Profesori evrei la universitățile clujene, după 1945

Consecvent obiectivului principal al inițiatorilor și organizatorilor simpozionului File din istoria evreimii clujene (7 ediții în perioada 2011-2019) de a evidenția aportul evreimii clujene la dezvoltarea economică, culturală și socială a orașului, propun spre publicare o primă listă a profesorilor evrei care au predat, în principal, la cele șase instituţii de învăţământ superior din Cluj, după anul 1945. Aceasta vine în completarea listelor cu medici, întreprinzători/industriași, mici meseriași, comercianți, oameni de cultură (scriitori, publiciști, filosofi, compozitori, artiști plastici, actori și regizori) evrei prezentate cu ocazia simpozioanelor, în volume sau unele articole în coloanele revistei Baabel. Tematica profesorilor universitari clujeni evrei a fost abordată încă de la prima ediție a simpozionului File din istoria evreimii clujene din 2011 de către cunoscutul istoric local György Gaal. Lucrarea sa Profesori evrei la Universitatea din Cluj/Kolozsvár (1872-1919) a scos în evidență contribuția a aproximativ 30 de profesori de origine evreiască (unii erau convertiți la creștinism) care au activat în aproape toate domeniile științifice, mai ales în medicină, dar și în matematică, chimie, botanică, arheologie, drept ș. a. Zsigmod Purjesz, Pál Steiner, Nathan Feurer, Aladár Elfer, Imre Hegyesi, Miklós Elekes au fost întemeietori de școli medicale, renumiți medici sau savanți. Read more…

Ce urme lasă studiile? (3)

Clasele de liceu de după război au lăsat urme mai puțin adânci în memoria mea. Cla­sa a VI-a, după întoarcerea din deportare, a constat în par­ti­ci­pa­rea pa­si­vă la ore, timp de o lună (ultima din anul școlar 1944-45), la un liceu de băieți. Ultimele două clase le-am urmat la nou-înfiinţatul Liceu Evreiesc din Cluj, care a avut o existenţă de doar doi ani. Spre deosebire de Zsidlic, acest li­­ceu avea clădire proprie, avea limba de predare română, dar prin­ci­pa­la diferență consta în numărul mic al elevilor. Exista câte o singură clasă mix­tă, cu un număr redus de copii. Lipsa de elevi a determinat pro­ba­bil și viața scurtă a acestui liceu. Pe de o parte acum copiii evrei se puteau înscrie la orice școală, pe de alta însuși numărul evreilor din Cluj (și din România) a scăzut dramatic, prin plecarea în Israel sau alte țări a puținilor supraviețuitori.Read more…

Adaptarea la imunosenescență

Procesul de îmbătrânire afectează categoric și sistemul imunitar, fiind un fenomen cunoscut cu numele de imunosenescență. Există mai multe moduri în care îmbătrânirea poate diminua capacitatea de apărare a organismului. Toate celulele generează substanțe chimice numite radicali liberi, ca parte normală a metabolismului. Aceste molecule reactive și instabile pot deteriora ușor proteinele, lipidele și alte componente celulare prin oxidare. Odată cu îmbătrânirea apare creșterea producerii de radicali liberi, cuplată cu scăderea producerii enzimelor antioxidante, ceea ce duce la acumularea proteinelor deteriorate și a altor molecule care pot fi toxice celulelor. Imunosenescența apare odată cu avansarea în vârstă și implică o reglare necorespunzătoare și a aparatului imun. Ea este corelată cu creșterea susceptibilității la infecții, boli autoimune, neoplazii, boli metabolice, osteoporoză și probleme neurologiceRead more…

Per aspera ad astra

”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…

”Diplomația vaccinurilor”

