David l-a învins din nou pe Goliat. Israel va participa la Eurovision 2026

Cu toate amenințările cvartetului Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia de a nu participa anul acesta la competiția Eurovision, dacă Israel va fi acceptată să participe, în 4 decembrie 2025 Consiliul Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER) a acceptat fără vot cererea Israelului de a participa. La fel ca în sport, această organizație internațională nu acceptă politizarea competițiilor muzicale și dezbinarea dintre popoare. Singurele excepții sunt Rusia și Bielorusia care nu sunt acceptate în ambele competiții. Nu este prima oară că îmi exprim părerea împotriva boicotării Rusiei la sporturi, fiindcă această pedeapsă se îndreaptă în primul rând împotriva sportivilor care se antrenează ani de zile. Dar să revenim la subiectul zilei, propunerea de boicotare a Israelului la Eurovision. În primul rând Germania, Austria (țara gazdă a Eurovision 2026), Elveția, Luxemburg și se pare că și multe alte state sprijină includerea Israelului în competiția din 2026. Mulțumiri acestor state prietene și / sau corecte! Martin Green, directorul competiției Eurovision, și-a exprimat mulțumirea că această competiție nu este impregnată de politizare. Precum spuneam, Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia (și poate vor mai fi și altele) continuă să susțină că ele se retrag din competiție din cauza genocidului săvârșit de Israel în Gaza. Care genocid? ONU definește genocidul drept acte comise în scopul de a distruge complet sau parțial o anumită națiune, o etnie, o rasă sau o religie, ceea ce nu corespunde intențiilor și faptelor armatei israeliene. Teoria genocidului este o minciună sfruntată, o variantă modernă a omorului ritual prin care evreii au fost acuzați că ar folosi sângele unor creștini în ritualele religioase. Am intrat la câteva grupuri de comentarii pe Facebook despre acest subiect. Dintre sutele de comentatori, majoritatea, cu nume care nu păreau evreiești sau israeliene, erau în favoarea Israelului și împotriva politizării UER. Dar erau și oponenți care, văzând că povestea cu genocidul nu are efect, au trecut la celălalt slogan: “Israelul nu aparține Europei”Read more…

Mama mi-a promis vise frumoase

De la vârsta de șapte-opt ani știam că părinții mei au trecut prin iadul lagărelor de concentrare naziste, bunicii mei din ambele părți, la fel ca și frații lor, au pierit la Auschwitz, rudele mele din România s-au redus la un unchi (fratele mamei), o mătușă și o verișoară. La întrebările mele din acea perioadă cu privire la holocaust, mama îmi spunea că nu trebuie să mă tem și mi-a promis o viață frumoasă și vise frumoase. Am avut părinți atenți și iubitori care au făcut totul pentru ca mie să-mi fie bine, am avut o viață bună, dar holocaustul (pe atunci nu îi cunoșteam semnificația și proporțiile) mă obsedează până astăzi și nu fără motiv. Părinții mei credeau în ideologia comunistă și îmi spuneau că adevărata egalitate între oameni se poate înfăptui doar în comunism. La întrebările mele repetate în legătură cu holocaustul, mama îmi răspundea de fiecare dată la fel: – În zilele noastre e imposibil să se repete, dar dacă totuși se va întâmpla, n-o să te las să treci prin ce am trecut eu. Această frază a mamei mele mă urmărește încă din copilărie. A venit 7 octombrie 2023, când 1200 de israelieni au fost măcelăriți de hoardele de hamasnici îndoctrinați de o ideologie criminală. Mi-au revenit în minte cuvintele mamei despre posibilitatea unui nou genocid al evreilor. Din păcate, nu a avut dreptate. Și eu, la rândul meu, am crezut în dictonul Never Again. Bineînțeles că în zilele noastre el și-a pierdut total înțelesul!Read more…

Al cui medic ești, domnule doctor?!

