În toate țările, chiar și în cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, resursele terapeutice, mai ales cele necesare în caz de urgență, sunt limitate. Numărul de paturi spitalicești în general, și de terapie intensivă (TI), sunt în cel mai bun caz suficiente pentru vremuri așa-zise normale. Literatura de specialitate susține că numărul de paturi de TI ar trebui să fie în jur de 10% din totalul paturilor oricărui spital, dar în realitate acest procent este mult mai mic și asta aproape peste tot. Eforturile de a găsi un pat liber într-o secție de TI se soldează de multe ori cu un eșec dureros, iar pacientul în nevoie este tratat ”alternativ”, în condiții improvizate, după ce toate încercările de transfer într-un alt spital, sau de eliberare a unui pat într-o secție adecvată, au dat greș. Dar nu este vorba numai despre paturi de TI. Aparatura medicală de TI e scumpă! Ventilatoarele, monitoarele, ca să nu mai vorbim de aparatele cord-plămân, așa numitele ECMO (extracorporeal membrane oxygenators), toate costă foarte mult, și de aici politica intuitivă a administrațiilor medicale ca în vremuri ”normale” să reducă procurarea lor la un minimum necesar.Read more…
Evreii în dezbaterea Consiliului de Miniștri. Măsuri și opinii (1941-1944)
Ideea articolului de față mi-a fost sugerată de comentariile pe marginea articolului despre 23 august publicat în Baabel în numărul din august. Țin să avertizez cititorii că nu mi-am propus să fac un istoric al Holocaustului în context românesc, demers care m-ar și depăși. Mi-am propus să aduc în atenția cititorilor câteva documente relevante care reflectă concepțiile despre evrei și politica în problema evreiască a mareșalului Antonescu; sensul și semnificația dată de el politicii de purificare etnică; identificarea evreului cu satana, cu cel mai periculos dușman al României, al poporului român. Să atrag atenţia asupra concepției lui Wilhelm Filderman că în problema evreiască nu apelul la umanism are efect, ci argumentul politic, că renunțarea la culpabilizare colectivă este în interesul național al României. Așadar, supraviețuirea evreilor din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei – atât câţi și cum au supraviețuit – nu este o problemă de salvare, ci o problemă de politică în interes național. Conform Raportului Final al Comisiei Wiesel „autoritățile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea cât și pentru punerea în practică a Holocaustului în context românesc. Aceasta include deportarea și exterminarea sistematică a majorității evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a unor evrei din alte zone ale României în Transnistria, uciderea în masă a evreilor români și a celor localnici în Transnistria, execuțiile masive ale evreilor din timpul pogromurilor de la Dorohoi, București și Iași…Read more…
Sucot – Sărbătoarea colibelor
Sărbătoarea de Sucot este ultima sărbătoare din ciclul de sărbători evreiești de toamnă din luna evreiască Tișre. Sărbătoarea ține opt zile, dintre care șapte se stă în colibă (suca). Este o sărbătoare foarte frumoasă și foarte iubită, care simbolizează sfârșitul sărbătorilor, sfârșitul verii și al anului agricol. Să nu uităm că în Israel există doar două anotimpuri: vară și iarnă. Mulți dintre noi avem impresia că sărbătorile evreiești au un caracter strict religios, cu rugăciuni în sinagogă și mese îmbelșugate acasă. Adevărul este că aceste sărbători, mai ales cele trei sărbători în care se făcea pelerinaj la Ierusalim – Pesah, Șavuot și Sucot – au un important aspect agricol, descris chiar în Mișna și Talmud. Dintre ele, Sucot este cea mai evidentă, când cele patru specii de plante (chitra, frunza de palmier, mirtul și salcia) sunt asociate și în rugăciune. În Israelul modern, obiceiurile practicate în perioada biblică au fost reînnoite și adaptate lumii moderne.Read more…
Aportul conducătorilor comunității evreiești din Sibiu la salvarea evreilor din Transilvania de Sud şi Banat
