Acţiunile eroice ale femeilor care au luptat în Rezistenţa evreiască în timpul Holocaustului

Secţia “Opinion Today”/Opinia de azi a ziarului The New York Times din 18 martie 2021 discută două „articole gemene,” cu o problematică similară, sugerată de Holocaust. In articolul meu, mă voi axa pe eseul publicat în ziar la aceeaşi dată cu comentariul editorului: The Nazi-Fighting Women of the Jewish Resistance/Femeile din Rezistenţa evreiască care au luptat contra nazismului. Ele și-au schimbat identitatea, au făcut contrabandă, strecurând revolvere în ursuleţi de pluş şi erau purtătoarele adevărului. De ce nu am auzit de isprăvile lor? Aceste femei formidabile, despre care Judy Batalion, autoarea articolului, nu auzise și nu înţelegea de ce, reuşesc să umple de lumină și căldură paginile eseului ei, în ciuda fundalului tragic pe care se desfăşoară acţiunile lor îndrăzneţe. În anul 2007, când locuia la Londra și se confrunta cu problema identităţii ei evreiești, Judy Batalion a hotărât să scrie despre Hannah Szenes. Din catalogul de la British Library, Batalion cere să consulte cele câteva titluri listate sub numele eroinei. Observă cu uimire că existau numai câteva pagini despre Hannah. În schimb, dă de o carte în idiş, o limbă pe care o stăpânea: Froyen in di Ghettos (Femei în ghetouri), care relatează istoriile a nenumărate tinere femei care i-au înfruntat pe nazişti;Read more…

Cui îi este frică de feminism?

Această povestire a început de la fapte și personaje reale, care m-au cucerit și m-au emoționat prin forța lor sau m-au dezamăgit, însă întreaga narațiune din viața de zi cu zi trăită în ultimul an s-a amestecat cu amintirile mele despre familie, prieteni și întâmplări de demult. Într-un an lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Așa-numita „noua realitate” era considerată o tranziție spre mult-așteptata perioadă post-COVID. În ultimul timp, epidemiologii sunt din ce în ce mai sceptici la ideea “imunității de turmă” în cazul infecției cu SARS-CoV-2. Așa cum am trăit o sută de ani cu gripa care a făcut ravagii la începutul secolului trecut, probabil că va trebui sa conviețuim și cu un Coronavirus. În fiecare dimineață, întâlneam chiar la intrarea în spital un bărbat cu statură impunătoare, la volanul unei mașini de spălat gresia. Prima mea cunoștință cu el a declanșat un brainstorming, filtrând imagini din memorie. Nu-l cunoșteam și totuși întreaga atmosferă din holul spitalului era un déjà-vu al bine-cunoscutei scene care răsuna de strigătele lui James Brown în acordurile orchestrei: „This is a man’s world, this is a man’s world…”.Read more…

Scrisori mai lungi

Iubesc cu pasiune cărțile, le venerez, cititul e îndeletnicirea mea preferată de când am învățat cum se face. Primul roman pe care l-am citit, la nouă ani și jumătate, a fost Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, într-o vară care-mi dăruia vacanța mare și plăcerea nestrămutată de a citi. Când am terminat cartea am avut regretul puternic că povestea s-a sfârșit și îmi părea atât de rău că această carte nu mă așteaptă s-o citesc de acum înainte ci, iată, o epuizasem deja. Sigur că citisem deja alte cărți, mai cu seamă Poveștile nemuritoare cuprinse în volume care erau pe vremea aceea în mare vogă, dar primul roman și primul meu erou a fost Tom Sawyer. În vara aceea am primit bucuria de a citi ca pe un dar pe care nu l-am pierdut niciodată și mă rog să nici nu-l pierd, căci prea e prețios. Regretul de a termina o carte care îmi place mult mă însoțește până azi, la fel ca regretul că n-o mai am de citit într-un viitor pe care știu că l-ar face mai senin. Țin minte perfect după amiaza de vară când am terminat Aventurile lui Tom Sawyer.Read more…

