De curând, Herşi, vărul meu de al doilea din New York, mi-a trimis pe WhatsApp, o fotografie veche, cu următorul text (l-am tradus din engleză): Trecând în revistă fotografiile părinților, pe care nu am avut până acum puterea să le privesc, am găsit una pe care cred că ai aprecia-o și tu. Nu am înţeles textul maghiar de pe verso, m-aş bucura dacă mi l-ai traduce.” Spre uimirea mea, în centrul fotografiei sepia, ca nişte oaspeţi de onoare se află părinţii mei, foarte, foarte tineri şi alături de ei o fetişcană. În spatele lor, în picioare, la stânga şi la dreapta, câte un cuplu tânăr, iar în mijloc o femeie cu batic, de vreo treizeci-patruzeci de ani. Textul de pe verso, scris frumos de mână, sună (în maghiară): “Îţi expediem cu bucurie această mică fotografie de familie, în speranţa că ne vom revedea cât de curând. Eszter şi Smáji, Crasna, 9 XII, 1946”. Am privit cu luare aminte fotografia şi am recunoscut persoanele din instantaneul surprins în faţa casei din Crasna, în 1946. Mi-am dat seama cine sunt pentru că le-am cunoscut şi eu, cu vreo 35-40 de ani mai târziu decât momentul surprins de obiectivul aparatului de fotografiat.Read more…
Învățământul evreiesc din Arad
De când trăiesc în Israel, nu o dată am fost întrebată dacă în copilărie am urmat o școală evreiască. Din păcate nu, și chiar am rămas cu lacune, unele lucruri le-am învățat de când colaborez la Baabel, altele vor continua să-mi lipsească. Pur și simplu „am întârziat”, în anii 1960, școlile evreiești nu mai funcționau. Dar învățământul evreiesc din Arad are un trecut glorios. Pentru evrei, școala a avut dintotdeauna un rol important. În școlile tradiționale se studia în primul rând religia: păstrarea tradițiilor, cunoașterea rugăciunilor, a Bibliei și a Talmudului… Alte materii de studiu erau disprețuite, dacă nu chiar interzise, pentru a nu distrage atenția tinerilor de la ceea ce comunitatea evreiască vedea ca important. Ca urmare, absolvenții școlilor religioase erau uneori de-a dreptul analfabeți în limba țării și aveau o pregătire minimă pentru a se descurca în viață. Dar la Arad nu a fost așa, datorită rabinului Aaron Chorin, cel care a păstorit comunitatea între 1789 și 1844 și a fost un reformator avant la lettre. În anii 1770 a apărut mișcarea numită Haskala (iluminismul evreiesc) care susținea că evreii nu trebuie să se izoleze, ci să se integreze în societatea din jur, să-i cunoască limba și cultura și să-i adopte valorile, să se poarte ca toată lumea, să aibă ocupații productive. A existat și o mișcare de emancipare a evreilor, pentru obținerea drepturilor cetățenești. Rabinul din Arad a fost unul dintre primii adepți ai acestor idei, a fost și printre primii care au propus reformarea cultului (într-o carte apărută în 1803, cu peste o jumătate de secol înainte de apariția mișcării reformiste neologe).Read more…
Musicaluri de Hanuka – o poveste mai puțin cunoscută
În apropierea sărbătorii Crăciunului, așteptată cu atât entuziasm de milioane de oameni, atât în Europa cât și în America, cel mai programat și căutat spectacol este baletul Spărgătorul de nuci al lui Piotr Ilici Ceaikovski, a cărui premieră a avut loc în 6 decembrie 1892, cu scenariul și coregrafia aparținând vestitului coregraf Marius Petipa. De atunci baletul a devenit emblema acestei sărbători. M-am întrebat dacă există și un balet a cărui muzică și coregrafie să fie special compuse pentru sărbătoarea de Hanuka, dat fiind că în aceeași perioadă au existat mulți compozitori evrei