ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odatăRead more…
Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odatăRead more…
Câteva gânduri împărtăşite din Boston, în legătură cu situaţia politică mondială actuală – departe de a fi calmă şi senină. În cele 18 puncte pe care le supun şi atenţiei cititorilor din Baabel – sperând să aflu şi opiniile lorRead more…
Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridicăRead more…
Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridică pe profesorul de muzică pe motiv de corupţie sexuală. Majoritatea elevilor şi profesorilor din şcoală – inclusiv conducerea acesteia – este consternată, dată fiind recunoaşterea unanimă a profesionalismului cadrului didactic respectiv. Eliberat condiţionat (cu restrângerea unor drepturi) şi după o serie de amânări, profesorul respectiv este declarat nevinovat, dar – aşa cum era de aşteptat – parchetul a atacat sentinţa…Read more…
Lipsa cronică de imparţialitate a rapoartelor organizaţiei Amnesty International pare incurabilă .Dovedindu-şi, o dată în plus, miopia, într-un proaspăt document dat publicităţii la Londra, organizaţia acuză Israelul de crime de război săvârşite în vara acestui an, în cursul ripostei Zahal înRead more…
Lipsa cronică de imparţialitate a rapoartelor organizaţiei Amnesty International pare incurabilă .Dovedindu-şi, o dată în plus, miopia, într-un proaspăt document dat publicităţii la Londra, organizaţia acuză Israelul de crime de război săvârşite în vara acestui an, în cursul ripostei Zahal înRead more…
Faptul că în Norvegia nu se scandează în mod la fel de deschis, ca de exemplu în Ungaria, apeluri la izgonirea evreilor şi la desăvârşirea operei lui Hitler, nu înseamnă că rasismul norvegian este mai puţin înfricoşător. Explicaţia diferenţei dintreRead more…
Undeva, în fruntea listei persoanelor cărora le-aş dori, cu toată sinceritatea de care mă simt capabil, împlinirea dorinţelor în Anul Nou sau, ca o minune de Hanuka, să li se schimbe fundamental existenţa în bine, l-aş trece pe Jonathan Pollard,Read more…
După masacrul de la Charlie Hebdo şi atacarea băcăniei kasher, din Paris, unde au fost ucişi patru ostatici evrei, autorităţile franceze au anunţat că „şcolile, sinagogile şi instituţiile evreieşti vor fi protejate, dacă e nevoie, chiar şi de armată”. ÎnRead more…
Mi se pare anacronic şi total neproductiv să te baţi în procente pentru a refuza afişarea pe tabla de intrare în oraş a celor două nume – binecunoscute – ale acestuia, intrate în istorie, cultură şi conştiinţa publică: Cluj şi Kolozsvár. Denumirea maghiară – prohibită pe tabla indicatoare de localitate – este înscrisă pe frontispiciul operei şi teatrului maghiar, pe plăcile diverselor instituţii, organizaţii civile şi culturale, pe monumente istorice, în documente de arhivă care atestă istoria şi devenirea oraşului de astăzi, în pagini de literatură şi versuri de cântec… Read more…
Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că văd răsărind o sumedenie de perechi înlănţuite, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile. Cercei poznaşi, broşe şi medalioane sub formă de inimă, ceşcuţe şi farfurioare, ba chiar şi aşternuturi decorate cu stoluri de inimioare. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire însorită. Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „caracterul comercial” al acestei sărbători „importate din occident”, atâta vreme cât te îndeamnă să faci daruri, să îmbrăţişezi, să surâzi!Read more…
Declara senatorul liberal Puiu Haşotti, revenind la microfonul de la care, cu câteva minute înainte, luase apărarea jurnalistei Oana Stănciulescu – propusă în Consiliul de Administraţie al TVR – pledând pentru separarea opţiunile politice greşite, de contribuţia culturală majoră a unor personalităţi controversate, precum poetul Radu Gyr. Senatorul şi-a argumentat afirmaţiile prin câteva versuri bine alese, după care s-a adresat plenului: „Asta-i o poezie legionară?!” Din Radu Gyr citase şi antevorbitorul său, dar din altă poezie, una emblematică: „Imnul tinereţii legionare”. Deputatul Aurel Vainer luase cuvântul pentru a-şi exprima nedumerirea…Read more…