În aparență întrebarea din titlu nu are nicio o noimă. Medicul e doctorul pacientului său, atât. El/ea a învățat să îngrijească pacienți și dacă nu s-a îndepărtat de-a lungul vremii de medicina clinică, asta o va face până când se va considera de-ajuns de vârstnic/ă pentru a înceta să aibă grijă de bolile altora. Și cu toate acestea, ca medic, în fața ta se pune un semn de întrebare: în ce măsură ești răspunzător de sănătatea rudelor şi prietenilor sau obligat să le oferi de fiecare dată sfatul? –”Săptămâna trecută mi-am făcut analizele, ieri au venit rezultatele, poți să arunci o privire și să-mi spui ce crezi? Ți le trimit pe WhatsApp…” Prima reacție este să-l trimiți la medicul de familie, dar o programare se poate primi doar peste o săptămână și el, prietenul tău din copilărie, e îngrijorat și dorește un răspuns cât mai rapid. Uneori răspunsul e ușor de dat, pe baza unor noțiuni însușite pe parcursul studiilor și apoi a practicii curente. Dar nu de puține ori, întrebarea este în afara cunoștințelor tale de medicină generală și atunci ce-i spui prietenului? Că nu știi?! Păi, toată lumea e convinsă că un doctor știe TOT, altminterea n-ar fi doctor! Problema aceasta, cunoscută tuturor colegilor mei de breaslă, cere o analiză mai amănunțită.Read more…

Kis Pajtás – o revistă scrisă de copii, pentru copii, în urmă cu opt decenii

Războiul Mondial se terminase și, treptat, viața culturală a Clujului și-a reluat cursul. Au reînceput spectacolele de teatru, operă și teatru de păpuși, au apărut ziare și reviste noi, în limbile română și maghiară. Printre acestea s-a numărat și Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), o publicație lunară în limba maghiară, organ al Uniunii Femeilor Antifasciste. Revista a funcționat între anii 1945–1989, sub egida Uniunii Democratice a Femeilor din România și, mai apoi, a Consiliului Național al Femeilor din RSR. Era o revistă de interes public, cu rubrici din viața femeilor de la orașe și sate, care cuprindea reportaje puternic politizate, dar și rubrici de sănătate, literatură, sport, sfaturi pentru gospodine. Din anul 1947, revista Dolgozó Nő a înființat și un supliment pentru copii, intitulat „Kis Pajtás” (Micul Prieten), care avea o trăsătură deosebită (poate unică): autorii articolelor erau copii, care scriau sub îndrumarea unor redactori. Acest articol mi-a fost inspirat de câteva imagini reproduse dintr-un caiet de amintiri, în care „redactorii revistei Kis Pajtás” s-au iscălit cu prilejul aniversării prietenei și colegei lor întru ziaristică, Judith Diamantstein. Read more…

Lulu – cel mai iubit nebun al Clujului

Clujul avea mai mulți bufoni ai străzii, cel mai vestit dintre ei fiind Lulu. Era ușor de reținut după chip – odată văzut, nu-l mai uitai. Era mic de statură, grăsuț, cu fața ovală, cu nasul, gura și ochii mari. Avea o voce groasă, inimitabilă. Era uşor retardat, „sărac cu duhul”, dar nu râdeai de el, ci alături de el. “Dă-mi un leu de tri” Astea erau vorbele pe care ți le spunea când te întâlnea. Uneori, când era prost dispus, putea să-ți ceară și “un leu de cinci” și dacă nu-i răspundeai, se lua după tine cu “Mă ceacănăule (prostălăule), ai auzit?” Avea ceva foarte blând și fragil și mult umor. În tinerețea mea, Lulu era unul dintre cei mai populari oameni ai Clujului, mai cunoscut decât multe personalități ale orașului. Toți se opreau să vorbească cu el și îl ajutau. Pe paltonul lui lung până la glezne erau cusute ecusoanele tuturor școlilor din Cluj. Cel mai mult îi plăcea să circule între strada Napoca și Piața Libertății. Avea buzunarele pline cu bomboane pe care le împărțea copiilor mici. La “Croco” venea des și era întâmpinat ca un rege,Read more…

Turcia a subminat șansa unei largi coaliții anti-ISIS

Doborârea de către Turcia a unui avion de luptă rusesc, aparat care, potrivit Ankarăi, ar fi violat spațiul aerian turc și nu a răspuns la avertismentele de a părăsi acest spațiu, la care se adaugă și uciderea unuia dintre cei doi piloți care s-au catapultat, de către forțe de origine turcmenă de la granița cu Siria, aliați ai Turciei, au pus capăt proiectului unei largi alianțe anti-ISIS în care, alături de coaliția occidentală implicată în război, ar fi fost atrasă și Rusia. În fond, era un pas logic, din moment ce dușmanul este comun. Read more…

Hitler, seara, la televizor

Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun…Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler, cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun …Read more…