are au compus pagini muzicale devenite celebre în istoria muzicii universale. Există, ce-i drept, un oratoriu scris de Georg Frederich Haendel cu mai bine de 100 de ani înainte, în 1757, Iuda Macabeul, care urmărește povestea eliberării Ierusalimului de către Macabei, concentrându-se pe figura eroică a lui Iuda, dar aceasta nu a fost compusă pentru Hanuka, ci pentru a celebra victoria armatei britanice asupra scoțienilor în bătălia de la Culloden. Oare niciunul dintre compozitorii evrei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu a compus vreo operetă sau un musical vesel a cărui acțiune se petrece de Hanuka? Read more…
Rob Reiner – originile şi moştenirea sa
În ultimele săptămâni, vestea morții tragice și violente a lui Rob Reiner, actor, regizor și producător de film și televiziune, și a soției sale, Michelle Singer, vestită artistă fotografă, a zguduit nu doar lumea artistică americană, ci i-a șocat chiar și pe oamenii simpli care i-au văzut filmele de-a lungul timpului. Ecoul morții lui Rob Reiner, resimțită ca o tragedie simbolică a continuității, marchează mai mult decât dispariția unui artist. Ea este privită și ca închiderea unui cerc cultural: generația de aur a umorului evreiesc american, născută din exil, transformată în spectacol și livrată Americii ca un dar ironic. Rob Reiner s-a născut în anul 1947, la New York, într-o familie de artiști. Tatăl lui era Carl Reiner, o adevărată legendă a comediei, scriitor, regizor și actor, cunoscut pentru The Dick Van Dyke Show și pentru parteneriatul cu Mel Brooks, pe care Rob îl considera principalul său mentor. Iar mama sa era actriță și cântăreață de jazz. Rob a fost cel mai mare dintre cei trei copii. Ceilalți au fost Annie Reiner, poetă, dramaturg și psihoterapeut, și Lucas Reiner, pictor, fotograf și, ocazional, actor și regizor.Read more…
Când planetele se aliniază… (Partea a treia)
Pușa emana atâta căldură şi prietenie, încât m-am simţit imediat în largul meu. A doua zi dimineaţa, cum ea era cam matinală de felul ei, când m-am sculat, micul dejun era deja pregătit cu gust, totul era pe masă, în afară de ceea trebuia servit cald, cum ar fi cafeluţa. Nu ştiam, dar am aflat foarte repede că Pușa găte foarte bine și era rapidă și eficientă în tot ce făcea. În plus, avea nişte idei cam arhaice, cum că bărbatul nu are ce căuta în bucătărie. După zeci de ani în paradisul feminist canadian, am învăţat că bărbaţii sunt doar un instrument ocazional folosit pentru procraere, dar membrii cei mai utili şi respectaţi în societate sunt, bineînţeles, femeile. Cel puţin am râs bine, am făcut ”haz de necaz” și de multe alte lucruri, doar crescusem și eu în România. Pe scurt, sejurul meu cu Pușa a început cu dreptul şi am înţeles amândoi că lucrurile între noi au potenţialul să evolueze rapid şi foarte bine. Mai era încă un lucru foarte delicat – eu eram relativ proaspăt în faza de recuperare psihică și emoţională după pierderea bruscă şi brutală a familie mele. Având o inteligenţă emoţională superioară, Pușa a reuşit să mă menţină pe linia de plutire mai bine decât o armată de psihoterapeuţi. Influenţa ei a fost extraordinară. Îmi părea rău s-o împovărez cu problemele mele, dar ea a rezolvat şi această dilemă, spunând că oricum ea considera problemele mele ca fiind și ale ei și dacă accept, ea va continua să-mi dea sprijin și în continuare. Ca urmare a acestui talent al ei, ne-am apropiat mult mai repede unul de celălalt.Read more…
Periplul american – decembrie 2025 (I)
