Valentin Ghiţă: AMÂNAREA DISTRUGĂTOARE

Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridică pe profesorul de muzică pe motiv de corupţie sexuală. Majoritatea elevilor şi profesorilor din şcoală – inclusiv conducerea acesteia – este consternată, dată fiind recunoaşterea unanimă a profesionalismului cadrului didactic respectiv. Eliberat condiţionat (cu restrângerea unor drepturi) şi după o serie de amânări, profesorul respectiv este declarat nevinovat, dar – aşa cum era de aşteptat – parchetul a atacat sentinţa…Read more…

Andrea Ghiţă: CUI I-E TEAMĂ DE INSCRIPŢIILE BILINGVE de la CLUJ?

Mi se pare anacronic şi total neproductiv să te baţi în procente pentru a refuza afişarea pe tabla de intrare în oraş a celor două nume – binecunoscute – ale acestuia, intrate în istorie, cultură şi conştiinţa publică: Cluj şi Kolozsvár. Denumirea maghiară – prohibită pe tabla indicatoare de localitate – este înscrisă pe frontispiciul operei şi teatrului maghiar, pe plăcile diverselor instituţii, organizaţii civile şi culturale, pe monumente istorice, în documente de arhivă care atestă istoria şi devenirea oraşului de astăzi, în pagini de literatură şi versuri de cântec… Read more…

Să-i ocrotim pe îndrăgostiţi!

Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că văd răsărind o sumedenie de perechi înlănţuite, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile. Cercei poznaşi, broşe şi medalioane sub formă de inimă, ceşcuţe şi farfurioare, ba chiar şi aşternuturi decorate cu stoluri de inimioare. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire însorită. Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „caracterul comercial” al acestei sărbători „importate din occident”, atâta vreme cât te îndeamnă să faci daruri, să îmbrăţişezi, să surâzi!Read more…

O MOSCHEE la BUCUREŞTI…de ce NU?!

Nu înţeleg de ce ar trebui să ne opunem ca enoriaşii unui cult care funcţionează legal în România să-şi construiască un locaş de cult şi o şcoală în care să-şi studieze religia.
De ce ar trebui să reglementăm noi dimensiunea şi locul acestora?! Cred că inflamarea spiritelor, iniţierea sondajelor de opinie din presă (al căror rezultat nu reflectă decât componenţa confesională, majoritar creştină a celor chestionaţi sau…manipulaţi) sau a unui eventual referendum legat de o moschee ce ar urma să fie construită la Bucureşti nu-şi au rostul şi sunt păgubitoare, alimentând xenofobiaRead more…

Noi, voi, ei, alţii şi ceilalţi- exerciţiu pseudogramatical.

În primul rând ne îngrijorează ceea ce se întâmplă ….la voi, la europeni şi la ceilalţi, la americani. Teroarea musulmană extremistă, care produce imense titluri în ziare şi la televiziune nu ne dă pace. Oare e de mirare?! Fără discuţie! Pentru că ne întrebăm ce se va întâmpla după. După ce?! Întrebarea asta îmi aduce aminte de celebra glumă cu individul care îşi găseşte soţia cu amantul în pat şi-şi pune revolverul la tâmplă, la care ea urlă, dar el o avertizează: “să vezi ce o să-ţi fac eu ţie după asta”!!!Read more…

Primul an al lui Trump, prin ochii unui liliputan

Dacă înainte de campania electorală Trump mi-a dat impresia unui circar impulsiv, preferabil fără acces la butonul nuclear, pe parcurs mi-am îmbunătățit părerea pentru modul cum aborda problemele, cum apăreau cei din jurul lui – familia, susținătorii. N-am văzut în el un „Mântuitor”, ci – pur și simplu – un candidat mai bun, răul mai mic; pe de altă parte, nu mi-am făcut iluzii că va pune în practică tot ce a promis, pentru că puterea președintelui american are anumite limite şi odată ajuns în funcție poate avea o altă perspectivă, alte priorități … Dar trebuie să-i dau credit atât pentru ceea ce a reușit total / parțial din promisiuni, cât și pentru ceea ce a încercat și n-a reușit .Read more…

Nu vreau să reînceapă de mâine viața normală

Trec prin orașul pustiu. Cred că doar de Paști, în copilărie, l-am mai văzut atât de gol. Atât primăvara, cât și liniștea îmi aduc aminte de atmosfera de sărbătoare de atunci. Când Paștele “românesc” și cel “unguresc” coincideau, atunci liniștea aceasta metafizică a străzilor chiar suna a sărbătoare.
Nu sunt nostalgic acum, să nu mă înțelegeți greșit. Însă acum conştientizez, din minut în minut, ce prăpastie uriașă este între acea realitate de sărbătoare și această liniște actuală de dinaintea furtunii pe de o parte și, pe de altă parte, viața noastră de zi cu zi, așa cum o trăim de multă vreme.
Vreau să trăiesc într-un oraș unde să pot respira aer, unde să pot vedea străzile, trotuarele, oamenii, clădirile, copacii și nu mașinile peste tot. Nu vreau să trăiesc într-un centru urban – cel al nenorocitului de Cluj – sufocat de atâția oameni, pentru activitatea cărora nu s-a gândit un plan urbanistic și o infrastructură sustenabilă.
Clujul din zilele acestea pare mult mai normal decât a fost acum o săptămână. Problema aceasta evident nu e doar la Cluj. Viața suprasaturată, consumerismul gargantuesc, producția nesfârșită și nemăsurată de toate felurile (inclusiv culturală) sunt fenomene globaleRead more…