Pandemia de coronavirus dă naștere celor mai ciudate combinații de cuvinte, atitudini care se răspândesc cu viteză. Printre acestea, folosită din ce în ce mai frecvent este cea a ”diplomației vaccinurilor”. Aici pot fi distinse două direcții, dar legate una de cealaltă, vaccinul fiind numitorul comun. Prima, practicată de câtva timp, este cea în care o țară care are șansa să posede mai multe vaccinuri, oferă unei alte țări care nu a avut posibilitatea să le achiziționeze, o cantitate mai mică sau mai mare din cele trei, patru sau cinci tipuri din acest medicament salvator. Prima țară care a ofertat a fost Israelul, urmată apoi și de altele. Acțiunea are două subcategorii: un stat oferă vaccinul fără niciun fel de contraservicii, sau în spatele gestului la prima vedere altruist se ascund și alte interese. Desigur, nimeni nu va recunoaște că alege cea de a doua opțiune, dar până la urmă tot se va afla care a fost miza. Să precizăm: nu este vorba de bani, cel puțin deocamdată nu se face speculă cu vaccinul, oficial nimeni nu este atât de cinic încât să speculeze pandemia pentru cine știe ce interese meschine. Cred că putem vorbi mai degrabă de o abordare ”soft” – o declarație de simpatie, niște mulțumiri mai calde, gesturi care să îmbunătățească imaginea donatorului, dar nu putem exclude nici concesii mai mari. Numai că, din păcate, nu aceasta e calea de a învinge pandemia.Read more…

Sindromul Ierusalim (Partea I)

Ierusalimul reprezintă orașul sfânt pentru cele trei mari religii monoteiste abrahamice, cu rădăcini profunde în inimile a multor milioane de evrei, creștini si musulmani. Însă de numele său e legat și Sindromul Ierusalim. Actul care a condus la „înscăunarea” definitivă a ceea ce este cunoscut astăzi sub denumirea Sindromul Ierusalim în atenția specialiștilor în psihiatrie este următorul: în anul 1969, Michael Rohan, turist australian creștin, a încercat să dea foc moscheii de pe Muntele Templului. Motivarea acțiunii sale a fost că arderea moscheii ar permite să fie reconstruit Templul, ceea ce ar aduce mântuirea omenirii, respectiv venirea lui Mesia. Desigur, actul a stârnit indignare și revolte în întreaga lume musulmană, însă a concentrat atenția psihiatriei asupra a ceeace a fost denumit Sindromul Ierusalim. Din punct de vedere istoric, descrierea clinică a acestui sindrom a fost realizată pentru prima dată în anii 1930 de către medicul psihiatru ierusalmitean Heinz Haim Herman, unul dintre fondatorii cercetării moderne de psihiatrie din IsraelRead more…

Impactul toxic al partidului AUR

Intrarea în Parlament a partidului AUR, populist și naționalist, care a obținut nouă la sută la alegeri, a produs un val de șoc și de nedumerire în lumea politică și în societatea civilă. Aceasta deoarece, Partidul România Mare, cu un profil asemănător, dispăruse de mulţi ani de pe scena politică. Totuşi, fenomenul AUR nu ar fi trebuit să uimească pe nimeni. Semnele existau, le puteai descoperi în discursurile populiste sau cu iz naționalist ale reprezentanților unor partide, foști membri ai României Mari, care nu au dispărut în neant ci s-au ”reșapat”, și-au schimbat culoarea politică și se regăsesc în actualele formațiuni politice, cel mai bun exemplu fiind Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Originile lor pot fi deduse din luări de poziție care indică derapaje de la linia partidului din care fac parte, dar alunecarea freudiană de limbă este involuntară, nu o poți controla. Pandemia de coronavirus a îngreunat din toate punctele de vedere viața românilor, punându-le răbdarea la încercare. Ea a dat naștere celor mai fanteziste teorii și celor mai denaturate interpretări ale noțiunii de libertate și democrație. Și cum statul român nu a reușit nici până astăzi să explice pe înțelesul tuturor de ce trebuie luate niște măsuri care limitează libertatea de mișcare a populației și duce la pierderea locurilor de muncă, cum factorii responsabili au avut niște bâlbâieli, între timp corectate, partidul AUR care a luat în brațe nemulțumirile nu putea decât să reușească.Read more…

Ieri am învățat un nou cuvânt

N-am idee dacă, cu această ocazie, îmbogățesc cuiva bagajul de cuvinte în limba engleză sau pur și simplu mă fac de râs declarând că de-abia ieri am luat cunoștință de un cuvânt care se pare că în ziua de azi e de mare circulație în lumea largă. Indiferent de situație, am hotărât să merg mai departe și să aduc la cunoștința cititorului despre ce e vorba. Până ieri eram conștient de faptul că termenul de ”politically correct” e din ce în ce mai utilizat și că în numele acestui concept au loc nenumărate evenimente, unul mai bizar ca celălalt, cum ar fi schimbarea libretului operei Aida din cauza inegalității dintre cei doi îndrăgostiți (ea sclavă etiopiană, el general egiptean) sau recenta campanie legată de întrebarea dacă Beethoven era negru. Dar ieri, trecând peste paginile unui ilustru jurnal medical la care sunt abonat, am întâlnit pentru prima oară termenul ”tokenism”.Read more…