Salvarea majorității evreilor din România în vara și în toamna anului 1942 a fost în multe privințe o minune care, ca toate minunile, s-a realizat pe căi neobișnuite. Deportarea evreilor din Transilvania de Sud și din Banat în lagărul morții din Polonia, la Belzec, urma să înceapă în toamna anului 1942, după insistențele și presiunea lui Himmler, care era reprezentat în România de Gustav Richter. La anularea, măcar temporară, a acestei acțiuni criminale au contribuit mulți oameni curajoși, în frunte cu titanii conducerii evreilor din România: Dr. Willi Filderman, Șef Rabin Dr. Alexandru Șafran, Dr. Alexandru Zissu, Dl. Mișu Benvenisti și multe alte personalități cărora toți evreii salvați în România le vor rămâne veșnic recunoscători. Este știut că una din personalitățile care au avut cea mai mare influență asupra Mareșalului Antonescu pentru a anula deportarea evreilor a fost Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei. Din momentul în care a devenit preot și mitropolit, el s-a stabilit la Sibiu-Hermannstadt, capitala Mitropoliei și a Institutului Teologic Ortodox, pe care l-a înființat în oraș. Când membrii conducerii comunității evreiești din Sibiu-Hermannstadt au aflat de la coreligionarii lor de la Timișoara ce se pune la cale referitor la soarta evreilor, s-au adresat imediat Mitropolitului Bălan. Read more…
Marca judecătoarei Ruth Bader Ginsberg: dizidenţa
Un stâlp al justiţiei din SUA, judecătoarea Curţii Supreme, Ruth Bader Ginsburg (RBG), a decedat la 18 septembrie 2020, la vârsta de 87 de ani. Răsunetul acestui nume a sporit în urma decesului, ea rămânând pentru americani o întruchipare legendară a feminismului. Pe măsură ce acumulam informaţii despre ea, atracţia faţă de personalitatea ei devenea tot mai puternică. Am înţeles că notorietatea ei se datora modului elegant şi hotărât în care a reuşit, în îndelungata ei carieră, să facă vizibile femeile, prin ochii constituţiei, ca cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi egale. Ruth, a doua fiica a lui Celia şi Nathan Bader, a crescut în Brooklyn. De la mama ei care – deşi elevă foarte bună – fusese nevoită să lucreze ca să contribuie la studiile universitare ale fratelui ei, neputând urma studii universitare, Ruth a preluat ambiţia de a reuşi să-şi făurească o carieră prin studiu. Acest lucru se petrecea într-o perioadă în care femeile erau cu greu acceptate la universităţile de elită şi obţinerea unui loc de muncă corespunzător studiilor era şi mai dificilă. În memoriile ei, RBG scrie că determinarea ei de a deveni o profesionistă a moştenit-o de la mama ei, Celia, care a decedat exact în ziua când ar fi trebuit să celebreze împreună absolvirea liceului de către fiica ei, ca premiantă. Fiica a preluat de la mamă două sfaturi călăuzitoare. Unul, în acord cu timpurile, era îndemnul de a etala întotdeauna un comportament civilizat, de lady, de a-şi păstra mereu controlul, pentru a nu se lăsa dominată de sentimente precum ura şi invidia, care ar împiedica-o să judece şi să îşi exprime gândurile limpede. Conform mărturiilor, respectarea acestui percept transmis de mama ei a devenit o caracteristică esenţială a lui RGB.Read more…
Safari în Tanzania (II). Arheologie și Triburi
Deși se află în preajma craterului Ngorongoro și a rezervației Serengeti, descriu acest loc în mod separat, luând în considerare importanța lui arheologică. Se consideră că aici a trăit cea mai veche specie umană, Homo habilis. În anii 1950 englezii Mary și Louis Leakey au făcut aici săpături extensive, studiind evoluția umanității la începuturile ei. În apropierea săpăturilor au înființat un muzeu. În afară de amănunte despre cultura Maasai, muzeul expune fosile originale sau reproduse. Muzeul prezintă și urmele fosilizate (reproduse în ghips) lăsate în urmă cu 3.6 milioane de ani de picioarele a 70 de australopiteci, strămoșii oamenilor de azi. În muzeu era și o hartă pe care se putea vedea traseul urmat de migrația oamenilor preistorici din Africa, prin strâmtoarea Behring până pe continentul American. Nomazii din tribul Hadzabe (Hadza) ni s-au părut cei mai “puri”dintre băștinași. Aceasta este una dintre cele mai vechi populații africane, care nu seamănă genetic cu alte triburi. Din păcate au fost decimați de boli și în 2014, când i-am vizitat noi, mai rămăseseră doar vreo 1500.Read more…