Blestemul Afroditei

Hotărât lucru, nu așa mi-am închipuit o vacanță în Cipru. Ceea ce trebuia să fie o excursie de două săptămâni pe insula însorită din Marea Mediterană (și a și început ca atare) a devenit până la urmă o ședere într-o mizerabilă „leprozerie” – o mare dezamăgire pentru un călător inveterat ca mine. Dar să începem cu începutul. Cum aveam două săptămâni de concediu în septembrie, soția mi-a propus să le petrecem în Cipru. O expertă în „d-ale turismului”, ea știa foarte bine că Ciprul este o destinație ideală în această perioadă a anului: vreme însorită, mare caldă și un peisaj presărat cu pini și chiparoși tocmai pe gustul nostru. Încă un plus foarte tentant pentru oameni vaccinați ca noi a fost scutirea de testele Covid la intrare. Fiind obișnuiți cu distanțe mult mai mari, zborul de nici patru ore ni s-a părut o nimica toată. După o scurtă dezbatere asupra detaliilor cazării, am convenit asupra unei săptămâni într-o vilă închiriată în nord-vest, urmată de un sejur la hotel în sud-est. În primele zile am luat și o mașină, care, după obiceiul local, avea toate viscerele așezate invers, pentru că în Cipru se circulă pe stânga. (În medicină, acest fenomen rar, congenital, se numește situs inversus).Read more…

Cina cea de taină din Hotel Adlon

M-am plimbat ore în șir în foșnetul frunzelor ruginite de toamnă așternute pe străzile Berlinului, acele străzi care au despărțit suflete și au pecetluit destine. În 1935, după legea de la Nürnberg, strada Oranienburg a împărțit berlinezii în Arier și Nicht-Arier. La sfârșitul războiului, Bulevardul Unter den Linden delimitează orașul prin directivele staliniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”. Într-o dimineață de august, în anul 1961, strada Bernau desparte nu numai berlinezii în „vestici” și „estici”, ci o lume întreagă în două ideologii. La capătul bulevardului Unter den Linden, lângă Poarta Brandenburg a dăinuit un martor important al istoriei secolului trecut, Hotelul Adlon. Chiar de la deschiderea lui în 1907, hotelul a fost considerat „un parlament neoficial al tuturor naționalităților, o mică Elveție, unde întâlnirile oficiale sunt în același timp și private” (Hedda Adlon). Prin reconstrucția clădirii, după 2003, Adlon devine tot neoficial și „casa de oaspeți” a Cancelariei Germane. La o săptămâna după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Barack Obama a fost oaspetele Angelei Merkel la Berlin, în Hotelul Adlon. Cina a început cu o discuție între patru ochi. Despre acea zi au rămas câteva puncte contradictorii în declarațiile sau memoriile consilierilor celor doi oameni de stat, care au așteptat trei ore într-o cameră alăturată. Discuția neobișnuit de lungă dintre doi politicieni de prim rang a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria recentă, după cum nota în memoriile sale șeful serviciului de protocol al președintelui american. Mai mult, unii au declarat că președintele Obama a încurajat-o pe Angela Merkel la o nouă candidatură la funcția de Cancelar al Germaniei.Read more…

O pictoriţă-prinţesă de un talent incontestabil

În sfârșit, zilele trecute am avut parte din nou de o discuție interesantă cu câțiva prieteni, amatori de subiecte filosofice. (Pandemia, haosul carantinelor și al restricțiilor nu a prea favorizat socializarea în scopuri recreative și spirituale… Doream să definim doar talentul incontestabil. Și cum discuția se purta în limba engleză, toată lumea se gândea la talente de pe scena mondială, la nume familiare unei persoane din sfera culturală anglo-saxonă/americană. Iar în acel context nici eu nu mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune exemple și argumente pentru a-mi susține părerea. Deși ar fi trebuit. Pe Vilma Erzsébet Brachfeld , născută la Hajdúdorog în Ungaria în aprilie 1863, în familia unui evreu maghiar, chiar merita să n-o fi uitat, nici în vâltoarea unei discuții purtate într-o altă limbă.Read more…

Invitație la o ”Simfonie sub ploaia de… meteoriți”