1 Mai. De ce nu-l mai sărbătorim?

Există în calendar două date pe care după 1989 am făcut totul ca să le uităm. Una este 23 august, cealaltă 1 mai. Este adevărat, regimul comunist și le-a însușit, le-a deturnat semnificația și le-a folosit ca instrument de propagandă, iar în ultimii ani dinaintea revoluției, ca pe un alt prilej de preamărire a lui Ceaușescu. Interesant este că tot în aceeași perioadă, 1 mai, deși era zi liberă, a fost minimalizată, nu s-au mai organizat demonstrații, toată atenția a fost concentrată asupra zilei de 23 august, unde un rol a fost jucat și de comuniști, pe lângă celelalte forțe politice democratice care au reușit să scoată țara din rândul puterilor Axei. În istoria zilei de 1 mai ar fi fost mai greu să găsești un loc pentru comuniști și mai ales pentru Nicolae Ceaușescu, în afara menționării unei demonstrații la care ar fi participat la 15 ani. Cum regimul comunist și-a pus amprenta pe ambele sărbători, după 1989 s-a căutat să ele să fie date uitării, găsindu-se alte evenimente care să le înlocuiască. 23 august a dat prilejul unor controverse printre istorici, dar și printre oamenii politici, și în funcție de orientarea acestora, s-a recunoscut sau s-a negat rolul regelui Mihai sau al lui Antonescu, s-a pus accentul mai ales pe ceea ce a urmat, instaurarea după trei ani și jumătate a comunismului care a durat, cu consecințele cunoscute, aproape 50 de ani. Dar dacă 23 august este o dată controversată, (deși n-ar trebui să fie), ce avem cu 1 mai? Read more…

Nimic nou… și totuși…

Acordurile de la Oslo, de la începutul anilor 90, între Israel și OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) au avut ca urmare imediată instalarea unei autorități palestiniene atât pe malul vestic al Iordanului (așa numita West Bank), cât și în fâșia Gaza. Idila israelo-palestiniană nu a durat prea mult, răzmerița cunoscută ca Intifada a doua (2000-2004) a produs nenumărate victime de ambele părți, dar după dispariția marelui terorist Yaser Arafat, relațiile dintre statul evreu și administrația palestiniană au luat aspectul unei căsnicii de conveniență, în care nicio parte nu e mulțumită, însă cu puțină bunăvoință se poate găsi un modus vivendi. De-a lungul anilor, eșecul tratativelor de pace a avut ca efect o situație în care și israelienii și palestinienii așteptau vremuri mai propice pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare, adică un tratat de pace. Cu alte cuvinte, un fel de statu quo ante. Cu timpul s-a dovedit că entitatea palestiniană nu este unică, cel puțin din punct de vedere economic. În timp ce populația Malului de Vest începuse un drum de refacere economică, Gaza rămânea un teritoriu sărac și în afara intereselor israeliene și palestiniene laolaltă.Read more…

De la epidemii la pandemii. Molime văzute prin prisma literaturii și cinematografiei, un eseu despre relevanță

Prima lucrare pe care vreau s-o discut: Istoria Războiului Peloponeziac a lui Tucidide se situează la granița dintre istorie și literatură. Consider asemenea granițe sau delimitări între domenii, genuri artistice, etc., ca fiind întotdeauna poroase, labile sau artificiale. Opera lui Tucidide este recunoscută ca un document istoric de mare valoare, dar ea se poate citi și ca o carte de memorii: autorul relatează evenimente contemporane cu el. la care a participat activ, iar portretele marilor personalități politice – printre care și cel al lui Pericle – care abundă în lucrare, îi amplifică valențele literare. Epidemia descrisă cu lux de amănunte în scrierea lui Tucidide și care a decimat populația Atenei a avut loc în timpul celui de-al doilea război peloponeziac împotriva Spartei (431-404 î.e.n.) și a contribuit, în mod neîndoios, la înfrângerea decisivă a forțelor ateniene slăbite de boală. Astfel, ea a constituit un dezastru pe mai multe planuri. Tucidide, el însuși victimă, dar supraviețuitor al acestei molime, descrie in mod detailat toate simptomele și etapele desfășurării bolii, cu scopul declarat de a furniza generațiilor viitoare indicii despre natura și manifestarea eiRead more…

Israel. Habemus guvern!

