În aparență, două conjuncturi total diferite, și totuși…

Povestea își are începutul într-o plăcută seară de primăvară israeliană, acum mai bine de doi ani. Eram pe șosea, ne îndreptam spre casă după o zi petrecută cu nepoții, la vreo 120 km de reședința noastră, când o lovitură din spate m-a obligat să-mi opresc șirul gândurilor despre toate și nimic. Am înțeles pe loc că era vorba de o ”leziune” de-ajuns de semnificativă produsă mașinii noastre. Amănuntele nu au nicio importanță. Voi menționa doar că individul care conducea automobilul care ne-a izbit susținea că e nevinovat (deși ne-a lovit din spate) și nu s-a lăsat convins de necesitatea schimbului de date privitoare la asigurare. Prin urmare am fotografiat numărul mașinii, m-am sfătuit cu partenera mea de viață, prezentă și ea la această tărășenie, și… am plecat spre casă… Au trecut doi ani. Uitasem demult acest incident neplăcut, când, în urmă cu câteva luni am primit o scrisoare oficială în care eram citați ca martori la procesul intentat de asigurarea ”mea” asigurării ”lui”. Societatea ”mea” încearcă să primească înapoi banii cheltuiți pe repararea automobilului meu. Cât despre banii mei, adică prima de asigurare triplată, ei bine, subiectul nu e disputabil, legea nu vorbește de vreo modalitate de compensare, atunci ce să căutăm la tribunal?! Dar se pare că odată ce ești citat, nu ai încotro. Așa începe, de fapt, povestea pe care vreau s-o povestesc acum. Voi încerca s-o fac mai pe scurt, nu de alta, dar ea este doar o jumătate din ce vreau să aduc la cunoștința cititorului, în speranța că nu-l voi plictisi peste măsură.Read more…

Regina din Saba: un personaj fascinant și enigmatic

Regina din Saba (ebraică: מַלְכַּת שְׁבָא / Malkat Șva) este consemnată în toate cele trei religii avraamice – iudaismul, creștinismul și islamul – constituind chiar o parte a narațiunii de bază a Etiopiei. Regatul Saba se afla în sud-vestul Peninsulei Arabice (cam în actualul Yemen), fiind pe linia legăturilor comerciale ale regelui Solomon. Este posibil ca vizita reginei să fi fost destinată extinderii legăturilor comerciale. Din 3 Regi 10:1-13, cu sursa paralelă 2 Cronici 9: 1-12, ar rezulta că faima ei se datorează călătoriei peste mări și țări, precum și interacțiunilor cu regele Solomon. Renumele de înțelept al regelui Solomon se răspândise peste tot; ajunsese și la Regina din Saba. În consecință, ea a decis să-l întâlnească, pentru a-l pune la încercare cu niște întrebări la care ar fi putut răspunde, doar o persoană foarte inteligentă.  A trimis și un sol la curtea lui Solomon spre a-i da de ştire că dorea să-l întâlnească. Regina știa că Solomon era un rege bogat și puternic, așadar a pornit către Ierusalim cu mare fast, dovadă a bogăției și puterii de care dispunea: alai mare, cu cămile încărcate cu mirodenii, aur și pietre prețioase. Read more…

5 noiembrie – o zi neagră pentru Europa

Realegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, el devenind cum l-au etichetat mulți comentatori ”cel mai puternic om din lume” – a fost o cumplită dezamăgire pentru noi, europenii. Nu pot să spun că ar fi fost o surpriză. Marile erori ale democraților de-a lungul celor patru ani ale președinției lui Joe Biden, campania electorală târzie a Kamalei Harris, fără ca ea să aibă timp să-și construiască un program cu care să-i atragă pe cei indeciși, poate și faptul că este femeie și de culoare, conflictele din interiorul partidului, toate aceste elemente și probabil și altele au dus la pierderea scrutinului de către democrați. Victoria lui Trump se explică nu atât prin acceptarea cu entuziasm a programului republicanilor, ci, mai ales, prin votul negativ dat democraților. Trebuie să recunoaștem totuși: mai mult de jumătate din americani l-au votat pe Donald Trump. Îi înțelegem pe cei care îi susțin ideologia, lozinca MAGA, adică punerea pe prim plan a intereselor Americii: izolaționiștii, suprematișii albi, miliardarii mai mari sau mai mici, cărora, prin politica sa financiară, Trump le oferă numeroase avantaje, nu numai prin reducerea impozitelor celor foarte bogați, ci și prin eliminarea concurenței străine cu ajutorul unor taxe de import crescute, mai ales în ceea ce privește China. Se pune, însă, întrebarea de ce a fost votat de restul alegătorilor, cu o mare varietate de ocupații, credințe, rase și care, teoretic, ar fi trebuit să-i voteze pe democrați.? Până la urmă este treaba americanilor care l-au votat (sau nu) pe Trump. Pe noi ne interesează efectul scrutinului asupra noastră, a europenilor.Read more…

