”O atitudine corectă în fața unei societăți incorecte” 

În timpul studenției mi-am dorit să devin psihiatru. Mi-a luat câțiva ani până am ajuns la concluzia că acest domeniu nu mi se potrivește. Am descoperit că voiam să tratez pacienți, nu numai să-i ascult… Titlul eseului de față aparține unui (se pare) foarte cunoscut psihiatru, Thomas Szasz, născut la Budapesta în 1920 și emigrat în Statele Unite la vârsta de 18 ani. Szasz s-a făcut cunoscut, printre altele, pentru critica ”psihiatriei coercitive”. Literatura de specialitate include în această expresie ”utilizarea de metode de tratament psihiatric neacceptate de pacient, sub pretextul că aplicarea lor e necesară pentru prevenirea unor acțiuni negative împotriva altor persoane sau deteriorarea stării medicale a pacientului”. Ideea din titlu e legată de situația în care se află o bună parte a omenirii în secolul XXI, în care cetățeanului de rând i se cere să se alinieze unei realități care nu i se potrivește. Nu, nu e vorba aici de societățile totalitare, unde cetățeanului nu i se cere nimic, totul i se impune.Read more…

Hanuka la malul Dunării

Când aveam cinci ani, sărbătoarea de Hanuka a început a doua zi după Crăciun. Bunica Diana a pregătit minunatele ei gogoși pe care le umplea cu dulceață de cireșe negre sau de mure. Vă spun doar cantitățile, modul de preparare este cel cunoscut: 500 g făină albă, 150 ml lapte,
200 ml iaurt grecesc (gros), 50 g unt topit, 50 g zahăr, 10 g drojdie uscată, 3 ouă plus 1 gălbenuș, 1 lingură esență de vanilie.
Peste vreo două zile, Bunicul David mi-a spus:
– Vine o delegație înaltă de la București. Dacă vrei, poți să vii cu mine la Templul Meseriașilor, cu condiția să fii cuminte și să te porți civilizat, ca un adult.Read more…

A apus vremea scrisorilor?

Am păstrat semnul întrebării la sfârşitul titlului, deşi este evident că de o bună bucată de vreme lumea nu mai scrie scrisori, ci e-mailuri, iar acest trend pare ireversibil. Dimensiunea acestei schimbări a fost ilustrată limpede, de-a dreptul şocant (cel puţin pentru mine), de o ştire recentă preluată de presa internaţională: Danemarca este prima ţară care desfiinţează serviciul de distribuire a scrisorilor din cadrul poştei naţionale PostNord. Serviciile poştale daneze au o vechime de peste 400 de ani (funcţionează din 1624), însă în ultimele două decenii distribuirea scrisorilor „fizice” s-a diminuat cu aproximativ 90%, devenind complet nerentabilă. Ultimele scrisori au fost livrate la 30 decembrie 2025, iar cele circa 1000 de cutii poştale roşii, cu însemnele companiei, au fost demontate şi puse în vânzare, la preţuri cuprinse între 1550 şi 2000 de coroane daneze (aproximativ 200–270 de euro). Bănuiesc că graba cu care au fost demontate nu a fost motivată doar de dorinţa de a le valorifica, ci şi de necesitatea de a evita situaţiile neplăcute în care cetăţeni neinformaţi ar fi continuat să expedieze scrisori care nu mai aveau cum să ajungă la destinaţie…Read more…

Genealogie IV. Despre Siegfried și Malvine

Scriind recentul articol despre Jakob Rosenfeld care a fost medic la Viena, a emigrat la Shanghai, ajungând apoi general în armata Chinei comuniste, mă tot gândeam la unchiul mamei mele, Siegfried Schaffel.  Cei doi aveau multe în comun: Siegfried a fost și el medic la Viena, a emigrat la Shanghai…  Într-o doară am dat o căutare pe Google și, spre mirarea mea, am descoperit că internetul îl cunoaște.  El apare, desigur, în articolul meu, unde povesteam cum am descoperit casa din Shanghai unde își avea cabinetul.  Apare și în poveștile mamei mele, Erika Schaffer, publicate și în engleză, pe un site dedicat evreilor din Cernăuți. Asta era cam tot ce știam despre Siegfried și soția sa, Malvine, sora mai tânără a bunicii mele.  Dar am mai găsit și altele. De pe site-ul cimitirului Montefiore din Queens, New York City am aflat data decesului, 29.12.1957 și „adresa” mormântului.  La cerere se poate obține și o fotografie.  De fapt, fotografie aveam, dar de calitate îndoielnică și știam doar că este undeva la New York. A urmat însă o surpriză mult mai mare.  După război, aproape întreaga arhivă a comunității evreiești din Viena a fost transferată la Ierusalim, la Arhivele Centrale pentru Istoria Poporului Evreu.  Unele documente au fost scanate și puse la dispoziția publicului.  Printre ele am găsit câteva referitoare la Siegfried și Malvine. Read more…