Nu știu cum se spune în latină guvern, așa că mă limitez la această combinație barbară, dar esența rămâne. Deși de pe coșul Knesset-ului nu a ieșit fum alb, totuși după câteva ore de dezbateri și un vot chinuit, Israelul are un guvern și acela nu este al lui Benjamin Netanyahu. Sesiunea Knessetului destinată confirmării noului guvern înjghebat de Yair Lapid, liderul partidului de centru Yeș Atid, a fost furtunoasă. Se pare că israelienii, de această dată dreapta și extrema dreaptă, nu știu să piardă. După săptămâni de intimidare a unor membri ai partidului Yamina al lui Naftali Bennett, partid sionist religios care s-a alăturat ”guvernului schimbării”, organele de securitate au fost nevoite să întărească paza familiilor conducătorilor partidului. La ședința de confirmare din Knesset atmosfera a fost ca la piață, cu țipete și întreruperi când viitorul premie Bennett a luat cuvântul în care, în paranteză, a lăudat realizările lui Netanyahu. Gălăgia și huiduielile au fost atât de puternice, încât Yair Lapid a renunțat să mai ia cuvântul și i-a cerut scuze mamei lui care, la peste 80 de ani, s-a deplasat la Ierusalim să-l asculte. Nu a fost să fie, dar cu toate acestea, guvernul nou, cel al schimbării, a fost votat cu scorul de 60-59, fără votul unui membru al partidului Ra’am, membru al coaliției, care s-a abținut.Read more…

Bridgerton – un serial care țintește familia regală britanică?

Netflix, o companie americană de streaming video de filme și seriale, atât de producție proprie cât și de reluări de filme, s-a impus pe piața cinematografică drept un concurent real și redutabil al marilor case de filme, peliculele, actorii și regizorii companiei câștigând și premii la competițiile tradiționale americane și europene. Cu un abonament la un preț minim, poți avea acces la producțiile sale, iar ofertele sunt numeroase și diverse. De obicei este destul de greu să alegi dintre multitudinea de filme sau seriale, astfel că le selectezi fie citind despre ele, fie recomandate de prieteni, dar ale căror gusturi pot fi diferite de ale tale. Printre serialele care mi-au fost recomandate a fost și cel întitulat Bridgerton. Mi s-a spus că este de epocă, e ușor, distractiv, cu imagini frumoase și cu oameni bogați. Cum, de ce să nu recunosc, uneori simt nevoia să văd și așa ceva, am început să mă uit. Recunosc că mi-a plăcut și aștept continuarea, sau cum se obișnuiește acum, un sezon nou. (De ce „sezon”? Nu știu.) Mi-a plăcut mai ales ideea îndrăzneață și originală a scenariștilor și a regizorului de a arăta o situație de la curtea regală britanică de la începutul secolului al XIX-lea – 1813, practic inexistentă în istoria Angliei – o nobilime compusă dintr-un mix de albi și “colored people”…Read more…