Am pornit la un drum lung şi greu în mijlocul iernii, cu destule îndoieli privind capacitatea mea fizică de a face faţă zborurilor obositoare și transferurilor dintre terminale. În era în care telefonul mobil a devenit îndrumătorul principal în orientare mi-era pusă la îndoială atât rezistenţa spaţială cât și cea temporală. și totuşi, am hotărât că plec… Triggerul acestei escapade a fost o conferinţă ţinută de AJS (Association for Jewish Studies). De câţiva ani sunt membru al acestei organizaţii, am și candidat la un premiu. Cartea pe care am trimis-o la evaluare era Jewish Foreign Trade Officials on Trial in Gheorghiu-Dej’s Romania, 1960-1964, apărută în 2022 la editura academică Lexington, USA. Nu am fost printre câștigători și abia acum am înţeles mai bine eventualele motive. Conferinţa s-a ţinut la Washington înrte 14-16 decembrie. Am profitat de zborul transatlantic să mă întâlnesc cu câțiva prieteni. Timpul şi şansa de a face asemenea călătorii se contractă cu o viteză necunoscută şi nu pot să știu ce a mai rămas înainte. Periplul american a început cu o oprire de câteva ore la Boston, de unde am continuat zborul spre Omaha, Nebraska, apoi la Washington DC., la conferinţă, şi în cele din urmă la New York.Read more…
Relatare din adăpostul de la Ierusalim
În adăpostul școlii erau mulți oameni din vecini – se pare că blocurile lor, mai vechi, nu au adăposturi proprii. Dar au venit și mulți copii, o parte chiar mascați. Săracii de ei, balul mascat de Purim le fusese promis chiar pentru astăzi! Au venit și câteva învățătoare, au pus muzică, au împărțit dulciuri… Dar nu cred că printre copii a fost vreunul care să-și închipuie că aceasta este o petrecere adevărată.Read more…
Centenarul Technionului la Hadar HaCarmel, Haifa
În inima cartierului Hadar HaCarmel se ridică o clădire de piatră care spune povestea începuturilor învățământului tehnologic din Țara Israelului. Acum doi ani Technionul a marcat 100 de ani de la începerea cursurilor în această instituție. Primele lecții au avut loc în decembrie 1924, chiar în această clădire istorică — un prilej excelent de a reveni asupra poveștii sale. Technionul a fost prima instituție universitară din Țara Israelului. Povestea lui începe în anul 1907, când dr. Paul Nathan, fondatorul organizației germane Hilfsverein der deutschen Juden (Societatea de ajutorare a evreilor din Germania sau „Ezra”), inspirat de idealurile sioniste, a decis să înființeze în Țara Israelului o instituție de învățământ superior dedicată profesiilor tehnologice. În 1908, după o vizită în țară, el a ajuns la concluzia că locul cel mai potrivit pentru noua instituție este Haifa. Inițial ea a fost numită Technikum. În paralel s-a decis înființarea unui liceu care să-i pregătească pe viitorii studenți — actuala Școală Reali din Haifa. În 1912, după strângerea fondurilor și achiziționarea terenului necesar, a avut loc ceremonia de punere a pietrei de temelie a clădirii. Proiectarea edificiului a fost încredințată arhitectului evreu-german Alexander Baerwald.Read more…
Confesiuni pe timp de război. Martie 2026
