Uniunea Europeană a Studenților Evrei va avea un președinte din România?

Jul 20, 2017By

Alina (născută într-o zi de 1 aprilie și nu e banc, așa scrie în acte) este și ea ”produsul” Școlii Lauder, nu pe de-a întregul, deoarece a urmat ultimii trei ani ai liceului la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Școala Lauder, o școală româno-evreiască, i-a oferit posibilitatea ca, încă din grădiniță să învețe limbile engleză și noțiuni de limbă ebraică, iar în timpul celor 10 ani petrecuți acolo să cunoască și să aprofundeze, pe lângă istoria universală și cea a României și cea a poporului evreu, marile sale probleme, tragediile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, culminând cu Holocaustul și istoria statului evreu. A rupt tradiția inginerească a familiei, și-a dat seama că înclinația ei este spre științele umane și, având și experiența unei școli liberale, s-a îndreptat către Facultatea de Științe Politice a SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) din București. Nu a mai apucat înființarea la SNSPA a secției de Studii Israeliene, dar a avut posibilitatea să studieze, printre altele, subiecte legate de multiculturalism, naționalism, minorități naționale, instituții ale Uniunii Europene. Munca în organizațiile evreiești a dus-o până la urmă, pe undeva firesc, în Uniunea Europeană a Studenților Evrei pe care a descoperit-o pe…Facebook în urmă cu doi ani. Read more…

Jul 20, 2017 11 comments

Cinci ani de Baabel – o aniversare dulce

Jul 27, 2017By

Nu se poate vreo aniversare fără ceva dulce. De obicei un tort – preferatul meu este tortul de ciocolată și dacă este împodobit cu vișine e și mai bine , frișcă nu vreau că e prea mult. Dar de această dată, la cea de a cincea aniversare a revistei noastre Baabel care la anul intră în clasa pregătitoare, mi-am adus aminte de una dintre zilele mele de naștere, nu de cinci ani, atunci nu prea ne duceam la cofetărie, cred că evreii nu aveau voie și era puțin înainte de 23 august, în sfârșit nu contează anul dar țin minte că , spre deosebire de alte dăți când eram sărbătorită acasă, de această dată ne-am dus la cofetăria Malka din Arad. Era una dintre cele mai vechi cofetării din oraș, în concurență cu încă alte două-trei, dar mie îmi plăcea acolo fiindcă se găsea pe bulevardul central, vizavi de Primărie și avea scaune și băncuțe din catifea roșie. Pe atunci a te duce la cofetărie era un eveniment, mai ales pentru noi, copiii. Pentru următoarele generații, această ieșire s-a banalizat, probabil că părinții și bunicii deveniseră mai indulgenți și cedau rugăminților copiilor. În schimb azi, cel puțin în București, cofetăriile s-au împuținat iar în cele care există, rareori poți sta jos, de obicei comanzi pentru acasăRead more…

Jul 27, 2017 9 comments

Xenofobia astăzi

Aug 24, 2017By

Scriam în numărul anterior al revistei Baabel că voi continua tema. De această dată prin extinderea înțelesului a ceea ce defineam a fi xenofobia[1]. Dacă mergem la esență, este vorba despre neacceptarea străinilor de către o parte a cetățenilor unei țări. Îmi veți spune că în orice societate, din orice țară, există asemenea porniri. Dacă ne referim la țara noastră, poate vă întrebați dacă putem spune că există un asemenea sentiment de neacceptare a străinilor. Oare cum ar putea românul să fie xenofob, atâta vreme cât el însuși este sub presiunea discriminărilor de tot felul care derivă din xenofobia altor cetățeni împotriva cetățenilor români.Read more…

Aug 24, 2017 2 comments

Despre jocuri şi jucării (1)

Oct 12, 2017By

Societatea modernă are tendinţa de alienare, fapt cauzat în special de evoluţia mijloacelor de comunicare la distanţă. Din acest motiv, consider că problematica serialului de faţă este actuală deoarece jocul are un rol esenţial în socializare, fie că vorbim despre copii sau despre adulţi.
În mijloacele de transport în comun, dar şi în staţii, vedem deseori copii (singuri sau în grupuri, caz în care nu discută unul cu altul) care stau cu nasul în telefon. Dacă sunt în grup, sunt situaţii în care îşi scriu mesaje unuia altuia, dar, frecvent, ei se joacă. Fiecare pe telefonul lui, ignorându-l pe cel aflat la nici un metru distanţă… Read more…