Despre fluierat

Când am început să scriu acest articol aveam dubii dacă omul se trage din maimuțele antropoide sau din pasări… Aș vrea să scriu câteva lucruri despre fluierat sau cum se spunea la noi în Marghita, fișcurat. Păsările ciripesc, ba chiar multe din ele fluieră într-o gamă sonoră largă și de multe ori și melodică. Care este mecanismul vocalizării la pasări? Organul vocal al păsărilor se numește sirinx, o structură osoasă aflată la baza traheei, pe când la mamifere organul vocal este laringele, aflat deasupra traheei. Uneori sirinxul este învelit într-un sac de aer care îi slujește de cutie de rezonanță. Păsările cântă din două motive principale: pentru a atrage sexul opus, sau pentru a-și apăra teritoriul. Descrierea frecvențelor sonore și a neurofiziologiei vocalizării păsărilor este dincolo de intenția acestui articol. În orice caz, unii ornitologi consideră cântatul păsărilor drept o formă de cultură, iar cercetări recente arată că prin fluierat, păsările sunt în stare să construiască fraze, unele specii de pasari chiar folosind gramatica. Deci când spunem despre cineva în zeflemea că are un creier de pasăre (adică cu o inteligență redusă), o facem ignorând faptul că păsările, spre deosebire de multe alte animale, au un limbaj propriu, poate chiar complex. Dar mai sunt și alte animale care comunică prin fluierat-șuierat, cum ar fi unele omizi, cobai, căini sălbatici asiatici, șoareci, marmote, unii delfini, câinii dingo, unele rațe, etc.Read more…

Operațiunea „Opera”

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la atacul israelian asupra reactorului nuclear irakian Osirak. În 7 iunie 1981, în ajunul sărbătorii de Șavuot, reactorul, aflat la 17 km spre sud-est de Bagdad, a fost bombardat și ras de pe fața pământului. Cele opt avioane F-16, însoțite de șase avioane F-15 pentru acoperire aeriană, au ajuns la țintă survolând Arabia Saudită și Irakul. Bombardamentul a durat trei ore, începând de la 17.30. Pe atunci Israelul încă nu avea posibilități de realimentare aeriană și pentru ca avioanele să parcurgă 2.200 de km (dus și întors) și să bombardeze ținta, era nevoie de o strategie specială. Fiecare avion ducea rezervoare suplimentare de combustibil, pe care le-a aruncat înainte de a trece granița în Irak. Bombardarea unui reactor nuclear nu seamănă cu bombardarea oricărui alt obiectiv. Bombele trebuie aruncate de la o înălțime foarte mică, iar avionul trebuie să atace în picaj, într-un unghi de 35 de grade. Numai așa bombele pot penetra cupola de beton. Fiecare avion a lansat o bombă de o tonă și peste cinci secunde încă una. Acțiunea s-a derulat exact după plan: din cele 16 bombe, numai două au ratat. După trei ore reactorul încetase să existe. Victimele s-au limitat la zece soldați și un consilier francez. Nu s-a produs nicio contaminare radioactivă, pentru că reactorul încă nu intrase în funcțiune.Read more…

Samaritenii

Iar mi s-a întipărit în minte un nume ciudat: Abdallah Cohen. Abdallah înseamnă „robul lui Allah”, iar Cohen denotă un urmaș al tagmei preoțești israelite din antichitate. Adică cum? E musulman sau evreu? Nici una, nici alta! E un tânăr simpatic, bine educat, de lângă Nablus (Sihem-ul biblic, în ebraică Șhem), în Cisiordania. Din păcate nu-l cunosc personal, dar am citit câteva interviuri pe care le-a acordat și am vizionat un reportaj, pentru că de la o vreme el a devenit purtătorul de cuvânt al comunității sale etnice și religioase – samaritenii. Mulți cititori se vor gândi la pilda bunului samaritean (Luca 10: 30-37). Este posibil că samaritenii de atunci mai există? Da, dar acest lucru este aproape un miracol – o comunitate veche de aproape 3000 de ani, ei au avut atât de mult de suferit de-a lungul istoriei, încât la începutul sec. XX erau pe cale de dispariție. Dar ei își păstrează cu înverșunare tradițiile și în ultima vreme comunitatea începe să se refacă, numărând în jur de 800 de suflete, dintre care o parte locuiesc în Cisiordania, lângă Nablus, și o parte în Israel, la Holon. Cine sunt de fapt samaritenii și de unde se trag? Depinde pe cine întrebi. Read more…

