare, iar la orele de română prezenta întotdeauna compuneri remarcabile. Nu a avut, însă, curajul sau dorința de afirmare în acest domeniu, poate, și din cauza unui alt foc ce o mistuia : vioara. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu.Read more…
Părintele și mentorul meu m-a îndoctrinat în multe direcții, printre care sfatul de a nu mă uita înapoi, de ”a trage ușa” după mine și a privi doar spre viitor. Și cu toate acestea, nu o dată am luptat cu tendința de a arunca, din nou, o privire asupra multor evenimente care mi-au punctat viața și care m-au obligat să iau hotărâri serioase. În plus mă gândeam uneori că n-aș avea nimic împotrivă să regăsesc în aceste zile care aparțin de al nouălea deceniu al vieții mele câte ceva din elementele care mi-au înfrumusețat tinerețea și au contribuit la bunăstarea mea sufletească. Nu de mult aceste filozofări de doi bani au primit un sprijin serios din partea unui preot catolic, cunoscut poet și politician nicaraguan, pe nume Ernesto Cardenal, care a citat unul din aforismele celebrului Bernard Shaw: ”tinerețea ar trebui oferită celor în vârstă, pentru că numai aceștia ar ști să exploateze avantajele vârstei fragede”. Cu alte cuvinte: dă-i românului mintea cea de pe urmă, că dacă tânărul ar judeca lucrurile așa cum un om în vârstă e capabil s-o facă, realitatea ar arăta complet altfel. Da, într-adevăr, aceste panseuri nu au nicio valoare practică. Tânărul nu va judeca niciodată cu mintea celui cu experiență, iar bătrânul nu va mai fi tânăr niciodată. Ceea nu înseamnă că nu trebuie te uiți în jur, la cei aflați în plină tinerețe sau la începutul vieții lor adulte, și să încerci să înțelegi ce se petrece cu cei care abia acum își construiesc viitorul.Read more…
O străduță din Beer-Șeva, nu departe de centrul vechi, este denumită Hanokem (răzbunătorul); trec zilnic pe lângă ea. În urmă cu câteva zile m-am oprit să citesc și cele înscrise cu litere mici. Redau textul integral: ”Shalom Schwarzbard (1886-1938), scriitor și răzbunător al sângelui evreiesc în Ucraina. În 1926 l-a împușcat la Paris pe Petliura, conducătorul pogromiștilor ucraineni. Procesul care i s-a intentat s-a transformat în rechizitoriu contra pogromiștilor. A fost achitat”. Din istoria ”neoficială” și apoi din literatura istorică știam că în Ucraina antisemitismul avea rădăcini adânci, încă din Evul Mediu, hatmanul Bogdan Hmelniţchi (1595-1657) fiind considerat mândria ucrainenilor. În 2001, la o conferință de specialitate la Kiev, am văzut statuia conducătorului național Bogdan Hmelniţchi, din centrul orașului. Era înfățișat călare pe calul său. În mâna dreaptă ținea sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ucrainei. Mulți vizitatori se minunau de frumusețea statuii; eu însă NU.Read more…
La 25 noiembrie 2021 s-au împlinit 10 ani de când Bela Stein Zaharopol Welt a părăsit aceasta lume, o lume pe care a păstrat-o de-a lungul anilor neobişnuit de bogată în muzică şi frumos. La 16 ani am întâlnit-o pentru prima dată, acasă la Bucureşti, unde am petrecut primul Revelion de adolescent, alături de un grup restrâns de prieteni. Ultima noastră întâlnire a fost cea din octombrie 2011, într-una din vizitele la apartamentul din cartierul Gilo, la Ierusalim. A fost ultima dată în care i-am putut arăta afecţiune şi respect. Bela, cunoscătoare a multor limbi străine, era o femeie de cultură a cărei viată putea fi deschisă precum calendarul unei perioade istorice dramatice, de la cel de al Doilea Război Mondial, la refugierea în regiunile depărtate ale Rusiei sovietice, revenirea în România şi în cele din urmă emigrarea în Israel. Nenumărate i-au fost talentele, dar primordial a fost cel al pedagogiei pianului, domeniu în care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a vieții profesionale. La Ierusalim, prezenţa sa, cât şi memorabilele lecţii de pian de care au beneficiat intelectuali ai oraşului, preocupaţi de educaţia muzicală a copiilor lor, i-au oferit o aureolă legendară şi o nesfârşită sursă de prietenii şi legături umane cu elevii săi.Read more…