Oct 12, 2017 0 Comments

Occidentul i-a trădat din nou pe kurzi

Oct 26, 2017By

Kurzii care numără între 25 și 35 de milioane de persoane, sunt o națiune fără țară. Ei trăiesc răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În timpul Primului Război Mondial, kurzii au luptat împotriva turcilor, aliații Germaniei iar la terminarea războiului, țările învingătoare le-au promis, prin tratatul de la Sèvres din 1920, un stat care urma să cuprindă numai teritoriile locuite de kurzi, în Turcia. Războiul turc de independență a schimbat radical situația, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit cu cel de la Lausanne, iar prevederea privind un stat kurd a dispărut. Singurii care într-un fel s-au apropiat de visul statalității au fost kurzii din Irak cărora, în 1958 – prin noua constituție – li s-a recunoscut naționalitatea, dar li s-a respins cererea de autonomie pe un teritoriu cu populație majoritar kurdă.Read more…

Oct 26, 2017 12 comments

Brăila – toamna

Nov 9, 2017By

Brăila este frumoasă nu numai din cauza Dunării. Acele clădiri maiestuoase, din fericire o parte restaurate, evocă trecutul ”glorios” al orașului, unul în care pulsa viața, erau tot felul de locuitori – de la foarte bogați, așa cum arată casele despre care am amintit, până la cei foarte săraci, descriși de Panait Istrati sau de Fănuș Neagu. Era orașul armatorilor, comercianților de grâne, al exportatorilor, marinarilor, dar și al pescarilor sau vagabonzilor dornici să plece în lumea largă. De cinci ani vin în fiecare toamnă la Brăila la Festivalul ”Mihail Sebastian”. Trebuie să recunoaștem că ideea a fost a Federației Comunităților Evreiești. La 100 de ani de la naștere, revista ”Realitatea Evreiască” a realizat, prin eforturile istoricului literar Geo Șerban și al redactorului-șef, Dorel Dorian, patru sau cinci ediții speciale despre Sebastian. A fost prilejul ca cititorii să-și dea seama că Sebastian nu este numai cel care a scris ”Steaua fără nume” și ”Jocul de-a vacanța” sau ”Orașul cu salcâmi”, ci un mare publicist și eseist, autorul romanelor-manifest ”De 2000 de ani” și ”Cum am devenit huligan” și mai presus – al ”Jurnalului” Read more…

Nov 9, 2017 4 comments

Întâlnirea cu Rodion

Dec 7, 2017By

După absolvirea facultăţii de medicină am fost repartizat în comuna Gherţa Mică din Ţara Oaşului, judetul Satu Mare. Era un sat izolat, cu drum de ţară neasfaltat, n-avea nici măcar indicator de localitate, aşa c-am numit-o cu mătuşa mea – care mă însoţise în această primă vizită – ”Greaţa Mică”, în ciuda protestelor tatălui meu. La Direcţia Sanitară a judeţului Satu Mare, mi s-a adus la cunoştinţă că era localitatea cu cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile, dar şi cu cea mai mare rată a natalităţii, din Ţara Oaşului . Tata încerca să mă liniştească şi mi- a dat să citesc romanul Garnizoana din Siberia, scris de Rodion Markovits (1884-1948), un scriitor evreu, de limbă maghiară, născut la… Gherţa Mică.Read more…

Dec 7, 2017 3 comments

Hanuka la Havana

Dec 21, 2017By

Pe aeroportul de la Madeira, aşteptând avionul spre Madrid, s-a apropiat de mine un om între doua vârste, afro-american.
– Sunt Raul Santos, medic anestezist la Havana, şi vă cunosc de la prezentarea dumneavoastră la simpozion.Ştiu că veniti din “Ţara Sfântă” . Iertaţi-mi îndrăzneala, dar n-am vorbit niciodată cu un israelian, putem vorbi? Desigur, i-am răspuns, cu plăcere, nici eu n-am avut ocazia să vorbesc cu un cubanez, mai ales cu un anestezist.Read more…

Dec 21, 2017 0 Comments

Despre ”Eu”!

Jan 4, 2018By

În urmă cu câteva zile, cineva m-a întrebat de ce frazele mele încep cu ”eu”? Desigur că întrebarea era nuanțată, adică lăsa portița deschisă interpretărilor de orice fel. Cred că nu sunt exagerat de sensibilă dacă spun că întrebarea m-a pus pe gânduri. Totdeauna am învățat câte ceva de la orice interlocutor, așa că am luat in serios întrebarea și prin urmare i-am dat răspunsul, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi se pare firesc ca frazele mele să înceapă cu ”eu”, fiindcă ne formulăm propriile opinii, viziuni despre viață, percepții, exemple din propria experiență. Cu alte cuvinte ne referim la ce am face noi într-o anume situație, cum am acționat în trecut într-o situație similară. Adică, ne dăm exemplu pe noi înșine și nu dăm sfaturi, ci spunem ceva trăit de fiecare dintre noi.Read more…

Jan 4, 2018 8 comments

Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (4)

Jan 18, 2018By

Punem fructele la fiert în apă rece cu puțină sare și zahăr după gust. După ce s-au fiert, adăugăm la supa răcită o spumă făcută dintr-o lingură de făină și 1 decilitru de lapte. Supele de fructe pot fi asezonate după gust cu scorțișoară sau coajă de lămâie. La supa de agrișe adăugăm puțin pătrunjel mărunțit . Supa servită vara la rece are un efect răcoritor. Iarna astfel de supe se pot prepara din compoturi.Read more…