Experiența nepaleză II

În ultima zi a șederii la mânăstirea despre care am scris în numărul trecut, ni s-a permis să asistăm la o lecție de Shanti (evocă liniște, pace, calm mental) ținută de câțiva elevi și îndrumători ai acestei școli. Timp de o jumătate de oră am asistat la un fel de rugăciune, total copleșiți de efectele sonore create. Se auzeau incantații ritmice murmurate cu voci foarte joase, recitate succesiv sub forma unui dialog de către două grupuri aflate fiecare în două colțuri opuse ale sălii imense a templului. Din când în când, două instrumente de suflat, un fel de trâmbițe, tulburau armonia cu stridența lor, iar peste toată această vibrație se auzea câte o lovitură puternică și profundă de tobă mare. La început, amestecul de sonorități mi-a produs o senzație de disconfort, dar pe măsură ce mă lăsam purtată fără opreliști și fără împotrivire de această vibrație, am fost de-a dreptul copleșită. Am trăit foarte intens sentimentul că aparțin universului, că sunt o parte infimă dintr-un întreg nedeterminat temporal sau spațial.Read more…

Cum poate fi oprită ascensiunea lui Arturo Ui?

Cu trei zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din cauza unor nereguli grave, Curtea Constituțională a decis anularea rezultatelor turului întâi și reluarea de la zero a întregului proces electoral. Se pune deocamdată capăt confruntării dintre candidata căii europene, Elena Lasconi (USR), și suveranistul antieuropean și presupus pro rus, cu simpatii vădit neo legionare, Călin Georgescu. A fost mijlocul prin care autoritățile române au stopat, cel puțin deocamdată, ascensiunea autohtonului Arturo Ui, inițial eroul piesei cu același nume a lui Bertolt Brecht, scrisă în perioada ascensiunii nazismului și în care scriitorul antifascist german găsește similitudini dramatice între metodele folosite de o bandă de gangsteri din Chicago și conducerea Germaniei naziste în frunte cu Adolf Hitler. Nu sunt prea originală cu acest titlu, l-am regăsit la un editorial publicat în România literară din 2022, semnat de regretatul istoric și critic literar Nicolae Manolescu care, surprinzător sau nu, s-a referit în context la așa-zisul necunoscut până acum… Călin Georgescu, pe-atunci vajnic reprezentant al partidului AUR. Deci personajul respectiv nu era un anonim în lumea culturală și politică, își făcuse deja apariția și susținea idei asemănătoare cu cele de astăzi. Dar aceasta este doar un by the way, un à propos pe marginea a ceea ce am dori să dezbatem. Nelămurirea mea este: oare o decizie administrativă, legală de altfel, este calea cea mai bună de a-l opri pe Arturo Ui al nostru care, ne place, nu ne place, a adunat peste două milioane de voturi?Read more…

Crăciun în Ierusalimul anilor 1870

Atmosfera Crăciunului în Ierusalimul anilor 1870 este descrisă foarte sugestiv în romanul Fetiţa din Ieruslim, scris de Miriam Harry şi publicat la Paris, în 1914. Versiunea română tradusă de mine a apărut în Revista Baabel şi apoi a fost publicată sub formă digitală.
Fetița din Ierusalim se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini protestanți.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. În casa Sionei se făceau întotdeauna pregătiri mari de Crăciun. Mama ei era cuprinsă de o seninătate aproape copilărească. Pentru ea Crăciunul nu era numai o sărbătoare religioasă, ci mai ales una sentimentală, sărbătoarea amintirilor din copilărie și a vechilor tradiții din Hesse, ținutul ei natal. Și cu toate că îl serba la Ierusalim, la doi pași de însuși locul Nașterii Domnului, pentru ea Crăciunul rămânea o sărbătoare europeană.Read more…

Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!

