Nu ştiu dacă povestea asta are vreo legătură cu New Journalism al lui Tom Wolfe, cu Autobiographical Fiction, legat de numele lui Sherwood Anderson care e mult mai puţín cunoscut decât Faulkner şi Hemingway care i-au fost ciraci, de acel Dirty Reality cu care erau etichetate prozele lui Raymond Carver, de parcă ăia care nu beau pot pricepe ceva din viaţa celor care tot trag la măsea, sau cu însăşi noţiunea de literatură, de care se face mare caz, dar tot ce e cuprins în ea este adevărat. Mare scofală şi cu literatura asta. Sau cu adevărul. De data asta nu contează adevărul artistic, cred eu, adică impresia de autentic, pentru că lucrurile s-au petrecut aşa. Viaţa unor oameni a depins de mine. Fără voia mea, desigur. Aşa a fost să fie. Despre ce este vorba? Foarte simplu.S-a petrecut cu mulţi ani în urmă. Este vorba de patru oameni de vârste diferite. Un bărbat, o femeie şi doi copii, un băieţel şi o fetiţă. Fetiţa, foarte drăguţă şi lipicioasă, de vreo cinci ani, iar băieţelul, zâmbăreţ şi jucăuş, de vreo trei sau patru, oricum mai mic decât sora lui. Aşa cred, nu le-am văzut actele niciodată. Nu-mi mai amintesc numele lor. Nişte oameni fără nume. Ar trebui să mai existe pe undeva pe acest pământ. Unde? Nu ştiu. Armeni sunt peste tot. Mama lor, a celor doi copii adică, între douăzeci şi trei şi douăzeci şi cinci, subţire, înăltuţă, cu părul negru, tăcută, cu un aer speriat şi mereu cu ochii după progenituri, să nu facă ceva rău sau să păţească ceva. Tatăl copiilor, nu foarte înalt, dar bine legat, mușchiulos, trecut de 35, poate spre patruzeci, ceea ce vorbitorii de limba engleză ar numi late thirties. Dar nici unul din ei nu vorbea englezeşte. Doar armeana pe care o ştiam şi eu, şi farsi de care eu nu aveam habar.Read more…

“Viața mea e jocul la bursă, fără el nu are niciun rost să mă scol dimineața”, îmi spune Alexandru E un om înalt, bine făcut, cu ochi albaștri, pătrunzători și cu un zâmbet deschis pe buze. În tinerețe a fost avocat cu propriul său birou. De zece ani e pensionar. Nu e câștigătorul care face avere din jocul de bursă, din contră, e “regele loser-ilor”. Nu numai că nu a devenit milionar, ci și-a pierdut toate economiile. În fiecare dimineață, cu excepția sărbătorilor și a zilelor de odihnă, de la ora zece până la închiderea bursei stă la computer și intră în lumea neînțeleasă, cel puțin pentru mine, a bursei. În ultima vreme, din lipsă de fonduri, joacă doar pe sume simbolice. Aproape întotdeauna pierde, dar rămâne optimist și crede că mâine va fi ziua cea mare când în sfârșit va lua potul cel mare. Și-a încercat norocul și pe la cazinouri, dar fără mare succes.Read more…