A murit Rabinul Jonathan Sacks
În ziua de 7 noiembrie 2020 a murit Rabinul Jonathan Sacks, răpus de cancer la 73 de ani. A fost prim rabin al Marii Britanii, profesor universitar și membru al Camerei Lorzilor. Rabinul Sacks a fost una din cele mai mari somități contemporane evreiești în probleme de etică și morală și unul din cei mai importanți teologi. Începând din 1991, timp de peste 20 de ani, el a fost prim rabin al comunității evreilor din Commonwealth și Av Bet Din Londra. În același timp a fost și profesor le Yeshiva University din New York. În anul 2009 a fost numit membru pe viață al Camerei Lorzilor. Prințul de Wales l-a numit „un far al națiunii, un prieten devotat și un consilier valoros”. După ce și-a încheiat rolul de prim rabin s-a stabilit la Ierusalim, împărțind timpul între Londra și Ierusalim. Mulți evrei religioși, printre care și eu, îl întâlneam la sinagogă sau la alte evenimente, sau pur și simplu îl vedeam pe stradă.Read more…
Prima mea experiență de medic tânăr cu responsabilități depline
Nu știu dacă mai interesează pe cineva azi, când atenția întregii lumi este fixată pe această pandemie nenorocită, experiența mea de medic tânăr, pus în situația de avea responsabilități depline într-o unitate spitalicească nouă, într-un spital nou creat special pentru a-i îngriji pe copiii refugiaților greci din România. Situația nu suferă comparație cu cea de acum. Singurul punct comun este că și acum spitalele au cerut ajutorul voluntar al studenților de la medicină din anii terminali și bineînțeles al medicilor rezidenți chiar de la început, deși nu au încă pregătirea necesară. Acest fapt m-a determinat să povestesc ceva din lunga mea carieră de medic, când nu m-am prezentat ca voluntar, ci am fost obligată să prestez o muncă pentru care nu aveam încă pregătirea necesară, dar urma să am responsabilitate deplină. Era în 1951, chiar după ce dădusem cu succes examenul de diplomă, fiind încadrată la Institutul pentru Ocrotirea mamei și a copilului, inițial ca preparator și după scurt timp avansată ca cercetător. Baza clinică era la spitalul de copii Emilia Irza. De fapt nu stăteam încă pe picioarele mele, deși făceam gărzile singură și petreceam zile întregi la spital, fiind obligatorii trei contravizite pe săptămână. Mâncam la cantina spitalului, apoi mergeam la biblioteca medicală, iar de acolo continuam uneori direct la un spectacol. Pe atunci nimic nu mi se părea prea greu. Read more…
Setul de pahare de Jena
Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…
Mândruţa şi… cartea
Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…
Pe urmele lui Shapira și ale „Fetiței din Ierusalim”
Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…
Minime miracole de ianuarie
Tot albastrul ăsta nesfârșit mă umple de un fel de entuziasm mărunt dar încăpățânat. Rămâne cu mine și când mă uit la dealurile care ar trebui să fie gri sau cenușii, dar sunt vii și verzi. Și când privesc de aproape sumedenia de firișoare de grâu de un verde crud care răsar la picioarele mele. Și când descopăr că în zare se văd Munții Rodnei acoperiți de zăpadă. Și cerul senin și limpede, pe care nu mă mai satur să-l admir. Un uliu se leagănă agale pe o creangă în vârful unui nuc de lângă șosea. Pare liniștit, ne privește de sus, se înduplecă să fie fotografiat. Un pic mai departe, un fazan cu guler roșu și cu pene strălucitoare e mai timid și se ascunde într-un tufiș. Dar stă și el la poză cu un soi de cochetărie jucăușă. Read more…
Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (I)
Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…
Ce urme lasa studiile? (4)