După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie,  Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…

Dispensa

În copilăria mea a existat un an în care am făcut ce am vrut. Starea aceea de libertate nu am mai întâlnit-o niciodată de atunci. Era în anii ’50, înainte de a merge la școală. Sora mea, care era cu doi ani mai mare, începuse clasa întâi la 6 ani și ceva și mama s-a gândit să fac și eu același lucru. Nu știu cum rezolvase pentru ea, dar la mine trebuia să obțină o dispensă. Era singura posibilitate ca un copil să înceapă școala înainte de a împlini 7 ani. În ziua când urma să i se semneze hârtia care îmi dădea dreptul să încep școala la 6 ani și jumătate, nu am vrut să rămân acasă și am mers cu mama după dispensă. Am ajuns în locul cu pricina, mama a intrat și i-a spus funcționarului pentru ce venise, iar domnul acela a întrebat-o dacă mă crede potrivită să încep școala. Mama a răspuns că da și întrebările au continuat. Cum arăt? Ce înălțime am? Surprinsă de întrebări, i-a spus că sunt cu ea de mână. Desigur, domnul stătea la un birou și pe mine nu mă văzuse, pentru că, probabil, avusese privirea în niște dosare. Eram mai mică decât înălțimea biroului plus hârțoagele de pe masă! La rândul lui, surprins și înduioșat, domnul a rugat-o pe mama să renunțe la ideea de a mă înscrie la școală. „Lăsați fetița să mai crească, tovarășa Dincă! Nu vedeți ce mică este?” Eu nu-mi amintesc decât biroul, dovedit zid de netrecut, părtaș la refuz și la ceea ce avea să se întâmple. Înduioșată de argumente sau nemaiștiind ce să spună, mama a renunțat la dispensă… În acel an nu m-au mai dus la grădinița fabricii, unde fusesem până atunci, după anii de creșă, și nici nu au ales altă grădiniță în cartier. Nu știu din ce motiv. Așa că am cam umblat tot anul hai-hui prin zonă, în loc să încep ce îmi doream. Îmi amintesc perfect că bântuiam pe străzi de dimineața până după prânz, când venea sora mea de la școală, dar nu știu dacă mergeam în grup cu alți copii sau chiar o făceam de capul meu.Read more…

Sokndal – O “insulă” pro-Israel în Norvegia

În 1995, când am vizitat-o pentru prima oară, Norvegia mi-a apărut ca țara cu cel mai splendid peisaj din lume: o combinaţie perfectă de lacuri, munți, fiorduri, cascade și ghețari. Această părere mi-a rămas imprimată în minte și astăzi, chiar după ce am vizitat numeroase țări de pe mapamond. Oamenii erau primitori. Încă nu aveau obsesia de a face dreptate în Orientul Mujlociu… Interesant cum popoare și mai ales guverne își schimbă atitudinea față de evrei și mai ales față de Israel. Un exemplu elocvent este Norvegia. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norvegia a fost neutră, dar după ocupația germană, țara a fost condusă de nazistul norvegian Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling. Din populația evreiască din Norvegia, cam două treimi s-au refugiat în Suedia neutră, iar cei 795 care au rămas au fost deportați la Auschwiz și dintre ei numai 25 au supraviețuit. 45 de norvegieni au primit titlul de “Drept între popoare” pentru salvarea unor evrei și 7 au fost onorați de către Yad Vashem pentru salvarea a 12 copii ajutându-i să treacă hotarul în Suedia neutră. În general, populația era împotriva regimului nazist. În epoca modernă, Norvegia a adoptat și continuă să adopte o politică multiculturală și de diversitate. Aceasta a dus la o creștere de-a dreptul fenomenală a numărului de musulmani din țară, de la 1.000 în 1980 la 182.000 în 2020. Mainstreamul politic al Norvegiei respinge antisemitismul și totuși școlile, media, lumea artistică și sistemul judiciar sunt puternic influențate de extremiștii antisemiți norvegieniRead more…