Căderile de meteoriți din anul 2021 au constituit subiectul acțiunii organizate de Agenția Spațială Israeliană lângă craterul Ramon[1] (makhteș Ramon în limba ebraică), situat în apropierea localității Mițpe Ramon (860 m altitudine) din deșertul Negev (circa 100 km la sud de municipiul Beer-Șeva, 150 km la nord de orașul-port Eilat). Ca formă de relief, craterul nu e rezultatul unui impact dintre un meteorit și Terra și nici nu s-a format în urma unei erupții vulcanice, ci este rezultatul unui fenomen complex de eroziune a diverselor formațiuni geologice. Scopul acțiunii – printre altele, evadarea din atmosfera Covid α, ẞ, γ, δ, ξ … destul! STOP ! (unii mi-au ”împârtășit” că încep să-și reamintească alfabetul grecesc) – l-a constituit urmărirea pe viu a ”ploilor” de meteoriți din acest an, care au ”spălat” zona craterului Ramon în perioada 9-14 august 2021.Fenomenul a avut intensitate maximă, 120 meteori pe oră, în perioada 12-13 august.Read more…

Eram numai urechi: ce “vedeam” de sub plapumă

Când ni s-a divizat apartamentul gen vagon în două apartamente, despărţite în dreptul coloanelor de un perete de lemn, am rămas cu două camere mari, bucătărie, baie şi o terasă. Eu împărţeam camera mai mare cu bunica. Restul încăperii funcţiona ca sufragerie şi salon şi se anima în fiecare seară cu nenumăraţi prieteni, cu rude şi cunoştinţe care se perindau în vizite mai lungi sau mai scurte. Eu fusesem de mult trimisă la culcare în patul din partea mai întunecoasă a camerei şi se presupunea că dorm, o presupunere cât se poate de departe de adevăr! Citeam mult sub ascunzișul plapumei şi îmi amintesc că eram pasionată de Insula Misterioasă a lui Jules Verne şi am jurat în gând că nu-l voi trăda niciodată pe romancierul francez, acordând locul de frunte din Panteonul meu mintal vreunui alt scriitor. Alternam însă cititul cu o participare pasivă, dar foarte angrenată, la conversaţia din jurul mesei.Read more…

Viața lângă un calorifer rece

Era plăcută răcoarea sticlei de pe birou vara când veneam încălzită de la ștrand. Îmi lipeam brațele și palmele de ea. Dar iarna era atât de frig în casă, încât o simțeam rece și neplăcută prin bluza groasă de trening. Așa că Tata a decis să o înlocuiască. A găsit undeva o folie subțire de plexiglas, mai mică decât biroul, care avea și margini zdrențuite. E și opacă, iar din cauza asta pozele cu actorii mei preferați au devenit neclare. Abia ghicesc perla din urechea lui Catherine Deneuve, iar pana de indian a lui Pierre Brice e o umbră lunguiață și ștearsă. Am o colecție întreagă de poze cu actori, pe care le tot schimb și le expun pe rând sub sticla de la birou. În funcție de noutățile pe care le găsesc la chioșcul de ziare, sau în funcție de cele mai noi filme pe care le văd la cinema. Geamul rece și perfect transparent mă lasă să-i admir în voie, atunci când mi-e prea lene să mă apuc de teme. Dar folia de plexiglas ține mai bine de cald și mă ajută să învăț la fizică despre electricitatea statică: de la atâta frecare cu mânecile de poliester ale treningului, părul mi se electrizează și arăt ca un fel de Gorgonă pașnică și preadolescentă. Orice sursă de căldură e prețioasă în iernile copilăriei, în anii 80, când peste tot e frig: afară, acasă, la școală. Îmi petrec după amiezile citind înfășurată în pături, cu o aerotermă vișinie care huruie la picioarele patului.Read more…

Vigdorisme (III)

Destinul constituie avizul de însoțire al mărfii umane emis de divinitate.
Autocritica rezidă în voluptatea de a suporta propria flegmă existențială în plin obraz.
Admir amicii care cântă, îi respect pe cei care cuvântă și-i desfid pe cei care ciripesc….
Floarea vârstei reprezintă jumătatea drumului dintre un scutece și altul.
Bugetul este unicul act normativ care este întotdeauna încălcat, tocmai de câtre cei care l-au creat și votat.
Din punct de vedere vizual, corectitudinea politică echivalează cu interdicția de a numi albul alb și negrul negru.
Am devenit un om de încredere. De la o vreme cred doar în idei și nu în oameni.Read more…