Recent a murit unul din cei mai cunoscuți supraviețuitori ai Holocaustului din România. A fost cunoscut și de evrei și de români, deoarece nu s-a eschivat de la nicio discuție în public, de la nicio discuție cu elevi, studenți sau clerici, cu antisemiți cunoscuți sau bănuiți și a luptat pentru a păstra vie amintirea Holocaustului. Sigur că majoritatea cititorilor revistei Baabel fie că l-au cunoscut direct, fie că au auzit despre el, dar nu mulți cunosc suferințele prin care a trecut copilul și adolescentul Liviu Beris. Voi folosi pentru acest articol un interviu din 2015, dat de Liviu Beris ziaristului Petru Clej, de la care am și aflat vestea tristă a decesului. Scriu acest articol pentru a prezenta celor care nu l-au cunoscut pe Liviu Beris cele declarate de el în interviu despre copilăria și adolescența lui, când a suferit pe propria piele ororile Holocaustului. Liviu Beris este originar din orășelul Herța care înainte de război era în județul Dorohoi. Dintre cei 4000 de locuitori, 1800 erau evrei, adică 45%. Liviu Beris a copilărit ca orice evreu dintr-o familie nu prea habotnică, dar care respecta Sabatul și sărbătorile evreiești. Părinții vorbeau idiș numai când nu voiau să fie înțeleși de copii. Liviu a învățat trei ani la școala israelită / română, iar în clasa a IV-a a trecut la școala de stat, pentru a putea urma apoi liceul. În clasa lui, din cei treizeci de copii, doar trei erau evrei. În 1938, în scurta perioadă a guvernului Goga-Cuza, copilul Liviu a cunoscut și a văzut prima manifestație antisemită, cu sloganul „jidani la Palestina”.Read more…
Urechea medie sau mijlocie (middle ear) este un spațiu de mărimea unei măsline, unde se află aparatul de amplificare a sunetului captat din afară. Aparatul constă din trei oscioare care se mișcă liber în spațiul umplut cu gaz; lipsa gazului poate duce la inflamația urechii. Doream să cercetez acest gaz. Pentru un studiu cantitativ trebuia să evaluez numărul de molecule de gaz, ceea ce nu era simplu, mai ales că era vorba de un amestec din cinci gaze diferite. Aș fi putut folosi un spectrometru de masă, care să ia o probă și să o analizeze, numai că spectrometrele de masă nu sunt făcute pentru studiul urechilor. Aveam nevoie de un instrument de mare precizie, cu un tubuleț de grosimea unui fir de păr, care să pătrundă în urechile pacienților. Spre norocul meu, o firmă din Anglia s-a oferit să-mi construiască un aparat special – însă spre ghinionul meu, prețul era și el foarte special: 80.000 de dolari. De unde să iau așa o sumă, cât prețul unui apartament la Tel Aviv? Planul meu părea sortit eșecului. M-am dus la președintele universității să cer un supliment pentru bugetul de cercetare. Pentru un laborator universitar, suma nu era chiar atât de exagerată… Read more…
Oare de câte ori în viața mea m-am întrebat ce aș face dacă într-o bună dimineață m-aș trezi stăpânul acestei lumi?! Și de câte ori am simțit plăcerea de a visa, închipuindu-mi că mi s-ar da posibilitatea să acționez doar într-un singur subiect, într-un singur domeniu, cu dorința de a-i schimba cursul spre o situație mai bună?! e de vină pentru elucubrațiile tale pseudo-intelectuale) o soluție pe măsura gândirii tale și care fără discuție e mai mult decât improbabilă. pericolul unor decizii care ar afecta bunăstarea economică a cetățenilor Rusiei, ca parte a unei posibile politici de reprimare a regimului lui Putin și a invaziei Ucrainei.Read more…
La 1 martie a.c., sinagoga Fabric din Timișoara a intrat pe lista restrânsă a anului 2022, de 25 de monumente istorice din lume care trebuie renovate urgent din fondurile patrimoniului mondial – The 2022 World Monuments Watch. Primii evrei care au ajuns la Timișoara erau sefarzi din alte țări balcanice, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Deși prigoniți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea evreilor timișoreni au s upraviețuit, orașul aparținând României și nu Ungariei. Astfel, cei mai mulți evrei au fost înregistrați la Timișoara în 1947 – 13.000 de suflete. Pe vremuri înfloritoare, enoriașii acestei comunități au avut la dispoziție mai multe sinagogi (inclusiv una a evreilor sefarzi), din care mai persistă doar patru: sinagoga neologă din centrul orașului (Cetate), construită în stil maur, sinagoga ortodoxă din cartierul Iosefin (singura care mai funcționează pentru puținii evrei rămași în Timișoara), și două sinagogi în cartierul Fabric, una ortodoxă și una neologă. Cea din urmă este subiectul acestui articol.Read more…