Am emigrat în Israel acum patruzeci de ani. Din primele zile am înțeles că această țară binecuvântată de D-zeu este un cuib amenințat permanent de războaie, măcinat de contraste, o rană dureroasă, cronică. La început mi-a fost foarte greu să-mi înțeleg destinul, să simt că aparțin acestei lumi atât de fascinante pe de o parte, dar în multe privințe atât de diferite și de turbulente. Și totuși, încetul cu încetul, după ce m-am apropiat de locurile ei legendare, de oamenii ei harnici, plini de viață și de căldură. Ei își spun țabar, ca fructul de cactus, țepos pe dinafară, dar dulce în interior, dar mie îmi place să-i numesc „oameni dintr-o bucată”. După ce mi-am crescut rădăcini noi, paralele cu cele românești care m-au definit ca om și cărora le-am rămas profund credincioasă, după aproximativ doi ani de acumulări complexe, am început să mă simt devotată acestei țări și să-i înțeleg valorile, chiar dacă adesea contrastele ideologice mă tulburau și mă nedumereau. Mi-a luat timp să înțeleg acest amestec de culturi și mentalități care se împletesc formând o națiune nouă, tânără, plină de vigoare și de încredere în propriile forțe și calități, dornică să EXISTE și să ofere un viitor sigur următoarelor generații. Ne-am educat cei doi copii în spirit românesc, dar în același timp în spiritul patriotismului și devotamentului față de Israel și israelieni. În ciuda îngrijorării inerente, amândoi au efectuat serviciul militar, fiul ca și comandant de tanc, iar fiica noastră la geniști. Noi, ca părinți, i-am sprijinit și i-am încurajat. În 1991, când băiatul avea nouă ani și fetița opt, în timpul Războiului din Golf, Irakul lui Saddam Hussein a atacat Israelul timp de două luni cu rachete care se presupunea că ar putea avea încărcătură chimică…Read more…
Café Israel – pe drumul dintre Bat Galim și Beirut
La Haifa, la marginea orașului de jos, la colțul străzilor Hativat Golani (Drumul Nazaretului) și Kibbutz Galuyot (fosta stradă Irak), se ridică o clădire de piatră din anii ’30, care la prima vedere nu are nimic deosebit. Dar dincolo de fațada ei se ascunde o poveste urbană bogată — despre cafea, transport și întâlnirea dintre lumi. La parter a funcționat ani de zile Café Israel, un local animat care atrăgea imigranți, turiști și trecători obișnuiți. Clădirea, cu trei etaje, proiectată în stil internațional de arhitectul Moshe Gerstel, se află pe un teren îngust, de colț. Parterul era destinat comerțului, iar etajele superioare locuințelor sau birourilor — un tip caracteristic pentru țesutul urban al orașului de jos în perioada mandatului britanic.Read more…
„N-a dansat decât o vară”
De fapt, ar fi trebuit să modific titlul articolului care face trimitere la faimosului film din anii 1950, sub forma: „N-au dansat decât o vară”, referire la imaginea care, printre multe altele, a devenit virală: dansul noilor miniștri maghiari, după ce au fost confirmați de parlamentul nou ales de la Budapesta. Dacă la anunțarea rezultatelor alegerilor din 12 aprilie, malul Dunării de lângă Parlament și străzile adiacente erau pline de entuziaști, bucuroși de căderea, după 16 ani, a regimului Orbán, nimic nu se poate compara cu dimensiunea sărbătoririi instaurării noului guvern, a noului parlament și cu alegerea ca premier a carismaticului Péter Magyar, principalul făuritor al acestei victorii, a doua schimbare de regim, după 1990, cum au considerat mulți oameni politici din Ungaria, analiști sau chiar o parte a populației. Partidul Tisza a simțit cât de plăcut este sentimentul victoriei, să vezi că o mare parte a țării te susține, dar, după ce te trezești din euforia momentului, nu trebuie să uiți că acești entuziaști ți-au dat un cec în alb și așteaptă de la tine să schimbi lucrurile, făcute în decurs de 16 ani care au ciuntit toate principiile unui stat democratic, au știrbit prestigiul țării și aproape că au scos Ungaria de pe parcursul european, orientând-o nu spre apus, ci spre răsărit.Read more…