Am ajuns la Catedra de chimie coloidală a Institutului Mendeleev din Moscova. În “zemliacestvo” (grupa românească) din institut, am fost singurul aspirant, alături de 8 sau 9 studenți români. Între urmele lăsate de primul an, primul loc îl ocupă consecința felului meu prea zelos de a studia limba rusă, în cantonament. Neștiind să vorbesc în limba rusă, nu puteam mânca singură în restaurantul institutului. Acolo ar fi trebuit să comunic cu cea care servea la mese. De aceea zilnic cumpăram la bufet mâncarea de prânz. Arătam cu degetul ce doream să cumpăr, apoi întrebam cât costă. Mi se răspundea ceva ce nu înțelegeam, iar eu întindeam o bancnotă mai de valoare și restul primit îl înghesuiam în buzunar.Read more…
Lupta pe viață și pe moarte din fața centrului de vaccinare
Aceasta este realitatea: aici în Elveția ne aflăm într-o adevărată criză de vaccinare. Numărul celor care doresc să se vaccineze depășește cu mult numărul de doze disponibile, când de fapt ar trebui să fie invers: numărul dozelor să fie de două ori mai mare ca al celor care urmează să fie vaccinați. În plus antagonismul dintre susținătorii vaccinării, și adversarii ei, a atins proporții grotești. Acesta amintește, oarecum, de un conflict fictiv, suprarealist, dintre cei care sunt pentru alimentație, și cei care se opun. De necrezut! Până la urmă majoritatea populației a acceptat opinia experților și chiar solicită vaccinarea. Dacă am avea la dispoziție o cantitate suficientă de fiole, totul s-ar aranja. Cei care se opun n-au decât să rămână nevaccinați și să-și caute alte măsuri de protecție: să-și învelească întregul corp în folie de plastic, să se ascundă în vizuini, să consume preparate homeopate și remedii florale Bach, sporindu-le eficacitatea prin utilizarea de brățări magnetice cu pietre semiprețioase, amulete de cristal, și semne magice. Pe termen mai lung, selecția darwiniană, naturală, va reduce proporția acestei subpopulații. Cât despre cei care acceptă acest tratament profilactic care să le salveze sănătatea, ba chiar viața, ei se luptă să-l obțină la timp, ceea ce nu e simplu deloc…Read more…
Din ce trib faci parte?
În urmă cu 11 ani, Simon Sinek a ținut o scurtă prezentare la o conferință TEDx (cu peste 56 milioane de vizualizări, a devenit una dintre cele mai urmărite din toate timpurile). La scurtă vreme după aceea, una din sintagmele repetate de el și-a făcut loc în vocabularul nostru curent. „Găsește-ți tribul”, tot spunea el, explicând că sunt creaturi sociale care simt nevoia să aparțină unei comunități, care caută să se apropie de oameni care le împărtășesc valorile, gusturile, stilul de viață, experiențele, ciudățeniile…„Găsește-ți tribul” a devenit o mantră aplicată în orice domeniu de activitate, în orice sferă de interes. Așa că, m-am întrebat eu zilele trecute, de ce nu s-ar aplica și în stilul personal? Pentru că, din orice perspectivă am privi lucrurile, stilul personal ţine de afinitatea pentru un anumit tip de ținută și nivel de confort fizic, de deschiderea către ostentativ sau din contră, de preferință pentru discreție estetica, de gradul nostru de organizare interioară și exterioară, de înclinația proprie către explorare și creativitate faţă de întâietatea dată rutinei și familiarului.Read more…
Prolog la Pesah
Anul trecut, de Pesah, la începutul lui aprilie, petreceam un seder acasă, în doi, cu soţul meu, depănând amintiri despre seder-uri trecute, petrecute alături de membrii comunităţii evreilor din Cluj, sau alături de copii, în Israel. Condiţiile dictate de pandemia care a năpădit lumea m-au determinat să scriu un “Epilog la pesah”, pe care l-am încheiat cu urarea leşana habaa beyahad (anul viitor – împreună), parafrazând dorinţa exprimată la sfârşitul ceremoniei: leșana habaa beIerușalaim (anul viitor la Ierusalim). Pandemia însă, pârdalnica, s-a încăpăţânat să nu părăsească scena; prin urmare m-am gândit să scriu, de această dată, un prolog la sărbătoarea de Pesah care se prefigurează a fi asemenea celei de anul trecut, acasă, în doi.Read more…
Fantasticii muzicieni olandezi din Volendam.
Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…
Despre Beatles şi nu numai
Istoria mea muzicală se poate caracteriza prin două cuvinte: “Cât pe-aci…”. Se spune că de tânăr aveam o voce plăcută, dar nu am cultivat-o. Am învățat singur să cânt la chitară, dar nu am continuat să mă perfecționez, poate fiindcă în orășelul meu, Marghita, pe-atunci o comună, nu erau posibilități de a te perfecționa în muzică și chiar dacă ar fi fost, familia mea nu avea posibilități financiare. Oricum, mă atrăgea mai mult să bat mingea, să merg la meciuri și chiar la antrenamentele clubului local de fotbal. Și totuși aveam și mai am și acum o poftă nesățioasă de muzică și de spectacole muzicale. De mic îl ascultam pe tata cântând arii din operele lui Verdi. Tata avea o voce splendidă de bariton, dar era tot autodidact în muzică. Și asta nu ajunge ca să devii un adevărat cântăreț sau instrumentist. Muzică ușoară ascultam încă din copilărie la radio București sau Budapesta. Primul meu contact cu Beatles, formația mea preferată, a fost în liceu și a fost unul traumatic. Profesorul responsabil cu “ziarul” școlii mi-a cerut să scriu un articol critic deespre “banda de gălăgioși” numită Beatles, și eu m-am conformat. Nu pot să-mi iert nici astăzi acest sacrilegiu! Dar m-am răzbunat! În prima vacanță de la facultate, m-am întors la liceul din Marghita, am intrat în sala profesorilor, unde era un patefon și în pauză am pus la maximum două melodii, “Yesterday” de Beatles și “All right now” de formația Free. Elevii adunați în curtea liceului aplaudau frenetic, până când un profesor a intrat în sală și a întrerupt muzica. Încă fiind la Marghita am reușit să cumpăr un disc introdus între paginile revistei rusești Crocodil, cu melodia Beatleșilor “Yesterday”. Ca studenți, împreună cu Oscar și Radu, cântam uneori pe la nunți sau la alte întruniri, mai ales cântece de Beatles și muzică sud-americană.Read more…
Ignatul gustos al bicicletei după o rețetă oltenească
Mă dusei aseară în garaj să iau damigeana cu zaibăr, și dădui cu ochii de bicicleta aia veche. Oare nu cumva Veta avea de gând să arunce bicicleta la gunoi? Așa, ca pe un lucru jalnic, care ocupă inutil un loc şi care zace de ani de zile când în pivniță, când în garaj? Vezi să nu vezi, Veto? Ceea ce nu știe ea încă este că acest mijloc de transport plin de praf este un obiect care poate fi reciclat într-un mod deosebit de util, și căruia i-am putea da o nouă întrebuințare la masa de Revelion. În acest fel nu vom mai fi siliți să așteptăm curcanul de la rudele de la țară! Şi, în plus, făcui loc în garaj pentru alte lucruri mai folositoare, ca de exemplu: grătarul vechi cu pietre de lavă, care a rugint în grădină, după cinci sezoane ploioase de barbechiu în Craiova. Acum vom începe să reciclăm bicicleta şi aş vrea să vă explic cum putem facem acest lucru în același timp cât mai eficient şi ecologic. Așa că ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă, eu şi cu nevasta-mea, scoțând obiectul în fața intrării garajului. Mai întâi, îndepărtăm plasele de păianjeni, o ștergem de praf cu o cârpă şi îndepărtăm crustele de murdărie cu o periuță de dințiRead more…