La moartea eseistei Júlia Szilágyi

S-a stins din viaţă Júlia Szilágyi, scriitoare, eseistă, critic literar şi cadru didactic – o gânditoare în adevăratul sens al cuvântului, a cărei viaţă şi muncă le-au servit drept exemplu tuturor celor care au cunoscut-o. Pasiunea, demnitatea umană şi independenţa au fost valorile esenţiale care i-au caracterizat viaţa; niciodată n-a făcut vreun compromis cu puterea sau cu mediocritatea. A trăit 88 de ani. S-a născut la 1 august 1936, la Cluj, într-o familie evreiască definită atât prin setea de cultură, cât şi prin femei puternice. Dintru început soarta ei a stat sub semnul brutalităţii istoriei, a prigoanei anti-evreieşti. Războiul i-a marcat copilăria şi doar fuga peste graniţă a salvat-o de deportarea la Auschwitz şi exterminare. Mai târziu i-a fost dat să trăiască în anii cei mai sumbri ai totalitarismului comunist. Nimic din cele îndurate nu au frânt, ci dimpotrivă, i-au consolidat atât năzuinţa de libertate spirituală, cât şi încrederea în oameni. Şi-a început cariera colaborând cu critică literară la revista clujeană Korunk. În 1969 a devenit membră a colectivului de redacţie al aceleaşi reviste. Curând şi-a dat seama că arta nu poate fi separată de răspunderea morală individuală. Eseul a devenit modul ei predilect de exprimare, nu numai ca gen literar, ci şi ca un fel de atitudine spirituală.Read more…

Ionii pozitivi din copilăria mea

Pe Tanti Lenuța, croitoreasa, care locuia vizavi de casa noastră, eu și sora mea o ajutam deseori în munca ei. Corpul uman fiind simetric, ea ne învățase să punem materialul „parte peste parte” înainte de a fi croit. Prin însăilare se fixau pliurile sau îndoiturile de material, pentru ca apoi să urmeze tragerea la mașina de cusut Singer. Uneori ne ruga să scoatem fire dintr-un fel de șiret. Ața obținută astfel era mai ieftină decât cea din ibrișin. Primele două-trei fire se trăgeau mai anevoios, dar apoi, ieșeau  ușor. Cred că de acolo vine și expresia „a merge șnur”! Ața asta era de potrivită pentru a însăilările necesare probelor. Când haina era croită și trasă la mașină, urma surfilatul cusăturilor pe dosul rochiilor sau fustelor lucrate de Tanti Lenuța, ca să nu se destrame. Am observat încă de atunci cât mă relaxează munca migăloasă și repetitivă și mă duceam să dau o mână de ajutor, mai ales atunci când nu mai aveam randament la învățat. Nu ştiu dacă dumneaei se bucura sau nu, dar încântată de ajutorul nostru era soacra ei, Tanti Popa, pentru care avea sarcina să facă aceste operaţii. În afară de croitoreasă, mai ajutam voluntar doi vecini. Aceștia au dat și numele povestirii “Ionii pozitivi” din copilăria mea.Read more…

Aforisme periferice 10

1. Cei mai mulți artiști și scriitori tânjesc după celebritate, fără o fărâmă de demnitate. 2. Frenezia tâmpă a grafomaniei “creative” echivalează cu acoperirea cu fard gros și strident a chipului descompus al lipsei de talent și de viziune. În timp, masca scriiturii cu orice preț cade inevitabil, descoperind fața schimonosită, sleită a vidului interior și a golului exterior. 3. Ideologia nu ține loc de competență. UE a ratat toate programele ei majore. Conducătorii jalnici ai UE ar fi trebuit să învețe lecția de bază a căderii comunismului. Continuând frenezia războinică antirusească, civilizația vest europeană riscă să-și marcheze un autogol devastator. 4. Cei mai mulți dintre noi ne uităm în oglindă, dar nu în proprii ochi. Ar fi mult mai constructiv și esențial.Read more…

Familia orădeană

Există oameni care au capacitatea reală de a sfinți locul, cum se spune. Ei își făuresc un destin aparte care îi atinge pe cei din jur și lasă urme chiar peste veacuri. Nu sunt mulți asemenea oameni; cel pe care doresc să vi-l aduc în atenție este Iosif Vulcan, cărturarul bihorean din secolul al XIX-lea care a întemeiat revista Familia, publicația despre care a învățat fiecare elev român, pentru că aici a debutat Mihai Eminescu. Am stat pe gânduri dacă să folosesc cuvântul ”cărturar”, dar îndoielile mi-au trecut repede, fiindcă Iosif Vulcan merită această caracterizare, și-a câștigat-o prin activitatea sa prodigioasă de îmbogățire și promovare a culturii române, susținută pe patru decenii. A fost scriitor, poet, dramaturg, traducător, promotor al teatrului și publicist de o profundă cultură și de un caracter plin de devotament patriotic. Născut în 1841 în satul bihorean Holod, fiu de preot greco-catolic, Iosif Vulcan a urmat școala primară la Leta Mare (azi pe teritoriul Ungariei), apoi gimnaziul la Oradea și dreptul la Universitatea din Budapesta. Absolventul care iubea mult mai mult literatura decât dreptul a înființat în capitala maghiară revista Familia, o publicație în limba română destinată răspândirii culturii și cunoștințelor de interes general cititorilor din ”părțile ungurene” ale Imperiului Austro-Ungar. În acest an se împlinesc 160 de ani de la apariția revistei Familia. Autorizația de publicare a fost solicitată Prefecturii poliției din Pesta în 5 aprilie 1865. Read more…