1 Iunie – Ziua Copilului
Astăzi este Ziua Copilului, a copiilor noștri, indiferent de vârstă și pentru unii de vârsta mea, a copiilor copiilor noștri. E ziua pe care, în copilărie, toți o așteptam cu nerăbdare și cu mare curiozitate, ca să vedem ce cadou vom primi, cu ce ne vom lăuda la grădiniță, la școală sau la liceu, cum vom împărți între noi dulciurile și vom depăna povești care mai de care mai pline de fantezie. La grădiniță, educatoarea și doamna Schechter, directoarea, ne așteptau la ușă cu o cutie mare de ciocolate „Pitic” și fiecare primeam câte una, iar subsemnatul cerea două, pentru că pe una din ele o ofeream dragului meu bunic matern care mă conducea până acolo. Vedeam râsul și bucuria pe fețele tuturor, gălăgia era omniprezentă. Lipsa de griji a copiilor eclipsa problemele celor maturi, pentru un timp acestea se estompau și ochii adulților străluceau la amintirea propriei lor copilării, a părinților lor și a bunicilor. Cât de greu îmi venea să accept ideea că bunicul și bunica au fost cândva de vârsta mea, s-au jucat în parc, s-au murdărit, că nu au fost totdeauna bătrâni și blajini, așa cum i-am cunoscut eu. De fapt, cred că majoritatea adulților mai păstrează undeva, într-un unghi ascuns al memoriei, un sipet secret – o parte a copilului de altădatăRead more…
Andrea Ghiţă: LA ŞIMLEU SILVANIEI S-A ANIVERSAT COPACUL PRIETENIEI
Trebuie să recunosc că s-a întâmplat pentru prima oară să particip la aniversarea unui copăcel…Nici nu puteam lipsi din moment ce fusesem prezentă şi la plantarea lui şi, mai ales, îmi făcea plăcere să revin la Şimleu Silvaniei, un oraşRead more…
Pot să (mai) port pulovere cu mâneci scurte?
A fost o vreme când îmi plăcea la nebunie acest gen de pulover drăgălaş. Era pe timpul cand Benetton înseamnă ceva pe piaţa de fashion retail de la noi: aveau acel mega-magazin la Universitate, unde puteai găsi tricotaje declinate înRead more…
SECETA din CALIFORNIA – un fenomen istoric
Țările din bazinul mediteraneean au învățat de câteva decenii să economisească apa și să își suplimenteze resursele de apă cu uzine de desalinizare. Nu atât fiindcă e secetă dar în această zonă lipsa de apă a devenit cronică iar consumulRead more…
AMINTIRI din GHEORGHENI. PRIETENII MEI EDI şi BÉLA VÁGÓ
Erau cu doi, respectiv un an mai mari ca mine. Atât Béla, cât și sora lui, Edi Vago erau mereu primii și la școala elementară și la liceu. Copilăria mea este strâns legată de ei. Cu Edi am fost colegeRead more…
CEL MAI FRUMOS CUVÂNT…
Iom Ierușalaim A trecut și sărbătorirea Zilei Ierusalimului. S-a întâmplat la Brasov în sinagoga ”Beit Israel” inima ”complexului comunitar” din acest oras situat în centrul geografic al României, despre care mulți ”local patrioți” exaltați afirmă că datorită poziției sale arRead more…
NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU
Ingeborg Syllm Rapoport este medic și a împlinit 102 ani. Născută în Germania, ea a vrut să își susțină teza de doctorat în 1938 având ca subiect difteria. Absolvise medicina la Hamburg și a lucrat între 1937-38 la spitalul israelitRead more…
ILUZIILE SPULBERATE ale MĂTUŞII RENKA
YOHANAN VASS – AUTOBIOGRAFIE NECONVENŢIONALĂ
Deşi m-am născut din părinţi în vârstă, când am venit pe lume doctorul mi-a spus: “eşti normal!”. Atmosfera din casa părintească a fost impregnată de memoria Holocaustului, în care au pierit mulţi dintre membrii familiei. Tatăl meu ducea cu sineRead more…



