Ne îndoim că elevul (mai ales cel din mediul rural) este în centrul preocupărilor învățământului românesc. Vom demonstra că articolul 253 din Legea Învăţământului este o posibilitate de „tunelare” prin care profesorii de la ţară – unde este nevoie acută de personal didactic calificat – ajung la licee bune din oraşele mari fără a fi promovat un concurs care viza direct aceste posturi. Bănuim că acest lucru nu se întâmplă fără oarecare proptele.Read more…
Întotdeauna am perceput legătura între autor şi autoritate (dincolo de rădăcina comună: latinescul augere) şi prin aceea că cele cuprinse într-o carte conferă autoritate semnatarului. Vreme îndelungată, în anii copilăriei, credeam că toţi autorii şi-au încheiat existenţa pământească, fiindu-mi imposibil de imaginat că cineva care şi-a pus numele pe o carte – fie şi „doar” un autor de manuale – poate respira acelaşi aer cu noi, cititorii. Abia mai târziu, după participarea la o primă întâlnire cu scriitorii, am înţeles că şi autorii sunt… oameni. Citeam cu nesaţ cărţile cumpărate sau (mai des) împrumutate de la bibliotecă şi admiraţia mea faţă de semnatarii cuvântului tipărit continua să sporească. În anii de gimnaziu îi admiram şi pe semnatarii articolelor din ziare şi mi se părea că niciodată, dar absolut niciodată, nu voi putea ajunge ca ei… Numele meu a început să apară mai întâi pe genericele emisiunilor, apoi pe ale filmelor documentare şi, ceva mai târziu, am îndrăznit să şi scriu, publicând articole în presa scrisă. Chiar şi în condiţiile în care sunt fondatoarea unei reviste online în care scriu (şi semnez) număr de număr, semnătura „pe hârtie” mi se pare mult mai prestigioasă, mai încărcată de responsabilitate pentru că e „definitivă”. Între timp anii au trecut şi tot mai multă lume m-a întrebat „De ce nu-ţi aduni articolele într-o carte?”. Într-adevăr… de ce mă încăpăţânez să nu public cartea pe coperta căreia s-ar concretiza negru pe alb (sau în alte nuanţe) autoritatea mea de …autoare?!Read more…
Declar, din capul locului, că duminică mă duc la vot în turul doi al prezidenţialelor şi am să pun ştampila pe numele lui Klaus Iohannis. Suntem în febra ultimelor zile dinainte de turul decisiv al alegerilor prezidenţiale şi nivelul emoţional este la cote foarte ridicate. Cele mai recente mesaje, nu foarte coerente, dar cu atât mai zgomotoase, lansate în spaţiul public de către contracandidata vocală a lui Klaus Iohannis riscă să ecraneze, pe moment, realitatea ultimilor ani. Am fost martori la o succesiune de asalturi asupra statului de drept, concretizate prin: modificările nocive aduse legilor justiţiei, sfidarea tuturor atenţionărilor din partea Uniunii Europene (ai cărei membri suntem cu toate drepturile şi îndatoririle aferente) îngrijorate de ceea ce se petrecea în România şi de ignorarea tuturor recomandărilor sale, acţiunea agresivă de confiscare a instituţiilor statului, modificarea cutumelor Curţii Constituţionale şi folosirea ei ca instrument pentru restrângerea prerogativelor prezidenţiale şi, nu în ultimul rând, la represiunea brutală (cu bâte şi gaze lacrimogene) a zecilor de mii de cetăţeni care protestau paşnic în capitală împotriva măsurilor antidemocratice şi antieuropene. Nu aş fi enumerat cele de mai sus dacă pe cealaltă poziţie a buletinului de vot pentru turul doi al prezidenţialelor ar figura un alt contracandidat decât cel care a girat – în calitate de premier – o serie dintre acţiunile de mai sus…Read more…
Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…