Inteligența artificială și prostia naturală

Săptămâna trecută s-a încheiat la Davos Forumul Economic Mondial, aflat deja la a 56-a ediție. și după ce am consultat buletinele de știri și am întrebat și inteligența artificială, am înțeles că, fără îndoială, ziua a doua a conferinței a fost cea mai interesantă. Ea a fost dedicată chiar acestui subiect arzător care ne înconjoară și poate că deja ne stăpânește – Inteligența Artificială. Cele mai interesante prelegeri din acea zi au fost ținute de două personalități care au strălucit și strălucesc încă prin viziune și care provin fiecare dintr-o țară mică din Asia: taiwanezul devenit american Jensen Huang, fondatorul și președintele companiei NVidia, cotată astăzi la 5 trilioane de dolari și israelianul rămas (sper) tot israelian, Yuval Noach Harari, autorul câtorva cărți despre evoluția omenirii, cărți care au fost traduse în 65 de limbi și s-au vândut în tiraj de peste 50 de milioane de exemplare. Fiecare a oferit viziunea sa despre viața alături de IA, viziuni care pleacă de la aceleași date, dar trag concluzii oarecum contradictorii. În vreme ce Huang vede IA ca pe o unealtă digitală, Harari o vede altfel. Un cuțit este o unealtă, spune el. Un cuțit poate fi folosit pentru a tăia pâine sau pentru a ucide un om – dar asta nu e decizia cuțitului. Cuțitul nu ia decizii. Spre deosebire de cuțit, IA poate lua decizii. IA nu este o unealtă pasivă, precum cuțitul, ci un agent autonom care poate lua hotărâri în locul nostru.Read more…

Iran 2.0

Atunci când se aud mai multe avioane pe cer decât mașini pe șosele este clar că urmează ceva . În Israel, războaiele încep întotdeauna la fel. Printr-o alarmă cu un sunet deloc gingaș, venită de pe telefoanele celulare. Ne anunță să ne pregătim. Suntem deja antrenați. Ne aducem sticlele  cu apă in spațiul protejat, vreo 2-3 conserve  și închidem oblonul de oțel care ne protejează fereastra.  E deja o procedură de rutină e a doua oară că îl inchid in 365 de zile . Ultima oară a fost în timpul războiului precedent de 12 zile care s-a încheiat în iunie . Atunci, la final, domnul Netanyahu a apărut la televizor şi a declarat cu o voce gravă – Am eliminat amenințarea iraniană pentru o generație. Se dovedește că in Orientul Mijlociu o generație nu durează mult: 8, 9 luni maximum. Nu am prea multe date concrete despre actualul conflict. Se spune că Israelul a atacat preventiv. Sigur că necesitatea unui atac preventiv în asemenea cazuri poate fi discutată, dar Israelul a învățat la 7 octombrie 2023 că a sta şi a aştepta nu este întotdeauna o idee bună . Orice război e un risc. În acest caz, e un risc calculat. Regimul iranian e slăbit , mai mult din interior decât din exterior. Totuşi, e discutabil dacă acest război va reuși să ducă la căderea lui…Read more…

Un război, două războaie…

Din 28 februarie încoace, de când a început războiul cu Iranul, îmi petrec o bună parte din timp în camera blindată. Dacă mi-e frică? Bineînțeles, numai proștii nu se tem. Atacurile cu rachete și drone, din Gaza și din Iran (a câta oară?) m-au obligat să mă pregătesc pentru scenariul cei mai rău, că o rachetă lovește blocul în care locuiesc – presupunând că rămân în viaţă. Mi-am pregătit un troller cu cele mai importante acte, lenjerie de corp pentru câteva zile, etc. Încerc să nu fiu legat de știrile de la televizor. E drept că nu întotdeauna reușesc, mai ales după un atac cu rachete. După fiecare tir trimit mesaje copiilor și nepoților, întrebându-i dacă totul e în ordine. Din fericire, sistemul de avertizare prin celular le permite oamenilor să ajungă în timp la adăpost. Dacă ies din casă? Sigur că da, viața trebuie să continue. E drept că aleg drumuri mai scurte, astfel încât să am timp să ajung la un adăpost. Frecventez cafenele, supermarketuri și bazinul de înot. Ascult muzică simfonică, am început cu Simfonia Leningradului de Dimitri Șostakovici care e în ton cu realitatea israeliană. (Ea a fost compusă în timp ce avioanele germane bombardau Leningradul, în al Doilea Război Mondial.)Read more…

Ioan Farcaş – un evreu înscris pe Monumentul Eroilor din Bănişor

Monumentul din Bănişor – localitatea natală a tatălui meu, Emeric Székely, a bunicii mele Malka Fischman, de fapt a trei generaţii din această familie –îl cunoşteam cu mult înainte să fi vizitat această comună frumoasă, aşezată printre dealurile molcome ale Sălajului. L-am văzut pe una dintre fotografiile care supravieţuiseră Holocaustului, păstrate în albumul familiei, mărturie a vremurilor dinainte de tragedia care avea să spulbere existenţa personajelor surprinse într-o zi din vara anului 1942, în proximitatea acestui monument. Atunci eram interesată mai degrabă de tinerii din poza de grup şi nu am dat atenţie semnificaţiei obeliscului de piatră din centrul comunei. Abia peste ani, când am vizitat Bănişorul şi am făcut şi eu o fotografie lângă monument, am citit înscripția: deviza Pro Patria şi numele fiilor comunei, patruzeci la număr, care pieriseră în Primul Război Mondial. Monumentul inaugurat de Ziua Eroilor Neamului, în mai 1936, este creaţia sculptorului Lucaci din Şimleu Silvaniei şi a fost realizat din donaţii publice. Alături de unele nume cunoscute din amintirile tatei, Cadar şi Gordan, de câteva nume ale unor bănişoreni pe care i-am cunoscut personal, Chifor, Bolog, Tarba, pe listă am găsit încă un nume cunoscut: Farcaş. Singura familie cu acest nume în satul populat din moşi-strămoşi de români era una evreiască. E drept că Aron Farkas, cel mai înstărit evreu din localitate, care avea casă în centrul comunei (vizavi de monument) îşi scria numele Farkas, după ortografia maghiară, dar asta nu m-a împiedicat să fiu încredinţată că Ioan Farcaş era o rudă de-a lui Aron, de fapt o rudă de a mea.Read more…