Jan 18, 2018 1 comment

27 ianuarie, la Linköping

Feb 1, 2018By

Plănuisem să fiu la Stockholm in ziua de 27 ianuarie. ”Atmosfera e mai solemnă, numărul participanților la ceremonie ar fi fost mai mare, ca și cel al evreilor prezenţi la eveniment” – îmi spuneam. Știam și că Yehuda Bauer, celebrul istoric, fusese invitat, urmând să ia cuvântul la Sinagoga cea Mare a capitalei. Aș fi vrut să-i văd. Am rămas insă la Linköping, convins de o pornire de patriotism local (sentiment care, mărturisesc, îmi este străin de obicei), cam sceptic ce-i drept la gândul perspectivelor. Ca prin minune însă, când am ajuns in Piața Wallenberg, torțele luminau deja statuia salvatorului de evrei, adăugând o misterioasă strălucire ochilor celor câteva sute de oameni sosiţi la eveniment. Făcliile pâlpâiau, încercând să risipească întunericul, dar și frigul aspru din acea după-amiază târzie a Zilei Memoriei Holocaustului.Read more…

Feb 1, 2018 2 comments

Când eşti departe, cât de aproape ești?

Feb 15, 2018By

Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…

Feb 15, 2018 8 comments

Copiii din fotografie

Mar 1, 2018By

Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.

Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…

Mar 1, 2018 1 comment

Budincă de pâine

Apr 5, 2018By

Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…

Apr 5, 2018 0 Comments

Bravo mie! În sfârșit știu ce boală am!

Apr 19, 2018By

“Am o formă ușoară de prosopagnosie!” De abia aștept să văd mutra înterlocutorului meu la auzul acestei remarci. Promit cititorului să încep un studiu legat de reacțiile ”publicului” la fraza de mai sus. Sunt convins că mă voi distra copios urmărind nedumerirea pe care o voi citi (sper) cu ușurință pe fața celui care în mod normal ar trebui să-mi dea replica. Și acum o veste, in ochii mei foarte interesantă. Nu există niciun mijloc sau test obiectiv care să confirme existența maladiei de care vorbim! Cu alte cuvinte orice individ poate anunța pe cine vrea că e atins de boala asta, deci poate explica cu ușurință diverse situații în care ultimul lucru pe care l-ai dori e să recunoști pe cel pe care îl ai în față.Read more…

Apr 19, 2018 7 comments

Schimbarea gărzii la Palatul Regal

May 3, 2018By

Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…

May 3, 2018 1 comment

Pantofii noi

May 17, 2018By

La un moment dat am trecut pe lângă un magazin de pantofi de lux şi de marcă pentru bărbaţi, şi nu m-am putut abţine să nu admir vitrinele aranjate cu gust şi iluminate foarte atrăgător. Am observat din nou ceea ce am constatat de mult că este regula generală pentru prezentat încălţămintea într-o vitrină. Mărimea de pantofi pentru bărbaţi este maximum 40, iar pentru femei 35. La aceste mărimi , proporţiile estetice par ideale, şi pantofii arată atrăgători. În decursul anilor am fost dezamăgit de fiecare dată când am cerut numărul meu 45, şi vânzătorul mi-a adus o cutie enormă din care am scos două broaşte ţestoase imense, care erau de fapt aceeaşi pereche de pantofi pe care am văzut-o în vitrină, dar mărime Yetti, omul zăpezilor. Am intrat în magazin şi imediat mi-au picat ochii pe o etajeră specială cu pantofi foarte frumoşi de marcă, cu preţuri triple sau cuadruple faţă de ce eram în general dispus să cheltuiesc pe pantofi, dar pentru că aveau doar o singură pereche din anumite modele, preţurile erau reduse cu 50%. Perechea care mi-a plăcut cel mai mult, era numărul meu, 45, aşa că i-am încercat şi se potriveau de minune şi erau şi foarte comozi.Read more…

May 17, 2018 2 comments

O pastilă de suflet

May 31, 2018By

Ȋncă de la sfârșitul anilor ’70, când am început să mă preocup de psihiatrie, mi-au rămas în memorie scene impresionante, văzute la Clinica Psihiatrică din Cluj. Una dintre imagini este aceea a pacienƫilor care primeau șocuri electrice fără anestezie (asemănător procedeelor din filmul controversat “Portocala mecanică”). O altă imagine care mi-a rămas întipărită este aceea a unei femei machiate exagerat (boite în mod ridicol), purtând o coroniƫă mare de flori pe cap și zguduind gardul clinicii psihiatrice în timp ce recita versuri din Dante.Read more…

May 31, 2018 5 comments

Tuberculoza

Jun 14, 2018By

Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…

Jun 14, 2018 5 comments