Partidul Social Democrat și interesul național

Pentru opt zile – de la 18 la 26 mai – ne-am bucurat de ceea ce am putea numi salvarea democrației în România. Victoria lui Nicușor Dan ne-a oferit, teoretic, garanția continuării drumului european al țării noastre, păstrarea alianței transatlantice, apartenența la NATO și respectarea tuturor drepturilor democratice înscrise în Constituție. Din păcate, convingerea că am ales bine este împărtășită doar de ceva mai mult de jumătate din români, restul crede că celălalt candidat, cel „suveranist”, ar fi adus schimbarea mult așteptată, cu toate că, pe parcurs, ar fi putut să-și dea seama că promisiunile, proiectele, programele prezentate, în primul rând de AUR și liderul său, George Simion, sunt lozinci populiste, fără bază reală. Victoria acestei orientări ar fi dus la prăbușirea economică a țării. Este suficient să ne amintim ce s-a întâmplat cu leul, cu bursa, cu dobânzile după primul tur de scrutin câștigat de Simion. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat indicii economici dacă el ar fi devenit președinte, ce s-ar fi întâmplat cu orientarea țării, cu libertățile noastre, cu marea simpatie a acestor formațiuni față de ideologia legionară. Am spus până la 26 mai, ziua când Nicușor Dan a fost confirmat de Parlament, a depus jurământul și s-a instalat la Cotroceni. Nu este cazul să intru în amănunte despre situația economică dramatică a țării și măsurile foarte dureroase pe care guvernul va trebui să le ia. Iar pentru a duce la capăt aceste obiective obligatorii este nevoie de un guvern susținut de o majoritare parlamentară conștientă că trebuie să-și asume măsuri nepopulare care ar putea duce în viitor la pierderea simpatiei, a sprijinului alegătorilor față de partidele care au acceptat această răspundere.Read more…

Art Nouveau la Subotica

Acest curent artistic apărut cu mai bine de un veac în urmă, a înfrumusețat major atât de multe locuri și atât de multe lucruri. Pentru amprenta splendidă lăsată în lume, Art Nouveau este sărbătorit internațional în 10 iunie iar eu, ca o mare iubitoare a lui, aș vrea să povestesc despre răspândirea urmelor lui într-o zonă destul de apropiată de noi: Serbia. De fapt, în recenta mea excursie la Subotica m-a frapat să regăsesc un aspect extrem de asemănător Oradiei, datorat arhitecților orădeni Dezső Jakab și Marcell Komor care au lucrat în ambele orașe. Evident, la vremea lor arhitecții au lucrat în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar, publicând în reviste budapestane și atingând o faimă binemeritată. La Oradea ei sunt autorii, printre altele, ai splendidului palat „Vulturul Negru” din Piața Unirii. De câțiva ani îmi doresc să ajung în Serbia, mai cu seamă la Belgrad și la Subotica, despre care am auzit că sunt orașe foarte frumoase, să văd Dunărea care îmi este foarte dragă – fiindcă ajunge la mare – și pentru că eram curioasă să văd cum arată o țară europeană din afara Uniunii și care, relativ recent, a avut un război oribil care a dus la dizolvarea Iugoslaviei pe care o știam eu. Mărturisesc că nu mă așteptam ca în Voivodina, regiunea învecinată cu Banatul nostru, să găsesc atât de multe urme ale curentului Art Nouveau și o asemănare atât de uimitoare cu părțile noastre ardelene, orădene în speță. Orașul este inclus în circuitul patrimoniului Art Nouveau european (alături de Budapesta, Viena, Barcelona, Riga, Helsinki, Bruxelles, Glasgow, dar și Timișoara) datorită, în special, creațiilor celor doi arhitecți orădeni, Dezső Jakab și Marcell Komor, care au proiectat clădirea primăriei orașului, sinagoga și alte câteva clădiri emblematice.Read more…