Pre(tno)concepții

Sunt agasant de rezistente, vivacitatea lor trece adesea dincolo de monotonia pseudoargumentelor. Folosindu-mă de câteva ceasuri tihnite la sfârșit de săptămână, am purces la un inventar succint, nu neapărat într-o ordine dictată de frecvența ori impactul acestora. 1.Ungurii au fost mereu la guvernare de la 89 încoace: insinuându-se mai exact o anumită stare de „prostituție politică în formă continuată”, UDMR fiind etichetată ca o formațiune care-și urmărește scopurile fără scrupule. Avem de-a face cu o informație (voit/vădit) eronată, demontabilă în trei trepte: a) UDMR a făcut parte din 6 executive dintre cele 23 de echipe postdecembriste; cumulate, aceste perioade însumează 3017 zile din totalul de 11379 – reprezentând intervalul 26 decembrie 1989-1 martie 2021. Procentual vorbind 26, 51%, adică puțin peste un sfert din perioada analizată. De aici și până la permanența mult trâmbițată e o cale…Read more…

Pedepsirea armenilor catolici din Gherla?

Dacă în 2 iulie 2022, zidurile maiestuoasei biserici baroce din centrul Gherlei ar fi putut vorbi, am fi putut afla şi noi, cei prezenţi în faţa uşilor ferecate, dacă s-a mai întâmplat vreodată şi de ce (incendiu, revoluţie, sau război) să nu se oficieze Liturghia într-a patra sâmbătă de după Rusalii, când armenii catolici din Gherla prăznuiesc sărbătoarea Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul care i-a creştinat pe armeni. Am fi aflat dacă s-a mai întâmplat vreodată şi din ce pricină ca incinta bisericii să nu fie plină de lume, armenii catolici să nu se spovedească, să nu se împărtăşească, să nu se roage la altarul Sfântului Grigore, aflat la loc de cinste în cel mai înalt lăcaş de cult armeano-catolic din Europa. Despre evenimentul de sâmbătă, 2 iulie 2022, sărbătoarea Sfântului Grigore Luminătorul, am relatat într-un articol de Ultimă Oră, în care am dat publicităţii şi poziţia Ordinariatului Armenilor Catolici, transmisă verbal de către Msgr. Attila Küsmödi, vicar-general al Ordinariatului, paroh romano-catolic al Gherlei, în prezent administrator al parohiei armeano-catolice. După cum scriam, dialogul a fost imposibil. Comunicatul a fost citit telefonic şi apoi aparatul a fost imediat deconectat. Nu am putut afla de ce s-a refuzat oficierea Liturghiei în ziua sărbătorii Sfântului Grigore Luminătorul şi nici motivul pentru care toţi preoţii care pot oficia în ritul armean au fost convocaţi la arhidieceză tocmai de Sf. Grigore Luminătorul. O clarificare avea să vină via Facebook, în 5 iulie…Read more…

Memoria publică a evreilor din Alba Regia: două pietre şi un capăt de linie ferată

Alba Regia, numele latin al oraşului Székesfehérvár din Ungaria, m-a fascinat încă din copilărie, când am văzut un film sovietic care se petrecea acolo. Mai târziu aveam să aflu că acest oraş cu denumire asemănătoare cu Alba Iulia (în maghiară Gyulafehérvár) fusese cetatea de scaun[2] a Ungariei până la cotropirea otomană. Aici au fost încoronaţi regii Ungariei medievale, printre care şi Mathia Corvin, regele născut la Cluj. Îmi doream demult mi să ajung la Székesfehérvár, dar abia anul acesta am avut prilejul să poposesc aici, la întoarcere de pe coasta Dalmaţiei. Din prima clipă am fost frapată de liniştea aşternută peste străzile înguste, flancate de case în stil baroc, peste piaţetele cu cafenele şi cofetării unde oamenii adăstau, admirând oraşul care li se dezvăluia sub soarele blând al sfârşitului de vară. Edificiile maiestuoase ale bisericilor, numărul mare de monumente, statui şi plăci memoriale amplasate pe ziduri vădesc că oraşul este impregnat de istorie, respiră istorie, îndeplinindu-şi fără răgaz misiunea de căpătâi de a împărtăşi această istorie tuturor celor care poposesc aici. Şi nu e de mirare, pentru că cetatea Albei Regia a fost întemeiată odată cu descălecarea, a înflorit în epoca glorioasă a Ungariei medievale şi a decăzut după cotropirea otomană, Turcii au fost alungaţi definitiv abia în 1686 şi oraşul, ajuns sub stăpânire habsburgică, a început să se dezvolte din nou. După Revoluţia din 1848, odată cu trezirea conştiinţei naţionale, a început recuperarea istoriei maghiare a cetăţii de scaun Székesfehérvar, printr-o acţiune temeinică şi de durată care continuă şi acum. Vizitatorul întâlneşte la tot pasul lăcaşuri de cult, locuri memoriale, statui, parcuri şi monumente dedicate marilor figuri istorice şi religioase ale Ungariei medievale şi nu numai.
În aceste locuri evocatoare ale istoriei Albei Regia, am căutat să descopăr şi urmele evreilor…Read more…