Așa ar fi comentat bunica mea decizia lui Vladimir Putin de a trimite armata rusă în Ucraina. Chiar ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu mai făcea nimic în legătură cu Ucraina după „realipirea peninsulei Crimeea la patria-mumă”? Adevărat, Occidentul a protestat atunci și a impus unele sancțiuni, dar nu a trecut la represalii dure ca acum și cu vremea ar fi acceptat probabil noua situație, mai ales că unii comentatori din Vest subliniau că teritoriul nu a aparținut Ucrainei decât după ce Nikita Hrușciov i l-a făcut cadou în 1954. În definitiv, atunci Ucraina făcea parte din același stat cu Rusia, nu? Deci schimbarea nu avea mare importanță iar roata istoriei, cum le plăcea comuniștilor să spună, nu se întoarce niciodată. Desigur, Putin nu putea să nu sprijine rebeliunea „fraților ruși din Donetsk și Luhansk”, dar nu era nicio problemă să-i ajute în continuare „discret și indirect”, prin tot felul de mijloace clasice care oricum ar fi fost greu de dovedit. Nu a făcut-o. A ales opțiunea cea mai directă și mai brutală, intervenția armată împotriva unui stat independent și a unui guvern ales pe cale democratică. În ciuda numeroaselor tentative, nimeni nu a reușit să explice cu argumente convingătoare ce a fost în mintea liderului rus când a luat decizia. De fapt e imposibil. Read more…
Conducătorii Ministerului Învățământului și Cultelor de la Budapesta nu au fost singurii care s-au entuziasmat de această nouă formă de educație specială. A existat interes și din partea societății civile și diverși filantropi s-au angajat să o subvenționeze. Inițial, lui Roboz i s-a cerut să țină, demonstrativ, două cursuri pentru câte 20 de persoane cu defecte de vorbire. Primul, organizat cu sprijin ministerial, s-a ținut între 30 iunie și 26 august 1894, în clădirea Institutului Național pentru Orbi din Budapesta. Al doilea curs s-a deschis la 1 septembrie 1894, însă în altă clădire, Institutul pentru Orbi nefiind disponibil în timpul anului școlar. pentru specialiști în corectarea defectelor de vorbire. În baza acestei hotărâri, în decembrie 1894 Ministerul Învățământului și Cultelor „a încredințat domnului Roboz József calificarea completă a învățătorilor la cursurile speciale pentru bâlbâiți de la Budapesta”. Read more…
Incorigibilul meu optimism, de care am amintit nu o dată, mă obligă să declar: COVID-ul e deja în spatele nostru. Cu o jumătate de miliard de infectați, dintre care peste șase milioane decedați, virusul, în toate variantele lui, s-a dat bătut. Vaccinul, comportarea publicului, imunitatea oferită de boală și nu mai puțin panica impusă de autorități, toate la un loc au făcut ca pandemia să se transforme în endemie. publicând zilnic numărul de ”depistați”, adică cei la care analiza de rutină a decelat prezența virusului în căile respiratorii. virus gripal în gâtlej?! ncerca să mă explic. em cu numărul celor internați? Ce spune el?Read more…
În articolul publicat în urma recentei noastre vizite în Letonia, am menționat că subiectul Holocaustului evreimii letone îl voi trata într-un articol separat și iată-mă scriind despre acest trist subiect. Populația celor trei Țări Baltice, Estonia, Lituania și Letonia, a avut o contribuție esențială în tragedia Holocaustului evreilor din acele țări. Cu ocazia unei croaziere în Marea Baltică, am vizitat orașul Tallin, capitala Estoniei, unde am intrat și în sinagoga orașului, redeschisă în anul 2000. Estonia are mai puțin de 1,5 milioane de locuitori, iar limba vorbită de estoni aparține familiei de limbi fino-ugrice, înrudită cu finlandeza și maghiara. La ora actuală în Estonia trăiesc în jur de 3000 de evrei. În 1939, când Estonia era încă independentă, populația evreiasca număra 4.500 de suflete, majoritatea veniți din Rusia. Ei se bucurau de libertate de cult și erau prosperi. În 1940, Estonia a fost ocupată de trupele sovietice. O parte dintre evrei au părăsit țara. În vara anului 1941, prin operația Barbarossa, Germania a invadat Uniunea Sovietică, inclusiv țările baltice, unde localnicii au avut un rol semnificativ în exterminarea evreilor.Read more…