Karaiții

Se spune că doi evrei au trei păreri politice. Într-adevăr societatea evreiască este foarte fragmentată. Există nenumărate grupări și sub-grupări, ale căror membri adesea pot fi identificați după ținuta vestimentară: ortodocși și ultra-ortodocși, hasidim (și printre altele și oameni „normali”). Unii evrei aparțin tradiției germane (așkenazim), alții tradiției spaniole (sfaradim) sau celei orientale (mizrahim). Începând din sec. al XIX-lea au apărut felurite curente inovatoare, care își propuneau adaptarea practicii religioase la viața modernă. Dar toate acestea au un lucru în comun: ele se bazează atât pe Tora – primele cinci cărți ale lui Moise – cât și pe tradițiile orale, care au fost interpretate și codificate de rabini în Talmud – iudaismul rabinic, obișnuit. De-a lungul istoriei au apărut însă și secte disidente care respingeau învățăturile rabinilor, bazându-se exclusiv pe Tora. O asemenea sectă, care mai există și în zilele noastre, sunt karaiții. Numele sectei se bazează pe rădăcina ebraică קרא KRA = a citi, deci cei care citesc. Originile karaismului sunt destul de greu de stabilit, pentru că există o mulțime de ipoteze. Read more…

Profesorul Lou Rozeanu – deschizător de drum în cercetarea şi predarea tribologiei în Israel

În ediţia din 26 august a Revistei Baabel apărea articolul lui Jack Chivo: Sportivi evrei de top, din România (https://baabel.ro/2021/08/sportivi-evrei-de-top-din-romania/). Cine n-a fost mândru, în România anilor 1950, de acel trio feminin Angelica Rozeanu, Sári Szász-Kolozsvári, Ella Zeller care recolta aurul la competiţiile mondiale de tenis de masă? În ”comments”, i-am amintit domnului Jack Chivo despre o altă personalitate purtătoare a numelui Rozeanu: profesorul Lou Rozeanu (ex-soțul Angelicăi), considerat ”părintele” israelian al unei noi specialități în domeniul tehnic: tribologia. Răspunsul lui Jack Chivo – în corespondența privată dintre noi –, a fost o ”mănușă aruncată”: Aș fi foarte recunoscător dacă ați scrie un articol despre Lou Rozeanu. Am ridicat-”mănușa”.Read more…

Orgoliul unei femei refuzate a dus la…prima lecție biblică de strategie în economie

În Geneza 41 (Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon, Înălţarea lui Iosif, Iosif strânge bucate în Egipt), textul biblic relatează că Iosif[1], – al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacov și cel dintâi al Rahelei -, era vestit prin faptul că se pricepea să interpreteze visele. Frumuseţea, eleganţa şi inteligenţa lui Iosif, precum şi afecţiunea tatălui pentru el, a stârnit invidia fraţilor săi care l-au vândut unor negustori ismaeliți, aflaţi în drum spre Egipt. Ajunși în Egipt, Iosif a fost vândut lui Putifar, unul din marii dregători ai Faraonului. Văzând că e un om cu minte ascuțită, Putifar l-a numit administrator al casei sale. Femeia lui Putifar a pus ochii pe Iosif, care era un bărbat deştept, bine făcut, “chipeș la corp si frumos la față”, şi a vrut să-l seducă. Însă Iosif nu voia să abuzeze de încrederea stăpânului său; el credea în sfințenia căsătoriei, iar avansurile soției demnitarului erau potrivnice principiilor sale etice, morale și religioase, învățate de tatăl său Iacov. Iosif refuză oferta femeii, ofensându-i orgoliul de stăpână şi acest fapt avea să-l coste mult. Jignită până în rărunchi, femeia lui Putifar l-a acuzat pe Iosif de hărţuire sexuală. În consecință, Iosif a fost aruncat în temniţă.Read more…

Hitler şi societatea secretă Thule

Răsfoiam noul catalog de cursuri al companiei The Great Courses, când privirea mi-a fost atrasă de cursul “Adevărata istorie a societăţilor secrete”. Pe lângă renumitele asociaţii secrete, precum francmasonii, templierii, rosicrucianii sau illuminati, despre care mai auzisem, apăreau denumiri noi pentru mine, ca de exemplu Asasinii islamici / persani / medievali sau Dragonii verzi şi Dragonii negri din Japonia. Erau listate și organizații pe care nu le-aş fi considerat niciodată societăţi secrete, cum ar fi Caracatița roşie sau Internaţionala comunistă. Dar ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost subiectul: “Adolf Hitler şi Societatea Thule.” Mi s-a părut straniu că nu auzisem niciodată despre o societate relativ recentă, care a jucat un rol hotărâtor în lansarea carierei politice a lui Hitler și în promovarea ascensiunii lui la putere.Read more…