Arsenicul, otravă cu tradiție multimilenară

În anul 1961, echipa de arheologi israelieni condusă de Pesah Bar Master era angrenată în operațiunea de căutare a unor eventuale pergamente în Deșertul Iudeea, zonă în care fuseseră descoperite vestitele manuscrise de la Qumran, Marea Moartă. În punctul aflat la coordonatele geografice 31°38′0.93″N, 35°36′4.34″E, punct aflat între Ein Gedi și Masada, se află o grotă greu accesibilă, astăzi numită ”Grota Tezaurului de la Nahal Mișmar” (tezaurul fiind cunoscut și sub denumirea ”Tezaurul din deșertul Iudeea”), figura 1. Aici au fost descoperite 442 de obiecte, figura 2, un adevărat tezaur, înfășurate într-o saltea de paie. Tezaurul reprezintă cel mai mare grup de obiecte antice din cupru antice, găsite până acum în Orientul Apropiat. Dintre acestea, 429 au fost realizate dintr-un aliaj de cupru cu 4–12% arsen, bronzul arsenic, respectiv primul aliaj din istoria civilizației. Au fost studiate geochimia și mineralogia particulelor metalice, utilizând o gamă largă de metode de investigare. Read more…

Gideon Peer / Précz Géza: Niagara

GIDEON PEER / PRÉCZ GÉZA a fost ziarist în Ungaria, originar din Debrecen, emigrat în Israel. Părinte, bunic și pensionar, activ pe Facebook, unde ne delectează periodic cu scurte pastile umoristice savuroase, de cea mai bună calitate. Deși o bună parte din savoarea textelor sale e dată de folosirea cu măiestrie a expresiilor, uneori intraductibile, ale limbii maghiare, cred că merită efortul de a încerca o traducere în română. Cu binevoitorul său acord, am tradus cea mai recentă ”pastilă”, spre a fi la îndemâna baabelienilor. Dacă acest demers va avea succes, voi continua cu traducerile. “Să începem cu descrierea unei ustensile bine-cunoscute: rezervorul de clătire a veceului. Recunosc, pe limba noastră denumirea e puțin cam dificilă, poate s-ar putea găsi ceva mai scurt. De exemplu, în Israel se numește Niagara, independent de numele fabricii producătoare. Denumirea e și scurtă, și frapantă, doar că nu exprimă esența. Se poate să numești un măgar Pegas? De fapt se poate, dar bietul dobitoc se va lupta toată viața cu tulburări de personalitate.”Read more…

Vigdorisme (VI). Țepe sub pulpana stăpânirii și alte giumbușlucuri filosofice

Idiosincrazie – idioțenie ce ține până la o vârstă târzie.
Speriați din toate țările ! Nu mai căutați soluții individuale de salvare. Ele nu mai există, sunt doar iluzii. Prăbușirea sau ridicarea din această catastrofă globală pandemic-civilizațională vor fi exclusiv colective. Acum e momentul de turnură, superbul punct nodal de inflexiune, din care toate posibilitățile au reale sorți de izbândă.
Ferice de narcomani, bețivi și nebuni, ei au ieșit deja pe ușa din dos a realității…
Cămin conjugal – cămin de familiști sau de candidați la statutul de familist cu acces restricționat în ambele sensuri.
Cuplu conjugal – unire-n cuget dar mai ales în simțiri, mai mult pe termen scurt decât pe termen lung, între doi oameni ce s-au întâlnit absolut întâmplător în drumul lor haotic spre alcov.Read more…

Gideon Peer: Musafiri

Mi-au sosit neamuri din America. Pe o săptămână încheiată. Rude-n sus, rude-n jos, oricum le împart sau le înmulțesc, tot e prea mult! Care o fi pricina? De ce or fi venit tocmai aici? Şi tocmai la mine? aripioară de pui. La două persoane. Nicio reacție, țin morțiș să rămână. Și au bani, gârlă. Îi țin în bidonul cu untură din cămară. Pentru ei hotelul ar fi un mizilic. elocvent. Dar ei rămân apatici. Nu pricep: cu ce se aleg dacă rămân la mine?Read more…