Da, părerea mea este că Israelul și israelienii trebuie să aibă conștiința împăcată în privința ajutorului acordat ucrainenilor. Ca orice refugiați din propriile case și orașe, obligați fiind să fugă în fața unei armate cotropitoare a cărei operațiune trebuie condamnată, ucrainenii merită din plin solidaritate și ajutor, în limitele bunului gust dictat de istorie, morală și conștiință, precum și prin filtrul interesului național al Israelului. Exemple de ajutor israelian nu lipsesc – Israelul a construit primul spital de campanie într-o tabără de refugiați ucraineni. Israel a votat recent la ONU pentru condamnarea atacării Ucrainei de către Rusia. De asemenea, mai mulți israelieni au înființat puncte de distribuție a alimentelor și medicamentelor în taberele de refugiați. Nu mai puțin important, Israel a primit pe teritoriul ei mii de refugiați ucraineni și nu numai evrei! Dar numărul de refugiați acceptați de Israel nu i-a mulțumit pe politicienii ucraineni. Motivul principal de limitare a numărului de refugiați acceptați de Israel este unul demografic, pe care voi încerca să-l explic. Între 2010-2012, în Israel au intrat ilegal, prin Egipt, aproape 100.000 de fugari din Eritreea și din Sudanul de Sud, în căutarea unui loc de muncă, deci nu refugiați politici. Dacă nu s-ar fi luat măsurile necesare, poate că astăzi am fi avut peste un milion de africani, care nu au nimic comun cu Israelul și menirea lui de a fi singura țară a evreilor. Read more…
Acest articol mi-a fost inspirat de cel scris de Anca Laslo în ediția de joi. Ar fi trebuit să fie un comentariu, dar sunt prea multe de spus despre subiect, de aceea l-am scris ca o opinie separată. Știu că sintagma ”eu cu cine votez” ar fi trebuit să se deprecieze, fiind utilizată de atâtea ori, dar s-a dovedit că este nemuritoare, este foarte actuală și după o sută și ceva de ani, când a fost concepută de Caragiale în O scrisoare pierdută. În perioada comunistă toată lumea știa cu cine trebuie să voteze, prea mare alegere nu aveai, de fapt nu aveai deloc, dar după 1989, odată cu apariția a zeci de partide, o adevărată inflație, expresia s-a valorizat. Inflație, inflație, dar din cele 40 de partide, câte erau la începutul anilor 90, îți puteai găsi unul care să se apropie de viziunea ta. Aveai opțiuni, știai cu cine să votezi. Este adevărat, de-a lungul vremii, foarte multe dintre ele au dispărut sau chiar dacă nu, nimeni nu știe că mai există, doar uneori se întâmplă să dai de o clădire cu un afiș care anunță că aici este sediul partidului X și te miri că a supraviețuit.Read more…
Ideea articolului mi-a venit dintr-un sentiment de nedreptate pe care îl încerc de multă vreme din cauza aserțiunii foarte răspândite în societatea românească, potrivit căreia „evreii au adus comunismul”. Fără îndoială, mulți evrei au slujit comunismul. Unii, prigoniți de regimul fascist sau legionar, sperau în mod firesc, uneori chiar idealist, că noul regim comunist va instaura egalitatea dintre oameni, indiferent de naționalitate sau religie. Alții, mânați de sentimente de răzbunare sau de revanșă, au umplut aparatul represiv al noului regim pentru a-și regla conturile cu vechii persecutori. Au fost însă și mulți care au urcat pe valul noului regim din pur oportunism și dorință de parvenire. Trebuie să menționăm câteva amănunte esențiale în contextul relației evreimii române cu comunismul proaspăt instaurat: Comunismul a fost adus de armata sovietică și de administrația militară sovietică a României fasciste învinse, care, totuși, prin puciul reușit condus de regele Mihai din 23 august 1944, l-a înlăturat pe mareșalul Antonescu și a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. Prin această faptă temerară, statul român a fost salvat și mai târziu Transilvania a fost reatribuită României.Read more…