Hazkara – aşa numim noi, clujenii, festivitatea de comemorare a evreilor din Cluj, deportaţi la Auschwitz în 25 mai-9 iunie 1944. Decenii de-a rândul, an de an, la sfârşit de mai-început de iunie, evreii clujeni şi concitadinii lor s-au adunat în incinta sinagogii neologe (de o bună bucată de timp, redenumită Templul Memorial al Deportaţilor Evrei) pentru a-i jeli, a-i evoca şi a-i omagia pe cei pieriţi în lagărele de exterminare naziste. Hazkara nu este doar un eveniment comemorativ, ci şi o lecţie, un avertisment, o reiterare a sintagmei: Never again! Să nu se mai repete, niciodată, nicăieri, faţă de niciun popor din lume! Şed într-una din băncile cu lemnăria recondiţionată din incinta Templului Memorial al Deportaţilor Evrei care străluceşte ca o bijuterie, vestind clujenilor: „Iată-mă, sunt vechea sinagogă neologă. Mi-am recăpătat aspectul iniţial, de acum 136 de ani, când am fost târnosită (24 octombrie 1886).” Clujenii, sosiţi în număr mare, privesc cu admiraţie exteriorul şi interiorul lăcaşului de cult, o clădire monument istoric, emblematică pentru aspectul urbanistic general al Clujului modern din veacurile XIX-XX, la care au pus umărul şi arhitecţii şi antreprenorii evrei. În acest an, comemorarea martirilor deportaţi evrei coincide cu primul eveniment public care are loc în Templul Memorial din Cluj, după mai bine de trei ani şi jumătate. Lăcaşul de cult închis în toamna lui 2018 (când a început amplul proces de renovare şi reabilitare) nu a mai putut fi redeschis din cauza pandemiei instalate în primăvara lui 2020 (care a impus şi amânarea inaugurării festive, preconizate pentru vara aceluiaşi an). Nu cred în coincidenţe. Sunt convinsă că lucrurile au fost rânduite astfel încât omagierea martirilor să coincidă cu exprimarea gratitudinii pentru moştenirea lor materială fără de care Templul Memorial, care le este dedicat, nu ar fi putut fi reabilitat…Read more…
Curând după sosirea noastră în Israel, băiatul nostru s-a îmbolnăvit de scarlatină, (o boală infecțioasă caracterizată prin febră, amigdalită, erupție măruntă, cauzată de streptococul beta hemolitic, tratabilă cu antibiotic, cu prognostic foarte bun). L-am luat la dispensarul din cartierul unde locuiam. Medicul era tânăr, originar din Canada. Ebraică încă nu vorbeam, eram doar de două săptămâni în țară, și-am vorbit în sărăcăcioasa mea limbă franceză. Spre norocul meu ne-am înțeles perfect. – O boală banală în secolul douăzeci, mi-a spus medicul, când a văzut întristarea de pe fața mea. O boală banală?? În toamna lui 1944, într-o baracă de la Auschwitz, deținutul cu numărul A23784, mama mea, s-a îmbolnăvit. Avea febră și o erupție roșie, măruntă, pe tot corpul. – Clara, să știi că ai scarlatină, a spus cu groază Eva, kapo-ul barăcii. Dacă nemții descoperă că ești bolnavă, te trimit la camera de gazare.Read more…
Pentru mine lumea șoferilor de taxi este un microcosm al populației Israelului și dacă o cunoști, poți înțelege mai bine diversitatea oamenilor care populează această mică și agitată parte a planetei. Unii sunt intelectuali ieșiți la pensie, alții nu au găsit de lucru în meseria lor, alții și-au ales meseria de șofer. După accentul cu care vorbesc ebraica, poți adesea ghici țara de baștină a fiecăruia. După felul în care se adresează clientului, mai ales când e vorba de persoane în vârstă, poți constata măsura politeții și a bunăvoinței, ca să nu spun a „educației” lor. După muzica pe care o ascultă, poți afla ce le place, iar după știrile pe care le comentează, care sunt părerile lor politice. Unii șoferi sunt adevărați psihologi și atunci când duc un client la policlinică sau la spital, pot ține prelegeri despre optimism, vârstă, boală și despre viață în general. Nu o dată am învățat din înțelepciunea acestor șoferi. Deunăzi am fost nevoiți să facem o călătorie la Tel Aviv.Read more…
Prietenele mele dragi sunt mereu gata de discuții despre lucruri interesante. Iată, de exemplu, problema intuiției: – Tu mai conduci și acum, pe drumurile astea pline de descreierați?! – Nu, îi dau sfaturi celui de la volan, dar am citit că așa este! De altfel, Einstein n-a avut în viața lui permis de conducere! – Serios? De unde știi?! – Am citit când studiam contraargumente la teoria relativității. – Da? Și ce ai mai aflat despre el? Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