Israelul- prin colecția mea de cărți de vizită

le voi evoca aici, inspirate de cărțile de vizită, au fost în urma unei combinații de călătorie particulară și preocupări profesionale. În primăvara lui 1994 am plecat pentru prima dată în Israel, ca să-mi vizitez rudele împrăștiate în diferite colțuri ale Țării Sfinte. Bineînțeles m-am întâlnit și cu foști prieteni din copilărie și cu foști colegi. Când am venit eu, la Agerpres erau puțini evrei, dar de la colegii mai vârstnici am aflat că la început majoritatea redactorilor erau evrei. Aveau dosare bune și știau limbi străine. Pe parcurs, când au apărut noi generații de absolvenți de limbi străine, nu numai evrei, ci și români, rândurile primilor s-au mai rărit. Mulți au fost epurați sub diferite motive, unii au plecat în Israel. Deci, diversitatea adreselor era mare, aveam unde să mă duc în cele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Israel. Dar eu am vrut să combin plăcutul cu utilul și m-am gândit să realizez un ciclu de articole, reportaje și interviuri despre Israel. M-am dus la atașata de presă a Ambasadei Israelului care, foarte amabilă, mi-a dat o scrisoare de recomandare și mi-a spus să mă prezint la Casa Presei din Ierusalim, să-mi fac o acreditare și cei de acolo o să mă îndrume. În afara articolelor, care cine știe pe unde sunt, teancul de cărți de vizită din în fața mea este dovada realizării acestei dorințe.Read more…

Post Scriptum la traducerea povestirilor lui Jacob Sadé

Spre marele meu regret, ciclul celor opt povestiri scrise de Jacob Sadé s-a încheiat.  Din reacțiile cititorilor – și nu numai din comentariile publicate în Baabel – am văzut că mulți îmi împărtășesc sentimentele. Mie mi-au plăcut povestirile pentru că ele sunt ferm ancorate în realitate, autorul reflectă vremuri și locuri, personaje, evenimente și situații cu care s-a confruntat în cursul vieții sale de medic, de fapt reflectă lumea pe care a cunoscut-o.  Și o face cu sensibilitate, cu empatie, cu înțelepciune, dar și cu umor.  Fiecare povestire este un document, dar mult mai mult decât atât, este și literatură.  Povestirile sunt captivante, după prima pagină nu am mai putut lăsa cartea din mână, chiar dacă în ebraică citesc foarte încet și cu efort, și foarte curând mi-a venit și ideea să încerc să le traduc. Dacă stau și mă gândesc, Jacob Sadé nu a fost scriitor profesionist, ci un „medic condeier” la fel ca mulți alți autori  baabelieni, dar povestirile lui ar trebui să ne slujească tuturor drept exemplu.  Eu aș propune să-l numim autor baabelian onorific. Dintre toate povestirile lui, ultima mi-a fost cea mai apropiată, cea despre Spitalul Central al Văii Izreel și despre Războiul de Șase Zile. Dar legătura mea cu această povestire este mult mai complexă.Read more…

Nu-i frumos!

Așadar, Occidentul a impus sancțiuni dure elitei ruse în frunte cu președintele Putin. Oligarhii își scot acum, în mare grabă, miliardele din Franța, Marea Britanie, SUA etc., înainte ca guvernele acestor țări să le localizeze și să le înghețe toate conturile în bănci, să le sechestreze avioanele particulare, iahturile și vilele somptuoase. În plus, multe țări au anunțat retragerea unora din companiile lor din Rusia, încetarea activității altora (MacDonald, Coca Cola etc.), reducerea importului de petrol și gaze rusești și multe altele. ”Occidentul trebuia demult să ia aceste măsuri, cel puțin din 2014, când Rusia a ocupat peninsula Crimeea!” afirmă numeroșii viteji care se arată acum după război. ”Poate astfel Rusia s-ar fi gândit de două ori înainte de a invada”. Dar chiar, de ce nu a făcut-o? De ce a fost nevoie de bombardarea atâtor orașe ucrainene, de moartea atâtor bărbați, femei și copii ucraineni, de distrugerea infrastructurii țării lor, de sacrificarea atâtor tineri soldați ruși pentru ca mai marii din Vest să conchidă că majoritatea, dacă nu chiar toți oligarhii, și-au obținut averile prin fraudă sau metode ilegale, cu sprijinul tacit sau fățiș al statului și că deci sunt parte componentă a regimului care a invadat acum Ucraina?Read more…

Arca lui Noe

Cea mai recentă descoperire a mea pe internet este asiriologul Dr. Irving Finkel, căruia British Museum îi plătește un salariu… ca să citească tăblițe de lut cu inscripții cuneiforme.  Dar spre deosebire de alți oameni de știință, care se mulțumesc să-și publice descoperirile în presa de specialitate, Irving Finkel iese din turnul de fildeș și se adresează publicului larg prin cărți, conferințe și filme documentare.  Și o face din convingerea că cercetarea are un viitor numai dacă ea reușește să atragă interesul publicului și mai ales al tinerei generații.  Puteți primi o lecție introducătoare de scriere cuneiformă, puteți afla despre scrisoarea în care tânăra mireasă a regelui Assurbanipal e mustrată de cumnata ei că nu-și face lecțiile, puteți afla care sunt cele mai eficiente descântece pentru a alunga spiritele rele și câte și mai câte…Cea mai incredibilă din toate poveștile lui mi s-a părut următoarea:  Într-o bună zi, prin 1985, a venit la muzeu un domn cu o sacoșă, din care a scos tot felul de antichități: vreo două opaițe, niște monede vechi, niște figurine egiptene, câteva obiecte chinezești și o tăbliță de lut cu semne cuneiforme.  Tatăl lui fusese pilot al RAF, în timpul celui de al Doilea Război Mondial luptase în orient și la întoarcere adusese tot felul de „amintiri”, care zăceau de zeci de ani într-un sertar – poate că era timpul ca un expert să vadă dacă valorează ceva?  Tăblița, care la prima vedere părea să fie o scrisoare banală, s-a dovedit mai interesantă ca întreaga colecție a muzeului la un loc.Read more…

O carte sub tipar: Cluj – Der Traum ist unser geheimes Zuhause Klausenburg – Visul e casa noastră secretă

De ce Cluj? Tatăl meu a studiat medicina la Cluj în anii 1950. Pe vremea când locuiam la Arad (unde am stat până în 1973), într-o zi el m-a trimis să cumpăr o franzelă și 200 grame de parizer. În perioada aceea pâine se (mai) găsea practic întotdeauna și șansele să găsesc parizer erau destul de bune. Mă pregăteam s-o iau din loc, când mi-am dat seama că tata uitase să-mi dea bani. – Dar bani nu-mi dai? – l-am întrebat. – Ehei, să cumperi cu bani nu e mare scofală, asta poate oricine – mi-a răspuns tata, clătinând din cap și mi-a întins o hârtie de zece lei. Poate că încă de atunci îmi era sortit să încerc cândva să scriu despre orașul în care au studiat părinții mei, un oraș pe care abia îl cunoșteam, în afară de vreo sptămână sau două, petrecute la verișoara mea, în cartierul Gheorgheni, acum cincizeci de ani. Premisele pentru un astfel de proiect artistic, o carte despre Cluj, mi s-au părut imediat favorabile și eram gata să mă pun pe treabă cu buzunarele goale (la propriu și la figurat) – cu bani doar n-ar fi fost mare scofală, cum zicea tata.Read more…

Probleme în receptia imperialismului

Atacul Rusiei asupra Ucrainei a fost, în mod limpede, un act cu caracter imperialist. Această formă de comunicare a mentalităţii imperialiste (războiul fiind uneori interpretat și ca un limbaj de comunicare reflectând o relaţie derapată, deteriorată) este una dintre formele cele mai elementare, mai ancestrale şi mai bestiale. Dacă Rusia este într-adevăr un imperiu şi are vreo legitimitate pentru a-şi apăra şi impune tendinţele imperialiste în secolul XXI este o chestiune complexă, un subiect asupra căruia nu mă opresc în cadrul textului de faţă. Merită însă să analizăm receptarea narativei imperialismului şi războiului care, în lumea occidentală, inclusiv în ţările Uniunii Europene este problematică şi adesea contradictorie. Citind sau predând despre istoria Imperiului Roman sau ale marilor imperii europene din trecut, numitorul comun este descrierea lor drept imperii civilizatoare.  Interpretarea politicii lor expansioniste, a istoriei lor militare, generatoare de acte sângeroase care au distrus sau nenorocit zeci şi sute de mii de vieţi, este atenuată, îmblânzită, prin intermediul veşmântului metaistoric al civilizării.Read more…